ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7138/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 17 martie 2011, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 851 din 14 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, formulată de revizuienții P.M.G., S.M.L., I.A. (H.), în contradictoriu cu intimații D.S.S., D.I.S., Comisia Locală de Fond Funciar Rucăr și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, invocându-se dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Revizuienții au susținut că decizia civilă nr. 851 din 14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș este potrivnică dispozițiilor sentinței civile nr. 277 din 14 decembrie 1993 pronunțată de Tribunalul Argeș, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat.

În continuarea motivării, s-a susținut de către revizuienți că decizia civilă nr. 851/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș prin care s-a dispus constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. P1. și nr. P2. pentru suprafața de 4.208 mp. încalcă și se pune în discuție legalitatea unei soluții irevocabile, prin care cele două comisii, respectiv Comisia Locală Rucăr și Comisia Județeană Argeș au fost obligate să întocmească documentația obligatorie eliberării titlului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, în favoarea revizuienților pentru suprafața de 5,60 ha. situată în punctul „L.I.S.” comuna R. Astfel, prin sentința civilă nr. 277/1993 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a statuat irevocabil de către această instanță faptul că terenul de 4.208 mp.

ce a făcut obiectul judecății celui de-al doilea dosar, este proprietatea revizuienților de pe urma autorului comun I.G.A., iar ulterior nu se putea dispune printr-o altă hotărâre judecătorească anularea titlului de proprietate emis în favoarea revizuienților, precum și a celor statuate prin sentința inițială, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat prevăzută de dispozițiile art. 1201 C. civ. Investită fiind cu o asemenea cerere, Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr. 2674 din 20 septembrie 2011, a declinat competența soluționării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Pitești. Prin sentința civilă nr. 46/F din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel Pitești a respins cererea de revizuire formulată de revizuienții P.M.G., domiciliată în București, b-dul P., sector 1, S.M.L., domiciliat în București, str. E.C., sector 1 și I.A.

(H.), domiciliată în București, str. I.Ș., sector 1, privind revizuirea deciziilor nr. 851 din 14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3309/205/2009 și a sentinței civile nr. 277 din 14 decembrie 1993 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2903/1993, intimați fiind D.S.S., domiciliat în comuna R., sat S.S., județul Argeș, D.I.S., domicliat în comuna R., sat S.S., județul Argeș Comisia Locală de Fond Funciar Rucăr și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, a obligat revizuienții să plătească intimaților-pârâți D.S.S. și D.I.S. suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Curtea de Apel a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., se poate cere revizuirea în cazul în care există hotărâri desăvârșite potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 327 din același cod, să se dispună anularea ultimei hotărâri. În acest caz de revizuire, se pune problema încălcării autorității lucrului judecat, de către instanța care a pronunțat ultima hotărâre care urmează să fie desființată pe această cale, fără să se examineze pe fond care dintre cele două hotărâri potrivnice este greșită. Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate.

Principiul lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt proces. Pentru ca această interdicție să opereze este necesar ca raportul din nou dedus în judecată să fie identic cu cel anterior judecat, ori să fie explicit sau implicit cuprins în cel anterior și să fie pretins între aceleași părți, între care judecata anterioară recunoscuse sau tăgăduise în mod definitiv acel raport.

În fine, referitor la identitatea de obiect în sensul textului precizat mai sus, nu se cere ca acesta să fie formulat în același mod, în ambele acțiuni, ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul urmărit de parte este același în ambele acțiuni. Astfel, decizia civilă nr. 851/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș pe de o parte și sentința civilă nr. 277/1993 pronunțată de același tribunal pe de altă parte, sunt hotărâri date de o instanță de recurs fiind îndeplinită astfel prima condiție privind obiectul revizuirii prevăzută de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Însă, celelalte condiții obligatorii a fi îndeplinite în accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., nu sunt întrunite în cauza de față. Sub aspectul identității de părți, sentința civilă nr. 277/1993 pronunțată de Tribunalul Argeș a avut ca părți pe autoarele revizuienților, respectiv S.M.L. și S.A. pe de o parte, și pe de altă parte pe pârâtele Comisia Locală Rucăr de aplicare a Legii Fondului Funciar și Comisia Județeană Argeș. În decizia civilă nr. 851/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș sunt părți în afară de revizuienți și cele două comisii și intimații-pârâți D.I.S. și D.S.S., care astfel nu au figurat în primul proces, situație față de care aceasta nu le poate fi opozabilă.

Nu există identitate nici în ceea ce privește raportul juridic dedus judecății și respectiv obiectul cauzei, în sensul că în cadrul primului proces a fost admisă acțiunea formulată de către autoarele revizuienților și obligate cele două pârâte (respectiv Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Rucăr și Comisia Județeană Argeș) să elibereze reclamantelor adeverința cu privire la suprafața de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate și să le pună în posesie cu privire la terenurile pentru care li s-a validat dreptul prin hotărârea nr. 30 din 17 iulie 1991 a Comisiei Județene Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În cadrul celui de-al doilea proces s-a constatat că intimații-pârâți, respectiv D.S.S.

