ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3973/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3973/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor din diosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97 din 21

mai 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 1114/104/2012 s-a dispus, în

baza art. alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., condamnarea inculpatului G.M., fără antecedente penale la 2 ani

închisoare.

În temeiul

art. 71 alin. (1) și alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) și

lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 9

alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 65 alin. (2) și alin. (3) C.

pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. c) C. pen. pe durată de 2 ani.

S-a luat act că

partea vătămată Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. prin reprezentant D.G.F.P.

Olt nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În conformitate

cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și cu art. 4 și art. 6 din O.G. nr.

75/2001 s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, copii de pe aceasta

să fie înaintate la Oficiul Național al Registrului Comerțului și la organele financiare

pentru cazierul fiscal.

Inculpatul a fost

obligat la plata sumei totale de 600 RON cheltuieli judiciare statului.

În fapt prima

instanță a reținut următoarele: La data de 3 noiembrie 2010, D.G.F.P. Olt, a formulat

plângere penală împotriva inculpatului în cauza de față în calitatea sa de asociat

unic și fost administrator al SC G.G. SRL Slatina, deoarece acesta nu ar fi dat

curs somațiilor emise de organele fiscale în vederea prezentării pentru control

a documentelor solicitate, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale

prin declararea unui sediu social fictiv.

Au fost emise

invitațiile din 13 octombrie 2010 la sediul social și din 13 octombrie 2010 la adresa

de domiciliu a învinuitului G.M. pentru a se prezenta la sediul D.G.F.P. Olt cu

registrul unic de control, balanțele de verificare, jurnalele de vânzări cumpărări,

documentele contabile întocmite începând cu data înființării societății, învinuitul

nedând curs somațiilor emise.

Conform înscrisurilor

depuse, somația din 13 octombrie 2010 a fost afișată la ușa sediului social al SC

G.G. SRL, în vreme ce somația din 13 octombrie 2010 trimisă la adresa de domiciliu

a învinuitului, comuna V., județul Olt a fost returnată de P.R. cu mențiunea destinatar

necunoscut.

În aceste condiții,

organele fiscale l-au contactat telefonic pe învinuit care, deși Ie-a transmis că

se va prezenta cu documentele solicitate, nu a dat curs invitației. Controlul agentului

economic a fost motivat de adresa din 1 septembrie 2010 primită de la Activitatea

de Inspecție Fiscală, Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din care

a rezultat că SC G.G. SRL a efectuat tranzacții de tip livrare către plătitorii

de TVA pentru care contribuabilul a declarat un TVA mai mic decât partenerul sau

a declarat tranzacții comerciale de tip achiziții cu un număr de 5 parteneri, fără

ca aceștia să declare tranzacții de tip livrare, pe lângă aceste neconcordanțe fiind

luată în considerare și cifra de afaceri aferentă anului 2009, respectiv 2.003.112

RON, existând suspiciune că neprezentarea documentelor contabile și imposibilitatea

efectuării de verificări la sediul social declarat poate avea ca substrat săvârșirea

de infracțiuni de evaziune fiscală. Verificările efectuate au arătat că SC G.G.

SRL este succesoarea a SC F.S. SRL, care a fost înființată în data de 17

septembrie 2009, având sediul social în municipiul Slatina, str. C. și care a avut

ca unic asociat și administrator pe numitul P.N.

La data de 15

aprilie 2010, SC F.S. SRL a fost cesionată în totalitate inculpatului G.M., care

a schimbat și denumirea societății în SC G.G. SRL, devenind unic asociat și administrator.

Totodată a fost

mutat sediul social în imobilul situat în municipiul Slatina str. M., fiind încheiat

în acest sens contractul de comodat din 13 aprilie 2010, încheiat pe o durată de

3 ani, respectiv până pe data de 13 aprilie 2013, între proprietarul imobilului,

M.I. și învinuitul G.M., acest înscris fiind înregistrat la O.R.C. Olt.

Cu toate acestea

la sediul social declarat societatea nu a desfășurat nici un fel de activitate după

întocmirea contractului de comodat, ceea ce a demonstrat că acesta a fost unul fictiv.

Pentru reținerea

acestei stări de fapt prima instanță a avut în vedere probele administrate la urmărirea

penală din care a rezultat că la data stabilirii sediului social, imobilul nu era

racordat la rețelele electrice, de telefonie sau de internet și că nu a fost în

vreun fel amenajat în vederea folosirii ca birou, nefiind desfășurate activități

comerciale din această locație. Martorul M.I., proprietarul imobilului la data încheierii

contractului de comodat, a declarat că inculpatul G.M. nu a revenit niciodată la

sediul social declarat,martorul continuând să locuiască în apartamentul situat la

adresa susmenționată, unde nu a funcționat vreo societate comercială. Prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 30 iulie 2010 de Cabinetul Notarial T. martorul

M.I. a vândut apartamentul compus din 2 camere numitului P.P. și conform procesului-verbal,

imobilul a intrat efectiv în posesia cumpărătorului începând cu data de 1

august 2010, fiind desfășurate lucrări ample de renovare, deoarece imobilul era

impropriu locuirii.

