ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6125/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la 6 septembrie 2007 reclamantul E.F.F. a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al municipiului Arad și Municipiul Arad, solicitând să se constate că imobilul înscris în C.F. Aradul Nou, a trecut în cota de 2/4 părți, fără titlu valabil, în proprietatea statului și, în consecință, să se dispună radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de sub B4 și să fie îndrumat O.C.P.I. să efectueze operațiunea de carte funciară. Prin sentința civilă nr. 840 din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Arad a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Sentința a fost desființată prin Decizia nr. 37 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu îndrumarea cercetării pe fond a cererii, în sensul ca tribunalul să cerceteze și să se pronunțe cu privire la modul de preluare și de constituire a titlului statului, eventualele drepturi subiective civile constituite între timp asupra imobilului, asupra posibilității retrocedării sau acordării despăgubirilor prevăzute de lege. Prin sentința civilă nr. 404 din 1 octombrie 2009, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Arad a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în anul 1941 familia reclamantului a cumpărat imobilul în litigiu pentru folosința personală, cu destinația de locuință.

În anul 1947 cota de 2/4 părți a mamei reclamantului a fost expropriată în favoarea Statului Român, pe baza Legii privind reforma agrară. Tribunalul a reținut că reclamantul a dovedit calitatea procesuală activă cu certificatul de calitate de moștenitor din 13 mai 2002, respectiv calitatea de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001 și că, în această calitate a formulat notificare către Primăria municipiului Arad, solicitând restituirea în natură a cotei din imobil.

În condițiile în care reclamantul a folosit procedura specială a Legii nr. 10/2001, formulând notificare și ulterior contestând dispoziția emisă, iar asupra acestei contestații s-a pronunțat instanța prin hotărâre irevocabilă, o nouă acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, este inadmisibilă întrucât, pe de o parte, dreptul la acțiune a fost deja exercitat, fiind epuizat și nu mai poate fi valorificat pe această cale, iar pe de altă parte este exclusă de natura specială a procedurii Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece judecătorul care a pronunțat hotărârea se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C proc.

civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. (1) C proc. civ. Totodată, a formulat critici și pe fond, susținând că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de trimitere, potrivit cărora pretenția reclamantului urma a fi analizată pe fond. Prin Decizia nr. 25 din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că sentința apelată a fost pronunțată de același judecător care pronunțase și sentința desființată prin Decizia nr. 37 din 26 februarie 2009, fiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul Local al municipiului Arad și Municipiul Arad, solicitând modificarea deciziei recurate, respingerea apelului reclamantului și menținerea sentinței civile pronunțate în cauză. Au criticat decizia recurată susținând că s-a reținut greșit că în rejudecare tribunalul a nesocotit dispozițiile instanței de apel. Apreciază că prin sentința pronunțată s-a dat curs dispozițiilor instanței de apel, atâta timp cât din conținutul motivării reiese în mod neechivoc că în rejudecare a fost analizat fondul cauzei. De asemenea, pârâții critică decizia instanței de apel cu privire la reținerea incidenței motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 24 C. proc.

civ., pentru că hotărârea fost dată după desființare, iar nu după casare, iar dispozițiile de procedură sunt de strictă interpretare. De asemenea, apreciază că în primul ciclu procesual nu a fost dezlegat fondul pricinii și, nici sub acest aspect nu se poate reține incompatibilitatea. In fine, pârâții critică decizia pronunțată în apel deoarece Curtea nu s-a pronunțat asupra temeiniciei sentinței civile desființate. A nalizând recursul pârâților, în Unitele criticilor formulate, ce pot fi drvumscriseformd dispozițiilor art 304 pct 5 C proc civ, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) C proc. civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

Cu toate că textul nu face nicio distincție, s-a impus ideea că, în caz de rejudecare după casare cu trimitere, incompatibilitatea îl vizează numai pe judecătorul care s-a pronunțat asupra fondului, nu și pe cel care a pronunțat hotărârea în temeiul unei excepții procesuale. Aceasta deoarece, față de puterea lucrului judecat a hotărârii instanței de control judiciar, odată ce s-a stabilit că admiterea unei anumite excepții procesuale a fost greșită, judecătorul nu-și mai poate întemeia soluția, și a doua oară, pe aceeași excepție procesuală. În cauză, atât sentința civilă 840 din 6 noiembrie 2008. desființată prin Decizia civilă nr. 37 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, cât și sentința civilă nr. 404 din 1 octombrie 2009, dată în rejudecare de Tribunalul Arad, au fost pronunțate de același judecător.

Deși prima sentință a fost pronunțată în temeiul unei excepții procesuale, astfel încât s-ar fi putut considera că după casarea cu trimitere judecătorul nu era incompatibil, instanța de apel a desființat în mod corect și cea de-a doua sentință, nulitatea acesteia decurgând din nesocotirea puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 37 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara. Prin această hotărâre s-a arătat că acțiunea de drept comun, cu caracter reparator, promovată de către reclamant nu este în principiu inadmisibilă, câtă vreme tinde la constatarea caracterului abuziv al naționalizării și, apoi, la valorificarea drepturilor civile privind retrocedarea imobilelor. Prima instanță trebuie să aprecieze asupra conținutului acțiunii pentru că, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, doar invocând unele dispoziții legale speciale se ajunge la blocarea accesului la justiție.

S-a mai arătat că prima instanță trebuie să cerceteze și să se pronunțe cu privire la modul de preluare și constituire a titlului statului, eventualele drepturi subiective civile constituite între timp asupra imobilului, posibilitatea retrocedării sau nu a acestuia, acordarea despăgubirilor prevăzute de lege. Cu ocazia rejudecării, însă, judecătorul care pronunțase sentința desființată de instanța de apel și-a întemeiat soluția tot pe inadmisibilitatea acțiunii - fila 36 - argumentarea fiind doar mai elaborată decât în prima hotărâre. În aceste condiții, reclamantului i s-a produs o vătămare procesuală pe care instanța de control judiciar, constatând-o, nu o putea înlătura decât prin anularea sentinței, așa cum impune art. 105 alin. (2) C proc.

civ. Față de cele ce preced, Înalta Curte reține că deși instanța de apel a apreciat în mod greșit existența incompatibilității judecătorului, criticile formulate de recurenți nu pot fi primite, pentru că sentința pronunțată în condițiile arătate este lovită de nulitate și trebuia desființată. Considerentele din apel urmează a fi înlăturate și pentru că, reținând existența incompatibilității, instanța a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 105 alin. (1) C proc. civ. Or, art. 105 alin. (1) C proc. civ. are în vedere nesocotirea unor norme de competență pe când incompatibilitatea este reglementată prin norme de organizare judiciară. Față de cele ce preced, criticile formulate de recurenții-pârâți cu privire la fondul cauzei, respectiv la faptul că instanța de apel nu analizat temeinicia sentinței atacate, nu vor putea fi analizate în recurs câtă vreme instanța de apel și-a întemeiat soluția pe aspecte de ordin procedural.

În temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. recursul pârâților va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Consiliul Local al municipiului Arad și Municipiul Arad împotriva Deciziei civile nr. 25 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.