ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 569/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 569/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.

139 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul V.Ș.C. împotriva sentinței penale nr. 273 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Dâmbovița.

A fost obligat

inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 273 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, în baza disp. art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul

V.Ș.C. la 2 ani închisoare.

În baza disp. art. 271 din Legea nr. 86/2006

și art. 65 C. pen. au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza disp. art. 138 din Legea nr. 295/2004,

modificată raportat la art. 279 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen.

și art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 1 an și 6

luni închisoare.

În baza disp. art. 34 lit. b) C. pen. au fost

contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa

cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-au aplicat disp. art. 71 – 64 alin. (1) lit.

a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 81 C. pen. a fost

suspendată condiționat executarea pedepsei, iar în baza disp. art. 82 C. pen. s-a

stabilit termen de încercare de 4 ani.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii au fost

suspendate și executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.

83 C. pen.

În baza disp. art. 118 lit. b) C. pen. a fost

confiscat de la inculpat pistolul, calibru 9 mm.

În baza disp. art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 2700 lei din care suma de 2500 lei

reprezintă cheltuielile ocazionate de desfășurarea urmăririi penale.

Pentru a pronunța sentința respectivă, prima instanță a

reținut următoarele.

Prin rechizitoriul nr.

32/D/P/2010 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism –Biroul Teritorial Dâmbovița s-a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V.Ș.C.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și

art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în actul

de sesizare a instanței că prin rezoluția din 22 martie 2011 s-a început

urmărirea penală împotriva inculpatului V.Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunilor

de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și

efectuare, fără drept, a operațiunilor cu arme și muniții prevăzută de art. 138

din Legea nr. 295/2004 modificată, ambele cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C.

pen., întrucât la sfârșitul lunii noiembrie 2009 a achiziționat de pe teritoriul Bulgariei o armă cu gaze, respectiv un pistol, calibru 9 mm, armă pe care a introdus-o fără drept pe teritoriul României, prin punctul de trecere frontieră

Giurgiu – Ruse și pe care apoi a transportat-o, fără drept, până la domiciliul

său din Târgoviște, județul Dâmbovița.

Din materialul

probator administrat procurorul de reținut că la data de 28 noiembrie 2009

inculpatul a mers, împreună cu martorul B.S. în orașul Ruse din Bulgaria pentru

a face cumpărături, trecând astfel prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu

Ruse. Întrucât dorea să-și cumpere o armă de foc, inculpatul a mers într-un

magazin specializat și a aflat de la vânzător că pistoalele funcționează cu

gaze lacrimogene și cu piper și că pe teritoriul Bulgariei se pot achiziționa

astfel de arme doar cu buletinul de identitate și a unei facturi fiscale.

În această situație,

inculpatul a achiziționat un pistolul cu gaze în baza facturii fiscale din 28

noiembrie 2009, cu care a trecut frontiera de stat prin punctul Giurgiu - Ruse

fără a-l declara autorităților vamale și l-a păstrat în domiciliul său într-o

valiză. Cu aceeași ocazie, inculpatul a cumpărat și mai multe cartușe, iar

întors acasă a încercat pistolul și muniția în zona locuinței sale pentru a

vedea cum funcționează arma.

Chemat la sediul IPJ

Dâmbovița, în luna martie 2010, unde i s-a cerut să predea pistolul, pe care nu

l-a declarat autorităților competente în România, inculpatul a negat inițial că

a cumpărat arma de foc din Bulgaria, ulterior motivând că a achiziționat-o

numai pentru autoapărare, întrucât în cartier are mulți vecini de etnie rromă

și care comit infracțiuni, în special furturi de locuințe.

Inculpatul a predat

pistolul, iar din cuprinsul referatului din 7 aprilie 2010, încheiat de către

lucrători ai Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Toxice din cadrul

Inspectoratului de poliție al Județului Dâmbovița a rezultat că inculpatul nu

este autorizat conform legii să introducă în țară, să transporte și să dețină

arme de foc din categoria celor suspuse notificării.

