ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2853/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 24 din 16 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul penal nr. 13274/63/2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul F.P., cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, administrator la SC F. SRL Craiova, studii medii, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de 2 ani, stabilit de instanță, conform art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului Dolj, o dată pe lună, la data fixată de acest serviciu; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 86 4 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 346 alin. (1) și art. 14 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, fiind obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 130.373 RON, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate conform dispozițiilor C. proc.

fisc., până la data achitării efective a debitului. A fost respinsă cererea părții civile de instituire a sechestrului asupra bunurilor inculpatului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Începând cu luna februarie 2008, activitatea de administrare a SC C.C.B.M. SRL Craiova a fost asigurată de inculpatul F.P., funcția de contabil fiind exercitată de martora O.E..

În îndeplinirea obiectului principal de activitate, respectiv "Comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor", prevăzut în codul Clasificării Activităților în Economia Națională (C.A.E.N.) la poziția 5.121, inculpatul a procedat atât la achiziționarea de produse cerealiere și mijloace de transport de la agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania, cât și la valorificarea ulterioară a bunurilor pe teritoriul României, fără a înregistra sau declara aceste operațiuni comerciale, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat. Astfel, în perioada 8 - 19 decembrie 2008, ca o consecință a relațiilor comunicate de Compartimentul Teritorial de Schimb Internațional de Informații din cadrul D.G.F.P.

Dolj, prin adresa înregistrată în evidența Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova în 27 noiembrie 2008, consilieri din cadrul acestei din urmă instituții au procedat la verificarea achizițiilor intracomunitare efectuate în numele societății în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, constatându-se, conform procesului-verbal din 19 decembrie 2008, că nu au fost declarate la organul fiscal și nu au fost înregistrate în evidența contabilă a SC C.C.B.M. SRL Craiova următoarele: - achizițiile de porumb de la "B.S. A.K.E.S.

KFT" și "K.G.E.K.K.F.T.V." Ungaria, aferente facturilor din 6 martie 2008, din 11 martie 2008, din 21 februarie 2008, din 26 februarie 2008, din 27 februarie 2008 și din 6 martie 2008; - achizițiile a două tractoare și a unui autovehicul marca "A." de la "M.R.G." și "C.M." Germania, conform facturilor din 11 iunie 2008 și din 5 mai 2008; - achiziționarea de la "P.H." Germania a unei remorci cu suma de 2.500 de euro, pentru care a fost prezentată doar factura de vânzare a bunului respectiv; - achizițiile de porumb de la "K.G.E.K.K.F.T.V." Ungaria în cuantum total de 18.588 lei, pentru care societatea administrată de inculpat a primit numai factură proforma și documentul de transport (CMR); - achizițiile de porumb de la "V.A.K.E.S.K.F.T." Ungaria, în sumă totală de 46.585 lei, în condițiile în care între părți a fost încheiat un contract comercial.

În consecință, în vederea stabilirii diferențelor suplimentare privind obligații fiscale datorate bugetului consolidat al statului, s-a solicitat efectuarea inspecției fiscale generale, raportul încheiat la data de 30 ianuarie 2009 și înregistrat în evidențele A.F.P.M. Craiova sub nr. 9964 concluzionând că, aferent achizițiilor intracomunitare descrise mai sus și valorificării ulterioare a mărfurilor, societatea a realizat un impozit pe profit în sumă de 5.693 de lei, cu mențiunea esențială că pentru autovehicul, remorcă și cele două tractoare nu s-a cuantificat o astfel de obligație fiscală, întrucât aceste din urmă bunuri au fost vândute sub prețul de achiziție. În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, s-a reținut că în urma acelorași operațiuni comerciale, având ca obiect achiziții intracomunitare și valorificare ulterioară pe teritoriul țării, societatea avea obligația de a colecta și declara, prin decontul de T.V.A., suma totală de 124.680 de lei.

