ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2853/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2853/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 24 din 16

ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul penal nr. 13274/63/2011, Tribunalul Dolj,

în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe

inculpatul F.P., cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, administrator

la SC F. SRL Craiova, studii medii, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen., constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale,

ca pedeapsă complementară.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata

termenului de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la

care s-a adăugat un interval de 2 ani, stabilit de instanță, conform art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la

Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor din

cadrul Tribunalului Dolj, o dată pe lună, la data fixată de acest serviciu;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

4

C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor revocării

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi

administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 346

alin. (1) și art. 14 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C.

civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj, fiind obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 130.373 RON,

cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de

întârziere calculate conform dispozițiilor C. proc. fisc., până la data

achitării efective a debitului.

A fost respinsă

cererea părții civile de instituire a sechestrului asupra bunurilor

inculpatului.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la plata sumei de 2.000

lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Începând cu luna

februarie 2008, activitatea de administrare a SC C.C.B.M. SRL Craiova a fost

asigurată de inculpatul F.P., funcția de contabil fiind exercitată de martora

O.E..

În îndeplinirea

obiectului principal de activitate, respectiv "Comerț cu ridicata al

cerealelor, semințelor și furajelor", prevăzut în codul Clasificării

Activităților în Economia Națională (C.A.E.N.) la poziția 5.121, inculpatul a

procedat atât la achiziționarea de produse cerealiere și mijloace de transport

de la agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania, cât și la

valorificarea ulterioară a bunurilor pe teritoriul României, fără a înregistra

sau declara aceste operațiuni comerciale, sustrăgându-se de la plata

obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

Astfel, în perioada 8

- 19 decembrie 2008, ca o consecință a relațiilor comunicate de Compartimentul

Teritorial de Schimb Internațional de Informații din cadrul D.G.F.P. Dolj, prin

adresa înregistrată în evidența Administrației Finanțelor Publice a

Municipiului Craiova în 27 noiembrie 2008, consilieri din cadrul acestei din

urmă instituții au procedat la verificarea achizițiilor intracomunitare

efectuate în numele societății în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008,

constatându-se, conform procesului-verbal din 19 decembrie 2008, că nu au fost

declarate la organul fiscal și nu au fost înregistrate în evidența contabilă a

SC C.C.B.M. SRL Craiova următoarele:

- achizițiile de

porumb de la "B.S. A.K.E.S. KFT" și "K.G.E.K.K.F.T.V."

Ungaria, aferente facturilor din 6 martie 2008, din 11 martie 2008, din 21

februarie 2008, din 26 februarie 2008, din 27 februarie 2008 și din 6 martie

2008;

- achizițiile a două

tractoare și a unui autovehicul marca "A." de la "M.R.G."

și "C.M." Germania, conform facturilor din 11 iunie 2008 și din 5 mai

2008;

- achiziționarea de

la "P.H." Germania a unei remorci cu suma de 2.500 de euro, pentru

care a fost prezentată doar factura de vânzare a bunului respectiv;

- achizițiile de

porumb de la "K.G.E.K.K.F.T.V." Ungaria în cuantum total de 18.588

lei, pentru care societatea administrată de inculpat a primit numai factură

proforma și documentul de transport (CMR);

- achizițiile de

porumb de la "V.A.K.E.S.K.F.T." Ungaria, în sumă totală de 46.585

lei, în condițiile în care între părți a fost încheiat un contract comercial.

În consecință, în

vederea stabilirii diferențelor suplimentare privind obligații fiscale datorate

bugetului consolidat al statului, s-a solicitat efectuarea inspecției fiscale

generale, raportul încheiat la data de 30 ianuarie 2009 și înregistrat în

evidențele A.F.P.M. Craiova sub nr. 9964 concluzionând că, aferent achizițiilor

intracomunitare descrise mai sus și valorificării ulterioare a mărfurilor,

societatea a realizat un impozit pe profit în sumă de 5.693 de lei, cu

mențiunea esențială că pentru autovehicul, remorcă și cele două tractoare nu

s-a cuantificat o astfel de obligație fiscală, întrucât aceste din urmă bunuri

au fost vândute sub prețul de achiziție.

