ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6784/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele:

La

data de 20 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, a fost înregistrată

cererea de expropriere formulată de reclamanta expropriatoare Societatea Națională

a Lignitului „O." SA Tg. Jiu, împotriva pârâtului-expropriat B.I., prin care

se solicită exproprierea terenului, în suprafață de 5000 mp, categoria de folosință

arabil, având ca vecini N - P.C., E - B.G., S - G.I.,

V

-moștenitorii M.I., situat în pct. „G.", din extravilanul

comunei A., județul Vâlcea.

În motivarea cererii se arată că prin H.G.

nr. 1578/2005 s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes național „Menținerea

și dezvoltarea capacității de producție în câmpul minier A.T., Etapa a II-a, Carierele

B. și OL., județul Vâlcea". Pârâtul proprietar a fost notificat în conformitate

cu prevederile art. 13 din Legea nr. 33/1994, conform notificării înregistrate sub

nr. N1., s-au purtat negocieri, însă nu s-a ajuns la o înțelegere cu privire la

modalitatea transferului dreptului de proprietate și cu privire la prețul de achiziție

al imobilului sau cuantumul despăgubirii.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă

nr. 812 din 6 septembrie 2011

a

admis cererea de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenului de 5.000

mp. proprietatea pârâtului B.I., situat în extravilanul comunei A., pct. „G."

și a obligat pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 18.500 RON cu titlu de

despăgubiri, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum

și la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul B.I., arătând că nu se justifică admiterea cererii de expropriere, pentru

că în prezent terenul este în situația în care s-a epuizat stocul de cărbune existent,

iar unitatea trebuie să-l redea în circuitul civil. Reclamanta folosește terenul

de câțiva ani, a fost despăgubit pentru folosința lui și nu a fost niciodată de

acord cu exproprierea.

Prin decizia civilă nr. 11/2012, Curtea

de Apel Pitești

a respins,

ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B.I.

Instanța de apel a reținut că pârâtul a

fost notificat conform art. 13 din Legea nr. 33/1994, prin notificarea nr. N1. prin

Biroul executorului judecătoresc V.I., ocazie cu care i s-a comunicat și oferta

de despăgubire pentru teren.

Contrar susținerilor apelantului, acesta

a fost de acord cu cedarea terenului, astfel cum rezultă din convenția din data

de 09 mai 2011. Prin convenția încheiată între părți a fost pusă la dispoziția E.C.

A. suprafața de 5.000 mp. teren arabil pe perioada lucrărilor miniere; s-a stipulat

că terenul este ocupat de lucrările miniere din E.C. A., că în baza acesteia urmează

a se realiza despăgubirea, precum și faptul că efectele juridice ale convenției

se vor produce sub condiția aprobării ei de Consiliul de administrație și semnării

de către directorul general al S.N.L.O. Tg. Jiu.

Convenția nr. CO1. din 09 mai 2011 a fost

aprobată prin Hotărârea nr. 6 din 26 mai 2011 a Consiliului de administrație a S.N.L.O.

Tg. Jiu, pentru suma de 18.500 RON, despăgubiri pentru terenul în suprafață de 5.000

mp., și 3.234 RON despăgubiri cultură pe anul 2011.

Curtea de Apel a constatat că, fiind aprobată

de Consiliul de Administrație, prin hotărârea sus menționată, această convenție

își produce pe deplin efecte juridice.

Susținerea pârâtului în sensul că a fost

constrâns să semneze convenția nu a fost dovedită, prin probele administrate în

cauză, din actele de la dosar rezultând că apelantul-pârât a fost de acord cu cedarea

terenului, sens în care a semnat atât convenția nr. CO1. din 09 mai 2011, cât și

convenția nr. 3216 din 16 iunie 2010, ultima fiind aprobată prin hotărârea nr.

11 din 16 iulie 2010 a Consiliului de administrație a S.N.L.O. SA Tg. Jiu pentru

suma de 39.936,4 RON, reprezentând despăgubire pentru pomi și cultura pe anii 2007,

2008 și 2009, sumă ce a fost achitată pârâtului la datele de 16 august 2010 și 12

noiembrie 2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul B.I.,

întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul - pârât arată că instanța nu

a examinat actele din dosarul cauzei prin care a făcut dovada pe de o parte că exproprierea

nu se justifică, iar pe de altă parte că prețul nu este cel corect.

