ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din data de 15.03.2022, pronunțată de către Tribunalul Dolj în dosarul numărul x/2020, în temeiul art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în decembrie 2013, cu modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. rap. la art. 71 alin. (1) C. pen. 1968, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1968, respectiv s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăți comerciale.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 65 alin. (2) C. pen. 1968, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1968, respectiv s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăți comerciale pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 861 C. pen. din 1968 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilind un termen de încercare de 6 (șase) ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1968, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968 pe durata termenului de încercare s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj la datele fixate de consilierul de probațiune;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. din 1968 privind cauzele de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1), cu aplicarea art. 1357 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civila Statul Roman, prin ANAF, a sumei de 250.899 RON, precum și la plata dobânzi și penalități aferente calculate potrivit codul de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului, până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. și art. 397 alin. (2) C. proc. pen. s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanța nr. 159/P/2015 din 30.12.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și în cursul judecății prin încheierile de ședință din data de 02.11.2020 și data de 01.02.2022.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de 434 RON, pentru primul apărător desemnat din oficiu, și de 868 RON pentru cel de al doilea apărător desemnat din oficiu, au rămas în sarcina statului și se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Dolj.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2800 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1200 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și 600 RON cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară și 1000 în faza de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 1047 din 13 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, s-a decis:

S-a admis apelul formulat de către apelantul inculpat A., împotriva sentinței penale numărul 96 din data de 15.03.2022, pronunțate de către Tribunalul Dolj în dosarul numărul x/2020

A fost desființată sentința și, rejudecând:

S-a constatat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea în vigoare începând cu data de 25.06.2018 și până la data de 30.05.2022 și, pe cale de consecință, a reîncadrat fapta inculpatului, din infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare în decembrie 2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 în infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 și până la data de 30.05.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul A. cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 și până la data de 30.05.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din faza urmăririi penale, a camerei preliminare și a judecății în primă instanță au rămas în sarcina statului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, ce privesc latura civilă, măsurile asigurătorii și cheltuielile privind onorariile avocaților din oficiu.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu.

Curtea de Apel Craiova, referitor la legea penală mai favorabilă prin raportare la deciziile Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022, 297/26.04.2018 și 1092/18.12.2012, a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a arătat în motivarea acestei ultime decizii că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.

Curtea Constituțională a constatat că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

În consecință, Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Din analiza deciziei Curții Constituționale a rezultat că din data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei nr. 297 în Monitorul Oficial) și până la data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, care a modificat articolul 155 alin. (1) C. pen., în sensul că se întrerupe cursul termenului prescripției prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului), textul art. 155 alin. (1) C. pen., rămas în vigoare, era incomplet și inaplicabil întrucât nu conținea cazurile de întrerupere a cursului prescripției.

Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, se au în vedere o serie de criterii privitoare la condițiile de tragere la răspundere penală și cele sancționatorii, cât și cu privire la prescripția răspunderii penale (termenele de prescripție generale sau speciale, cauzele de întrerupere sau suspendare), instituția prescripției răspunderii penale fiind o normă de drept substanțial și, în situația în care termenul de prescripție a început să curgă sub imperiul reglementării anterioare, dar care urmează a se împlini sub tărâmul legii noi, atunci se vor aplica dispozițiile art. 5 C. pen.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 67 din 31 ianuarie 2013, stabilind că "prevederile art. 124 din C. pen. referitoare la prescripția specială a răspunderii penale sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi". Cu acel prilej, s-a arătat că prescripția are, așadar, caracterul unei renunțări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârșită cu condiția trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârșirii faptei.

De asemenea, art. 15 alin. (2) din Constituție, consacră principiul retroactivității legii penale mai favorabile, stabilind standarde superioare de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale. Principiul retroactivității legii penale mai favorabile este de aplicare generală și, în consecință, nu este posibil ca în afara excepțiilor stabilite de însuși textul constituțional privitor la legea penală și contravențională mai favorabilă să îi poată fi aduse alte limitări.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, de deciziile Curții Constituționale menționate anterior, întrucât în cursul judecării prezentei cauze a existat o perioadă în care fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, Curtea a constatat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea în vigoare începând cu data de 25.06.2018 și până la data de 30.05.2022.

Astfel, Curtea a constatat că este prescrisă răspunderea penală, în condițiile în care activitatea infracțională s-a derulat pe parcursul perioadei noiembrie 2012 - decembrie 2013, pedeapsa prevăzută de legea în vigoare începând cu data de 25.06.2018 și până la data de 30.05.2022 este de la 2 la 8 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Prin urmare, termenul general al prescripției, de 8 ani, a început să curgă în decembrie 2013 (data ultimului act material având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (2) C. pen., în care se arată că în cazul infracțiunii continuate, termenul curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni) și s-ar fi împlinit în decembrie 2021. Având în vedere însă, Decretele nr. 195 din 16 martie 2020 și nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în care la art. 43 alin. (8) și, respectiv, art. 64 alin. (13), s-a prevăzut că pe durata stării de urgență (în total 60 de zile), prescripția răspunderii penale se suspendă de drept, se constată că termenul general de 8 ani, arătat, s-a împlinit în februarie 2022.

Decizia din apel a fost comunicată la 19 iulie 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Data până la care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova avea posibilitatea de declarare a recursului în casație este 19 august 2022, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 25 iulie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin procuror general, prin adresa nr. x/2022, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptul că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

La data de 25.06.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Prin această decizie, Curtea Constituțională a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. Prin urmare, după publicarea deciziei, art. 155 alin. (1) din C. pen. avea următorul conținut:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea."

