ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 07 octombrie 2013 sub nr. 51525/301/2013, reclamanta Ș.R.G., a chemat în judecată pe pârâtul Ș.O.G., solicitând ca, pe calea ordonanței președințiale, să fie suplinit consimțământul pârâtului cu privire la schimbarea locuinței minorilor T.L.S. și D.I.A. la reședința mamei din Germania, orașul L., str. S., nr. 6, suplinirea consimțământului scris cu privire la înscrierea minorilor în învățământul școlar german, suplinirea acordului scris cu privire la deplasarea minorilor în străinătate, în modalitatea autorizării reclamantei să poată realiza scoaterea și intrarea copiilor din/în țară fără acordul pârâtului, până la majoratul minorilor, suplinirea acordului pârâtului până la majoratul minorilor în vederea emiterii pașaportului simplu pentru minori, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 15.797 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a pronunțat desfacerea căsătoriei cu pârâtul, exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minori, stabilindu-se locuința minorilor la mamă. Din dorința de a-și asigura un trai mai bun alături de minori a obținut un loc de muncă în Elveția, iar din data de 05 august 2013 a fost angajată cu contract de muncă pentru o perioadă de probă de trei luni, cu posibilitatea de prelungire. La doar trei săptămâni de la angajare, contractul de muncă a fost prelungit pe perioadă nedeterminată. În Germania a închiriat pe durata nedeterminată o casă compusă din 6 camere și dependințe, complet mobilată și utilată, fiecare copil având camera proprie.

În prezent lucrează în Elveția, la granița cu Germania, la 23 km de casă, având un program flexibil care poate fi adaptat în orice împrejurare, astfel încât minorii să poată beneficia de toată atenția, urmând a fi sprijinită de bunica maternă, care urmează a locui împreună cu aceasta în Germania. Pe de altă parte, arată că și în perioada anterioară, respectiv din 03 august 2013, minorii s-au aflat în îngrijirea bunicii materne, la domiciliul acesteia din București, sector 3. Reclamanta a precizat că a încercat soluționarea litigiului prin procedura medierii însă fără rezultat.

Reclamanta a arătat că în prezent se află într-o situație dificilă, în sensul că refuzul pârâtului la solicitările sale îi afectează situația de la locul de muncă întrucât a fost nevoită să revină în țară de cinci ori până în prezent, aspecte ce au repercusiuni și asupra situației financiare și nu în ultimul rând afectează în mod direct minorii care sunt lipsiți de îngrijirea și afecțiunea mamei, de bunăstarea materială și spirituală. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea 272/2004, art. 17 și art. 47 din Legea nr. 248/2005, art. 996 - 1001 C. proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care, în principal, a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei sector 3 București, excepția lipsei de interes cu privire la toate capetele de cerere, excepția lipsei calității procesuale active cu privire la capătul de cerere referitor la înscrierea minorilor în învățământul școlar german, excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de reconvențională a solicitat, în principal, stabilirea domiciliului minorilor la tată și, în subsidiar, doar pentru eventualitatea respingerii primului capăt de cerere, stabilirea în favoarea sa și cu privire la minori a unui program de vizitare, cu stabilirea în sarcina reclamantei a unei măsuri cu caracter asigurătoriu constând în amenda în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere pentru refuzul acesteia de a respecta programul de relații personale.

În motivarea apărărilor sale, pârâtul a arătat, în ceea ce privește necompetența teritorială că potrivit dispozițiilor art. 107 raportat la art. 997 C. proc. civ. competentă teritorial în soluționarea cauzei este Judecătoria Pitești întrucât domiciliul său este în comuna B., județul Argeș.

Prin Sentința civilă nr. 14.234 din 27 noiembrie 2013 Judecătoria Sectorului 3 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, instanță în a cărei circumscripție se află domiciliul în fapt al pârâtului, acesta fiind citat în procedura medierii la adresa din comuna B., Sat G., jud. A., chiar dacă pârâtul are domiciliul în drept în București, sectorul 3, la o adresă la care nu locuiește, astfel cum însăși reclamanta a învederat în cererea de chemare în judecată, respectiv la adresa din str. P.G.R., care reprezintă fostul domiciliu comun, unde se află apartamentul ce aparține mamei reclamantei, în practica instanțelor statuându-se că, în materia competenței teritoriale ceea ce interesează este locuința în fapt a pârâtului, chiar dacă nu au fost efectuate mențiunile necesare de schimbare a domiciliului (sau de evidențiere a reședinței) în actul de identitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 04 decembrie 2013 sub nr. 51525/301/2013. La termenul din 09 ianuarie 2014 reclamanta și-a precizat și completat acțiunea în privința participanților la proces și a obiectului acțiunii, solicitând majorarea pensiei de întreținere stabilită pentru minori și a invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Pitești, prin prisma art. 9 raportat la art. 204 și 997 C. proc. civ. și, respectiv, art. 265 și 114 C. civ. Prin Sentință civilă nr. 305 din 16 ianuarie 2014, Judecătoria Pitești, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București și, constatând ivit conflictul negativ, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc.

