ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1039/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1039/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Sentința penală nr. 103 din 8 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr.

1827/104/2010, a admis pe fond cererea de rejudecare formulată de inculpatul

D.C.M. deținut în P.M.S. Craiova, și în baza art. 522

1

alin. (1) și

(2) C. proc. pen., a anulat în parte Sentința penală nr. 198 pronunțată la data

de 3 decembrie 2007 de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1398/104/2007, desființată

în parte prin Decizia nr. 82 pronunțată la data de 10 iunie 2008, de Curtea de

apel Craiova în Dosarul nr. 1398/104/2007 în sensul că:

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. l-a condamnat pe acest

inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.

A înlăturat aplicarea

pedepsei complementare de interzicere de drepturi conform art. 76 alin. (3) C.

pen.

În baza art. 23 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap.

la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 6

luni închisoare.

În baza art. 290

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin.

(1) lit. e) teza I C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 2 luni

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului D.C.M.

pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

A dedus din durata

acestei pedepse principale a închisorii aplicată la contopire timpul arestării

provizorii în vederea extrădării de către autoritățile spaniole în intervalul

25 iunie 2009 până la 07 august 2009 și cel executat în baza mandatului de

executare a pedepsei închisorii emis la data de 28 iulie 2008 de Tribunalul Olt

cu începere din 07 august 2009.

A revocat acest din

urmă mandat de executare a pedepsei închisorii și a dispus emiterea unui nou

mandat de executare a acestei pedepse.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței, așa cum a fost desființată în apel.

A respins cererea de

suspendare a executării sentinței supusă rejudecării ca nefondată.

A dispus ca

cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, instanța fondului a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la nr. 1827/104/2010 condamnatul D.C.M.,

a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se rejudece cauza

ce a format obiect al Dosarului nr. 1398/104/2007, pronunțată de Tribunalul Olt

în Dosarul nr. 1398/104/2007 în care s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C.

proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin.

(1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul D.C.M., la

7 ani închisoare.

În baza art. 23 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la 6 ani

închisoare.

În baza art. 290

alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatului i s-a aplicat

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 64 alin.

(1) lit a), b) și c) C. pen. rap. la art 65 alin. (1) C. pen. s-a dispus

interzicerea drepturilor după executarea pedepsei principale pe o perioada de 2

ani.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 2.412.139 RON despăgubiri civile către partea

civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt plus dobânzile legale de la

data săvârșirii faptelor și până la achitarea efectivă a debitului.

În baza art. 11 din

Legea nr. 241/2005 s-au luat măsurile asigurătorii pe bunurile mobile și

imobile ale inculpatului.

La data rămânerii

definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului, o copie a hotărârii de

condamnare definitive s-a dispus să se comunice Oficiului Național al

Registrului Comerțului.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 2.600 RON cheltuieli judiciare statului, din care

suma de 100 RON reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul

Ministerului de Justiție.

În motivarea acestei

cereri s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 522

1

alin. (1)

C. proc. pen., întrucât nu a fost prezent la judecata cauzei în condițiile în

care nu a avut cunoștință de acest proces și ulterior a fost extrădat ca urmare

a mandatului european de arestare la data de 25 iunie 2009. În plus,

condamnatul a invocat faptul că deși a fost prezent la Înalta Curte de Casație

și Justiție la termenul din data de 19 ianuarie 2010, aceasta nu echivalează cu

participarea sa la judecata cauzei, deoarece această din urmă instanță a

constatat că recursul respectiv era peste termen, iar calea de atac nu a fost

formulată de către condamnat, ci de o altă persoană și s-a dispus o soluție de

respingere ca inadmisibil a acestui recurs, întrucât nu a exprimat voința

inculpatului și nu au fost astfel îndeplinite condițiile de fond, de validitate

a acestuia. De asemenea, s-au invocat drepturi care izvorăsc din Protocolul

Adițional la Convenția Europeană de Extrădare, din Pactul Internațional al

Drepturilor Civile și Politice și din art. 6 alin. (3) al Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

Instanța a constatat

prin încheierea cu caracter interlocutoriu din 22 iunie 2010 că este întemeiată

în principiu cererea de rejudecare.

În acest sens s-a

avut în vedere că sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen., atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv. Din

prima perspectivă s-a constatat că așa cum rezultă din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului de fond în primă instanță și în apel, judecata cauzei a

avut loc în condițiile în care persoana în cauză a fost condamnată definitiv în

lipsa sa, atâta timp cât la nici una din procedurile judiciare din aceste

instanțe inculpatul nu a fost prezent. Pe de altă parte, s-a constatat că, deși

condamnatul a fost prezent la judecata recursului de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, la data de 19 ianuarie 2010, aceasta nu

echivalează cu prezența sa la judecată, deoarece cu privire la această din urmă

cale de atac instanța menționată a dat o soluție de respingere ca inadmisibilă

pentru neîndeplinirea condițiilor de fond de validitate a căii de atac, pe

temeiul că recursul a fost făcut de o altă persoană fără știința și

împuternicirea inculpatului. Constatarea a fost confirmată și de faptul că

hotărârea primei instanțe și a celei de apel au rămas definitive la împlinirea

termenului de apel, motiv pentru care s-a trecut la executarea acestora prin

emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 28 iulie 2008.

