ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6125/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Arad la 6 septembrie 2007 reclamantul E.F.F. a chemat în judecată

pârâții Consiliul Local al municipiului Arad și Municipiul Arad, solicitând să

se constate că imobilul înscris în C.F. Aradul Nou,

a trecut în cota de 2/4 părți, fără

titlu valabil, în proprietatea statului și, în consecință, să se dispună

radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de sub B4 și

să fie îndrumat O.C.P.I. să efectueze operațiunea de carte funciară.

Prin

sentința civilă nr. 840 din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Arad a respins acțiunea

ca inadmisibilă. Sentința a fost desființată prin Decizia nr. 37 din 26

februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu îndrumarea cercetării pe fond a

cererii, în sensul ca tribunalul să cerceteze și să se pronunțe cu privire la

modul de preluare și de constituire a titlului statului, eventualele drepturi

subiective civile constituite între timp asupra imobilului, asupra

posibilității retrocedării sau acordării despăgubirilor prevăzute de lege.

Prin sentința

civilă nr. 404 din 1 octombrie 2009, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Arad

a respins acțiunea.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că în anul 1941 familia reclamantului a

cumpărat imobilul în litigiu pentru folosința personală, cu destinația de

locuință. În anul 1947 cota de 2/4 părți a mamei reclamantului a fost

expropriată în favoarea Statului Român, pe baza Legii privind reforma agrară.

Tribunalul a reținut că reclamantul a dovedit calitatea procesuală activă cu

certificatul de calitate de moștenitor din 13 mai 2002, respectiv calitatea de

persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001 și că, în această

calitate a formulat notificare către Primăria municipiului Arad, solicitând

restituirea în natură a cotei din imobil.

În condițiile

în care reclamantul a folosit procedura specială a Legii nr. 10/2001, formulând

notificare și ulterior contestând dispoziția emisă, iar asupra acestei

contestații s-a pronunțat instanța prin hotărâre irevocabilă, o nouă acțiune în

revendicare, întemeiată pe dreptul comun, este inadmisibilă întrucât, pe de o

parte, dreptul la acțiune a fost deja exercitat, fiind epuizat și nu mai poate

fi valorificat pe această cale, iar pe de altă parte este exclusă de natura

specială a procedurii Legii nr. 10/2001.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând desființarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece

judecătorul care a pronunțat hotărârea se afla în cazul de incompatibilitate

prevăzut de art. 24 C proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii în

condițiile art. 105 alin. (1) C proc. civ. Totodată, a formulat critici și pe

fond, susținând că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de

trimitere, potrivit cărora pretenția reclamantului urma a fi analizată pe fond.

Prin Decizia

nr. 25 din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a

desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe,

reținând că sentința apelată a fost pronunțată de același judecător care

pronunțase și sentința desființată prin Decizia nr. 37 din 26 februarie 2009,

fiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C. proc. civ.,

raportat la art. 105 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul Local al municipiului Arad

și Municipiul Arad, solicitând modificarea deciziei recurate, respingerea

apelului reclamantului și menținerea sentinței civile pronunțate în cauză. Au

criticat decizia recurată susținând că s-a reținut greșit că în rejudecare

tribunalul a nesocotit dispozițiile instanței de apel. Apreciază că prin

sentința pronunțată s-a dat curs dispozițiilor instanței de apel, atâta timp

cât din conținutul motivării reiese în mod neechivoc că în rejudecare a fost

analizat fondul cauzei.

De asemenea,

pârâții critică decizia instanței de apel cu privire la reținerea incidenței

motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C. proc. civ., pentru că

hotărârea fost dată după desființare, iar nu după casare, iar dispozițiile de

procedură sunt de strictă interpretare. De asemenea, apreciază că în primul

ciclu procesual nu a fost dezlegat fondul pricinii și, nici sub acest aspect nu

se poate reține incompatibilitatea. In fine, pârâții critică decizia pronunțată

în apel deoarece Curtea nu s-a pronunțat asupra temeiniciei sentinței civile

desființate.