De asemenea, raportul

de constatare tehnico-științifică din 29 septembrie 2010 încheiat de Serviciul

Criminalistic din cadrul I.P.J Dâmbovița a atestat că pistolul, calibru 9 mm este în stare de funcționare, nu are caracter letal, fiind o armă de foc fabricată special

pentru a utiliza în scop de autoapărare muniție neletală cu gaze iritant

lacrimogen (cartușe de calibru 9 mm PACS, 9 mm PACN, 9 mm PAPV) ori cu efect sonor (cartușe de calibru 9 mm PAKNALL, 9 mm PABLANK).

Potrivit

dispozițiilor legale în vigoare, inculpatul, la intrarea pe teritoriul României

trebuia să prezinte la organele de poliție de frontieră documentul de

identitate, documentul care atestă deținerea legală a armei și a muniției

corespunzătoare, în vederea obținerii adeverinței de introducere în țară, și

trebuia să depună la biroul vamal de frontieră o declarație vamală scrisă.

A mai reținut

procurorul, în continuare, că din probele administrate a rezultat că inculpatul

a procurat o armă nelegată din categoria celor supuse notificării, din

Bulgaria, fără a depune în prealabil o notificare la I.P.J Dâmbovița și fără a obține dovada notificării, că la trecerea prin punctul de trecere a

frontierei Giurgiu - Ruse nu a depus o declarație vamală scrisă, iar după

introducerea nelegală pe teritoriul României a pistolului respectiv și până la

predarea acestuia organelor de poliție, nu a obținut certificatul de deținător.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului V.Ș.C., care, la 28 noiembrie 2009, a introdus fără drept pe teritoriul României, prin punctul de trecere frontieră Giurgiu-Ruse,

un pistol, calibru 9 mm, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

contrabandă calificată prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, iar fapta

aceluiași inculpat, care, la 28 noiembrie 2009, a transportat, fără drept, pe teritoriul României, de la punctul de trecere frontieră

Giurgiu-Ruse până la domiciliul său din Târgoviște, județul Dâmbovița

respectivul pistol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

efectuare fără drept a operațiunilor cu arme și muniții prevăzută de art. 138

din Legea nr. 295/2004 modificată.

Situația de fapt a

fost probată prin: procesul-verbal de constatare; declarațiile inculpatului și

martorului B.S., raportul de constatare tehnico-științifică și factura fiscală.

Prezent în instanță,

inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc.

pen., recunoscându-și vinovăția, arătând că solicită judecarea în baza probelor

administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le

însușește, nesolicitând administrarea altor probe pe situația de fapt, fiind de

acord cu toate învinuirile astfel cum au fost reținute în actul de sesizare.

Instanța a admis

solicitarea inculpatului, făcând în cauză aplicarea disp. art. 320

1

C.

proc. pen., constatând că în cauză probele administrate pe parcursul urmăririi

penale sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru

a permite soluționarea laturii penale.

În consecință,

instanța nu a mai dispus citarea și ascultarea în cauză a martorului din acte B.S.,

urmând a analiza numai probatoriul înaintat de către D.I.I.C.O.T.

Inculpatul a depus la

dosarul cauzei, în circumstanțiere, o recomandare eliberată de către un

profesor din cadrul Catedrei de Marketing a Universității Valahia Târgoviște și

adeverință emisă de unitatea de învățământ, atestând înscrierea inculpatului în

anul II Master - Specializarea Marketing.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut că potrivit facturii fiscale din 28

noiembrie 2009 (fila 10 dosar urm. pen.), inculpatul a achiziționat din

Republica Bulgaria o armă de foc, calibru 9 mm, dar și muniție, respectiv 100 cartușe calibrul 9 mm cu gaze și de zgomot.

Așa cum a rezultat

din declarația inculpatului dată pe parcursul urmăririi penale (filele 28-29

dosar urm. pen.) care s-a coroborat cu cea a martorului B.S. (filele 30-32

dosar urm. pen.), la intrarea în țară nu a declarat că deține arma și muniția

și nici ulterior intrării pe teritoriul României, nu a făcut demersurile

necesare pentru obținerea certificatului de deținător.