Pe de altă parte, s-a

constatat prin această încheiere că din punct de vedere subiectiv judecata în

lipsă a condamnatului de față nu este urmare a propriei conduite de a se

sustrage procedurilor judiciare. În acest sens, s-a arătat că nu există nicio

probă care să dovedească contrariul și aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum

rezultă din pașaportul său, condamnatul a părăsit teritoriul României încă din

data de 7 decembrie 2006, adică înainte de a fi trimis în judecată în cauza de

față. Așa fiind, rezultă că părăsirea teritoriului României de către inculpat

este expresia decât a dreptului său la liberă deplasare. Este adevărat că din

dosarul de urmărire penală rezultă că în faza actelor premergătoare la data de

2 mai 2006 condamnatului i s-a luat o notă explicativă de către organele de

control financiar însă aceasta nu rezultă din dosar că are caracter de cauză a

părăsirii teritoriului României ci doar de condiție a acesteia.

Mai mult, s-a

constatat că persoanei condamnate nu-i poate fi refuzat dreptul de a cere

rejudecarea cauzei chiar în ipoteza teoretică în care acesta a fost de

rea-credință atunci când prin părăsirea țării a determinat ca procedurile

judiciare să se desfășoare în lipsa sa. Argumentul a fost cel de interpretare

după metoda logică a normei de procedură de la art. 522

1

alin. (1)

C. proc. pen.: dacă legiuitorul ar fi înțeles să excludă de la dreptul la

rejudecarea cauzei pe cel care a fost de rea-credință în a determina judecata

în lipsă, ar fi făcut acest lucru în mod expres. Nefăcând acest lucru rezultă

că nici judecătorul care aplică legea în cauza penală cu ocazia rejudecării nu

poate face acest lucru.

În altă ordine de

idei s-a mai reținut ca argument și faptul că în chiar Legea nr. 302/2004 la

art. 69 intitulat rejudecarea persoanelor extrădate se face referire la

asigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei condamnate în lipsă în

condițiile acestei norme.

Referitor la condiția

ca persoana condamnată să fi fost extrădată, s-a reținut că împotriva acestuia

au fost exercitate proceduri în baza Legii nr. 302/2004, prin punerea în

executare a mandatului european de arestare, prin arestarea sa provizorie la

data de 25 iunie 2009 de către autoritățile spaniole în vederea predării către

Statul Român și prin predarea efectivă a acestuia la data de 7 august 2009 și

depunerea sa în arestul D.G.P.M. București.

În consecință, în

baza art. 522

1

alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) C. proc. pen.

s-a admis în principiu cererea de rejudecare și s-a stabilit termen în acest

scop cu citarea părților.

Cu privire la fondul

cauzei s-a constatat că este întemeiată cererea de rejudecare. în acest sens

s-a reținut că prin rechizitoriul procurorului din cadrul Biroului Teritorial

Olt - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism din 13 aprilie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul D.C.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor de spălarea banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit.

c) Legea nr. 656/2002, evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005

și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.

Din rechizitoriu s-a

reținut că instanța a fost sesizată că în luna februarie 2003 inculpatul D.C.M.

a înființat SC S.M. SRL Slatina, cu obiect principal de activitate „comerțul cu

ridicata al deșeurilor din aluminiu".

S-a mai sesizat

instanța că în perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina

administrată de inculpatul D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina

administrată de numitul C.V., lingouri din aluminiu în valoare de

3.966.569,5680 RON și că în aceeași perioadă inculpatul a livrat către SC C.C.

SRL Slatina administrată de numita C.C. 68 mașini de cusut și mașini de

încheiat în valoare totală de 601.299,0626 RON, activități comerciale

neevidențiate și pentru care nu s-au achitat obligațiile fiscale.

În această situație,

organele de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri

vândute către SC C.T. SRL Slatina în sumă de 3.966.569,5680 RON, SC S.M. SRL

Slatina datorează cu titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și

TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL

Slatina, în valoare totală de 601.299,0626 RON impozit pe profit în sumă de

126.323,3325 RON și TVA în sumă de 96.005,7326 RON.

Din verificările

rulajului contului deschis de către SC S.M. SRL Slatina administrată de

inculpatul D.C.M. la B.R.D. Slatina, a rezultat că în perioada iunie 2003 -

septembrie 2004, a încasat pe baza ordinelor de plată emise de către SC C.T.

SRL Slatina suma de 2.225.000 RON iar de la SC C.C. SRL Slatina suma de 85.200

RON. Din aceste sume virate în contul societății inculpatul D.C.M. și-a însușit

prin ridicare în numerar, de regulă imediat după ce sumele intrau în cont, suma

de 2.658.650 RON.

De asemenea, s-a mai

arătat că inculpatul pe lângă această sumă și-a însușit și suma de 368.000 RON

reprezentând contravaloarea mărfurilor achitate în numerar cu chitanțe de către

SC C.C. SRL Slatina și suma de 123.000 RON achitată conform celor 41 chitanțe

emise de SC C.T. SRL Slatina.

S-a arătat că din

suma totală de 3.149.650 RON primită în numerar de către inculpatul D.C.M. de

la B.R.D. Slatina și cele două societăți cu care a avut raporturi comerciale,

suma de 2.412.139 RON reprezintă impozitul pe profit și TVA-ul neachitate

datorită neevidențierii activităților desfășurate, a veniturilor realizate și a

cheltuielilor efectuate.

Cu adresa nr. 10581/8

mai 2007 s-a arătat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt s-a

constituit parte civilă cu suma de 2.412.139 RON reprezentând prejudiciul

cauzat statului împreună cu majorările de întârziere și penalitățile aferente

debitelor.

În cauză au fost

audiați martorii C.V., C.L.C., C.C. propuși prin rechizitoriu și martorul Z.N.

și s-au administrat probele cu cele două expertize de specialitate.

