ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2945/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2945/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția I penală, prin sentința penală nr. 504 F din 7 iunie 2011 a condamnat pe

inculpații:

- F.A. și

- M.R.A. la câte 1 an

închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.

(2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a), a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., inculpaților li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit.

c) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., pentru ambii inculpați, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor,

pe durata termenului de încercare de câte 3 ani, stabilit potrivit art. 82 C.

pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C.

proc. pen., inculpaților li s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării

pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.

S-a constatat că suma

de 500 RON ce a făcut obiectul mitei a fost restituită Direcției Generală Anticorupție

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța sentința,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul F.A. era încadrat

ca subinspector de poliție, iar inculpatul M.R.A., ca agent principal de poliție

în Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră.

Cei doi inculpați, la

20 mai 2010, aflându-se în executarea serviciului specific asigurării respectării

normelor circulației rutiere în zona C.D.-B.D. din sectorul 1 al Capitalei, în jurul

orelor 16:30, au observat că autoturismul X1 ce circula spre Academia de Studii

Economice, în dreptul Hotelului H.J., a depășit coloana de mașini staționate la

semafor și a intrat pe contrasens. Cei doi au semnalizat conducătorului auto să

oprească vehiculul, acesta conformându-se, oprirea mașinii condusă de el având loc

în spatele celei ocupate de polițiști. Imediat, agentul de poliție inculpatul M.R.A.

care se afla la volanul mașinii de poliție a coborât și s-a deplasat în dreptul

mașinii oprite, conducătorul acesteia fiind D.M.L. Inculpat a stat în acea poziție

aproximativ 1 minut, timp surprins de camerele de supraveghere instalate pe imobilul

hotel amintit, după care s-a reîntors la mașina de poliție. Aceleași camere au surprins

că D.M.L., la scurt timp după plecarea inculpatului, s-a dus la mașina de poliție

și s-a postat pe partea dreaptă a acesteia, el revenind la autoturismul său după

circa 4 minute. Inculpatul M.R.A. i-a spus conducătorului auto al X1-ului că a săvârșit

o contravenție pentru care urmează a fi amendat cu suma de 540 RON, dar și că i

se va reține carnetul de conducere pentru două luni.

D.M.L. a înmânat inculpatului

certificatul de înmatriculare, polița de asigurare RCA, permisul de conducere, cartea

de identitate, el rugându-i pe cei doi inculpați să treacă cu vederea contravenția

și i-a întrebat dacă există posibilitatea de a se înțelege „altfel” pentru a nu-i

fi suspendat dreptul de a conduce.

Inculpatul M.R.A. a fost

de acord cu cele propuse, el, inițial, cerând ca D.M.L. să „dea o masă”, ulterior

pretinzând 500 RON. Colegul său, coinculpatul F.A., a subscris celor amintite, el

apreciind că este o idee bună de a nu percepe amenda, iar banii să le fie dați lor.

Imediat, inculpatul M.R.A.

i-a restituit lui D.M.L. permisul de conducere și polița RCA, oprind asupra cartea

de identitate și certificatul de înmatriculare, în ideea ca în cursul serii aceleiași

zile să-l contacteze pe conducătorul auto pentru a stabili ziua, ora și locul întâlnirii

în vederea remiterii celor 500 RON.

După efectuarea, la orele

19:00 și 21:00 a două convorbiri telefonice cu D.M.L., inculpatul F.A. a convenit

cu acesta din urmă să se întâlnească în ziua următoare pentru că cel apelat motivase

că nu a făcut rost de bani.

În 20 mai 2010, D.M.L.

a denunțat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București faptul pretinderii mitei

pentru a nu fi sancționat contravențional.

În jurul orei 11:00 din

ziua de 21 mai 2010, D.M.L. s-a întâlnit cu cei doi inculpați în cartierul F. și

după ce au discutat i s-au restituit actele ce-i fuseseră reținute. Conducătorul

auto a înmânat inculpatului F.A., aflat pe bancheta dreapta a mașinii de poliție,

suma de 500 RON, fapta fiind surprinsă în flagrant de procuror și de lucrători ai

Direcției Generale Anticorupție.