Conform celor

constatate, în imobil nu au fost identificate obiecte de mobilier, sisteme de comunicații

sau PC ori documente de evidență contabilă care să ducă la concluzia funcționării

unei societăți în această locație. De asemenea, după ce a devenit proprietarul acestui

imobil, cumpărătorul nu a fost contactat de reprezentantul vreunei societăți comerciale

și nu a primit corespondență decât de la D.G.F.P. Olt pe care a predat-o emitentului.

Totodată s-a reținut

că inculpatul a cesionat societatea numitului D.C. Organul de urmărire penală a

stabilit iar prima instanță a confirmat că inculpatul a acționat cu intenția directă

de a se sustrage de la îndeplinire obligațiilor fiscale prin împiedicarea efectuării

verificărilor financiare, declarând un sediu social fictiv pentru SC G.G. SRL, urmărind

să se sustragă controlului demarat de organele fiscale cu privire la relațiile comerciale

avute în cursul anului 2010 cu SC C. SRL, SC G.P.S. SRL și SC R.P. SRL (cunoscute

ca având comportament de societate tip fantomă).

În acest scop,

învinuitul a stabilit pentru SC G.G. SRL un sediu fictiv, unde să nu poată fi verificată

de către organele competente activitatea reală a societății, iar în momentul în

care a luat cunoștință despre verificările demarate de organele fiscale, în vederea

sustragerii de la răspunderea penală a cedat societatea martorului D.C., întocmind,

anterior intrării în vigoare a schimbării reprezentantului legal, un

proces-verbal prin care dorea să justifice refuzul de predare a documentației contabile

aferentă perioadei 13 aprilie 2010-18 noiembrie 2010.

În drept s-a arătat

că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În cursul judecății

la prima instanță inculpatul a recunoscut integral comiterea faptelor pentru care

a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecata să aibă loc doar în baza probelor

administrate la urmărirea penală, invocând dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., cerere admisă de instanță. În ceea ce privește individualizarea judiciară

a pedepsei s-a arătat că s-a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen. dar și de faptul că inculpatul a acționat cu intenție directă, prejudiciind

bugetul de stat cu o sumă necuantificată până la acest moment din vina inculpatului,

realizând tranzacții comerciale cu societăți comerciale cunoscute cu un comportament

de tip fantomă.

În aceste condiții

s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat este una periculoasă, mai ales în contextul

economic dat, cu consecințe negative pentru bugetul de stat și pentru economie în

general și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul.

În motivarea apelului

acesta a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate arătând,

în esență, faptul că pedeapsa aplicată este mult prea aspră iar un cuantum de 2

ani, în condițiile în care pedeapsa prevăzută de legea este închisoarea de la 2

la 8 ani, îl fac să se întrebe dacă i-au fost aplicate într-adevăr dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. sau nu.

De asemeni a fost

criticată și modalitatea de executare menționându-se că nu există prejudiciu în

cauză.

Analizând apelul

formulat în raport cu actele dosarului instanța a constatat următoarele: Recunoașterea

vinovăției are ca efect reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea dedusă judecății cu o treime.

În speța de față,

prin aplicarea acestor dispoziții noile limite de pedeapsă devin 1 an și 4 luni

până la 6 ani și 8 luni, astfel că o pedeapsă de 2 ani închisoare se încadrează

în aceste limite și este legală. Pe baza celor stabilite de organul de urmărire

penală și de prima instanță, confirmate și de inculpat prin recunoașterea făcută,

se reține că, în mod voit și conștient acesta a efectuat demersuri pentru stabilirea

unui sediu fictiv al societății comerciale pentru a se putea sustrage de la efectuarea

controalelor comerciale.

Ținând cont de

acest lucru dar și de faptul că nu are antecedente penale și a recunoscut fapta,

o pedeapsă de 2 ani închisoare este corespunzătoare, din punct de vedere al cuantumului,

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel,

a reținut că nu poate fi de acord însă cu afirmația primei instanțe în sensul că

inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu o sumă ce nu a putut fi cuantificată

până în prezent deoarece, pe de o parte, organele fiscale nu s-au constituit părți

civile în cauză iar pe de altă parte infracțiunea dedusă judecății este una de pericol

și nu se află în concurs, în prezenta cauză, cu alte infracțiuni de evaziune fiscală

de rezultat. Nimic nu împiedica organele financiare care aveau date despre posibile

tranzacții frauduloase cu alte societăți comerciale să sesizeze organul de urmărire

penală și pentru alte infracțiuni de evaziune fiscală, comise în forma autoratului

sau a complicității cu alte persoane.