În ceea ce privește

taxa pe valoare adăugată, s-a reținut că în urma acelorași operațiuni

comerciale, având ca obiect achiziții intracomunitare și valorificare

ulterioară pe teritoriul țării, societatea avea obligația de a colecta și

declara, prin decontul de T.V.A., suma totală de 124.680 de lei.

În aceste condiții,

la data de 3 februarie 2009 A.F.P.M. Craiova, prin reprezentanții săi legali, a

solicitat efectuarea de cercetări față de inculpat, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în contabilitate, urmare a

neînregistrării și nedeclarării, în conformitate cu dispozițiile art. 156

2

alin. (1) și art. 156

4

din Legea nr. 571/2003, a achizițiilor

intracomunitare de bunuri din Ungaria și Germania.

În vederea stabilirii

consecințelor fiscale ale neevidențierii în contabilitatea SC C.C.B.M. SRL

Craiova și neraportării la organul fiscal a tuturor operațiunilor economice

aferente achizițiilor și vânzărilor de bunuri din perioada februarie -

octombrie 2008, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize

financiar-contabile, din cuprinsul raportului întocmit rezultând următoarele:

- în condițiile în

care la data depunerii plângerii penale societatea se află în procedura de

lichidare judiciară, conform Sentinței civile nr. 807 din 13 noiembrie 2008,

fiind radiată din Registrul Comerțului începând cu data de 16 iunie 2010, în

baza Sentinței nr. 719 din 27 mai 2010 a Tribunalului Dolj, iar lichidatorul

judiciar nu s-a aflat niciodată în posesia documentelor financiar contabile,

balanța de verificare a lunii martie 2008 demonstrează că facturile emise în

această perioadă nu au fost înregistrate;

- din consultarea

bazei de date a Ministerului Finanțelor s-a constatat că ultima situație

financiar-contabilă depusă a fost realizată pe baza balanței de verificare

întocmită în luna martie 2008, fapt ce demonstrează că facturile emise după

această dată nu au mai fost înregistrate și declarate de către societate;

- menținerea deciziei

D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecție Fiscală referitoare la estimarea, în

condițiile art. 83 C. proc. fisc., a unui prejudiciu de 5.692 de lei,

reprezentând impozit pe profit și majorări aferente în cuantum de 1.438 de lei,

respectiv 124.680 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată și majorări de

întârziere de 25.996 de lei.

Mijloacele de probă

reținute de prima instanță în dovedirea faptei descrise mai sus constau în

procesul-verbal din 19 decembrie 2008, raportul de inspecție fiscală din 30

ianuarie 2009, declarațiile de martor, facturile fiscale de achiziție și

livrare neînregistrate, raportul de expertiză contabilă și declarațiile

inculpatului.

II. Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dolj, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și inculpatul F.P., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul

Ministerului Public, se critică sentința primei instanțe sub aspectul greșitei

încadrări juridice a faptei, susținându-se că în cauză s-ar fi impus reținerea

formei continuate a infracțiunii de evaziune fiscală, actele materiale fiind

săvârșite în baza unei rezoluții unice, în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie

2008.

De asemenea, se mai

arată că prima instanță a omis a face aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea

nr. 26/1990 și că în mod greșit aceasta a respins cererea de instituire a

sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului, deși o astfel

de măsură este utilă, identificarea bunurilor fiind posibilă în cursul

procedurii de executare silită.

În sfârșit, se

susține că sentința penală atacată este netemeinică, din perspectiva

cuantumului pedepsei și modalității sale de executare, aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen. nefiind justificată față de întinderea

considerabilă a prejudiciului produs și conduita procesuală a inculpatului,

care nu a depus minime demersuri în vederea reparării pagubei.

În apelul părții

civile, se critică sentința penală atacată din perspectiva greșitei omisiuni a

instanței de a indica data de la care se datorează creanțele fiscale accesorii,

precum și sub aspectul soluției de respingere a cererii de instituire a

măsurilor asigurătorii, susținându-se că ele pot avea ca obiect și bunuri

viitoare sau bunuri ce nu se regăsesc în evidențele organelor fiscale.