Trecând la judecata

pe fond după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, instanța a

procedat conform art. 522

1

alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) și

(2) C. proc. pen. la ascultarea inculpatului, a martorilor propuși prin

rechizitoriu, cu mențiunea că în cazul martorului V.I. după ce s-au epuizat

toate formele procedurale în vederea ascultării sale s-a trecut conform art.

327 alin. (3) C. proc. pen. la citirea declarației sale din cursul urmăririi

penale, la administrarea probelor cu expertizele de specialitate grafică și

contabilă. S-a mai reținut că în cazul martorului C.S. propus în apărare de

inculpat s-au întreprins demersuri prin citarea cu mandat de aducere a acestuia

atât la domiciliu cât și la locuința sa, însă nu s-a prezentat și nici nu a

fost adus în instanță, în condițiile în care existau date că s-ar afla în

Italia.

Pe baza probelor

administrate în cauză instanța a reținut situația de fapt în sensul că

inculpatul D.C.M. în luna februarie 2003 a înființat SC S.M. SRL Slatina având

ca obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al deșeurilor din

aluminiu".

S-a mai reținut că în

urma unei verificări efectuate de organele financiare - Garda Financiară și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, s-a constatat că în perioada 2

octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul

D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina administrată de martorul C.V.

lingouri din aluminiu în valoare de 3.966.569,5680 RON. În aceeași perioadă

inculpatul a livrat către SC C.C. SRL Slatina administrată de martora C.C., 68

mașini de cusut și mașini de încheiat în valoare totală de 601.299,0626 RON,

activități comerciale neevidențiate în contabilitate și pentru care nu s-au

achitat obligațiile fiscale.

Din probele

administrate cât și din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire

penală a rezultat că la solicitarea inculpatului au fost eliberate pentru SC

S.M. SRL Slatina un carnet facturi, 5 carnete facturi fiscale și 5 carnete

chitanțiere, toate aceste documente cu regim special nefiind prezentate la

control și nici un alt document al firmei. S-a reținut că această conduită

ilicită a inculpatului este în concurs cu aceea tot ilicită a martorului C.S.

căruia acesta i-a încredințat o parte a activității firmei, incluzând relațiile

comerciale menționate în schimbul asigurării unui loc de muncă la activitatea

de vulcanizare a firmei martorului, în condițiile în care în mod substanțial

produsul infracțiunilor a profitat acestui martor.

În această situație

s-a verificat la SC C.T. SRL Slatina situația livrărilor făcute de către SC

S.M. SRL Slatina către această societate, ocazie cu care s-a constatat că

există 76 facturi emise de SC S.M. SRL Slatina pentru cantitatea de 571.696 kg

lingouri din aluminiu în valoare totală de 2.822.296,8680 RON și o factură

pentru componente instalație de turnare metal în valoare de 110.000 RON,

conform Notei de constatare nr. X/2004 și anexelor la această notă.

S-a mai reținut că la

controlul efectuat la data de 9 mai 2006 au fost identificate un număr de 38

facturi conform procesului-verbal de constatare nr. X/2006 prin care a fost

livrată cantitatea de 229.578 kg lingouri din aluminiu în valoare de 100.283,15

RON către SC C.T. SRL Slatina în perioada 2 iunie 2003 - 28 septembrie 2003.

S-a mai reținut că

aceste operațiuni comerciale nu au fost înregistrate în evidența financiar

contabilă a SC S.M. SRL Slatina, iar inculpatul D.C.M. nu a declarat, conform

obligațiilor sale legale, la organele fiscale activitatea desfășurată și

veniturile realizate, ceea ce a dus la neplata impozitului pe profit declarat

și a TVA-ului. În acest sens s-au avut în vedere probele ce rezultă din actele

de control întocmite de către reprezentanții Gărzii Financiare - Secția Olt și

ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt - Activitatea de Control

Financiar în sensul că aceste organe de control fiscal au stabilit că pentru

cantitatea totală de mărfuri vândută către SC C.T. SRL Slatina în sumă de

3.966.369,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpat datorează cu

titlu de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și TVA în sumă de

661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina în

valoare totală de 601.299,0625 RON, impozit pe profit în sumă de 126.323,3325

RON și TVA în sumă de 960.057,7326 RON. Aceste probe se coroborează cu cele din

adresa nr. 19729/5 aprilie 2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt

potrivit căreia la această dată SC S.M. SRL Slatina figura cu obligații fiscale

în sumă totală de 2.412.139 RON.

Pe de altă parte, s-a

mai constatat că atunci când a întocmit și depus la Direcția Generală a

Finanțelor Publice Olt „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul

general consolidat" și „Decontul de taxă pe valoarea adăugată" pentru

perioada menționată inculpatul a menționat sume mult mai mici decât cele reale.

S-a apreciat că

apărarea inculpatului potrivit căreia situația sa în cadrul firmei la care figura

ca administrator era una pur formală și că astfel vinovăția sa ar fi cel mult

sub forma culpei, deși utilă, este neconcludentă. Cu privire la această apărare

există elemente de fapt care o susțin, anume cele din declarația de inculpat în

care arată că toată activitatea era desfășurată de martorul C.S. căruia i-a

predat ștampilele și chitanțele în scopul ca să fie angajat și menținut în

serviciu la secția de vulcanizare a firmei SC G. SRL a acestuia, care se

coroborează cu cele din declarațiile martorilor B.M. și Z.N. care menționează

că inculpatul a lucrat în cadrul acestei secții în mod constant, că nu au

observat și nici nu au auzit ca inculpatul să aibă preocupări de natura

administrării unei firme comerciale, din declarația martorului V.I. care arată

că a observat la martorul C.S. un facturier al firmei SC S.M. SRL, dar și că

acesta i-a răspuns că a înființat o firmă pe numele inculpatului și i-a atras

atenția că nu este treaba sa, dar și cu cele din raportul de expertiză

criminalistică din 18 martie 2011 al Î.N.E.C. București în care la capitolul

concluzii se menționează că în activitatea firmei SC S.M. SRL un număr de două

chitanțe aparținând acesteia nu au fost scrise și semnate de inculpat, iar o

factură fiscală nu a fost completată de acesta, dar și cu multitudinea de

proceduri întreprinse fără rezultat în scopul ascultării martorului C.S. ce

probează elemente de obstrucționare de către acesta a actului de justiție. Cu

toate acestea apărarea inculpatului se înlătură întrucât acesta a acționat cu vinovăție

