ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 569/2012

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 139 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.Ș.C. împotriva sentinței penale nr. 273 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Dâmbovița. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 273 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, în baza disp. art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul V.Ș.C. la 2 ani închisoare.

În baza disp. art. 271 din Legea nr. 86/2006 și art. 65 C. pen. au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an. În baza disp. art. 138 din Legea nr. 295/2004, modificată raportat la art. 279 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare. În baza disp. art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. S-au aplicat disp. art. 71 – 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În baza disp. art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, iar în baza disp.

art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 4 ani. În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii au fost suspendate și executarea pedepselor accesorii. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. În baza disp. art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscat de la inculpat pistolul, calibru 9 mm. În baza disp. art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2700 lei din care suma de 2500 lei reprezintă cheltuielile ocazionate de desfășurarea urmăririi penale. Pentru a pronunța sentința respectivă, prima instanță a reținut următoarele.

Prin rechizitoriul nr. 32/D/P/2010 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial Dâmbovița s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V.Ș.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că prin rezoluția din 22 martie 2011 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului V.Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și efectuare, fără drept, a operațiunilor cu arme și muniții prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 modificată, ambele cu aplicarea disp.

art. 33 lit. a) C. pen., întrucât la sfârșitul lunii noiembrie 2009 a achiziționat de pe teritoriul Bulgariei o armă cu gaze, respectiv un pistol, calibru 9 mm, armă pe care a introdus-o fără drept pe teritoriul României, prin punctul de trecere frontieră Giurgiu – Ruse și pe care apoi a transportat-o, fără drept, până la domiciliul său din Târgoviște, județul Dâmbovița. Din materialul probator administrat procurorul de reținut că la data de 28 noiembrie 2009 inculpatul a mers, împreună cu martorul B.S. în orașul Ruse din Bulgaria pentru a face cumpărături, trecând astfel prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu Ruse. Întrucât dorea să-și cumpere o armă de foc, inculpatul a mers într-un magazin specializat și a aflat de la vânzător că pistoalele funcționează cu gaze lacrimogene și cu piper și că pe teritoriul Bulgariei se pot achiziționa astfel de arme doar cu buletinul de identitate și a unei facturi fiscale.

În această situație, inculpatul a achiziționat un pistolul cu gaze în baza facturii fiscale din 28 noiembrie 2009, cu care a trecut frontiera de stat prin punctul Giurgiu - Ruse fără a-l declara autorităților vamale și l-a păstrat în domiciliul său într-o valiză. Cu aceeași ocazie, inculpatul a cumpărat și mai multe cartușe, iar întors acasă a încercat pistolul și muniția în zona locuinței sale pentru a vedea cum funcționează arma. Chemat la sediul IPJ Dâmbovița, în luna martie 2010, unde i s-a cerut să predea pistolul, pe care nu l-a declarat autorităților competente în România, inculpatul a negat inițial că a cumpărat arma de foc din Bulgaria, ulterior motivând că a achiziționat-o numai pentru autoapărare, întrucât în cartier are mulți vecini de etnie rromă și care comit infracțiuni, în special furturi de locuințe.

Inculpatul a predat pistolul, iar din cuprinsul referatului din 7 aprilie 2010, încheiat de către lucrători ai Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Toxice din cadrul Inspectoratului de poliție al Județului Dâmbovița a rezultat că inculpatul nu este autorizat conform legii să introducă în țară, să transporte și să dețină arme de foc din categoria celor suspuse notificării. De asemenea, raportul de constatare tehnico-științifică din 29 septembrie 2010 încheiat de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J Dâmbovița a atestat că pistolul, calibru 9 mm este în stare de funcționare, nu are caracter letal, fiind o armă de foc fabricată special pentru a utiliza în scop de autoapărare muniție neletală cu gaze iritant lacrimogen (cartușe de calibru 9 mm PACS, 9 mm PACN, 9 mm PAPV) ori cu efect sonor (cartușe de calibru 9 mm PAKNALL, 9 mm PABLANK).

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, inculpatul, la intrarea pe teritoriul României trebuia să prezinte la organele de poliție de frontieră documentul de identitate, documentul care atestă deținerea legală a armei și a muniției corespunzătoare, în vederea obținerii adeverinței de introducere în țară, și trebuia să depună la biroul vamal de frontieră o declarație vamală scrisă. A mai reținut procurorul, în continuare, că din probele administrate a rezultat că inculpatul a procurat o armă nelegată din categoria celor supuse notificării, din Bulgaria, fără a depune în prealabil o notificare la I.P.J Dâmbovița și fără a obține dovada notificării, că la trecerea prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Ruse nu a depus o declarație vamală scrisă, iar după introducerea nelegală pe teritoriul României a pistolului respectiv și până la predarea acestuia organelor de poliție, nu a obținut certificatul de deținător.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului V.Ș.C., care, la 28 noiembrie 2009, a introdus fără drept pe teritoriul României, prin punctul de trecere frontieră Giurgiu-Ruse, un pistol, calibru 9 mm, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă calificată prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, iar fapta aceluiași inculpat, care, la 28 noiembrie 2009, a transportat, fără drept, pe teritoriul României, de la punctul de trecere frontieră Giurgiu-Ruse până la domiciliul său din Târgoviște, județul Dâmbovița respectivul pistol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare fără drept a operațiunilor cu arme și muniții prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 modificată.