În apelul

inculpatului, făcându-se trimitere la jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului în materie și principiul "non bis in idem", se

solicită pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C.

proc. pen., cu motivarea ca fapta reținută prin actul de sesizare constituie

abatere administrativă, neputând atrage o dublă sancționare, în plan penal și

contravențional.

De asemenea, se mai

susține că în condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a inculpatului și

înscrierii părții civile la masa credală, conform Legii nr. 85/2006, hotărârea

primei instanțe este criticabilă, suma datorată fiind inclusă în creanța

consfințită prin Sentința civilă nr. 296/2010 a Tribunalului Dolj.

În subsidiar,

inculpatul solicită redozarea pedepsei aplicate, ținând seama de conduita bună

a acestuia, stăruința depusă în înlăturarea rezultatului infracțional și

atitudinea procesuală cooperantă.

Prin Decizia penală

nr. 215 din 21 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins apelul inculpatului și a admis apelurile declarate,

împotriva aceleiași sentințe penale, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj

și parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj.

A desființat în parte

sentința penală apelată și, rejudecând, a dispus, în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului

F.P. din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 12 din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul F.P. la pedeapsa de 3

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a doua, lit. b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi

administrator al unei societăți comerciale, după executarea pedepsei

închisorii.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 13 din

Legea nr. 241/2005, în referire la art. 7 și art. 21 lit. g) din Legea nr.

26/1990, a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii

judecătorești de condamnare, la rămânerea definitivă a acesteia, către Oficiul

Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.

În

baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - 999 C.

civ. și art. 119 - 1201 în referire art. 25 alin. (2) lit. c) din O.G. nr.

92/2003, a obligat inculpatul la plata către partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a sumei

de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile

de întârziere calculate potrivit C. proc. fisc., începând cu data producerii

prejudiciului, respectiv 1 ianuarie 2008 și până la data achitării efective a

debitului.

A înlăturat din

sentința penală apelată dispozițiile privind aplicarea art. 86

1

și

următoarele C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., precum și celelalte dispoziții

contrare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele: Starea de fapt reținută

prin sentința atacată este corectă și corespunde probelor administrate, din

ansamblul actelor aflate la dosar rezultând că inculpatul F.P., în calitate de

administrator al SC C.C.B.M. SRL Craiova, în perioada martie - decembrie 2008,

în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea

adăugată, a omis evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare

adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale

societății a achizițiilor intracomunitare de produse cerealiere și mijloace de

transport de la diferiți agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania,

precum și a livrărilor ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României,

având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma de 157.806 lei,

ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Deși pe parcursul

procesului penal inculpatul a justificat neînregistrarea unor achizițiilor

intracomunitare în evidența contabilă a societății, precum și nedeclararea

acestora în conformitate cu dispozițiile legale, prin faptul că furnizorii

externi nu i-au pus la dispoziție documentele justificative, apărările sale

sunt nefondate, datorită recunoașterii valorificării acelorași bunuri pe

teritoriul țării și neevidențierii acestor din urmă operațiuni comerciale în

contabilitatea societății.

Mai mult, motivul

invocat nu este de natură a înlătura răspunderea penală, deoarece inculpatul

avea posibilitatea evidențierii furnizorilor de bunuri, pentru care nu s-au

primit facturi, prin intermediul contului de pasiv "408 Furnizori -

facturi nesosite", mai cu seamă că, ulterior achiziției, acesta a procedat

la valorificarea bunurilor în temeiul altor facturi fiscale, pe care, de

asemenea, nu le-a reflectat în contabilitate.

Totodată, deși

inculpatul a precizat că pentru aceeași faptă a fost sancționat contravențional

de către reprezentanții D.G.F.P. Dolj, potrivit procesului-verbal întocmit la

data de 15 decembrie 2008, se poate observa că sancțiunea a fost aplicată

pentru "nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor

recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu

modificările și completările ulterioare".

