ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2205/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2205/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019
asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 23.07.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să dispună, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea locuinței minorului C. la locuința reclamantului din Elveția, încuviințarea ca minorul să călătorească în Elveția, la locuința reclamantului fără acordul pârâtei și obligarea Serviciului Pașapoarte la eliberarea pașaportului temporar pe 12 luni pentru minor, fără acordul pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 5703/27.08.2019, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal, în raza căreia își are domiciliul minorul, în raport de prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Judecătoria Caracal, prin sentința civilă nr. 1564/30.10.2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că speței îi sunt aplicabile prevederile art. 998 și 920 alin. (1) C. proc. civ., în raport de împrejurarea că pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, se află înregistrat dosarul nr. x/2018, având ca obiect principal divorț cu minori, cât și obiecte secundare: stabilire domiciliu minor, exercitare autoritate părintească, stabilire program vizitare minor și pensie de întreținere, cu termen de soluționare la 02.12.2019.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării cererii de ordonanță președințială revine Judecătoriei Sectorului 5 București, pentru considerentele ce succed:
Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanței președințiale, stabilirea locuinței minorului C. la locuința reclamantului din Elveția, încuviințarea ca minorul să călătorească în Elveția, la locuința reclamantului fără acordul pârâtei și obligarea Serviciului Pașapoarte la eliberarea pașaportului temporar pe 12 luni pentru minor, fără acordul pârâtei.
Art. 998 C. proc. civ. reglementează instanța competentă pentru soluționarea cererii de ordonanță președințială, arătând că cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.
Referitor la instanța competentă în materie de divorț, art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prevede:
"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul". Potrivit alin. (2), dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.’’
Art. 920 C. proc. civ. instituie posibilitatea ca instanța, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, să poată lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
În raport de competența teritorială astfel reglementată în materie de divorț, se constată că pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București este înregistrat dosarul nr. x/2018, având ca obiect principal procesul de divorț între părțile din prezentul dosar, iar obiectul secundar vizează stabilirea domiciliului minorului, exercitarea autorității părintești, stabilirea programului de vizitare și a pensiei de întreținere.
Din formularea art. 920 C. proc. civ., evocat anterior, rezultă că instanța care poate lua respectivele măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării respectivei măsuri.
Prin urmare, dând eficiență acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală consacrată prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reține că instanța competentă să judece cererea de ordonanță președințială este Judecătoria Sectorului 5 București, învestită cu soluționarea acțiunii de divorț între părțile litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.