În aceste condiții, la data de 3 februarie 2009 A.F.P.M. Craiova, prin reprezentanții săi legali, a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în contabilitate, urmare a neînregistrării și nedeclarării, în conformitate cu dispozițiile art. 156 2 alin. (1) și art. 156 4 din Legea nr. 571/2003, a achizițiilor intracomunitare de bunuri din Ungaria și Germania. În vederea stabilirii consecințelor fiscale ale neevidențierii în contabilitatea SC C.C.B.M.

SRL Craiova și neraportării la organul fiscal a tuturor operațiunilor economice aferente achizițiilor și vânzărilor de bunuri din perioada februarie - octombrie 2008, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, din cuprinsul raportului întocmit rezultând următoarele: - în condițiile în care la data depunerii plângerii penale societatea se află în procedura de lichidare judiciară, conform Sentinței civile nr. 807 din 13 noiembrie 2008, fiind radiată din Registrul Comerțului începând cu data de 16 iunie 2010, în baza Sentinței nr. 719 din 27 mai 2010 a Tribunalului Dolj, iar lichidatorul judiciar nu s-a aflat niciodată în posesia documentelor financiar contabile, balanța de verificare a lunii martie 2008 demonstrează că facturile emise în această perioadă nu au fost înregistrate; - din consultarea bazei de date a Ministerului Finanțelor s-a constatat că ultima situație financiar-contabilă depusă a fost realizată pe baza balanței de verificare întocmită în luna martie 2008, fapt ce demonstrează că facturile emise după această dată nu au mai fost înregistrate și declarate de către societate; - menținerea deciziei D.G.F.P.

Dolj - Serviciul de Inspecție Fiscală referitoare la estimarea, în condițiile art. 83 C. proc. fisc., a unui prejudiciu de 5.692 de lei, reprezentând impozit pe profit și majorări aferente în cuantum de 1.438 de lei, respectiv 124.680 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată și majorări de întârziere de 25.996 de lei. Mijloacele de probă reținute de prima instanță în dovedirea faptei descrise mai sus constau în procesul-verbal din 19 decembrie 2008, raportul de inspecție fiscală din 30 ianuarie 2009, declarațiile de martor, facturile fiscale de achiziție și livrare neînregistrate, raportul de expertiză contabilă și declarațiile inculpatului. II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și inculpatul F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul Ministerului Public, se critică sentința primei instanțe sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținându-se că în cauză s-ar fi impus reținerea formei continuate a infracțiunii de evaziune fiscală, actele materiale fiind săvârșite în baza unei rezoluții unice, în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008. De asemenea, se mai arată că prima instanță a omis a face aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990 și că în mod greșit aceasta a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului, deși o astfel de măsură este utilă, identificarea bunurilor fiind posibilă în cursul procedurii de executare silită. În sfârșit, se susține că sentința penală atacată este netemeinică, din perspectiva cuantumului pedepsei și modalității sale de executare, aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

nefiind justificată față de întinderea considerabilă a prejudiciului produs și conduita procesuală a inculpatului, care nu a depus minime demersuri în vederea reparării pagubei. În apelul părții civile, se critică sentința penală atacată din perspectiva greșitei omisiuni a instanței de a indica data de la care se datorează creanțele fiscale accesorii, precum și sub aspectul soluției de respingere a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, susținându-se că ele pot avea ca obiect și bunuri viitoare sau bunuri ce nu se regăsesc în evidențele organelor fiscale. În apelul inculpatului, făcându-se trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie și principiul "non bis in idem", se solicită pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc.

pen., cu motivarea ca fapta reținută prin actul de sesizare constituie abatere administrativă, neputând atrage o dublă sancționare, în plan penal și contravențional. De asemenea, se mai susține că în condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a inculpatului și înscrierii părții civile la masa credală, conform Legii nr. 85/2006, hotărârea primei instanțe este criticabilă, suma datorată fiind inclusă în creanța consfințită prin Sentința civilă nr. 296/2010 a Tribunalului Dolj. În subsidiar, inculpatul solicită redozarea pedepsei aplicate, ținând seama de conduita bună a acestuia, stăruința depusă în înlăturarea rezultatului infracțional și atitudinea procesuală cooperantă.