În egală măsură,

având în vedere dispozițiile art. 34, 35, 1563, 157 și 158 din Legea nr.

511/2003, privind Codul fiscal, din coroborarea cărora rezultă că impozitul pe

profit și taxa pe valoare adăugată se datorează de către contribuabil în baza

declarației și a deconturilor aferente, aplicarea sancțiunii contravenționale a

amenzii nu exclude angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru omisiunea

de a declara achizițiile intracomunitare și de a înregistra facturile fiscale

ce atestau livrarea ulterioară a bunurilor, scopul sustragerii de la plata

obligațiilor fiscale fiind evident, în condițiile în care ultima operațiune

contabilă datează din luna martie 2008, interesul minim al inculpatului pentru

desfășurarea de activități economice în cadrul legal manifestându-se prin

declanșarea procedurii de lichidare a societății în cursul lunii noiembrie

2008, cu consecința radierii sale din evidențele registrului comerțului la data

de 16 iunie 2010.

În același timp,

curtea de apel a apreciat că apărările inculpatului nu pot fi primite, întrucât

din actele dosarului rezultă că, în aceeași perioadă în care au fost

achiziționate bunurile neînregistrate, inculpatul a achiziționat și alte

cantități de cereale, de la aceiași furnizori, operațiunile respective fiind

declarate și evidențiate în actele contabile.

În aceste condiții,

curtea de apel a considerat că este greu de crezut că furnizorii transmiteau

documentele justificative în mod selectiv, mai cu seamă că și transportul

bunurilor de la furnizor la beneficiar nu se putea efectua în lipsa unui document

justificativ.

Mai mult, martorul

C.S., propus în apărare de către inculpat, pentru a dovedi că acesta a primit

documentele justificative solicitate în urma demersurilor personale, nu a fost

în măsură să confirme o astfel de teză probatorie.

Pe de altă parte,

contrar susținerilor inculpatului, principiul de drept "non bis in

idem" nu este aplicabil în speța dedusă judecății, deoarece fapta pentru

care inculpatul a fost sancționat contravențional constă în "nedeclararea

achizițiilor intracomunitare efectuate de societate în perioada 1 ianuarie 2008

- 30 iunie 2008, neîntocmirea și nedepunerea la organul fiscal a declarației

recapitulative privind lucrările și achizițiile intracomunitare de bunuri pe

trimestrul II 2008 - cod 390", conform procesului-verbal din 19 decembrie

2008 întocmit de A.F.P.M Craiova.

O astfel de

contravenție pentru care inculpatul a fost sancționat administrativ este

prevăzută de art. 291 din C. fisc., ce sancționează persoanele impozabile

înregistrate în scopuri de TVA ca urmare a nerespectării obligației de a

completa și depune la organele fiscale competente, la termenele prevăzute de

lege, "Declarația recapitulativă privind achizițiile intracomunitare -

formular 390".

Așadar, în raport de

conținutul acestor dispoziții legale, curtea de apel a apreciat că nu există

identitate între activitatea pentru care inculpatul a fost sancționat

administrativ și fapta de natură penală, constând în sustragerea de la plata

obligațiilor fiscale prin neînregistrarea unor operațiuni economice efectuate.

În acest context,

fapta inculpatului F.P., care prin neînregistrarea în actele contabile ale SC

C.C.B.M. SRL a unor operațiuni economice efectuate în perioada 1 ianuarie 2008

- 30 iunie 2008, s-a sustras de la plata sumei totale de 130.373 lei, reprezentând

TVA (124.680 lei) și impozit pe profit (5.693 lei), realizează conținutul

constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește

corecta încadrare juridică a faptei, curtea de apel a reținut a fi întemeiate

criticile Ministerului Public, având în vedere că actele materiale ce intră în

conținutul obiectiv al infracțiunii au fost săvârșite la intervale repetate de

timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, o astfel de activitate

fiind derulată în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, ca urmare a

neînregistrării în contabilitate a mai multor operațiuni intracomunitare de

achiziții cerealiere și mijloace de transport de la diferiți agenți comerciali

cu sediul în Ungaria și Germania.

