ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La 3 iunie 2008, reclamanta R.R.l.

a chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca solicitând

anularea în parte a dispoziției de restituire emisă de acesta, la 21 aprilie

2008 și restituirea în natură a imobilului situat în Cluj - Napoca înscris în C.F.

Cluj, compus din teren în suprafață de 60 mp cu casă din cărărmidă și a se

constata că acest imobil se identifică cu cota parte din imobilul înscris în C.F.

În motivarea

acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a

arătat că prin dispoziția a cărei nulitate parțială o solicită, i s-a restituit

în natură, cota parte din imobilul mai sus individualizat și că, deși aparent

dispoziția emisă îi este favorabilă, cu prilejul îndeplinirii formalităților de

publicitate imobiliară, a rezultat că imobilul s-a transcris în proprietatea

statului, reclamanta nedobândind terenul aferent cotei, parte din construcția

înscrisă în C.F.

Pârâtul a

formulat cerere reconvențională cu același petit, al anulării parțiale a

dispoziției din 21 aprilie 2008, în ceea ce privește restituirea în natură a

cotei parte din teren.

Prin sentința

civilă nr. 562 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj s-a admis acțiunea,

s-a modificat în parte dispoziția ce face obiectul litigiului, în sensul că s-a

dispus restituirea în natură a imobilului mai sus individualizat, înscris în C.F.

Cluj, compus din teren în suprafață de 60 mp, astfel cum este descris în

dispozitivul hotărârii, condiționată de restituirea sumei de 10.000 lei,

actualizată la data plății.

S- a respins

cererea reconvențională ca inadmisibilă și s-a dipus obligarea pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată de 2.000 lei, în favoarea reclamantei.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, verificându-se cuprinsul C.F.

(fila 8 - 11 dosar fond), a rezultat că este făcută mențiunea în sensul că

imobilul din această carte funciară s-a partajat conform sentinței civile nr.

11474 din 20 noiembrie 1995 a Judecătoriei Cluj - Napoca, iar parcelele nou

formate au fost transcrise în C.F., iar această C.F. s-a sistat din lipsă de

imobil.

Ceea ce s-a

preluat de la reclamantă a fost cota parte din construcția, în baza Decretului

nr. 223/1974, aspect necontestat de pârât, care a recunoscut calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei cu privire la restituirea în natură a acestei

construcții.

Tribunalul Cluj

a constatat că problema litigioasă se circumscrie porțiunii din același C.F.

inițial, de unde rezultă că asupra cotei parte din porțiunea de teren a Statului

Român s-a întabulat dreptul de folosință pe durata existenței construcției, cu

plata taxei anuale prevăzute de Legea nr. 4/1973 în favoarea aceleiași

reclamante.

Deși pârâtul a

solicitat, pe cale reconvențională, a se remedia eroarea din cuprinsul dispoziției

contestate, în sensul că reclamanta a avut un drept de proprietate exclusiv

asupra cotei din construcție, iar asupra terenului a exercitat doar folosința

acestuia, instanța de fond a apreciat că, în realitate, construcția este supusă

regimului Legii nr. 10/2001, iar terenul are regimul juridic reglementat de

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 și, s-a concluzionat că reclamanta este

îndreptățită a i se reconstitui dreptul de proprietate și cu privire la teren,

în aplicarea principiului proteguirii dreptului de proprietate conform Legii

nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

Ca atare,

cererea reconvențională a fost respinsă de tribunal ca inadmisibilă, în raport

de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, interpretându-se textul

invocat,în sensul că dispoziția poate fi atacată, sub aspectul reparatoriu al

legii speciale, doar de persoana îndreptățită, ori în cazul dedus judecății,

instanța de fond a reținut că, ceea ce se urmărește prin cererea reconvențională

este revocarea parțială a actului emis de organul emitent, cu depășirea

termenului legal.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel Primarul Municipiului Cluj - Napoca,

solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar,

modificarea sentinței atacate, admiterea cererii reconvenționale, admiterea în

parte a acțiunii reclamantei, numai în ceea ce privește construcția solicitată

a fi restituită.

