ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3973/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din diosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97 din 21 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 1114/104/2012 s-a dispus, în baza art. alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., condamnarea inculpatului G.M., fără antecedente penale la 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. (1) și alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 65 alin. (2) și alin. (3) C. pen.

și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durată de 2 ani. S-a luat act că partea vătămată Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. prin reprezentant D.G.F.P. Olt nu s-a constituit parte civilă în cauză. În conformitate cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și cu art. 4 și art. 6 din O.G. nr. 75/2001 s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, copii de pe aceasta să fie înaintate la Oficiul Național al Registrului Comerțului și la organele financiare pentru cazierul fiscal. Inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 600 RON cheltuieli judiciare statului.

În fapt prima instanță a reținut următoarele: La data de 3 noiembrie 2010, D.G.F.P. Olt, a formulat plângere penală împotriva inculpatului în cauza de față în calitatea sa de asociat unic și fost administrator al SC G.G. SRL Slatina, deoarece acesta nu ar fi dat curs somațiilor emise de organele fiscale în vederea prezentării pentru control a documentelor solicitate, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin declararea unui sediu social fictiv. Au fost emise invitațiile din 13 octombrie 2010 la sediul social și din 13 octombrie 2010 la adresa de domiciliu a învinuitului G.M. pentru a se prezenta la sediul D.G.F.P. Olt cu registrul unic de control, balanțele de verificare, jurnalele de vânzări cumpărări, documentele contabile întocmite începând cu data înființării societății, învinuitul nedând curs somațiilor emise.

Conform înscrisurilor depuse, somația din 13 octombrie 2010 a fost afișată la ușa sediului social al SC G.G. SRL, în vreme ce somația din 13 octombrie 2010 trimisă la adresa de domiciliu a învinuitului, comuna V., județul Olt a fost returnată de P.R. cu mențiunea destinatar necunoscut. În aceste condiții, organele fiscale l-au contactat telefonic pe învinuit care, deși Ie-a transmis că se va prezenta cu documentele solicitate, nu a dat curs invitației. Controlul agentului economic a fost motivat de adresa din 1 septembrie 2010 primită de la Activitatea de Inspecție Fiscală, Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din care a rezultat că SC G.G.

SRL a efectuat tranzacții de tip livrare către plătitorii de TVA pentru care contribuabilul a declarat un TVA mai mic decât partenerul sau a declarat tranzacții comerciale de tip achiziții cu un număr de 5 parteneri, fără ca aceștia să declare tranzacții de tip livrare, pe lângă aceste neconcordanțe fiind luată în considerare și cifra de afaceri aferentă anului 2009, respectiv 2.003.112 RON, existând suspiciune că neprezentarea documentelor contabile și imposibilitatea efectuării de verificări la sediul social declarat poate avea ca substrat săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală. Verificările efectuate au arătat că SC G.G. SRL este succesoarea a SC F.S. SRL, care a fost înființată în data de 17 septembrie 2009, având sediul social în municipiul Slatina, str. C. și care a avut ca unic asociat și administrator pe numitul P.N.

La data de 15 aprilie 2010, SC F.S. SRL a fost cesionată în totalitate inculpatului G.M., care a schimbat și denumirea societății în SC G.G. SRL, devenind unic asociat și administrator. Totodată a fost mutat sediul social în imobilul situat în municipiul Slatina str. M., fiind încheiat în acest sens contractul de comodat din 13 aprilie 2010, încheiat pe o durată de 3 ani, respectiv până pe data de 13 aprilie 2013, între proprietarul imobilului, M.I. și învinuitul G.M., acest înscris fiind înregistrat la O.R.C. Olt. Cu toate acestea la sediul social declarat societatea nu a desfășurat nici un fel de activitate după întocmirea contractului de comodat, ceea ce a demonstrat că acesta a fost unul fictiv.