Prin urmare,

infracțiunii reținute în sarcina inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile

art. 41 alin. (2) C. pen., privind forma continuată de săvârșire a faptei,

curtea de apel dând eficiență celor solicitate în apelul procurorului și a

făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen..

De asemenea, din

perspectiva modului de soluționare a laturii penale a cauzei, curtea de apel a

apreciat că pedeapsa aplicată și modalitatea executării acesteia sunt

necorespunzător dozate, împrejurările ce imprimă faptei un grad ridicat de

pericol social, prejudiciul însemnat adus bugetului de stat, rămas nerecuperat

și conduita procesuală a inculpatului, care nu a depus eforturi în vederea

recuperării acestuia, constituind elemente ce pledează pentru majorarea pedepsei

aplicate și înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

În exprimarea acestei

concluzii, curtea a apreciat că inculpatul s-a situat pe o poziție nesinceră pe

parcursul întregului proces penal, atitudinea cooperantă invocată fiind formală

și fiind adoptată în scopul exclusiv al obținerii de beneficii în planul

suspendării executării pedepsei, lipsa de preocupare în direcția reparării

prejudiciului fiind evidențiată și prin ascunderea oricăror bunuri, ce ar fi

garantat recuperarea creanței bugetare.

Astfel fiind, curtea

de apel a apreciat că valoarea însemnată a achizițiilor neînregistrate,

întinderea în timp a activității infracționale, caracterul repetat al faptelor,

urmările produse și atitudinea procesuală necooperantă a inculpatului,

reprezintă împrejurări ce formează convingerea instanței că pedeapsa aplicată,

în modalitatea suspendării sub supraveghere, nu poate servi la atingerea

scopului prevăzut de art. 52 C. pen., funcția de exemplaritate consacrată de

legea penală neputând fi asigurată decât printr-o sancționare fermă,

concomitent cu schimbarea regimului de executare a pedepsei.

De asemenea, din

perspectiva modului de soluționare a acțiunii penale, curtea de apel a

constatat întemeiată și critica Ministerului Public, referitoare la omisiunea

primei instanțe de a da eficiență prevederilor art. 7 din Legea nr. 26/1990,

soluția de condamnare pronunțată făcându-l nedemn pe inculpat în exercitarea

profesiei de comerciant și impunându-se a fi înregistrată, potrivit art. 21

lit. g) din lege.

Sub aspectul modului

de soluționare a laturii civile, curtea de apel a constatat că în cauza dedusă

judecății inculpatul are calitatea de debitor fiscal, ca urmare a angajării

răspunderii sale patrimoniale, în condițiile Legii nr. 85/2006 și art. 25 alin.

(2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, el

datorând creanțele accesorii debitului, întocmai ca și debitorul fiscal

principal (agentul economic).

Prin urmare, curtea

de apel a apreciat că în această situație inculpatul datorează atât suma de

130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cât și dobânzile și penalitățile

de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data

producerii prejudiciului, respectiv 1 ianuarie 2008 și până la data achitării

efective a debitului, criticile părții civile fiind întemeiate, sub aspectul

necesității indicării momentului de la care aceste creanțe urmează a fi

calculate.

Cât privește

celelalte critici exprimate în apelul Ministerului Public și părții civile,

referitoare la modul de soluționare a cererii de instituire a sechestrului

asigurător, curtea de apel le-a considerat a fi neîntemeiate, având în vedere

că potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen. o astfel de măsură nu se poate

dispune decât asupra bunurilor aparținând inculpatului și numai până la

concurența valorii probabile a pagubei.

Constituind o

ingerință adusă unui drept fundamental, așa cum este dreptul de proprietate, o

astfel de măsură nu poate fi lăsată la latitudinea organului de executare, ea

fiind supusă unei duble condiționări, legate de dovada existenței bunurilor în

patrimoniului debitorului și indicarea valorii de circulație a acestora, spre a

evita extinderea efectului măsurilor dispuse, în contra exigențelor impuse de

art. 163 alin. (2) C. proc. pen..