sub forma intenției indirecte atunci când a acceptat cu încălcarea atribuțiilor

oficiale decurgând din calitatea de administrator al acestei din urmă firme, ca

activitatea comercială a acesteia să fie îndreptată prin participarea sa

alături de cel menționat la activități de evaziune fiscală, de spălare a

banilor și de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma prezentată

anterior pe baza unui mobil ce are la bază nevoile materiale și a unui scop de

satisfacere a unor nevoi materiale curente din venitul de la un loc de muncă în

cadrul firmei acestui din urmă martor. Că activitatea ilicit penală a

inculpatului nu era doar formală a rezultat din aceea că acesta a efectuat acte

materiale și de dispoziție ce țin de administrarea firmei prin semnarea de

primire a carnetelor de facturi, prin încheierea convențiilor comerciale de

achiziție și desfacere de neferoase, prin implicarea în executarea acestora și

prin invocarea neglijenței în organizarea evidenței contabile a acesteia. S-a

reținut aici că au caracter concludent pentru aceste din urmă constatări

elementele de fapt cu valoare de probe, ce sunt în sensul menționat mai sus,

prezentate în declarațiile martorilor C.V., C.C., care se coroborează cu

probele în același sens din declarația de inculpat asistat de apărător din

cursul urmăririi penale. Mai mult, nu numai că susținerea inculpatului este în

contradicție cu realitatea, dar invocă în mod fals propria culpă în

neîndeplinirea unor obligații de administrare a firmei.

În ședința publică

din 5 iulie 2011 instanța, ca urmare a cererii inculpatului, survenită în

cursul dezbaterilor, ce privea schimbarea de încadrare juridică din art. 9

alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, a pus-o în discuție pe baza motivației referitoare la nivelul

prejudiciului cauzat de inculpat Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt,

care potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit nu ar depăși suma de

500.000 euro. Cu toate acestea instanța a constatat că au caracter concludent

celelalte acte fiscale menționate mai sus care atestă un prejudiciu ce

depășește această sumă ce include TVA, impozit pe profit, majorări și

penalități pentru neplata la termen a acestora până la nivelul lunii aprilie

2005 dar, mai ales, pentru faptul că la acest TVA și la acest impozit pe profit

au curs în continuarea acestei luni a anului 2005, majorări și penalități de

întârziere. De aceea, s-a constatat că nu urmează să fie schimbată încadrarea

juridică a faptei penale de evaziune fiscală în sensul solicitat, iar în acest

caz că nu operează obligația de a pune în vedere dreptul de a cere amânarea ori

lăsarea mai la urmă a cauzei, așa cum pretinde art. 334 C. proc. pen. Instanța

a mai arătat că de altfel, chiar acceptând ideea contrarie, deși lipsită de

bază faptică, potrivit căreia ar fi urmat să fie totuși schimbată încadrarea

juridică în sensul solicitat de inculpat prin apărător și că trebuia să i se

pună în vedere dreptul menționat, totuși nu se poate accepta că acestuia i-ar

fi fost încălcate drepturile procesuale, atâta timp cât el a fost cel care a

adresat această solicitare instanței iar, în plus, că nu operează sancțiunea

nulității relative prevăzută pentru situația de față nefiind întrunite

condițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen. dacă am accepta că aceasta

reprezintă o neregularitate.

Faptele săvârșite de

inculpat așa cum au rezultat din ansamblul probelor administrate, atât în

cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, s-a constatat că

întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune

fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr.

241/2005, spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

656/2002 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290

alin. (1) C. pen. - infracțiuni aflate în concurs real conform art. 33 lit. a)

C. pen.

De aceea, instanța a

stabilit că acțiunea penală se va soluționa prin condamnarea inculpatului

pentru fiecare din infracțiuni la pedeapsa închisorii.

Solicitarea din

dezbateri a inculpatului privind achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c)

C. proc. pen a fost apreciată ca nefondată, deoarece era dovedită comiterea

infracțiunilor de mai sus de către inculpat, dar și vinovăția sa pe baza

elementelor de fapt menționate.

La individualizarea

pedepselor ce s-au stabilit pentru fiecare infracțiune comisă, instanța a avut

în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv

dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în

partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor

săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în

acest sens, instanța a ținut seama de circumstanțele concrete în care a

acționat inculpatul, forma de vinovăție ca fiind intenția indirectă, mobilul

faptelor sale constând în nevoia de a avea venituri salariale de la un loc de

muncă chiar prin acceptul încălcării legii penale, cele privind nivelul

prejudiciului infracțional cât și de împrejurarea că inculpatul nu are

antecedente penale. Acestei din urmă circumstanțe cu caracter personal a

inculpatului prin raportare la ansamblul criteriilor de individualizare i s-a

dat valoare juridică de circumstanță atenuantă în baza normelor cu caracter

dispozitiv ale art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în considerarea faptului că

prin coborârea nivelului pedepselor închisorii sub minimul special se pot

atinge scopul și funcțiile acestei sancțiuni.