Hotărârea

instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate, întrucât terenul nu

poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei,

încălcându-se dispozițiile art. 1.4 pct. C din H.G. nr. 250/2007 și că, în mod

nelegal, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională, pe

considerentul că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conferă doar

persoanei îndreptățite, calitatea de a ataca în justiție, dispoziția de

restituire, nu și organului emitent al acesteia.

Prin Decizia nr.

88/ A din 13 martie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și

asigurări sociale pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul

pârâtului Primarul Municipiului Cluj - Napoca, reținând, din analiza art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, că decizia sau, după

caz.dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire

în natură, poate fi atacată de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului

în a cărui cricumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, în

termen de 30 de zile de la comunicare și s-a arătat că, potrivit alin. (4), în

cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în

natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită,în funcție de probele

de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la

caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date

de instanțele de judecată.

Cu această

motivare, instanța de control judiciar ordinar a apreciat că, în cadrul

reglementat de Legea nr. 10/2001, printr-o cerere formulată pe calea

contestației împotriva deciziei/dispoziției emisă în temeiul acestui act

normativ de reparație, pârâtul, organul emitent al deciziei nu poate solicita

revocarea propriului act, acesta fiind un atribut al persoanei îndreptățite.

Referitor la

cealaltă critică formulată, curtea de apel a considerat că regimul juridic al

terenurilor preluate în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este reglementat

prin dispozițiile art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007.

Astfel, în

ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția dobânditorului a fost

preluată și apoi demolată, acesta din urmă neavând dreptul de a obține titlul

de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate, regimul juridic

al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței prezentei legi, în

favoarea persoanei îndreptățite - proprietar al terenului, la data trecerii

acestuia în proprietatea statului.

S-a apreciat

că, în situația în care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu

obligația rambursării despăgubirilor încasate, iar, în situația în care,

potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda

persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, pentru

diferența dintre despăgubirea primită, actualizată și valoarea de piață a

terenului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Decizia

pronunțată de Curtea de Apel Cluj a făcut obiectul recursului declarat de

Primarul Municipiului Cluj - Napoca, în care au fost invocate critici de

nelegalitate, circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pârâtul solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în

sensul admiterii apelului acestuia și, pe cale de consecință, admiterea în

parte a acțiunii reclamantei, respectiv numai în ceea ce privește construcția

solicitată a fi restituită.

S-a reținut în

motivele de recurs, că în ceea ce privește modalitatea de preluare a cotei de

1/8 parte din teren, aceasta a fost trecută în proprietate Statului Român, în

baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 de la T.A., cu ocazia înstrăinării cotei din

construcție de către aceasta din urmă, către numiții T., care la rândul lor au

vândut ulterior aceeași cotă din construcție.reclamantei R.l.

Ca atare, de la

reclamantă s-a preluat în baza Decretului nr. 223/1974 numai cota de 1/8 parte

din construcție și nu s-a expropriat cota parte din teren, astfel că instanțele

de fond și apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul

că terenul de sub construcție poate face obiect de restituire, în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Recurentul-pârât

a mai precizat că a fost emisă dispoziția din 9 martie 209 de către acesta și

că, reclamanta poate contesta și această dispoziție în condițile Legii nr.

10/2001.

Recursul este

fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.

Prin

contestația formulată de R.R.l.,pe tărâmul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu

cu Primarul Municipiului Cluj - Napoca, emitentul dispoziției atacate, s-a

solicitat de către aceasta, restituirea în natură a imobilului, care cuprinde

și cota parte din terenul de sub construcția individualizată ca fiind înscrisă

în C.F., dispoziția de restituire privind numai cota parte din construcție.

Reținând faptul

că imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 154 din 29 aprilie

1986 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular la Județului Cluj, prin

care s- a preluat cota parte, cu plata despăgubirilor legale în sumă de 10.000

lei către reclamantă, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a regimului

juridic al terenului trecut în proprietatea statului, în temeiul Legii nr.

58/1974.

Potrivit art.

36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata

existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării

terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din

Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului, trec în

proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului,

proprietari ai locuințelor. în acest context, dacă imobilul casă de locuit,

proprietatea reclamantei, nu ar fi fost expropriată, terenul aferent acesteia

devenea proprietatea reclamantei, iar fostul proprietar al terenului nu avea

dreptul să îl revendice.