Susține recurentul că nu se justifică admiterea

cererii de expropriere pentru că în prezent terenul pentru care s-a dispus exproprierea

este în situația în care s-a epuizat stocul de cărbune existent iar unitatea trebuie

să-l redea în circuitul civil.

Arată că nu a fost niciodată de acord cu

exproprierea acestui teren. Reclamanta folosește terenul de câțiva ani, iar el a

fost despăgubit pentru folosința acestuia.

Recurentul susține că a semnat convenția

din data de 09 mai 2011, însă prin constrângere, fiind amenințat că, dacă nu cedează

terenul, va fi dat afară din serviciu. Această convenție nu menționează că anulează

condițiile convenției cu titlu executoriu din 10 iunie 2010, condiții cu care a

fost de acord.

Se mai arată de către recurent și faptul

că a primit uzufructul pe anul 2011, la fel ca și ceilalți proprietari de terenuri,

situație în care consideră că reclamanta trebuie să respecte condițiile pentru folosirea

terenurilor și să nu solicite vânzare terenurilor numai în situația lui. Din punct

de vedere economic după exploatarea terenului acesta este redat primăriei, iar aceasta

îl pune în vânzare la prețuri de circa 3 ori mai mari.

În concluzie, recurentul - pârât susține

că nu se justifică cererea de expropriere formulată de reclamantă dat fiind faptul

că interesul ei este să exploateze subsolul terenului, iar după ce zăcământul a

fost secătuit să redea terenul în circuitul civil.

Astfel, hotărârea instanței de apel încalcă

dispozițiile exprese prevăzute de legea exproprierii dispunând exproprierea unui

teren care este deja în folosința intimatei - reclamante, iar aceasta în curând

va fi obligată să-l redea în circuitul civil întrucât nu va mai avea nevoie de acesta.

Examinând modul în care recurentul a înțeles

să motiveze recursul și având în vedere prevederile ort. 306 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac

care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii atacate și pe chestiuni de drept

care au făcut obiectul analizei instanțelor de fond.

Cu alte cuvinte, invocând incidența motivelor

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., partea interesată trebuie

să dezvolte, în concret, critici prin care să demonstreze atât faptul că instanța

a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic al cărui înțeles lămurit și vădit

neîndoielnic să fi fost interpretat greșit, precum și lipsa de temei legal a hotărârii

judecătorești atacate ori, după caz, să arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea

greșită a textului de lege apreciat de instanțele de fond a fi incident raportului

juridic dedus judecății.

Cu toate că recurentul a indicat, drept

temei al recursului declarat, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că susținerile formulate

nu pot fi încadrate nici în cazurile de recurs expres precizate, nici în vreunul

dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În calea extraordinară de atac a recursului

nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind

legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile

de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente

prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul

instanței de apel.

În recursul declarat, pârâtul face o simplă

susținere, neargumentată din punct de vedere juridic, în sensul că nu se justifică

exproprierea formulată de reclamantă întrucât aceasta nu are interes să mai exploateze

terenul din moment ce a fost epuizat stocul de cărbune și trebuie să-l redea în

circuitul civil, aceasta nefiind o critică de nelegalitate, ci o simplă nemulțumire

a părții față de soluția pronunțată, întemeiată pe alt argument.

Or, argumentele pentru care instanța de

apel a respins apelul pârâtului nu privesc interesul reclamantei de a exploata în

prezent terenul, ci îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind

necesitatea exproprierii terenului în litigiu pentru scopul de utilitate publică,

în condițiile în care pârâtul a fost de acord atât cu cedarea terenului, semnând

convențiile încheiate, precum și cu despăgubirile stabilite.

Atunci când motivele recursului nu își

verifică o asemenea legătură cu hotărârea atacată, referindu-se la împrejurări ce

nu se constituie într-o critică a acelei hotărâri, recursul trebuie considerat nemotivat

și, prin raportare la prevederile art. 306 C. proc. civ., sancționabil cu nulitatea.

Față de considerentele expuse, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat

de pârâtul B.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva deciziei nr. 11/2012 a Curții de

Apel Pitești, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.