Conform raportului de

expertiză tehnico științifică întocmit în cauză (filele 17-23 dosar urm. pen.) arma

achiziționată de inculpat a prezentat caracter neletal și este funcțională.

Potrivit prevederilor

legale în vigoare, respectiv art. 156 lit. a) din H.G. nr. 707/2006, a căror

nerecunoaștere inculpatul nu o poate invoca, avea obligația ca la momentul intrării

pe teritoriul României să anunțe organele de frontieră cu privire la deținerea

armei și a muniției, prin formularea unei declarații vamale, dispoziție pe care

inculpatul a încălcat-o, introducând, prin urmare, fără drept, în țară,

obiectele menționate, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale

infracțiunii de contrabandă calificată prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006.

Ulterior intrării în

țară inculpatul a transportat-o la domiciliu, așa cum chiar el a declarat, și

nu a anunțat autoritățile competente cu privire la prezența armei.

Conform prevederilor art.

59 din Legea nr. 295/2004, achiziționarea armei și a muniției trebuia să fie

notificată organelor de poliție, în vederea eliberării certificatului de

deținător, care îi autoriza deținerea acestora.

Este evident în

aceste împrejurări că inculpatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii

de efectuare fără drept a operațiunilor cu arme și muniții prev. de art. 138

din Legea nr. 295/2004 modificată, în condițiile în care a transportat arma la

domiciliul său și chiar a încercat să vadă dacă funcționează, trăgând câteva

focuri.

În consecință, din

actele și lucrările dosarului a rezultat vinovăția inculpatului cu privire la

faptele pentru care a fost trimis în judecată, fiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și art.

138 din Legea nr. 295/2004, texte de lege enunțate în ședință publică și în

baza cărora se va dispune condamnarea sa.

La individualizarea

pedepselor care i-au fost aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol

social al faptelor săvârșite, considerat ca fiind ridicat, fiind vorba de armă

de foc, chiar dacă cu caracter neletal și muniția aferentă, împrejurării

comiterii lor, dar și persoana inculpatului, care nu a fost cunoscut cu

antecedente penale și a urmat cursurile universitare de Master în cadrul

Universității Valahia.

Tribunalul a făcut

aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., reducând

cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare și

a dispus condamnarea inculpatului la pedepse orientate către minimul special,

apreciind că scopul educativ cerut de art. 52 C. pen. poate fi atins și în

acest mod.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.Ș.C.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând în esență că

principal a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C.

pen., în sensul de a constata că faptele reținute în sarcina sa nu au prezentat

pericolul social al unei infracțiuni, urmând să i se aplice o sancțiune cu

caracter administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 91 lit. c) C. pen.,

având în vedere condițiile reale în care au fost săvârșite faptele deduse

judecății, scopul urmărit de inculpat la săvârșirea lor, precum și pericolul și

impactul social scăzut al acestora.

În subsidiar a cerut reindividualizarea pedepselor aplicate

sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 73-74 și art. 76 C. pen., dând

eficiență circumstanțelor atenuante reale și personale ce ar fi trebuit

reținute de instanța de fond, urmând să se reducă pedeapsa obținută după

reducerea cu o treime (după aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen.)

sub minimul special astfel obținut, pentru fiecare în parte, să le contopiți,

urmând să fie condamnat la pedeapsa cea mai grea cu aplicarea art. 81 C. pen.

Fiind audiat de către instanța de apel, (fila 38) inculpatul

a reiterat faptul că recunoaște faptele astfel cum au fost reținute în actul de

inculpare.

Curtea, examinând sentința apelată în raport de criticile

formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat

că apelul este nefondat.

În acest sens, situația de fapt, împrejurările și modalitatea

de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de către prima instanță,

după cum s-a arătat anterior beneficiind de deplin suport probator în actele și

lucrările dosarului, culminând cu declarația inculpatului de recunoaștere.

Instanța de apel a apreciat că pentru cele două infracțiuni

reținute nu poate fi aplicate disp. art. 18

1

C. pen.

În altă ordinea de idei, instanța de fond a individualizat

corect pedeapsa aplicată inculpatului, la fel ca și modalitatea de executare a

acesteia, făcând o corectă aplicarea a disp. art. 72 C. pen., cu luarea în considerare

a gradului de pericol social al faptelor săvârșite, a împrejurărilor concrete

de comitere a acestora precum și a persoanei inculpatului.