În defavoarea

inculpatului nu a putut fi reținută împrejurarea că s-ar fi sustras urmăririi

penale și judecății din primul ciclu procesual pe baza elementelor de fapt

expuse anterior atunci când s-a făcut referire la admiterea în principiu a

cererii de rejudecare prin încheiere.

În baza art. 76 alin.

(3) C. pen. s-a înlăturat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) și (3) din Legea nr. 241/2002 pedeapsa complementară

privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen.

Sub aspectul laturii civile instanța în baza dispoz. art. 14 C. pen. și art.

346 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile în

cuantum de 2.412.139 RON către Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt plus

dobânzile legale de la data săvârșirii faptelor și până la achitarea efectivă a

debitului.

Ca urmare a

pluralității de infracțiuni sub forma concursului real prevăzut de art. 33 lit.

a) C. pen. din cauza de față s-a procedat la contopirea pedepselor principale

ale închisorii prin aplicarea conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a

pedepsei mai grele.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată la contopire

timpul arestării provizorii în vederea extrădării ca și perioadă de detenție în

baza mandatului de executare emis.

Ca urmare a acestor

dispoziții de mai sus s-a revocat mandatul de executare a pedepsei închisorii

emis la 28 iulie 2008 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a

pedepsei închisorii.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței așa cum a fost desființată în calea de atac a apelului.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării sentinței de condamnare s-a constatat că aceasta

este neîntemeiată întrucât nu au fost invocate niciun fel de temeiuri care să

impună aprecierea că este inoportună continuarea executării acesteia.

În consecință, s-a

admis pe fond cererea de rejudecare și s-a dispus anularea în parte a sentinței

în sensul menționat anterior și a fost respinsă ca nefondată cererea de

suspendare a executării sentinței.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. ca urmare a acestei soluții s-a dispus ca cheltuielile

judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

sentințe a formulat apel, în termen legal, Parchetul și condamnatul.

Parchetul, cu

referire la motivele scrise depuse la dosar, a apreciat, în principal, că în

mod justificat prima instanță a admis în principiu cererea de rejudecare după

extrădare formulată de condamnat, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.

522

1

C. proc. pen., întrucât este vorba de o persoană extrădată care

a fost judecată și condamnată în lipsă, însă, pentru că probatoriul administrat

în cadrul procedurii judecării nu a avut nicio influență asupra hotărârii

pronunțată în cursul primei judecăți, cererea condamnatului trebuia respinsă ca

neîntemeiată.

Mai mult, s-a

apreciat că de vreme ce instanța sesizată cu rejudecarea cauzei a reținut

aceeași stare de fapt, dar și vinovăția condamnatului, la săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în mod nejustificat s-a

procedat la reindividualizarea pedepselor aplicate inițial, ca urmare a

reținerii unor circumstanțe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.,

care nu rezultă din ansamblul cauzei.

Dacă în apel se va

aprecia că cererea de rejudecare a condamnatului, pe fond, este întemeiată,

procurorul, în subsidiar, a solicitat majorarea pedepselor ce s-au aplicat

condamnatului, în limite care să reflecte corespunzător criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen.

Condamnatul, a

apreciat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, susținând

atât în motivele scrise, cât și prin cele arătate de apărător, că atât

probatoriul ce s-a administrat în primul ciclu al procesului, cât și cel

administrat nemijlocit de către instanță, după admiterea în principiu a cererii

de rejudecare, potrivit art. 522

1

C. proc. pen., nu conturează

participația acestuia la săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 9 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 241/2005 și, respectiv, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.,

considerente pentru care a fost invocată o soluție corespunzătoare de achitare,

potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe de o

parte, iar, pe de altă parte, nu demonstrează vinovăția sa la săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, motiv

pentru care a solicitat o soluție de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost privit ca fondat, însă numai cu

privire la aspectul de netemeinicie vizând individualizarea judiciară a

pedepselor principale aplicate condamnatului.

De principiu,

instituția rejudecării celor judecați în lipsă în caz de extrădare, instituită

prin art. 522

1

C. proc. pen., are drept scop garantarea dreptului

persoanei extrădate la un proces echitabil, în a cărui substanță se regăsește

dreptul la apărare.

Cu alte cuvinte,

persoana extrădată are dreptul la o nouă judecată, finalizată cu o nouă

hotărâre, însă numai în măsura în care instanța de rejudecare constată, după readministrarea

probatoriului și/sau administrarea de probe noi, alte fapte, împrejurări sau

circumstanțe, decât cele reținute în cursul primei judecăți, cu consecințe în

ce privește situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică sau

chiar tratamentul sancționator.

Mai mult, dacă în

urma probatoriului administrat cu ocazia rejudecării, situația de fapt și

vinovăția rămân aceleași, cererea condamnatului - inculpatului va putea fi

admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecința

pronunțării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanțiere

conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința sancțiunii.

În cauza de față, s-a

apreciat că în mod judicios a reținut prima instanță, în aplicarea dispozițiilor

prev. de art. 522

1

C. proc. pen., că trebuie admisă în principiu

cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul D.C.M., întrucât,

așa cum rezultă de la dosar, este vorba de o persoană extrădată care a fost

judecată și condamnată în lipsă.

S-a apreciat

totodată, în sensul considerentelor de principiu, mai sus invocate, că și

soluția de admitere în fond a cererii de rejudecare este întemeiată, întrucât

după readministrarea probatoriului și a celorlalte probe noi, judecătorul

tribunalului s-a aflat în situația, parțial justificată, de a decide atenuarea

tratamentului sancționator aplicat inițial pentru cele trei infracțiuni

atribuite acestuia, acelea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din

Legea nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și art.