Situația de fapt a fost probată prin: procesul-verbal de constatare; declarațiile inculpatului și martorului B.S., raportul de constatare tehnico-științifică și factura fiscală. Prezent în instanță, inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., recunoscându-și vinovăția, arătând că solicită judecarea în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește, nesolicitând administrarea altor probe pe situația de fapt, fiind de acord cu toate învinuirile astfel cum au fost reținute în actul de sesizare. Instanța a admis solicitarea inculpatului, făcând în cauză aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., constatând că în cauză probele administrate pe parcursul urmăririi penale sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite soluționarea laturii penale.

În consecință, instanța nu a mai dispus citarea și ascultarea în cauză a martorului din acte B.S., urmând a analiza numai probatoriul înaintat de către D.I.I.C.O.T. Inculpatul a depus la dosarul cauzei, în circumstanțiere, o recomandare eliberată de către un profesor din cadrul Catedrei de Marketing a Universității Valahia Târgoviște și adeverință emisă de unitatea de învățământ, atestând înscrierea inculpatului în anul II Master - Specializarea Marketing. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că potrivit facturii fiscale din 28 noiembrie 2009 (fila 10 dosar urm. pen.), inculpatul a achiziționat din Republica Bulgaria o armă de foc, calibru 9 mm, dar și muniție, respectiv 100 cartușe calibrul 9 mm cu gaze și de zgomot.

Așa cum a rezultat din declarația inculpatului dată pe parcursul urmăririi penale (filele 28-29 dosar urm. pen.) care s-a coroborat cu cea a martorului B.S. (filele 30-32 dosar urm. pen.), la intrarea în țară nu a declarat că deține arma și muniția și nici ulterior intrării pe teritoriul României, nu a făcut demersurile necesare pentru obținerea certificatului de deținător. Conform raportului de expertiză tehnico științifică întocmit în cauză (filele 17-23 dosar urm. pen.) arma achiziționată de inculpat a prezentat caracter neletal și este funcțională. Potrivit prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 156 lit. a) din H.G.

nr. 707/2006, a căror nerecunoaștere inculpatul nu o poate invoca, avea obligația ca la momentul intrării pe teritoriul României să anunțe organele de frontieră cu privire la deținerea armei și a muniției, prin formularea unei declarații vamale, dispoziție pe care inculpatul a încălcat-o, introducând, prin urmare, fără drept, în țară, obiectele menționate, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă calificată prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006. Ulterior intrării în țară inculpatul a transportat-o la domiciliu, așa cum chiar el a declarat, și nu a anunțat autoritățile competente cu privire la prezența armei. Conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 295/2004, achiziționarea armei și a muniției trebuia să fie notificată organelor de poliție, în vederea eliberării certificatului de deținător, care îi autoriza deținerea acestora.

Este evident în aceste împrejurări că inculpatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept a operațiunilor cu arme și muniții prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004 modificată, în condițiile în care a transportat arma la domiciliul său și chiar a încercat să vadă dacă funcționează, trăgând câteva focuri. În consecință, din actele și lucrările dosarului a rezultat vinovăția inculpatului cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și art. 138 din Legea nr. 295/2004, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora se va dispune condamnarea sa.

La individualizarea pedepselor care i-au fost aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite, considerat ca fiind ridicat, fiind vorba de armă de foc, chiar dacă cu caracter neletal și muniția aferentă, împrejurării comiterii lor, dar și persoana inculpatului, care nu a fost cunoscut cu antecedente penale și a urmat cursurile universitare de Master în cadrul Universității Valahia. Tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare și a dispus condamnarea inculpatului la pedepse orientate către minimul special, apreciind că scopul educativ cerut de art. 52 C. pen.

poate fi atins și în acest mod. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.Ș.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând în esență că principal a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., în sensul de a constata că faptele reținute în sarcina sa nu au prezentat pericolul social al unei infracțiuni, urmând să i se aplice o sancțiune cu caracter administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 91 lit. c) C. pen., având în vedere condițiile reale în care au fost săvârșite faptele deduse judecății, scopul urmărit de inculpat la săvârșirea lor, precum și pericolul și impactul social scăzut al acestora.