Anterior întâlnirii descrisă,

inculpații au încercat contactarea numitului D.I., polițist, despre acesta D.M.L.

spunându-le că este o cunoștință a lui. Numărul de apel al celui amintit a fost

aflate de inculpați de la alți colegi de serviciu, ei acționând așa pentru a afla

de la acela dacă contravenientul este „serios” în sensul că pot primi banii fără

a exista pericolul că vor fi denunțați.

D.I. a declarat că i-a

confirmat inculpatului F.A. că îl cunoaște pe D.M.L. din cartier, dar, nu că ar

fi fost „voluntar al poliției”, inculpatul susținând că nu l-a sancționat pe contravenient

pentru că ar fi făcut parte din categoria „Prietenilor poliției rutiere”.

Banii inseriați au fost

găsiți în mașina de poliție în care inculpații se aflau în momentul realizării flagrantului,

apărarea lor, că cei 500 RON au fost aruncați pe geamul vehiculului fără ca ei să

fi observat nefiind susținută de vreo probă.

În cauză, alături de declarațiile

inculpaților, declarațiile denunțătorului, ale martorilor A.M.C., A.I., C.T.G.,

D.I., s-au administrat procesul-verbal de redare în scris a convorbirilor înregistrate

în mediu ambiental, imagini înregistrate la 20 mai 2010, proces-verbal de înseriere

a bancnotelor componente ale sumei de 500 RON, proces-verbal de prindere în flagrant.

Împotriva sentinței, au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție și cei doi inculpați.

Apelul declarat de parchet

a fost motivat pe netemeinicia pedepselor aplicate celor doi inculpați, în cadrul

acestei critici susținându-se că reținerea, în favoarea inculpaților, a circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu este justificată, lipsa

antecedentelor penale ținând de exercitarea calităților lor de polițiști, calitate

de care s-au folosit la săvârșirea infracțiunii.

Inculpații, în apeluri,

au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, ei arătând că au fost

condamnați greșit, subzistând o gravă eroare de fapt sub acest aspect, inculpații

au motivat că nu s-au administrat probe din care să rezulte cert, sigur, împrejurările

și condițiile de fapt în care denunțătorul să fi probat că i s-a pretins și ulterior,

a remis cei 500 RON, declarațiile lui sunt contradictorii, el este singurul martor

al acuzării.

Referitor poziției acestuia,

inculpații au subliniat că există îndoială privind realitatea afirmațiilor lui,

odată ce în denunț a afirmat că în momentul în care polițistul de la volan i-a făcut

propunerea de a-i da bani pentru a nu-l sancționa, iar celălalt a afirmat că ar

fi o idee bună. Olograf, a afirmat că a înțeles că pentru a nu fi sancționat trebuie

să dea bani. În continuare, inculpații au susținut că același martor denunțător,

în 21 mai 2010 a afirmat că a dedus de la inculpați că pentru a nu fi sancționat

trebuie să dea bani, iar când a întrebat câți bani, polițistul de la volan a răspuns

că suma va fi cât cuantumul amenzii, adică 500 RON. La cercetarea fondului cauzei,

poziția martorului a fost că cei doi polițiști i-au spus că în loc de amendă poate

da o masă la restaurant și el s-a gândit că decât să meargă la restaurant, mai bine

dă cash, însă nimeni nu i-a solicitat suma de bani, el apreciind că ar fi bine să

ofere suma de 500 RON întrucât inculpații îi comunicaseră că 500 RON este amenda

contravențională.

Referitor momentului flagrantului,

inculpații au motivat că declarațiile denunțătorului sunt contradictorii evident

pentru că în fața instanței de fond acela a relatat că atunci, pe geamul mașinii

care era deschis, a întins suma de 500 RON, F.A. a luat banii în mână, i-a pus pe

picior, după acest moment tot F.A. i-a dat talonul mașinii și buletinul, în timp

ce la urmărirea penală declarase că a scos banii din buzunarul pantalonilor și i-a

pus pe piciorul drept al polițistului din dreapta, polițistul brunet dându-i actele

ce se aflau lângă schimbătorul de viteze, iar banii i-a pus pe genunchiul aceluia.