390 alin. (1) C. pen.

Faptele respective,

rezultând din împrejurările descrise în actul de sesizare, cât și din cele

reținute de instanțe în primul ciclu al procesului, situație de fapt rămasă

neschimbată, după rejudecare, se pot rezuma astfel:

În luna februarie

2003, condamnatul-inculpat D.C.M. a înființat SC S.M. SRL Slatina având ca

obiect de activitate „comerțul cu ridicata al deșeurilor din aluminiu".

În perioada 2

octombrie 2003 - 30 august 2004, societatea respectivă a livrat către SC C.T.

SRL Slatina, lingouri de aluminiu în valoare de 3.966.596,5680 RON, iar în

aceeași perioadă, a mai livrat către SC C.C. SRL, 68 mașini de cusut și mașini

de încheiat, în valoare de 601.299,0626 RON, activități comerciale neevidențiate

în contabilitate și pentru care nu s-au achitat obligațiile fiscale, cum astfel

a rezultat din verificările organelor fiscale.

Totodată, a mai

rezultat că la solicitarea inculpatului au fost eliberate pentru SC S.M. SRL

Slatina, un carnet facturi, 5 carnete facturi fiscale și 5 carnete chitanțiere,

toate cu regim special și neprezentate la control, iar din verificări a

rezultat că situația livrărilor la SC C.T. SRL Slatina, de către SC S.M. SRL

Slatina, a pus în evidență faptul că există 76 facturi emise de SC S.M. SRL

Slatina, pentru cantitatea de 571.696 lingouri de aluminiu (în valoare de

2.822.296,8680 ROn) și o factură pentru componente instalație de turnare metal

în valoare de 110.000 RON.

A mai rezultat că la

controlul din 9 mai 2006, au fost identificate un număr de 38 facturi, prin

care a fost livrată cantitatea de 229.578 kg lingouri aluminiu, în valoare de

100.283,15 RON către SC C.T. SRL Slatina, în perioada 2 iunie 2003 - 28

septembrie 2003.

Operațiunile

comerciale mai sus arătate nu au fost înregistrate în evidența

financiar-contabilă a SC S.M. SRL Slatina, administrată de inculpat, iar acesta

nu a declarat la organele fiscale activitatea desfășurată și veniturile

realizate, fapt ce a condus la plata impozitului pe profit și a TVA-ului.

S-a mai reținut că

aceste operațiuni comerciale nu au fost înregistrare în evidența

financiar-contabilă a SC S.M. SRL Slatina, iar inculpatul D.C.M. nu a declarat,

conform obligațiilor sale legale, la organele fiscale activitatea desfășurată

și veniturile realizate, ceea ce a dus la neplata impozitului pe profit

declarat și a TVA-ului.

Au fost considerate

în acest sens ca fiind semnificative împrejurările de fapt ce rezultă din

actele de control întocmite de către reprezentanții Gărzii Financiare - Secția

Olt și ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt - Activitatea de Control

Financiar, în sensul că aceste organe de control fiscal au stabilit că pentru

cantitatea totală de mărfuri vândută către SC C.T. SRL Slatina, în sumă de

3.966.369,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina, administrată de inculpat, datorează cu

titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și TVA în sumă de

661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina, în

valoare totală de 601.299,0625 RON, impozit pe profit în sumă de 126.323,3325

RON și TVA în sumă de 960.057,7326 RON.

S-a reținut că aceste

împrejurări de fapt se coroborează cu cele decurse din adresa nr. 19729/5

aprilie 2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt, potrivit căreia, la

această dată, SC S.M. SRL Slatina, figura cu obligații fiscale în sumă totală

de 2.412.139 RON

Pe de altă parte, s-a

mai constatat că atunci când a întocmit și depus la Direcția Generală a

Finanțelor Publice Olt „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul

general consolidat" și „Decontul de taxă pe valoarea adăugată" pentru

perioada menționată, inculpatul a declarat sume mult mai mici decât cele reale.

Însă, aplicând pentru

condamnat, în cadrul rejudecării, pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, de 6

luni închisoare și de 2 luni închisoare, pentru infracțiunile atribuite,

demonstrate de probatoriu, tribunalul a făcut o greșită individualizare

judiciară, reținând nejustificat în favoarea acestuia circumstanțele atenuante,

cu caracter personal, prevăzute de art. 74, cu efectul prevăzute de art. 76 C.

pen.

Astfel, luând în

seamă gradul de pericol social al faptelor săvârșite, decurs din modalitățile

de comitere, cât și din întinderea mare a prejudiciilor cauzate, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste fapte, pe de o parte, dar și unele

elemente ce privesc pe făptuitor, într-adevăr, necunoscut cu antecedente

penale, însă cu o atitudine de nerecunoaștere a învinuirilor, Curtea, în

aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., după ce vor fi înlăturate

dispozițiile prevăzute de art. 74 și 76 C. pen., a aplicat pentru condamnat

pedepse majorate astfel: 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu

doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.; 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002; și

1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1)

C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen., au fost recontopite pedepsele astfel majorate,

inculpatul având, în final, de executat pedeapsa de 6 ani închisoare, cu 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 71 C. pen.

S-a dedus detenția

executată începând cu 7 august 2009, la zi.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței. Prin urmare, în sensul configurat mai sus, potrivit

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul parchetului, cu

consecința desființării sentinței.