Prin Decizia penală nr. 215 din 21 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul inculpatului și a admis apelurile declarate, împotriva aceleiași sentințe penale, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj. A desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului F.P. din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul F.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, în referire la art. 7 și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești de condamnare, la rămânerea definitivă a acesteia, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. și art. 119 - 1201 în referire art. 25 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, a obligat inculpatul la plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a sumei de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit C. proc. fisc., începând cu data producerii prejudiciului, respectiv 1 ianuarie 2008 și până la data achitării efective a debitului. A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile privind aplicarea art. 86 1 și următoarele C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., precum și celelalte dispoziții contrare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele: Starea de fapt reținută prin sentința atacată este corectă și corespunde probelor administrate, din ansamblul actelor aflate la dosar rezultând că inculpatul F.P., în calitate de administrator al SC C.C.B.M.

SRL Craiova, în perioada martie - decembrie 2008, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale societății a achizițiilor intracomunitare de produse cerealiere și mijloace de transport de la diferiți agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania, precum și a livrărilor ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma de 157.806 lei, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Deși pe parcursul procesului penal inculpatul a justificat neînregistrarea unor achizițiilor intracomunitare în evidența contabilă a societății, precum și nedeclararea acestora în conformitate cu dispozițiile legale, prin faptul că furnizorii externi nu i-au pus la dispoziție documentele justificative, apărările sale sunt nefondate, datorită recunoașterii valorificării acelorași bunuri pe teritoriul țării și neevidențierii acestor din urmă operațiuni comerciale în contabilitatea societății. Mai mult, motivul invocat nu este de natură a înlătura răspunderea penală, deoarece inculpatul avea posibilitatea evidențierii furnizorilor de bunuri, pentru care nu s-au primit facturi, prin intermediul contului de pasiv "408 Furnizori - facturi nesosite", mai cu seamă că, ulterior achiziției, acesta a procedat la valorificarea bunurilor în temeiul altor facturi fiscale, pe care, de asemenea, nu le-a reflectat în contabilitate.

Totodată, deși inculpatul a precizat că pentru aceeași faptă a fost sancționat contravențional de către reprezentanții D.G.F.P.

Dolj, potrivit procesului-verbal întocmit la data de 15 decembrie 2008, se poate observa că sancțiunea a fost aplicată pentru "nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare". În egală măsură, având în vedere dispozițiile art. 34, 35, 1563, 157 și 158 din Legea nr. 511/2003, privind Codul fiscal, din coroborarea cărora rezultă că impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată se datorează de către contribuabil în baza declarației și a deconturilor aferente, aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii nu exclude angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru omisiunea de a declara achizițiile intracomunitare și de a înregistra facturile fiscale ce atestau livrarea ulterioară a bunurilor, scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale fiind evident, în condițiile în care ultima operațiune contabilă datează din luna martie 2008, interesul minim al inculpatului pentru desfășurarea de activități economice în cadrul legal manifestându-se prin declanșarea procedurii de lichidare a societății în cursul lunii noiembrie 2008, cu consecința radierii sale din evidențele registrului comerțului la data de 16 iunie 2010. În același timp, curtea de apel a apreciat că apărările inculpatului nu pot fi primite, întrucât din actele dosarului rezultă că,

în aceeași perioadă în care au fost achiziționate bunurile neînregistrate, inculpatul a achiziționat și alte cantități de cereale, de la aceiași furnizori, operațiunile respective fiind declarate și evidențiate în actele contabile. În aceste condiții, curtea de apel a considerat că este greu de crezut că furnizorii transmiteau documentele justificative în mod selectiv, mai cu seamă că și transportul bunurilor de la furnizor la beneficiar nu se putea efectua în lipsa unui document justificativ. Mai mult, martorul C.S., propus în apărare de către inculpat, pentru a dovedi că acesta a primit documentele justificative solicitate în urma demersurilor personale, nu a fost în măsură să confirme o astfel de teză probatorie.