În concluzie, inculpații

au cerut achitarea lor pe temeiul inexistenței infracțiunii de luare de mită.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 102 din 30 martie 2012 a respins, ca nefondate,

apelurile declarate.

Împotriva deciziei instanței

de apel, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și cei doi inculpați, cazurile

de casare invocate fiind detaliate în prezenta.

Recursurile nu sunt fondate

pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. susținut în recursul declarat

de parchet, atât în ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților cât și

modalitatea de executare aleasă, nu este fondat.

Cu referire la reținerea,

de către instanța de fond a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., soluția fiind menținută ca atare și de către instanța de prim

control judiciar, apelul parchetului vizând același motiv de netemeinicie în legătură

cu individualizarea pedepsei, constatarea unei împrejurări din cele enumerate în

art. 74 C. pen. este de atributul instanței și, deci, lăsată la aprecierea acesteia,

ea fiind raportată la gradul de pericol social al faptei, la urmările ei, la ansamblul

condițiilor în care a fost săvârșită, dar și la orice elemente privitoare la persoana

făptuitorului.

Totodată, potrivit

art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, cetățenii sunt

egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, iar justiția este unică,

imparțială și egală pentru toți.

Consacrând, în C. pen.,

aceste dispoziții ale legii fundamentale, art. 52 prevede că pedeapsa este o măsură

de constrângere și un mijloc de reeducare, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni.

Art. 72 C. pen., criteriile

generale de individualizare, enumeră printre acestea, persoana infractorului și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În spiritul acestor texte,

susținerea parchetului că lipsa antecedentelor penale ale inculpaților ține de calitatea

ocupațională a acestora și, deci, nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă

cu consecința aplicării unor pedepse mai mici nu este fondată și inculpații polițiști

bucurându-se de egalitate în fața legii ca orice alt inculpat care nu are la data

săvârșirii unei fapte penale, o ocupație sau profesie specifică, cu excepția cazurilor

prevăzute de lege.

Art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, Secțiunea a II-a, Infracțiuni de corupție prevede că fapta de luare

de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care,

potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor

(…) se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. privind

săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

Limitele de pedeapsă prevăzute

de acest din urmă text sunt pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare.

Art. 76 alin. (1)

lit. c) C. pen., efectele circumstanțelor atenuante, prevede că atunci când minimul

special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub

minimul special, dar nu mai jos de 3 luni.

Ca atare, orientându-se

la pedeapsa de câte 1 an închisoare, acesta este legală și temeinică.

Cu privire la modalitatea

neprivativă de libertate dispusă, în acord cu dispozițiile art. 81 C. pen. fiind

îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării condiționate, în cauză sunt realizate

acestea, respectiv pedeapsa (1 an închisoare), inculpații nu au fost condamnați

anterior, datele ce caracterizează persoana lor ducând și la aprecierea că scopul

pedepsei se poate realiza și fără executare efectivă într-un loc de detenție.

Referitor recursurilor

declarate de inculpații, ambii invocând cazul de casare prevăzut de pct. 18 al

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., acestea nu sunt fondate.

Instanțele de fond și

apel au reținut în mod corect, situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpaților,

pe baza unei juste aprecieri a probatoriului și au încadrat corespunzător fapta

în infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire

la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru a constitui caz

de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică să fi influențat soluția

cauzei, dar și să fie vădită, neîndoielnică, ea neprivind dreptul de apreciere a

probelor, ci o discordanță între cele reținute și conținutul real al probelor prin

ignorarea unor aspecte evidente care să fi dus la pronunțarea altei soluții decât

cea pe care materialul probator o susține.