În subsidiar a cerut reindividualizarea pedepselor aplicate sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 73-74 și art. 76 C. pen., dând eficiență circumstanțelor atenuante reale și personale ce ar fi trebuit reținute de instanța de fond, urmând să se reducă pedeapsa obținută după reducerea cu o treime (după aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen.) sub minimul special astfel obținut, pentru fiecare în parte, să le contopiți, urmând să fie condamnat la pedeapsa cea mai grea cu aplicarea art. 81 C. pen. Fiind audiat de către instanța de apel, (fila 38) inculpatul a reiterat faptul că recunoaște faptele astfel cum au fost reținute în actul de inculpare. Curtea, examinând sentința apelată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., a constatat că apelul este nefondat. În acest sens, situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de către prima instanță, după cum s-a arătat anterior beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului, culminând cu declarația inculpatului de recunoaștere. Instanța de apel a apreciat că pentru cele două infracțiuni reținute nu poate fi aplicate disp. art. 18 1 C. pen. În altă ordinea de idei, instanța de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, la fel ca și modalitatea de executare a acesteia, făcând o corectă aplicarea a disp. art. 72 C. pen., cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptelor săvârșite, a împrejurărilor concrete de comitere a acestora precum și a persoanei inculpatului.

Curtea, în consens cu prima instanță a apreciat că nu se impune în plus, raportat la regimul sancționator deja favorabil de care beneficiază inculpatul V.Ș.C., reținerea și a unor circumstanțe atenuante precum conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunilor sau atitudinea sa după comiterea acesteia, întrucât, analizând atent comportamentul inculpatului s-a constatat pe de o parte că deși are 26 de ani nu avea ocupație anterior săvârșirii faptelor și că a negat inițial împrejurarea că și-ar fi cumpărat o armă de foc din Bulgaria, spunând polițiștilor că, de fapt, a achiziționat o arbaletă și că vânzătorul a păstrat factura. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul V.Ș.C., solicitând aplicarea disp.

art. 18 1 C. pen. și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. A invocat cazurile de casare pev. de art. 385 9 pct. 9, 14, 17, 17 2 C. proc. pen. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma cazurilor de casare invocate constată că recursul formulat este fondat. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanța ține seama, conform art. 18 1 alin. (2) C. pen., de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana sau conduita făptuitorului.

Deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune gravă – introducerea în țară a unei arme fără înștiințarea organelor vamale, Înalta Curte apreciază că faptele concrete, analizate și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, nu întrunește gradul de pericol social necesar pentru a fi considerată infracțiune. Astfel, arma achiziționată este neletală, inculpatul este cel care a înștiințat Poliția că deține o asemenea armă, în procesul penal a avut o atitudine sinceră și a solicitat să-i fie aplicate dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., nu are antecedente penale. De aceea Înalta Curte apreciază că, deși din punct de vedere obiectiv și subiectiv sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute de cele două instanțe, faptele reținute aduc atingere minimă valorilor apărate de lege și nu prezintă gradul de pericol social concret pentru a fi infracțiuni.

Deși conform dispozițiilor alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen., instanța care soluționează cauza în procedura recunoașterii de vinovăție pronunță condamnarea inculpatului, Înalta Curte apreciază că opțiunea pentru o astfel de procedură accelerată nu este incompatibilă cu aprecierea făcută de instanță asupra aspectului dacă fapta penală săvârșită de inculpat are sau nu gradul de pericol social necesar existenței unei infracțiuni. Procedura reglementată în art. 320 1 C. proc. pen. presupune recunoașterea de către inculpat a faptelor reținute în actul de sesizare și acceptul acestuia ca judecata să fie efectuată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Comportamentul inculpatului de recunoaștere a faptelor comise nu poate atrage aplicarea unui regim sancționator mai aspru decât cel de care ar fi putut beneficia în situația în care nu opta pentru procedura accelerată.

Dacă gravitatea redusă a faptei comise și circumstanțele personale permit aplicarea disp. art. 18 1 C. pen., în cazul procedurii ordinare de soluționare a cauzei cu atât mai mult ele trebuie să-și găsească aplicarea atunci când se optează pentru o formulă procesuală de soluționare cu celeritate, având în vedere că rolul primordial în opțiunea pentru o astfel de desfășurare a procesului penal, cu economisirea de resurse financiare, aparține inculpatului. De aceea, constatând incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul V.Ș.C. împotriva deciziei nr. 139 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia atacată și sentința penală și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. rap. la art. 18 1 C. pen. va aplica inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei. În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.Ș.C. împotriva deciziei nr. 139 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 273 din 25 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și, rejudecând: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., rap. la art. 18 1 C. pen. aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei. În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2012.