Pe de altă parte, contrar susținerilor inculpatului, principiul de drept "non bis in idem" nu este aplicabil în speța dedusă judecății, deoarece fapta pentru care inculpatul a fost sancționat contravențional constă în "nedeclararea achizițiilor intracomunitare efectuate de societate în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, neîntocmirea și nedepunerea la organul fiscal a declarației recapitulative privind lucrările și achizițiile intracomunitare de bunuri pe trimestrul II 2008 - cod 390", conform procesului-verbal din 19 decembrie 2008 întocmit de A.F.P.M Craiova.

O astfel de contravenție pentru care inculpatul a fost sancționat administrativ este prevăzută de art. 291 din C. fisc., ce sancționează persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA ca urmare a nerespectării obligației de a completa și depune la organele fiscale competente, la termenele prevăzute de lege, "Declarația recapitulativă privind achizițiile intracomunitare - formular 390". Așadar, în raport de conținutul acestor dispoziții legale, curtea de apel a apreciat că nu există identitate între activitatea pentru care inculpatul a fost sancționat administrativ și fapta de natură penală, constând în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea unor operațiuni economice efectuate.

În acest context, fapta inculpatului F.P., care prin neînregistrarea în actele contabile ale SC C.C.B.M. SRL a unor operațiuni economice efectuate în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, s-a sustras de la plata sumei totale de 130.373 lei, reprezentând TVA (124.680 lei) și impozit pe profit (5.693 lei), realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește corecta încadrare juridică a faptei, curtea de apel a reținut a fi întemeiate criticile Ministerului Public, având în vedere că actele materiale ce intră în conținutul obiectiv al infracțiunii au fost săvârșite la intervale repetate de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, o astfel de activitate fiind derulată în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, ca urmare a neînregistrării în contabilitate a mai multor operațiuni intracomunitare de achiziții cerealiere și mijloace de transport de la diferiți agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania. Prin urmare, infracțiunii reținute în sarcina inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., privind forma continuată de săvârșire a faptei, curtea de apel dând eficiență celor solicitate în apelul procurorului și a făcut aplicarea art. 334 C. proc.

pen.. De asemenea, din perspectiva modului de soluționare a laturii penale a cauzei, curtea de apel a apreciat că pedeapsa aplicată și modalitatea executării acesteia sunt necorespunzător dozate, împrejurările ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social, prejudiciul însemnat adus bugetului de stat, rămas nerecuperat și conduita procesuală a inculpatului, care nu a depus eforturi în vederea recuperării acestuia, constituind elemente ce pledează pentru majorarea pedepsei aplicate și înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

În exprimarea acestei concluzii, curtea a apreciat că inculpatul s-a situat pe o poziție nesinceră pe parcursul întregului proces penal, atitudinea cooperantă invocată fiind formală și fiind adoptată în scopul exclusiv al obținerii de beneficii în planul suspendării executării pedepsei, lipsa de preocupare în direcția reparării prejudiciului fiind evidențiată și prin ascunderea oricăror bunuri, ce ar fi garantat recuperarea creanței bugetare.

Astfel fiind, curtea de apel a apreciat că valoarea însemnată a achizițiilor neînregistrate, întinderea în timp a activității infracționale, caracterul repetat al faptelor, urmările produse și atitudinea procesuală necooperantă a inculpatului, reprezintă împrejurări ce formează convingerea instanței că pedeapsa aplicată, în modalitatea suspendării sub supraveghere, nu poate servi la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., funcția de exemplaritate consacrată de legea penală neputând fi asigurată decât printr-o sancționare fermă, concomitent cu schimbarea regimului de executare a pedepsei.

De asemenea, din perspectiva modului de soluționare a acțiunii penale, curtea de apel a constatat întemeiată și critica Ministerului Public, referitoare la omisiunea primei instanțe de a da eficiență prevederilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, soluția de condamnare pronunțată făcându-l nedemn pe inculpat în exercitarea profesiei de comerciant și impunându-se a fi înregistrată, potrivit art. 21 lit. g) din lege. Sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, curtea de apel a constatat că în cauza dedusă judecății inculpatul are calitatea de debitor fiscal, ca urmare a angajării răspunderii sale patrimoniale, în condițiile Legii nr. 85/2006 și art. 25 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, el datorând creanțele accesorii debitului, întocmai ca și debitorul fiscal principal (agentul economic).