Apărările inculpaților,

axate în principal pe declarațiile lui D.M.L., despre acesta susținându-se și că

nu a fost ascultat în apel, deși ascultarea era esențială, aspect asupra căruia,

din actele lucrărilor instanței de apel, se constată că a fost citat, procedura

citării a fost legal îndeplinită, cel în cauză dovedind că pentru termenul la care

a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, era în posesia unui document de transport

(bilet avion) pentru plecarea sa în Danemarca, la termenul de judecată 30 martie

2012 punându-se în discuție audierea respectivului, la acest termen fiind prezent

tatăl lui D.M.L. care întrebat fiind a adus la cunoștință că fiul său este plecat

în străinătate, apărătorul ales al inculpatului F.A. a apreciat că instanța a depus

diligențe suficiente în sensul că s-au acordat repetate termene în vederea audierii

și pe considerentul că martorul era plecat din țară, a lăsat la aprecierea instanței

necesitatea audierii.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 327 alin. (3) C. proc. pen. a revenit asupra probei de audiere a martorului.

Dar, acest martor, a fost

ascultat în ședința publică de judecată de la termenul 3 februarie 2011 inculpații

fiind prezenți personal și asistați de un apărător ales. La termenul de judecată

menționat, martorul a arătat că își menține declarațiile date.

În ce privește situația

de fapt reieșită din coroborarea probatoriului, se reține că a rezultat derularea

activității infracționale evidențiată atât în actul de sesizare, cât și la cercetarea

judecătorească, instanța de apel, la termenul de judecată 18 noiembrie 2011 încuviințând

proba cu vizionarea, în ședință publică a înregistrărilor ambientale, sens în care

la termenul de judecată 6 decembrie 2011 în prezența inculpaților, a apărătorilor

aleși ai acestora (aceiași avocați aleși care i-au asistat pe inculpați și în instanța

de recurs) s-a procedat la desigilarea ambalajului în care se aflau 4 CD-uri, la

vizionarea și audierea înregistrărilor video-audio, inculpații și apărătorii acestora

neformulând obiecțiuni privind conținutul înregistrărilor vizionate.

Referitor atitudinii infracționale

a inculpaților, aceasta desprinzându-se din coroborarea tuturor probelor cauzei,

s-a demonstrat că aceștia, contrar atribuțiilor lor de serviciu, ei fiind îndrituiți

să constate și să aplice sancțiunile legale vizând contravențiile la regimul circulației

rutiere, la 20 mai 2010, susținând, posibil real, că D.M.L. a nesocotit o dispoziție

legală, erau obligați să încheie proces-verbal de constatare a respectivei contravenții,

anterior ei având dreptul să solicite conducătorului auto documentele necesare dar

nu să le rețină dacă la momentul constatării nu au dresat un asemenea act. Or, inculpații,

contrar atribuțiilor lor, după orele 16:00-16:30 din ziua de 20 mai 2010, au reținut

actul de identitate al conducătorului auto și certificatul de înmatriculare al vehiculului,

mai mult, au făcut schimb de numere de telefon cu acela, sens în care, deși cu o

motivație în afara cauzei, inculpatul F.A. a recunoscut, au inițiat discuții telefonice

cu cel oprit în trafic (declarații inculpat M.R.A.) cu polițistul D.I. deși nu le

intra în atribuțiile de serviciu o asemenea atitudine, ambii recunoscând și că banii

au fost „aruncați” în mașină (inculpatul F.A., inculpatul M.R.A.). Relevante sub

aspectul mobilului reținerii documentelor menționate deja și atitudinea inculpaților

de a verifica seriozitatea celui oprit în trafic, sunt transcrierile înregistrărilor

ambientale aflate la dosarul de urmărire penală; inculpatul F.A., „omule, tre’ să

avem și noi o confirmare, că știi cum e (…) vremurile-n care trăim sunt (…) tare

ciudate (…) că dacă nu erai prieten bun cu el, crede-mă că nu mai stăteam de vorbă

cu tine, dar știi cum e (…) din respectiv pentru că el mi-e coleg (…) zic. Hai domne’

să facem o faptă bună, că altfel (…) Nu mai pierdeam nici noi timpul, nici dumneata

(...)