O astfel de măsură

presupune identificarea expresă a bunurilor în cuprinsul hotărârii instanței,

în caz contrar formalitățile ulterioare, cum sunt și cele specifice luării

inscripției ipotecare, neputând fi realizate, iar hotărârea instanței fiind

susceptibilă de multiple contestații la executare, privind înțelesul,

întinderea și aplicarea dispozitivului.

Curtea de apel a

apreciat că există posibilitatea identificării unor bunuri aparținând

debitorului în cursul executării silite, însă o astfel de împrejurare nu poate

atrage instituirea unor măsuri asigurătorii lipsite de utilitate practică

imediată, organele fiscale având, la rândul lor, deschisă posibilitatea

indisponibilizării bunurilor debitorului în faza de executare silită.

Cât privește

criticile aduse de către inculpat asupra modului de soluționare a acțiunii

civile, curtea de apel a constatat că deși din cuprinsul Sentinței civile nr.

296 din 25 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr.

6911/63/2008 rezultă că inculpatul a fost obligat la plata sumei de

1.138.775,61 lei reprezentând pasivul debitoarei falite, sumă care include și

debitele datorate bugetului consolidat al statului, hotărârea judecătorească

menționată a fost pronunțată anterior declanșării procesului penal.

În aceste condiții, în

mod corect s-a apreciat că în cauză nu își găsește aplicarea regula de drept

"electa una via non dator recursus ad alteram", întrucât în momentul

introducerii acțiunii civile titularul acesteia nu a avut posibilitatea de a

opta între instanța civilă și instanța penală, așa cum dispozițiile art. 19

alin. (1) C. proc. pen. o prevăd.

Mai mult, curtea de

apel a considerat că aceste două forme de răspundere sunt diferite ca natură

juridică, răspunderea civilă a inculpatului în cadrul procesului penal

intervenind ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, în condițiile art. 998 -

999 C. civ. anterior, iar răspunderea patrimonială grefată pe dispozițiile art.

138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 fiind specifică procedurii

insolvenței, decurgând din exercitarea defectuoasă a funcției de administrator

și nefiind condiționată de încadrarea juridică a faptei într-o anumită

infracțiune.

În cazul dedus

judecății, riscul dublei reparări a prejudiciului, ca și consecință a obținerii

a două titluri executorii împotriva aceleiași persoane, nu poate fi reținut ca

argument al exonerării inculpatului de la plata despăgubirilor acordate, de

vreme ce, potrivit relațiilor comunicate de partea civilă, sentința de

antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului nu a putut fi

valorificată, din lipsa bunurilor urmăribile.

III. Împotriva

acestei decizii au formulat recurs partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul

Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală) și inculpatul F.P.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea aspră, iar scopul pedepsei

poate fi atins și în condițiile în care ar fi dispusă suspendarea executării acesteia.

Partea civilă Agenția

Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj (Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală) a criticat

soluția instanței de apel sub aspectul greșitei respingeri a cererii de

instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatului.

Examinând recursul

declarat de inculpatul F.P., prin prisma cazului de casare invocat, respectiv

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul

este fondat.

Starea

de fapt reținută prin sentința atacată și preluată de instanța de apel a fost

corect stabilită și corespunde probelor administrate, din ansamblul actelor

aflate la dosar rezultând că inculpatul F.P., în calitate de administrator al

SC C.C.B.M. SRL Craiova, în perioada martie - decembrie 2008, în scopul

sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată,

a omis evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în

declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale societății a

achizițiilor intracomunitare de produse cerealiere și mijloace de transport de

la diferiți agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania, precum și a

livrărilor ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, având drept

consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma de 157.806 lei, ceea ce

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Din perspectiva

modului de soluționare a laturii penale a cauzei, Înalta Curte apreciază că

pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanța de

apel, fiind respectate atât criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, cât și circumstanțele

care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Înalta Curte constată

însă întemeiată critica inculpatului cu privire la modalitatea de executare a pedepsei

aplicate și apreciază că inculpatul s-a situat pe o poziție relativ sinceră și

de regret pe parcursul întregului proces penal. Atitudinea cooperantă a

acestuia a fost concretizată prin acoperirea parțială a prejudiciului cauzat,

inculpatul achitând suma de 85.000 lei din prejudiciul total de 130.373 lei.