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că în această situație inculpatul datorează atât suma de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cât și dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data producerii prejudiciului, respectiv 1 ianuarie 2008 și până la data achitării efective a debitului, criticile părții civile fiind întemeiate, sub aspectul necesității indicării momentului de la care aceste creanțe urmează a fi calculate. Cât privește celelalte critici exprimate în apelul Ministerului Public și părții civile, referitoare la modul de soluționare a cererii de instituire a sechestrului asigurător, curtea de apel le-a considerat a fi neîntemeiate, având în vedere că potrivit art. 163 alin. (2) C. proc.

pen. o astfel de măsură nu se poate dispune decât asupra bunurilor aparținând inculpatului și numai până la concurența valorii probabile a pagubei. Constituind o ingerință adusă unui drept fundamental, așa cum este dreptul de proprietate, o astfel de măsură nu poate fi lăsată la latitudinea organului de executare, ea fiind supusă unei duble condiționări, legate de dovada existenței bunurilor în patrimoniului debitorului și indicarea valorii de circulație a acestora, spre a evita extinderea efectului măsurilor dispuse, în contra exigențelor impuse de art. 163 alin. (2) C. proc. pen.. O astfel de măsură presupune identificarea expresă a bunurilor în cuprinsul hotărârii instanței, în caz contrar formalitățile ulterioare, cum sunt și cele specifice luării inscripției ipotecare, neputând fi realizate, iar hotărârea instanței fiind susceptibilă de multiple contestații la executare, privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului.

Curtea de apel a apreciat că există posibilitatea identificării unor bunuri aparținând debitorului în cursul executării silite, însă o astfel de împrejurare nu poate atrage instituirea unor măsuri asigurătorii lipsite de utilitate practică imediată, organele fiscale având, la rândul lor, deschisă posibilitatea indisponibilizării bunurilor debitorului în faza de executare silită. Cât privește criticile aduse de către inculpat asupra modului de soluționare a acțiunii civile, curtea de apel a constatat că deși din cuprinsul Sentinței civile nr. 296 din 25 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 6911/63/2008 rezultă că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.138.775,61 lei reprezentând pasivul debitoarei falite, sumă care include și debitele datorate bugetului consolidat al statului, hotărârea judecătorească menționată a fost pronunțată anterior declanșării procesului penal.

În aceste condiții, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu își găsește aplicarea regula de drept "electa una via non dator recursus ad alteram", întrucât în momentul introducerii acțiunii civile titularul acesteia nu a avut posibilitatea de a opta între instanța civilă și instanța penală, așa cum dispozițiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen. o prevăd. Mai mult, curtea de apel a considerat că aceste două forme de răspundere sunt diferite ca natură juridică, răspunderea civilă a inculpatului în cadrul procesului penal intervenind ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, în condițiile art. 998 - 999 C. civ. anterior, iar răspunderea patrimonială grefată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 fiind specifică procedurii insolvenței, decurgând din exercitarea defectuoasă a funcției de administrator și nefiind condiționată de încadrarea juridică a faptei într-o anumită infracțiune.

În cazul dedus judecății, riscul dublei reparări a prejudiciului, ca și consecință a obținerii a două titluri executorii împotriva aceleiași persoane, nu poate fi reținut ca argument al exonerării inculpatului de la plata despăgubirilor acordate, de vreme ce, potrivit relațiilor comunicate de partea civilă, sentința de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului nu a putut fi valorificată, din lipsa bunurilor urmăribile. III. Împotriva acestei decizii au formulat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală) și inculpatul F.P., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea aspră, iar scopul pedepsei poate fi atins și în condițiile în care ar fi dispusă suspendarea executării acesteia. Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală) a criticat soluția instanței de apel sub aspectul greșitei respingeri a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatului. Examinând recursul declarat de inculpatul F.P., prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Starea de fapt reținută prin sentința atacată și preluată de instanța de apel a fost corect stabilită și corespunde probelor administrate, din ansamblul actelor aflate la dosar rezultând că inculpatul F.P., în calitate de administrator al SC C.C.B.M.