Pentru reținerea acestei stări de fapt prima instanță a avut în vedere probele administrate la urmărirea penală din care a rezultat că la data stabilirii sediului social, imobilul nu era racordat la rețelele electrice, de telefonie sau de internet și că nu a fost în vreun fel amenajat în vederea folosirii ca birou, nefiind desfășurate activități comerciale din această locație. Martorul M.I., proprietarul imobilului la data încheierii contractului de comodat, a declarat că inculpatul G.M. nu a revenit niciodată la sediul social declarat,martorul continuând să locuiască în apartamentul situat la adresa susmenționată, unde nu a funcționat vreo societate comercială. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 iulie 2010 de Cabinetul Notarial T. martorul M.I.

a vândut apartamentul compus din 2 camere numitului P.P. și conform procesului-verbal, imobilul a intrat efectiv în posesia cumpărătorului începând cu data de 1 august 2010, fiind desfășurate lucrări ample de renovare, deoarece imobilul era impropriu locuirii. Conform celor constatate, în imobil nu au fost identificate obiecte de mobilier, sisteme de comunicații sau PC ori documente de evidență contabilă care să ducă la concluzia funcționării unei societăți în această locație. De asemenea, după ce a devenit proprietarul acestui imobil, cumpărătorul nu a fost contactat de reprezentantul vreunei societăți comerciale și nu a primit corespondență decât de la D.G.F.P. Olt pe care a predat-o emitentului.

Totodată s-a reținut că inculpatul a cesionat societatea numitului D.C. Organul de urmărire penală a stabilit iar prima instanță a confirmat că inculpatul a acționat cu intenția directă de a se sustrage de la îndeplinire obligațiilor fiscale prin împiedicarea efectuării verificărilor financiare, declarând un sediu social fictiv pentru SC G.G. SRL, urmărind să se sustragă controlului demarat de organele fiscale cu privire la relațiile comerciale avute în cursul anului 2010 cu SC C. SRL, SC G.P.S. SRL și SC R.P. SRL (cunoscute ca având comportament de societate tip fantomă). În acest scop, învinuitul a stabilit pentru SC G.G.

SRL un sediu fictiv, unde să nu poată fi verificată de către organele competente activitatea reală a societății, iar în momentul în care a luat cunoștință despre verificările demarate de organele fiscale, în vederea sustragerii de la răspunderea penală a cedat societatea martorului D.C., întocmind, anterior intrării în vigoare a schimbării reprezentantului legal, un proces-verbal prin care dorea să justifice refuzul de predare a documentației contabile aferentă perioadei 13 aprilie 2010-18 noiembrie 2010. În drept s-a arătat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În cursul judecății la prima instanță inculpatul a recunoscut integral comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecata să aibă loc doar în baza probelor administrate la urmărirea penală, invocând dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., cerere admisă de instanță. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei s-a arătat că s-a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. dar și de faptul că inculpatul a acționat cu intenție directă, prejudiciind bugetul de stat cu o sumă necuantificată până la acest moment din vina inculpatului, realizând tranzacții comerciale cu societăți comerciale cunoscute cu un comportament de tip fantomă. În aceste condiții s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat este una periculoasă, mai ales în contextul economic dat, cu consecințe negative pentru bugetul de stat și pentru economie în general și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul. În motivarea apelului acesta a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate arătând, în esență, faptul că pedeapsa aplicată este mult prea aspră iar un cuantum de 2 ani, în condițiile în care pedeapsa prevăzută de legea este închisoarea de la 2 la 8 ani, îl fac să se întrebe dacă i-au fost aplicate într-adevăr dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. sau nu. De asemeni a fost criticată și modalitatea de executare menționându-se că nu există prejudiciu în cauză. Analizând apelul formulat în raport cu actele dosarului instanța a constatat următoarele: Recunoașterea vinovăției are ca efect reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății cu o treime.

În speța de față, prin aplicarea acestor dispoziții noile limite de pedeapsă devin 1 an și 4 luni până la 6 ani și 8 luni, astfel că o pedeapsă de 2 ani închisoare se încadrează în aceste limite și este legală. Pe baza celor stabilite de organul de urmărire penală și de prima instanță, confirmate și de inculpat prin recunoașterea făcută, se reține că, în mod voit și conștient acesta a efectuat demersuri pentru stabilirea unui sediu fictiv al societății comerciale pentru a se putea sustrage de la efectuarea controalelor comerciale. Ținând cont de acest lucru dar și de faptul că nu are antecedente penale și a recunoscut fapta, o pedeapsă de 2 ani închisoare este corespunzătoare, din punct de vedere al cuantumului, criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel, a reținut că nu poate fi de acord însă cu afirmația primei instanțe în sensul că inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu o sumă ce nu a putut fi cuantificată până în prezent deoarece, pe de o parte, organele fiscale nu s-au constituit părți civile în cauză iar pe de altă parte infracțiunea dedusă judecății este una de pericol și nu se află în concurs, în prezenta cauză, cu alte infracțiuni de evaziune fiscală de rezultat. Nimic nu împiedica organele financiare care aveau date despre posibile tranzacții frauduloase cu alte societăți comerciale să sesizeze organul de urmărire penală și pentru alte infracțiuni de evaziune fiscală, comise în forma autoratului sau a complicității cu alte persoane.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat iar fapta inculpatului a rămas doar o declarare fictivă de sediu, făcută, a adevărat, cu intenția de a îngreuna verificările fiscale, executarea pedepsei în regim de detenție apare prea aspră față de urmările efectiv produse. Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța a admis apelul formulat, a desființat sentința în parte pe latură penală și, rejudecând, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevederilor de la art. 82 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând decizia recurată pentru nelegalitate.