Înalta Curte

apreciază că lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea sinceră

de recunoaștere a faptei săvârșite și de preocupare a acestuia de a acoperi

prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, reprezintă elemente ce

formează convingerea instanței că restabilirea ordinii de drept încălcată,

reinserția socială a inculpatului și determinarea acestuia ca pe viitor să nu

mai desfășoare activități prin care să aducă atingere valorilor sociale

ocrotite de legea penală se pot realiza și prin suspendarea condiționată a

pedepsei aplicate.

În ceea ce privește

recursul formulat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenția

Națională de Administrare Fiscală), Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, apreciind că în mod corect instanța de fond a soluționat cererea de

instituire a măsurilor asigurătorii.

Potrivit art. 163

alin. (2) C. proc. pen. măsurile asigurătorii nu se pot dispune decât asupra

bunurilor aparținând inculpatului și numai până la concurența valorii probabile

a pagubei.

Corect a apreciat

curtea de apel că o ingerință adusă unui drept fundamental, așa cum este

dreptul de proprietate, nu poate fi lăsată la latitudinea organului de

executare, ea fiind supusă unei duble condiționări, respectiv dovada existenței

bunurilor în patrimoniului debitorului și indicarea valorii de circulație a

acestora, spre a evita extinderea efectului măsurilor dispuse, în contra

exigențelor impuse de art. 163 alin. (2) C. proc. pen.. Măsura asiguratorie

presupune identificarea expresă a bunurilor în cuprinsul hotărârii instanței,

în caz contrar formalitățile ulterioare neputând fi realizate.

Chiar dacă există

posibilitatea identificării unor bunuri aparținând debitorului în cursul

executării silite, o astfel de împrejurare nu poate atrage instituirea unor

măsuri asigurătorii lipsite de utilitate practică imediată, în condițiile în

care organele fiscale au deschisă posibilitatea indisponibilizării bunurilor

debitorului în faza de executare silită.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul F.P.

împotriva Deciziei penale nr. 215 din 21 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia

recurată și rejudecând în fond:

Va înlătura

dispozițiile art. 71 C. pen., dispuse de instanța de apel cu toate

consecințele, iar în baza art. 81 C. pen. va suspenda condiționat executarea

pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată recurentului inculpat de

instanța de apel pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr.

241/2005, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate

cu dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C.

proc. pen. va atrage atenția recurentului inculpat asupra dispozițiilor art. 83

C. pen.

Va constata că

recurentul inculpat a achitat, din suma de 130.373 lei la plata căreia a fost

obligat către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj cu titlu de despăgubiri civile,

suma de 85.000 lei cu chitanțele din 26 martie 2013, din 18 iunie 2013 și din 4

septembrie 2013 și va menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu

contravin prezentei hotărâri.

Va respinge ca

nefondat recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală) împotriva aceleași decizii, pe care

o obligă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la

prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul

declarat de inculpatul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 21 iunie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte

decizia recurată și rejudecând în fond: înlătură disp. art. 71 C. pen., dispuse

de instanța de apel cu toate consecințele.

În baza art. 81 C.

pen., suspendă condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare

aplicată recurentului inculpat de instanța de apel pentru infracțiunea

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 241/2005, pe durata unui termen de

încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C.

proc. pen., atrage atenția recurentului inculpat asupra dispozițiilor art. 83

C. pen.

Constată că

recurentul inculpat a achitat, din suma de 130.373 lei la plata căreia a fost

obligat către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj cu titlu de despăgubiri civile,

suma de 85.000 lei cu chitanțele din 26 martie 2013, din 18 iunie 2013 și din 4

septembrie 2013.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei care nu contravin prezentei hotărâri.

II. Respinge ca

nefondat recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj (Statul Român prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală) împotriva aceleași decizii, pe care

o obligă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la

prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 septembrie 2013.

Procesat de GGC - CL