Cum acest lucru

nu s-a întâmplat iar fapta inculpatului a rămas doar o declarare fictivă de sediu,

făcută, a adevărat, cu intenția de a îngreuna verificările fiscale, executarea pedepsei

în regim de detenție apare prea aspră față de urmările efectiv produse. Ca atare,

având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța a admis

apelul formulat, a desființat sentința în parte pe latură penală și, rejudecând,

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevederilor de

la art. 82 C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., fiind menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, criticând decizia recurată pentru nelegalitate.

Reprezentantul

parchetului a precizat oral în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, că

înțelege să invoce cazul de casare prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen, apreciind că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii, solicitând

următoarele:

- admiterea recursului,

casarea deciziei și în rejudecare, pronunțarea unei decizii prin care, potrivit

dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. să i se pună în vedere inculpatului dispozițiile

art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei,

precum și aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

Examinând recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin prisma cazului de

casare invocat prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la

omisiunea instanței de apel de a face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5)

C. pen., se constată că prin încheierea din data de 9 noiembrie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul

nr. 1114/104/2012, s-a înlăturat omisiunea vădită strecurată în minuta deciziei

penale nr. 338 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.,

dispoziții potrivit cărora, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Cu privire la

cea de-a doua critică, vizând neaplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen.,

potrivit cărora: „(...)În caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei (...), președintele atrage atenția celui condamnat

asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării

(...)”, în speța de față, în baza dispozițiilor art. 83 C. pen., s-a omis a se atrage

atenția inculpatului asupra condițiilor în care poate interveni revocarea suspendării

condiționate cu consecința executării în întregime a pedepsei ce nu se va contopi

juridic.

Suspendarea condiționată

a executării pedepsei este o instituție complementară menită să întregească posibilitățile

pe care legea le dă instanței judecătorești pentru realizarea individualizării pedepsei.

Ea fiind consecința unei condamnări, își păstrează însă caracterul de măsură coercitivă

penală, caracter care constă în obligația impusă celui condamnat de a avea o bună

conduită pe durata termenului de încercare și de a se abține de la săvârșirea unei

noi infracțiuni.

Pe toată durata

termenului de încercare, condamnatul „este amenințat să piardă beneficiul suspendării

și să execute cumulativ două pedepse”, în cazul în care ar săvârși o altă infracțiune.

Suspendarea condiționată

a executării pedepsei are caracterul juridic de „mijloc de individualizare a executării

pedepsei” și funcționează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei

respectare depinde stingerea executării.

Astfel, în literatura

de specialitate, în mod constant, s-a apreciat că prin sintagma „executare în întregime

a pedepsei” legiuitorul a avut în vedere executarea acesteia într-un loc de deținere,

infractorul este supus la executarea efectivă a pedepsei când, ca urmare a conduitei

sale în cursul termenului de încercare, se constată că acesta nu s-a îndreptat și

că persistă în săvârșirea de infracțiuni, în acest caz intrând în acțiune garanția

prevăzută de lege pentru ipoteza în care suspendarea executării se dovedește nejustificată.

Acest tratament

sever este consecința conduitei infractorului care în disprețul încrederii ce i

s-a acordat și a posibilității ce i s-a oferit de a se îndrepta fără executarea

pedepsei, a săvârșit din nou o infracțiune, găsindu-și justificarea în starea de

periculozitate a acestuia care recidivează în condițiile arătate.

Așadar, revocarea

suspendării condiționate intervine, cu titlu de sancțiune, pentru nerespectarea

obligației de a nu comite o altă infracțiune în interiorul termenului de încercare,

un asemenea comportament demonstrând că infractorul nu a justificat încrederea ce

i s-a acordat și nu s-a reeducat. Drept consecință, pedeapsa suspendată devine executabilă.

Înalta Curte reține

că în speța de față casarea deciziei este lipsită de relevanță juridică, față de

împrejurarea că inculpatul a fost prezent la instanța de recurs, a fost asistat

de către apărător ales, a precizat că are reprezentarea juridică a termenilor privind

revocarea suspendării în caz de nerespectare a dispozițiilor legale evocate anterior,

de asemenea inculpatul a arătat că este în cunoștință de cauză cu privire la consecințele

ce decurg în cazul în care nu va respecta obligațiile instituite de instanță, scopul

art. 83 C. pen. fiind atins, astfel că, instanța de control judiciar privește acest

motiv de recurs ca fiind unul formal și fără a fi apt a conduce la casarea, chiar

și parțială a deciziei recurate.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul art. 385

15

pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei penale nr. 338 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat G.M.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei

penale nr. 338 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat G.M.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 decembrie 2013.