Condiția

esențială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii, în baza Legii nr.

10/2001 este ca, titularul cererii să facă dovada că el sau autorul acestuia,

că deținea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat.

În ipoteza din

speță, aceea a înstrăinării construcției și trecerii terenului în proprietatea

statului, în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, chiar dacă

înțelegerea părților privea și terenul, dobânditorului constucției, nu i s-a

transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece, prin puterea legii,

terenul era trecut în proprietatea statului, direct din proprietatea

vânzătorului.

De aceea, în

ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului

ar fi fost redobândit de către vânzător, din patrimoniul căruia a fost preluat

bunul, și nu de către cumpărătoare (reclamantă ), căreia, nu i s-a transmis

dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției.

Reclamanta nu a

fost proprietara cotei parte din terenul în litigiu, la data preluării acestuia

de către stat și, trecerea terenului în proprietatea statului nu s-a făcut prin

expropriere.

Terenul care

face obiectul notificării, aferent construcției cumpărate de reclamantă a

trecut în proprietatea statului.în momentul încheierii contractului, în baza

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Potrivit

acestui text, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora

trecea în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri care se stabilea

conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.

Faptul că

terenul aferent construcției, în cota parte a urmat regimul art. 30 din Legea

nr. 58/1974 este de esența operațiunii de transmitere a proprietății,

reclamanta dobândind dreptul de proprietate, numai asupra construcției, iar

terenul a fost preluat din patrimoniul fostei proprietare de la care a dobândit

reclamanta, T.A.

De aceea, în

ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului

ar fi fost dobândit de către vânzătoare, din patrimoniul căreia a fost preluat

bunul, și nu de către reclamantă, căreia nu i s-a transmis dreptul de

proprietate asupra terenului aferent construcției.

Dispozițiile

art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G.nr. 250/2007 se

coroborează cu art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în

raport de care sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi,

persoanele care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii

acestuia în proprietatea statului, condiție care nu este îndeplinită de către reclamantă.,

în ceea ce privește transmiterea terenului.

Or, în ipoteza

înstrăinării construcției și trecerii terenului în proprietatea statului, în

condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, chiar dacă, aparent

înțelegerea părților privea și terenul, în realitate, dobânditorului

construcției nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului,

deoarece, prin lege, terenul era trecut în proprietatea statului, direct în

proprietate vânzătorului.

În ceea ce

privește contestarea dispoziției emisă ulterior, la 9 martie 2009 de Primarul

Municipiului Cluj - Napoca, prin care s-a solicitat revocarea parțială a

dispoziției din 21 aprilie 2008 și care formează obiectul unui litigiu, între

aceleași părți este de observat că aceasta nu produce efecte juridice în

prezenta cauză, judecata în Dosarul nr. 2471/117/2009 a Tribunalului Cluj, în

acea pricină, fiind suspendată la 20 noiembrie 2009, în temeiul art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia

atacată, precum și, în parte sentința Tribunalului Cluj, și, în temeiul art.

314 C. proc. civ., hotărește asupra fondului cauzei, în sensul că respinge

contestația formulată de R.R.I. împotriva dispoziției din 2004 emisă de

Primarul Municipiului Cluj.

Va menține

dispoziția referitoare la respingerea cererii reconvenționale, stabilită prin

sentința tribunalului, apreciind că instanța a făcut o corectă aplicare a

prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, din interpretarea acestor

dispoziții rezultând că legea specială conferă doar persoanei îndreptățite,

calitatea de a ataca în justiție, dispoziția de restituire, în cadrul juridic

conferit de dispozițiile legle în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva Deciziei nr.

88/ A din 13 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și

asigurări sociale pentru minori și de familie.

Casează decizia

atacată, precum și în parte, sentința nr. 562 din 28 octombrie 2008 a

Tribunalului Cluj, secția civilă, și în fond, respinge contestația formulată de

R.R.I. împotriva Deciziei nr. 2772 din 21 aprilie 2008 emisă de Primarul

Municipiului Cluj - Napoca.

Menține

dispoziția referitoare la respingerea cererii reconvenționale, stabilită prin

sentința tribunalului.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 martie 2010.