Adoptând soluția

aceasta, apelul declarat de inculpatul D.C.M., pentru criticile de nelegalitate

și netemeinicie arătate în precedent, a fost respins, ca nefondat, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În consecință, în

baza Deciziei nr. 236 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, a procedat la desființarea sentinței numai cu

privire la individualizarea judiciară a pedepselor în sensul celor precizate în

precedent.

penale amintite a formulat recurs în termen legal condamnatul, solicitând

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în contextul invocării cazului de casare

reglementat în art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea

judiciară a pedepselor, dar și beneficiul dispozițiilor de favoare ale art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

A arătat recurentul

condamnat prin apărătorul său că pedepsele astfel stabilite de către instanța

de apel sunt mult prea aspre, iar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 290 alin. (1) C. pen. a intervenit prescripția specială a răspunderii

penale.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., în contextul în care recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

sarcina sa în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Examinând decizia

recurată prin prisma motivelor de recurs, a criticilor formulate, Înalta Curte

de Casație și Justiție expune:

Aprecierea

instanțelor potrivit căreia sunt îndeplinite în cauza de față condițiile art.

522

1

alin. (1) C. proc. pen. este întemeiată, în contextul în care

inculpatul nu a fost prezent la judecarea cauzei, neavând cunoștință de proces

și fiind extrădat în baza mandatului european de arestare din 25 iunie 2009.

Prezența inculpatului

la termenul din 19 ianuarie 2010 în fața instanței de recurs - Înalta Curte de

Casație și Justiție, ce a respins ca inadmisibil recursul, constatând

neîndeplinirea condiției de fond a căii de atac (recursul fiind formulat de o

altă persoană fără știința și împuternicirea inculpatului) - nu a echivalat cu prezența

la judecată a inculpatului, în înțelesul legii, astfel încât, în mod just,

instanțele au concluzionat că au fost satisfăcute exigențele art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen. atât în plan obiectiv cât și subiectiv.

Prin urmare,

judecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1398/104/2007 al

Tribunalului Olt, în care inculpatul D.C.M. fusese trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) Legea nr. 656/2002, art. 290 alin. (1)

C. pen. cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen. - s-a produs, astfel cum rezultă

din examinarea actelor dosarelor de fond, de prim control judiciar, în lipsa

acestuia la toate procedurile judiciare derulate.

Prezența inculpatului

la instanța de recurs, la termenul din 19 ianuarie 2010, în contextul unui

recurs apreciat ca inadmisibil, nu a fost de natură și în măsură să înlăture

concluzia incidenței art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen.,

considerându-se, deplin fondat, că era vorba de exercitarea invalidă a unei căi

de atac, despre care inculpatul nu avea cunoștință, iar un argument în plus în

raționamentul instanțelor l-a constituit și faptul că hotărârile primei

instanțe și a celei de apel au rămas definitive la împlinirea termenului de recurs,

trecându-se în fapt la emiterea mandatului de executare a pedepsei din 28 iulie

2008.

În fine, s-a

constatat că și coordonata subiectivă a lipsei la judecată a condamnatului, în

sensul cerințelor art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen. - este

îndeplinită, neexistând vreo dovadă că absența acestuia ar fi fost urmarea unei

conduite de sustragere de la procedurile judiciare, actele cauzei confirmând

contrariul.

Efectuând propriul

demers analitic cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și

Justiție arată:

Instanța fondului

procedând la judecata în fond după admiterea în principiu a cererii de

rejudecare s-a conformat prevederilor art. 522

1

alin. (2) raportat

la art. 405 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ascultând inculpatul, martorii din

rechizitoriu, iar în urma evaluării materialului probator al cauzei a reținut o

situație de fapt susținută de întreg materialul probator administrat în cauză.

De altfel,

condamnatul la prezentul moment procesual nu a contestat acuzațiile ce i se

aduc, ci dimpotrivă a solicitat aplicarea dispozițiilor de favoare ale art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., recunoscând în integralitate faptele astfel cum au

fost stabilite prin actul de inculpare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că în rejudecare instanța a reținut aceeași stare de

fapt, pe larg expusă în considerentele hotărârii și vinovăția inculpatului în

săvârșirea faptelor, procedând însă la reindividualizarea judiciară a

pedepselor aplicate inițial, ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante

judiciare - art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - cu consecința reducerii

cuantumului pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de textul

incriminatoriu.

În exercitarea

controlului judiciar, instanța de apel a apreciat însă că nu se impunea

atenuarea tratamentului sancționator aplicat inițial într-o asemenea măsură,

iar reținerea în favoarea condamnatului a circumstanțelor atenuante cu efectul

prevăzut de art. 76 C. pen., este nejustificată.

Instanța de prim

control judiciar și-a argumentat soluția de reindividualizare judiciară a

pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 103 din 8 iulie 2011 de către

Tribunalul Olt, secția penală - în sensul majorării cuantumului - prin aceea că

gradul de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat în modalitățile de

comitere, întinderea mare a prejudiciilor cauzate, dar și elementele ce privesc

pe făptuitor, deși necunoscut cu antecedente penale, însă manifestând o

conduită de nerecunoaștere a învinuirilor - impun un regim sancționator

suficient de ferm.

La examinarea

aspectelor ce țin de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, în

contextul criteriilor generale de individualizare astfel cum legiuitorul le-a

reglementat în art. 72 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție arată:

Prin rechizitoriul

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt din 13 aprilie 2004 a fost trimis în

judecată inculpatul D.C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălarea banilor

prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 și fals în înscrisuri sub semnătură

privată - art. 290 alin. (1) C. pen.

Activitatea

infracțională a constat în aceea că în luna februarie 2003 inculpatul D.C.M. a

înființat SC S.M. SRL Slatina, cu obiect principal de activitate „comerțul cu

ridicata al deșeurilor din aluminiu".