Ca urmare a pasivității Parlamentului în punerea în acord a dispozițiilor legale referitoare la cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale cu această decizie a Curții Constituționale, astfel încât să fie respectate toate caracteristicile de constituționalitate, așa cum reiese din considerentele deciziei anterior amintite, pe o perioadă de 2 ani a existat un vid legislativ care a condus la diverse interpretări, întrucât, deși cazurile de prescripție nu mai existau, instituția în sine a continuat să fie aplicabilă.

La data de 09.06.2022 a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022, prin care s-a declarat neconstituțional art. 155 alin. (1) C. pen. în integralitatea sa. Analizând considerentele acestei din urmă decizii, parchetul susține că se constată că instanța de contencios constituțional nu și-a propus să abolească instituția întreruperii prescripției (așa cum a rezultat, de altfel, și dintr-un comunicat emis de Curtea Constituțională ulterior pronunțării deciziei), ci doar să elimine un text de lege neclar și predispus la numeroase interpretări, constatând că se impune înlocuirea acestuia cu unul care să prevadă într-o modalitate clară cazurile de întrerupere a cursului prescripției.

De altfel, la data de 30.05.2022, a fost publicată O.U.G. nr. 71/2022, care a pus în acord dispozițiile legale cu ultima decizie a Curții Constituționale, astfel încât art. 155 alin. (1) C. pen. are, în prezent, următorul conținut:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Raportând acest parcurs legislativ la speța de față, s-a apreciat de către parchet că din luna decembrie 2013, momentul epuizării infracțiunii comise de inculpatul A., până în luna iunie 2018, când a fost publicată prima decizie a Curții Constituționale amintită mai sus Decizia nr. 297/26.04.2018, care a eliminat doar o parte din art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv cea referitoare la cazurile în care cursul prescripției se întrerupe, au operat dispozițiile din C. pen., în forma în vigoare la acel moment, respectiv:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză."

Prin urmare, cursul termenului de prescripție generală din prezenta cauză s-a întrerupt - în ceea ce îl privește pe inculpat - în perioada 2014 - 2018, prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, având în vedere că Decizia Curții Constituționale din 2018 nu retroactivează. Astfel, chiar dacă în această perioadă nu au fost efectuate acte de procedură care să fie necesar a-i fi comunicate inculpatului A., în cauză au fost efectuate alte acte de procedură, precum ordonanța de începere a urmăririi penale in rem din data de 06.03.2015, ordonanța de schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală faptă prev. de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. din data de 02.04.2015, toate acestea având ca efect întreruperea cursului prescripției în baza dispozițiilor C. pen., în forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014, anterior intervenirii primei decizii a Curții Constituționale.

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracțiunea de evaziune fiscală, pentru care inculpatul este cercetat se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani, iar conform art. 154 alin. (1) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în prezenta cauză, respectiv momentul epuizării infracțiunii, în luna decembrie 2013 și raportat la întreruperile care au operat în perioada decembrie 2013 - iunie 2018, s-a apreciat de către parchet că fapta comisă de către inculpatul A. nu s-a prescris, în cauza de față intervenind prescripția specială a răspunderii penale.

Din parcursul legislativ referitor la articolul 155 alin. (1) C. pen. rezultă că noțiunea de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale nu a fost niciodată declarată neconstituțională, Curtea Constituțională declarând neconstituționale doar prevederile ce reglementau actele ce întrerup cursul prescripției răspunderii penale, apreciind că acestea nu erau clar și previzibil reglementate. Astfel, se consideră de către parchet că un termen de prescripție a răspunderii penale, ce a început să curgă anterior datei de 25.06.2018 (moment al publicării în Monitorul Oficial al Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale) s-a întrerupt prin efectuarea actelor menționate în disp. art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare sau art. 127 alin. (1) C. pen. din 1969, dacă aceste acte au fost efectuate anterior datei de 25.06.2018 (cum este cazul în speța de față), făcând să fie incidentă prescripția specială a răspunderii penale, Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale neavând caracter de lege penală mai favorabilă, în condițiile în care nu a declarat neconstituțională noțiunea de întrerupere a cursului prescripției, ci doar - prin faptul că legiuitorul nu a intervenit cu privire la definirea actelor ce pot întrerupe cursul prescripției - a făcut ca prescripția răspunderii penale să nu se mai întrerupă, începând cu data de 25.06.2018, nefiind menționate în textul de lege (începând cu acea dată) actele ce întrerup cursul prescripției răspunderii penale.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpatului A. și părții civile ANAF, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 30 august 2022, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită, iar la data de 26 septembrie 2022 a fost întocmit raportul de magistratul asistent.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2022, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei nr. 1047 din 13 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

"... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia."

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a susținut recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Se constată că instanța de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.

Infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Înalta Curte reține că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului s-a derulat pe parcursul perioadei noiembrie 2012 - decembrie 2013, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 154 alin. (2) C. pen., termenul general de prescripție de 8 ani în cazul infracțiunii continuate, a început să curgă de la data ultimul act material, respectiv decembrie 2013, și s-a împlinit în decembrie 2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunțării deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Chiar dacă s-ar aprecia că a fost suspendat cursul termenului de prescripție pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale, conform prevederilor art. 156 C. pen., prin adăugarea celor 60 de zile, argumentele expuse mai sus rămân valabile, față de data pronunțării deciziei penale recurate.

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripție, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Pe cale de consecință, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A..

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A. în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A..

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A. în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2023.

GGC - MM