Curtea, în consens cu prima instanță a apreciat că nu se

impune în plus, raportat la regimul sancționator deja favorabil de care

beneficiază inculpatul V.Ș.C., reținerea și a unor circumstanțe atenuante

precum conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunilor sau

atitudinea sa după comiterea acesteia, întrucât, analizând atent comportamentul

inculpatului s-a constatat pe de o parte că deși are 26 de ani nu avea ocupație

anterior săvârșirii faptelor și că a negat inițial împrejurarea că și-ar fi

cumpărat o armă de foc din Bulgaria, spunând polițiștilor că, de fapt, a

achiziționat o arbaletă și că vânzătorul a păstrat factura.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs inculpatul V.Ș.C., solicitând aplicarea disp. art. 18

1

C. pen. și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen.

A invocat cazurile de

casare pev. de art. 385

9

pct. 9, 14, 17, 17

2

C. proc.

pen.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma cazurilor de casare invocate constată că recursul

formulat este fondat.

Potrivit art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul

ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de

pericol social, instanța ține seama, conform art. 18

1

alin. (2) C.

pen., de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi

putut produce, precum și de persoana sau conduita făptuitorului.

Deși inculpatul a

fost trimis în judecată pentru o infracțiune gravă – introducerea în țară a

unei arme fără înștiințarea organelor vamale, Înalta Curte apreciază că faptele

concrete, analizate și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului,

nu întrunește gradul de pericol social necesar pentru a fi considerată infracțiune.

Astfel, arma

achiziționată este neletală, inculpatul este cel care a înștiințat Poliția că

deține o asemenea armă, în procesul penal a avut o atitudine sinceră și a

solicitat să-i fie aplicate dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., nu

are antecedente penale. De aceea Înalta Curte apreciază că, deși din punct de

vedere obiectiv și subiectiv sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor reținute de cele două instanțe, faptele reținute aduc atingere minimă

valorilor apărate de lege și nu prezintă gradul de pericol social concret

pentru a fi infracțiuni.

Deși conform dispozițiilor

alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen., instanța care soluționează

cauza în procedura recunoașterii de vinovăție pronunță condamnarea

inculpatului, Înalta Curte apreciază că opțiunea pentru o astfel de procedură

accelerată nu este incompatibilă cu aprecierea făcută de instanță asupra

aspectului dacă fapta penală săvârșită de inculpat are sau nu gradul de pericol

social necesar existenței unei infracțiuni.

Procedura

reglementată în art. 320

1

C. proc. pen. presupune recunoașterea de

către inculpat a faptelor reținute în actul de sesizare și acceptul acestuia ca

judecata să fie efectuată pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Comportamentul

inculpatului de recunoaștere a faptelor comise nu poate atrage aplicarea unui

regim sancționator mai aspru decât cel de care ar fi putut beneficia în

situația în care nu opta pentru procedura accelerată. Dacă gravitatea redusă a

faptei comise și circumstanțele personale permit aplicarea disp. art. 18

1

C. pen., în cazul procedurii ordinare de soluționare a cauzei cu atât mai mult

ele trebuie să-și găsească aplicarea atunci când se optează pentru o formulă

procesuală de soluționare cu celeritate, având în vedere că rolul primordial în

opțiunea pentru o astfel de desfășurare a procesului penal, cu economisirea de

resurse financiare, aparține inculpatului.

De aceea, constatând

incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., în baza art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de inculpatul V.Ș.C. împotriva deciziei nr. 139 din 28

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, va casa decizia atacată și sentința penală și,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen. rap. la art. 18

1

C. pen. va aplica inculpatului sancțiunea

administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.

În baza art. 192 alin.

(1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul V.Ș.C. împotriva deciziei nr. 139 din 28 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia

atacată și sentința penală nr. 273 din 25 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița și, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., rap. la art. 18

1

C. pen. aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de

1000 lei.

În baza art. 192 alin.

(1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 februarie 2012.