S-a mai sesizat

instanța că în perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina

administrată de inculpatul D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina

administrată de numitul C.V., lingouri din aluminiu în valoare de 3.966.569,5680

RON și că în aceeași perioadă inculpatul a livrat către SC C.C. SRL Slatina

administrată de numita C.C. 68 mașini de cusut și mașini de încheiat în valoare

totală de 601.299,0626 RON, activități comerciale neevidențiate și pentru care

nu s-au achitat obligațiile fiscale.

În această situație,

organele de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri

vândute către SC C.T. SRL Slatina în sumă de 3.966.569,5680 RON, SC S.M. SRL

Slatina datorează cu titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și

TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL

Slatina, în valoare totală de 601.299,0626 RON impozit pe profit în sumă de

126.323,3325 RON și TVA în sumă de 96.005,7326 RON.

Din verificările

rulajului contului deschis de către SC S.M. SRL Slatina administrată de

inculpatul D.C.M. la B.R.D. Slatina, a rezultat că în perioada iunie 2003 -

septembrie 2004, a încasat pe baza ordinelor de plată emise de către SC C.T.

SRL Slatina suma de 2.225.000 RON iar de la SC C.C. SRL Slatina suma de 85.200

RON. Din aceste sume virate în contul societății inculpatul D.C.M. și-a însușit

prin ridicare în numerar, de regulă imediat după ce sumele intrau în cont, suma

de 2.658.650 RON.

De asemenea, s-a mai

arătat că inculpatul pe lângă această sumă și-a însușit și suma de 368.000 RON

reprezentând contravaloarea mărfurilor achitate în numerar cu chitanțe de către

SC C.C. SRL Slatina și suma de 123.000 RON achitată conform celor 41 chitanțe

emise de SC C.T. SRL Slatina.

S-a menționat că din

suma totală de 3.149.650 RON primită în numerar de către inculpatul D.C.M. de

la B.R.D. Slatina și cele două societăți cu care a avut raporturi comerciale,

suma de 2.412.139 RON reprezintă impozitul pe profit și TVA-ul neachitate

datorită neevidențierii activităților desfășurate, a veniturilor realizate și a

cheltuielilor efectuate.

Cu adresa nr. 10581/8

mai 2007 s-a arătat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt s-a

constituit parte civilă cu suma de 2.412.139 RON reprezentând prejudiciul

cauzat statului împreună cu majorările de întârziere și penalitățile aferente

debitelor.

Materialul probator

administrat în cauză în rejudecare a confirmat existența faptelor reținute în

sarcina condamnatului, vinovăția acestuia în săvârșirea lor.

Astfel, în ceea ce

privește infracțiunea de spălarea banilor

[

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea 656/2002

]

și evaziune fiscală

[

art. 9 alin. (1) lit.

b) - alin. (3) din Legea nr. 241/2005

]

sunt întrunite condițiile tragerii la

răspundere penală a condamnatului D.C.M., în timp ce pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată -art. 290 alin. (1) C.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va trebui să constate incidența

cazului de împiedicare a exercitării acțiunii penale, anume prescripția

specială a răspunderii penale.

Corecta

individualizare judiciară a pedepsei aplicate condamnatului pentru săvârșirea

infracțiunilor ce întrunesc cerințele răspunderii penale presupune considerarea

pericolului social al faptelor, evaluat prin modalitatea concretă de comitere,

prin urmările produse, îndeosebi în planul prejudiciului creat, dar și

circumstanțele de ordin personal ale inculpatului.

Efectuând propriul

examen asupra operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază, astfel cum instanța de prim control

judiciar a făcut-o, că în cauză nu se impunea reținerea de circumstanțe

atenuante judiciare în favoarea condamnatului.

Dispozițiile art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. prevăd că o conduită bună a infractorului înainte de

săvârșirea infracțiunii poate constitui circumstanță atenuantă judiciară cu

efectele ce decurg potrivit art. 76 C. pen. în planul atenuării răspunderii

penale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că în considerarea pericolului concret al

faptelor săvârșite, a cuantumului prejudiciilor cauzate, aspectul unei conduite

anterioare bune a condamnatului nu poate fi valorificat drept o circumstanță

atenuantă judiciară, știut fiind că persoana infractorului - criteriu de individualizare

judiciară a pedepsei - nu trebuie să aibă un caracter preponderent, ci se

impune a fi analizat prin raportare la conduita sa infracțională, în scopul

determinării aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul

restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere al nevoii

de reeducare a făptuitorului.

În fata instanței de

recurs recurentul condamnat a invocat aplicarea art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., poziția sa procesuală constând în recunoașterea integrală a

faptelor de care e acuzat și însușirea lor, în plan faptic, conform descrierii

din actul de sesizare a instanței de judecată.

O asemenea

posibilitate a fost conferită în urma constatării ca neconstituționale a

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. în măsura în care înlătură

aplicarea legii penale mai favorabile, sens în care s-a statuat prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1470/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2.12.2011.

De asemenea, Curtea

Constituțională, prin aceeași decizie, a constatat că alineatul final din art.

320

1

C. proc. pen. e neconstituțional.

Urmare a Deciziei

Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, prin care a fost declarat

neconstituțional art. 320

1

alin. (8) C. proc. pen., întrucât marja

de apreciere lăsată instanței cu prilejul respingerii cererii de aplicare a

procedurii simplificate (art. 320

1

C. proc. pen.) este de natură a

lipsi textul de precizie și claritate, în absența cărora se poate ajunge la o

aplicare incoerentă, prin