civ. și l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Pitești a reținut următoarele: Pe calea prezentei cereri reclamanta solicită, pe calea specială a ordonanței președințiale, suplinirea acordului pârâtului în ceea ce privește schimbarea locuinței copiilor, înscrierea lor la școală în străinătate, deplasarea lor în Germania și eliberarea pașaportului simplu pentru copii, precum și obligarea pârâtului la pensie de întreținere majorată pentru aceștia. Potrivit art. 997 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, iar conform art. 107 C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. În prezenta cauză, reclamanta a solicitat citarea pârâului atât la adresa din cartea de identitate, fostul domiciliu comun, apartamentul mamei reclamantei situat în București, sectorul 3, cât și la adresa din com. B., sat G., str. G., nr. 1, județul A., menționând ca aceasta este adresa indicata de pârât cu ocazia procedurii medierii.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a constatat că nu s-a dovedit în niciun fel faptul că pârâtul ar locui în chip statornic, în fapt, la adresa indicată ca fiind în comuna B., sat G., nr. 1, jud. A. Din ancheta socială realizată la B. reiese că pârâtul vine la această locuință în "week-end-uri și în timpul vacanței copiilor, în timpul liber", aspect reliefat chiar de declarațiile proprietarilor imobilului, respectiv sora și cumnatul pârâtului, acesta locuind cu chirie în municipiul Pitești. Contractul de comodat depus la dosarul Judecătoriei Pitești privește imobilul din comuna B., sat G., nr. 1, însă nu are nicio dată certă.

Este de necontestat faptul că practica judiciară a decis în mod constant că, în materia competenței teritoriale, ceea ce interesează este locuința în fapt a pârâtului, adresa unde acesta poate fi găsit în cea mai mare parte a timpului, chiar dacă nu au fost efectuate mențiunile necesare de schimbare a domiciliului în actul său de identitate. Instanța Judecătoriei Pitești, constatând că în cauză nu s-a făcut în niciun fel dovada locuinței statornice a pârâtului în raza de competență teritorială a Judecătoriei Pitești, a reținut că în soluționarea acțiunii sunt incidente regulile de drept comun privitoare la competența teritorială, respectiv, art. 107 C. proc. civ. și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 07 octombrie 2013, aceste dispoziții sunt aplicabile în soluționarea acțiunii pendinte.

Potrivit art. 106 alin. (1) și art. art. 107 alin. (1) C. civ., "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (...)" și, respectiv "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă." Art. 114 din noul C. proc. civ. dispune că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită". Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ.

și C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. civ. "în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic". Potrivit art. 497 alin. (1) C. civ., "Dacă afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești, schimbarea locuinței copilului, împreună cu părintele la care locuiește, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte" iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "În caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți.

Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile." În speță, acțiunea formulată de reclamantă are mai multe capete de cerere care privesc măsuri ce se cer a fi luate în legătură cu copiii săi minori, rezultați din căsătoria cu pârâtul, însă cauza acțiunii asupra căreia instanța a fost chemată, în principal, să se pronunțe - prin cauza acțiunii înțelegându-se scopul spre care se îndreaptă voința celui care reclamă sau se apără, scop explicat prin împrejurările și motivele speciale care au determinat partea să acționeze -, este aceea ca instanța să dispună, pe calea ordonanței președințiale, să fie suplinit consimțământul pârâtului cu privire la schimbarea locuinței minorilor stabilită la mamă (reclamanta din cauză), conform Sentinței civile nr. 15.797 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București (prin care s-a pronunțat desfacerea căsătoriei reclamantei cu pârâtul), de la domiciliul din București, sector 3, str. P.G.R.

nr. X, bl. X, ap. X la reședința acesteia din Germania, orașul Langenau, ca urmare a încheierii de către reclamantă a unui contract de muncă, pe durată nedeterminată, în Elveția. În raport de textele legale menționate, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 114 din noul C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din noul C. proc.

civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel alin. (1)". Mai mult, reclamanta a solicitat luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar pe care l-a inițiat, pe cale de ordonanță președințială, întemeindu-și în drept acțiunea pe dispozițiile art. 996 și urm. C. proc. civ. Or, potrivit art. 997 C. proc. civ.

"Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului", și cum, în speță, Judecătoria Sectorului 3 București a fost instanța care s-a pronunțat asupra fondului dreptului - respectiv asupra cererii de divorț și cererilor accesorii, prin Sentința civilă nr. 15.797 din 09 noiembrie 2011, definitivă și irevocabilă -, concluzia care se impune, cu evidență, în raport de considerentele expuse, este că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei. Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014. Procesat de GGC - AM