Reprezentantul parchetului a precizat oral în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, că înțelege să invoce cazul de casare prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen, apreciind că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii, solicitând următoarele: - admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare, pronunțarea unei decizii prin care, potrivit dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. să i se pună în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin prisma cazului de casare invocat prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu privire la omisiunea instanței de apel de a face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., se constată că prin încheierea din data de 9 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1114/104/2012, s-a înlăturat omisiunea vădită strecurată în minuta deciziei penale nr. 338 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., dispoziții potrivit cărora, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Cu privire la cea de-a doua critică, vizând neaplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., potrivit cărora: „(...)În caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei (...), președintele atrage atenția celui condamnat asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării (...)”, în speța de față, în baza dispozițiilor art. 83 C. pen., s-a omis a se atrage atenția inculpatului asupra condițiilor în care poate interveni revocarea suspendării condiționate cu consecința executării în întregime a pedepsei ce nu se va contopi juridic. Suspendarea condiționată a executării pedepsei este o instituție complementară menită să întregească posibilitățile pe care legea le dă instanței judecătorești pentru realizarea individualizării pedepsei.

Ea fiind consecința unei condamnări, își păstrează însă caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în obligația impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de încercare și de a se abține de la săvârșirea unei noi infracțiuni. Pe toată durata termenului de încercare, condamnatul „este amenințat să piardă beneficiul suspendării și să execute cumulativ două pedepse”, în cazul în care ar săvârși o altă infracțiune. Suspendarea condiționată a executării pedepsei are caracterul juridic de „mijloc de individualizare a executării pedepsei” și funcționează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării.

Astfel, în literatura de specialitate, în mod constant, s-a apreciat că prin sintagma „executare în întregime a pedepsei” legiuitorul a avut în vedere executarea acesteia într-un loc de deținere, infractorul este supus la executarea efectivă a pedepsei când, ca urmare a conduitei sale în cursul termenului de încercare, se constată că acesta nu s-a îndreptat și că persistă în săvârșirea de infracțiuni, în acest caz intrând în acțiune garanția prevăzută de lege pentru ipoteza în care suspendarea executării se dovedește nejustificată. Acest tratament sever este consecința conduitei infractorului care în disprețul încrederii ce i s-a acordat și a posibilității ce i s-a oferit de a se îndrepta fără executarea pedepsei, a săvârșit din nou o infracțiune, găsindu-și justificarea în starea de periculozitate a acestuia care recidivează în condițiile arătate.

Așadar, revocarea suspendării condiționate intervine, cu titlu de sancțiune, pentru nerespectarea obligației de a nu comite o altă infracțiune în interiorul termenului de încercare, un asemenea comportament demonstrând că infractorul nu a justificat încrederea ce i s-a acordat și nu s-a reeducat. Drept consecință, pedeapsa suspendată devine executabilă. Înalta Curte reține că în speța de față casarea deciziei este lipsită de relevanță juridică, față de împrejurarea că inculpatul a fost prezent la instanța de recurs, a fost asistat de către apărător ales, a precizat că are reprezentarea juridică a termenilor privind revocarea suspendării în caz de nerespectare a dispozițiilor legale evocate anterior, de asemenea inculpatul a arătat că este în cunoștință de cauză cu privire la consecințele ce decurg în cazul în care nu va respecta obligațiile instituite de instanță, scopul art. 83 C. pen.

fiind atins, astfel că, instanța de control judiciar privește acest motiv de recurs ca fiind unul formal și fără a fi apt a conduce la casarea, chiar și parțială a deciziei recurate. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 338 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat G.M. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 338 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat G.M. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.