A nalizând

recursul pârâților, în Unitele criticilor formulate, ce pot fi drvumscriseformd

dispozițiilor art 304 pct 5

C

proc civ, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge pentru

considerentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (1) C proc. civ., judecătorul care a pronunțat o

hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în

apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

Cu toate că

textul nu face nicio distincție, s-a impus ideea că, în caz de rejudecare după

casare cu trimitere, incompatibilitatea îl vizează numai pe judecătorul care

s-a pronunțat asupra fondului, nu și pe cel care a pronunțat hotărârea în

temeiul unei excepții procesuale. Aceasta deoarece, față de puterea lucrului

judecat a hotărârii instanței de control judiciar, odată ce s-a stabilit că

admiterea unei anumite excepții procesuale a fost greșită, judecătorul nu-și

mai poate întemeia soluția, și a doua oară, pe aceeași excepție procesuală.

În cauză, atât

sentința civilă 840 din 6 noiembrie 2008. desființată prin Decizia civilă nr. 37

din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, cât și sentința civilă nr. 404

din 1 octombrie 2009, dată în rejudecare de Tribunalul Arad, au fost pronunțate

de același judecător.

Deși

prima sentință a fost pronunțată în temeiul unei excepții procesuale, astfel

încât s-ar fi putut considera că după casarea cu trimitere judecătorul nu era

incompatibil, instanța de apel a desființat în mod corect și cea de-a doua

sentință, nulitatea acesteia decurgând din nesocotirea puterii de lucru judecat

a Deciziei civile nr. 37 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Prin

această hotărâre s-a arătat că acțiunea de drept comun, cu caracter reparator,

promovată de către reclamant nu este în principiu inadmisibilă, câtă vreme

tinde la constatarea caracterului abuziv al naționalizării și, apoi, la

valorificarea drepturilor civile privind retrocedarea imobilelor. Prima

instanță trebuie să aprecieze asupra conținutului acțiunii pentru că, prin

respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, doar invocând unele dispoziții legale

speciale se ajunge la blocarea accesului la justiție. S-a mai arătat că prima

instanță trebuie să cerceteze și să se pronunțe cu privire la modul de preluare

și constituire a titlului statului, eventualele drepturi subiective civile constituite

între timp asupra imobilului, posibilitatea retrocedării sau nu a acestuia,

acordarea despăgubirilor prevăzute de lege.

Cu ocazia

rejudecării, însă, judecătorul care pronunțase sentința desființată de instanța

de apel și-a întemeiat soluția tot pe inadmisibilitatea acțiunii - fila 36 -

argumentarea fiind doar mai elaborată decât în prima hotărâre.

În aceste

condiții, reclamantului i s-a produs o vătămare procesuală pe care instanța de

control judiciar, constatând-o, nu o putea înlătura decât prin anularea

sentinței, așa cum impune art. 105 alin. (2) C proc. civ.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte reține că deși instanța de apel a apreciat în mod

greșit existența incompatibilității judecătorului, criticile formulate de

recurenți nu pot fi primite, pentru că sentința pronunțată în condițiile

arătate este lovită de nulitate și trebuia desființată.

Considerentele

din apel urmează a fi înlăturate și pentru că, reținând existența

incompatibilității, instanța a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 105

alin. (1) C proc. civ. Or, art. 105 alin. (1) C proc. civ. are în vedere

nesocotirea unor norme de competență pe când incompatibilitatea este

reglementată prin norme de organizare judiciară.

Față de

cele ce preced, criticile formulate de recurenții-pârâți cu privire la fondul

cauzei, respectiv la faptul că instanța de apel nu analizat temeinicia

sentinței atacate, nu vor putea fi analizate în recurs câtă vreme instanța de

apel și-a întemeiat soluția pe aspecte de ordin procedural.

În

temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. recursul pârâților va fi respins ca

nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâții Consiliul Local al municipiului Arad și

Municipiul Arad împotriva Deciziei civile nr. 25 din 11 februarie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2010.