și D.I.S. sunt proprietarii terenului în suprafață de 4.208 mp., situat în comuna R., sat S.S., identificat în schița B a raportului de expertiză C.P., între reperele 17-18-10-6-7-8-9-17 și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. P1., refăcut prin titlul de proprietate nr. P2. și a fișei cu date pentru aceeași suprafață de teren. Pentru a se pronunța astfel, în cadrul deciziei civile nr. 851/2011, ce se solicită a fi anulată, instanța a analizat prin comparație titlurile de proprietate invocate de către ambele părți, inclusiv sentința civilă nr. 277/1993 a Tribunalului Argeș, sentință de care s-au prevalat revizuienții, constatând ca fiind preferabil titlul de proprietate al intimaților-pârâți D. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuienții P.M.G., I.A.

(H.) și S.M.L. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-au expus argumente privind legalitatea și temeinicia primei hotărâri susținându-se că a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat, reținându-se în mod greșit că pârâții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune. Au susținut revizuienții că cele două hotărâri sunt contradictorii întrucât prin prima hotărâre s-a statuat asupra dreptului lor de reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,20 ha situate în pct. L.I.S., cele două comisii de aplicare a Legii nr. 18/1991 fiind obligate să le elibereze Titlu de proprietate pe acest amplasament, fapt ce s-a și realizat iar prin cea de-a doua hotărâre s-a dispus anularea titlurilor de proprietate pentru suprafața de 4208 m.p.

Instanța de revizuire a reținut în mod contradictoriu pe de o parte existența unei identități de obiect a celor două judecăți, pentru ca ulterior să motiveze inexistența identității de obiect, cauză și părți, în mod greșit. În mod greșit s-a reținut că a doua instanță a analizat prin comparație titlurile de proprietate invocate de ambele părți, inclusiv sentința civilă nr. 277/1993, constatând ca fiind preferabil titlul de proprietate al pârâților D., în condițiile în care instanța a admis acțiunea pe considerentul incidenței uzucapiunii și nu ca urmare a comparării titlurilor, titlul lor fiind preferabil. Recursul nu este fondat pe următoarele considerente: Critica privind existența unei motivări contradictorii în ce privește identitatea de obiect a celor două judecăți este nefondată.

Instanța de revizuire a reținut în mod fondat și constant că în cauză nu există identitate de obiect a celor două judecăți, aspectul invocat de către recurenți privind reținerea existenței unei identități de obiect în prima parte a motivării fiind neîntemeiat, considerentele instanței fiind de ordin doctrinar și nu raportat la cele două hotărâri. Nefondată este și critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța reținând în mod legal că în cauză nu este îndeplinită condiția triplei identități a celor două judecăți respectiv: obiect, cauză și părți.

Dacă în primul proces s-a admis acțiunea formulată de autoarele revizuienților și au fost obligate cele două părți (comisiile de aplicare a legii fondului funciar) să elibereze adeverința cu privire la suprafața de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate și să le pună în posesia terenurilor asupra cărora li s-a validat dreptul prin Hotărârea Comisiei Județene Argeș nr. 30 din 17 iulie 1991 (deci obligație de a face, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 29/1990), în cel de-al doilea proces s-a respins acțiunea revizuienților având ca obiect revendicarea suprafeței de 4.000 m.p., despăgubiri pentru lipsa de folosință și ridicare construcții formulate împotriva pârâților D. și s-a admis cererea reconvențională având ca obiect constatarea că pârâtul D.S.S.

este proprietarul suprafeței de 4208 m.p. și nulitatea titlului de proprietate emis reclamanților revizuienți pentru aceeași suprafață, iar aceasta nu înseamnă că această ultimă hotărâre este contrară celei dintâi, respectiv nu constituie o negare ori o încălcare a dreptului de proprietate recunoscut revizuientelor, în cea de a doua judecată analizându-se dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă și dându-se preferabilitate acestui mod de dobândire a proprietății. Instanța a constatat totodată că titlul de proprietate este nul absolut deoarece terenul în litigiu și pentru care s-a făcut punerea în posesie, nu se afla la CAP R., deci nici la dispoziția Comisiei, fiind în posesia pârâților D., care a dobândit proprietatea prin uzucapiune.

Se constată că în cauză nu există o altă judecată în care să se fi constatat legalitatea titlului de proprietate în ce privește amplasamentul suprafețelor de teren pentru care s-a reconstituit dreptul la proprietate și care să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat. Aspectele de nelegalitate ale hotărârii a cărei revizuire se solicită, în ce privește greșita reținere a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu pot fi analizate și cenzurate în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. (7) C. proc. civ. Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții P.M.G., S.M.L. și I.A. (H.) împotriva deciziei nr. 46/F din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.