SRL Craiova, în perioada martie - decembrie 2008, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale societății a achizițiilor intracomunitare de produse cerealiere și mijloace de transport de la diferiți agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania, precum și a livrărilor ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma de 157.806 lei, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Din perspectiva modului de soluționare a laturii penale a cauzei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanța de apel, fiind respectate atât criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, cât și circumstanțele care agravează sau atenuează răspunderea penală. Înalta Curte constată însă întemeiată critica inculpatului cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate și apreciază că inculpatul s-a situat pe o poziție relativ sinceră și de regret pe parcursul întregului proces penal. Atitudinea cooperantă a acestuia a fost concretizată prin acoperirea parțială a prejudiciului cauzat, inculpatul achitând suma de 85.000 lei din prejudiciul total de 130.373 lei.

Înalta Curte apreciază că lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei săvârșite și de preocupare a acestuia de a acoperi prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, reprezintă elemente ce formează convingerea instanței că restabilirea ordinii de drept încălcată, reinserția socială a inculpatului și determinarea acestuia ca pe viitor să nu mai desfășoare activități prin care să aducă atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală se pot realiza și prin suspendarea condiționată a pedepsei aplicate. În ceea ce privește recursul formulat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală), Înalta Curte constată că acesta este nefondat, apreciind că în mod corect instanța de fond a soluționat cererea de instituire a măsurilor asigurătorii.

Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen. măsurile asigurătorii nu se pot dispune decât asupra bunurilor aparținând inculpatului și numai până la concurența valorii probabile a pagubei. Corect a apreciat curtea de apel că o ingerință adusă unui drept fundamental, așa cum este dreptul de proprietate, nu poate fi lăsată la latitudinea organului de executare, ea fiind supusă unei duble condiționări, respectiv dovada existenței bunurilor în patrimoniului debitorului și indicarea valorii de circulație a acestora, spre a evita extinderea efectului măsurilor dispuse, în contra exigențelor impuse de art. 163 alin. (2) C. proc. pen.. Măsura asiguratorie presupune identificarea expresă a bunurilor în cuprinsul hotărârii instanței, în caz contrar formalitățile ulterioare neputând fi realizate.

Chiar dacă există posibilitatea identificării unor bunuri aparținând debitorului în cursul executării silite, o astfel de împrejurare nu poate atrage instituirea unor măsuri asigurătorii lipsite de utilitate practică imediată, în condițiile în care organele fiscale au deschisă posibilitatea indisponibilizării bunurilor debitorului în faza de executare silită. Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 21 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia recurată și rejudecând în fond: Va înlătura dispozițiile art. 71 C. pen., dispuse de instanța de apel cu toate consecințele, iar în baza art. 81 C. pen.

va suspenda condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată recurentului inculpat de instanța de apel pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 241/2005, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc.

pen. va atrage atenția recurentului inculpat asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Va constata că recurentul inculpat a achitat, din suma de 130.373 lei la plata căreia a fost obligat către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj cu titlu de despăgubiri civile, suma de 85.000 lei cu chitanțele din 26 martie 2013, din 18 iunie 2013 și din 4 septembrie 2013 și va menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu contravin prezentei hotărâri. Va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală) împotriva aceleași decizii, pe care o obligă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E I. Admite recursul declarat de inculpatul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 21 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia recurată și rejudecând în fond: înlătură disp. art. 71 C. pen., dispuse de instanța de apel cu toate consecințele. În baza art. 81 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată recurentului inculpat de instanța de apel pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 241/2005, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu disp.

art. 83 C. pen. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția recurentului inculpat asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Constată că recurentul inculpat a achitat, din suma de 130.373 lei la plata căreia a fost obligat către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj cu titlu de despăgubiri civile, suma de 85.000 lei cu chitanțele din 26 martie 2013, din 18 iunie 2013 și din 4 septembrie 2013. Menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu contravin prezentei hotărâri.

II. Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală) împotriva aceleași decizii, pe care o obligă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2013. Procesat de GGC - CL