- inculpatul M.R.A.: -

Stai puțin că vine acesta (…) acum pleacă (despre D.I.)

- D.M.L.: - Păi lasă că

nu-i nicio problemă că am (…) o să, o las la A. (…). Și gata”, „A.” fiind inculpatul

F.A., flagrantul dovedind că suma de bani înseriată a fost găsită în dreptul banchetei

dreapta a mașinii de poliție, pe acel loc aflându-se inculpatul menționat, loc despre

care chiar și inculpații l-au indicat în declarațiile date, la acel moment inculpații

susținând că „un cetățean care trecerea pe stradă și pe care nu îl mai văzuseră

până atunci a aruncat banii la ei în mașină.

La urmărirea penală, inculpații

au motivat că urmau să se întâlnească cu D.I. și D.M.L. pentru ca în schimbul nesancționării

să fie recompensați cu o anumită sumă de bani al cărui cuantum nu a fost precizat

și inculpatul F.A. „să ne recompenseze prin oferirea unei mese la restaurant, (…).

Celelalte documente rămânând în posesia noastră ca și o garanție că numitul D.M.L.

își va onora angajamentul (…) discuția fiind începută de M.R.A. și finalizată de

mine (…) stabilind împreună cu M.R.A. să nu-l sancționăm (…) l-am sunat pe D.M.L.

să-l întreb ce face, iar el mi-a răspuns că încă nu a rezolvat problema (…). L-am

contactat din nou, ocazie cu care acesta (…) încă nu a făcut rost de bani (…) i-am

propus (…) îl voi contacta din nou telefonic în vederea aducerii la îndeplinire

a celor stabilite (…) când l-am contactat telefonic pe D.M.L. a fost de față și

colegul mei M.R.A. (…) i-am spus lui M.R.A. că D.M.L. ne-a lăsat niște bani (…)

am acceptat ca pentru a nu-l sancționa contravențional să primim o masă la restaurant

sau echivalentul acesteia în bani”.

Declarațiile inculpaților

au fost date în ziua de 22 mai 2010, inculpatul F.A. fiind asistat de 3 apărători

aleși, iar inculpatul M.R.A., de un apărător ales.

Ca atare, cum, potrivit

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, recunoașterile

inculpaților de la urmărirea penală coroborându-se cu declarațiile martorului și

cu celelalte probe, conform art. 254 C. pen., constituie infracțiunea de luare de

mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani

sau alte foloase ce nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase

sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea

unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act

contrar acestor îndatoriri. Rezultă deci că acțiunea sau inacțiunea care constituie

latura obiectivă a acestei infracțiuni poate privi fie îndeplinirea unui act licit,

fie a unuia ilicit, subiectul neîndeplinind sau întârziind îndeplinirea actului

ce intră în cadrul atribuțiilor sale de serviciu.

În cauză, inculpații nu

au încheiat un act constatator privind o contravenție la regimul circulației rutiere,

ci, contrar îndatoririlor de serviciu, au reținut documentele conducătorului auto

acceptând ori nerespingând „o masă la un restaurant” sau „contravaloarea acesteia”,

infracțiunea de luare de mită consumându-se la data acceptării sau nerespingerii

„mesei la restaurant” sau contravalorii acesteia în bani, acestea având caracter

de răsplată pentru că nu au încheiat actul constatator ce le era legal, în atribuțiile

de serviciu, în prezența scopului fiind indiferent dacă folosul, masa la restaurant/sau

contravaloarea ei s-au primit sau nu.

Față de considerentele

ce preced, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursurile declarate nefiind fondate, vor fi respinse.

Potrivit art. 192, cu

referire la art. 189 alin. (1) aceiași inculpați recurenți vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție și inculpații F.A. și M.R.A. împotriva deciziei

penale nr. 102 din 30 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Obligă recurenții intimați

inculpați la plata sumei de câte 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor

desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi, 1 octombrie 2013.