ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2945/2013

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 504 F din 7 iunie 2011 a condamnat pe inculpații: - F.A. și - M.R.A. la câte 1 an închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 71 C. pen., inculpaților li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 81 C. pen., pentru ambii inculpați, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, pe durata termenului de încercare de câte 3 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpaților li s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni. S-a constatat că suma de 500 RON ce a făcut obiectul mitei a fost restituită Direcției Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul F.A.

era încadrat ca subinspector de poliție, iar inculpatul M.R.A., ca agent principal de poliție în Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră. Cei doi inculpați, la 20 mai 2010, aflându-se în executarea serviciului specific asigurării respectării normelor circulației rutiere în zona C.D.-B.D. din sectorul 1 al Capitalei, în jurul orelor 16:30, au observat că autoturismul X1 ce circula spre Academia de Studii Economice, în dreptul Hotelului H.J., a depășit coloana de mașini staționate la semafor și a intrat pe contrasens. Cei doi au semnalizat conducătorului auto să oprească vehiculul, acesta conformându-se, oprirea mașinii condusă de el având loc în spatele celei ocupate de polițiști.

Imediat, agentul de poliție inculpatul M.R.A. care se afla la volanul mașinii de poliție a coborât și s-a deplasat în dreptul mașinii oprite, conducătorul acesteia fiind D.M.L. Inculpat a stat în acea poziție aproximativ 1 minut, timp surprins de camerele de supraveghere instalate pe imobilul hotel amintit, după care s-a reîntors la mașina de poliție. Aceleași camere au surprins că D.M.L., la scurt timp după plecarea inculpatului, s-a dus la mașina de poliție și s-a postat pe partea dreaptă a acesteia, el revenind la autoturismul său după circa 4 minute. Inculpatul M.R.A. i-a spus conducătorului auto al X1-ului că a săvârșit o contravenție pentru care urmează a fi amendat cu suma de 540 RON, dar și că i se va reține carnetul de conducere pentru două luni.

D.M.L. a înmânat inculpatului certificatul de înmatriculare, polița de asigurare RCA, permisul de conducere, cartea de identitate, el rugându-i pe cei doi inculpați să treacă cu vederea contravenția și i-a întrebat dacă există posibilitatea de a se înțelege „altfel” pentru a nu-i fi suspendat dreptul de a conduce. Inculpatul M.R.A. a fost de acord cu cele propuse, el, inițial, cerând ca D.M.L. să „dea o masă”, ulterior pretinzând 500 RON. Colegul său, coinculpatul F.A., a subscris celor amintite, el apreciind că este o idee bună de a nu percepe amenda, iar banii să le fie dați lor. Imediat, inculpatul M.R.A. i-a restituit lui D.M.L. permisul de conducere și polița RCA, oprind asupra cartea de identitate și certificatul de înmatriculare, în ideea ca în cursul serii aceleiași zile să-l contacteze pe conducătorul auto pentru a stabili ziua, ora și locul întâlnirii în vederea remiterii celor 500 RON.

După efectuarea, la orele 19:00 și 21:00 a două convorbiri telefonice cu D.M.L., inculpatul F.A. a convenit cu acesta din urmă să se întâlnească în ziua următoare pentru că cel apelat motivase că nu a făcut rost de bani. În 20 mai 2010, D.M.L. a denunțat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București faptul pretinderii mitei pentru a nu fi sancționat contravențional. În jurul orei 11:00 din ziua de 21 mai 2010, D.M.L. s-a întâlnit cu cei doi inculpați în cartierul F. și după ce au discutat i s-au restituit actele ce-i fuseseră reținute. Conducătorul auto a înmânat inculpatului F.A., aflat pe bancheta dreapta a mașinii de poliție, suma de 500 RON, fapta fiind surprinsă în flagrant de procuror și de lucrători ai Direcției Generale Anticorupție.

Anterior întâlnirii descrisă, inculpații au încercat contactarea numitului D.I., polițist, despre acesta D.M.L. spunându-le că este o cunoștință a lui. Numărul de apel al celui amintit a fost aflate de inculpați de la alți colegi de serviciu, ei acționând așa pentru a afla de la acela dacă contravenientul este „serios” în sensul că pot primi banii fără a exista pericolul că vor fi denunțați. D.I. a declarat că i-a confirmat inculpatului F.A. că îl cunoaște pe D.M.L. din cartier, dar, nu că ar fi fost „voluntar al poliției”, inculpatul susținând că nu l-a sancționat pe contravenient pentru că ar fi făcut parte din categoria „Prietenilor poliției rutiere”. Banii inseriați au fost găsiți în mașina de poliție în care inculpații se aflau în momentul realizării flagrantului, apărarea lor, că cei 500 RON au fost aruncați pe geamul vehiculului fără ca ei să fi observat nefiind susținută de vreo probă.

În cauză, alături de declarațiile inculpaților, declarațiile denunțătorului, ale martorilor A.M.C., A.I., C.T.G., D.I., s-au administrat procesul-verbal de redare în scris a convorbirilor înregistrate în mediu ambiental, imagini înregistrate la 20 mai 2010, proces-verbal de înseriere a bancnotelor componente ale sumei de 500 RON, proces-verbal de prindere în flagrant. Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și cei doi inculpați. Apelul declarat de parchet a fost motivat pe netemeinicia pedepselor aplicate celor doi inculpați, în cadrul acestei critici susținându-se că reținerea, în favoarea inculpaților, a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

nu este justificată, lipsa antecedentelor penale ținând de exercitarea calităților lor de polițiști, calitate de care s-au folosit la săvârșirea infracțiunii. Inculpații, în apeluri, au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, ei arătând că au fost condamnați greșit, subzistând o gravă eroare de fapt sub acest aspect, inculpații au motivat că nu s-au administrat probe din care să rezulte cert, sigur, împrejurările și condițiile de fapt în care denunțătorul să fi probat că i s-a pretins și ulterior, a remis cei 500 RON, declarațiile lui sunt contradictorii, el este singurul martor al acuzării. Referitor poziției acestuia, inculpații au subliniat că există îndoială privind realitatea afirmațiilor lui, odată ce în denunț a afirmat că în momentul în care polițistul de la volan i-a făcut propunerea de a-i da bani pentru a nu-l sancționa, iar celălalt a afirmat că ar fi o idee bună.

Olograf, a afirmat că a înțeles că pentru a nu fi sancționat trebuie să dea bani. În continuare, inculpații au susținut că același martor denunțător, în 21 mai 2010 a afirmat că a dedus de la inculpați că pentru a nu fi sancționat trebuie să dea bani, iar când a întrebat câți bani, polițistul de la volan a răspuns că suma va fi cât cuantumul amenzii, adică 500 RON. La cercetarea fondului cauzei, poziția martorului a fost că cei doi polițiști i-au spus că în loc de amendă poate da o masă la restaurant și el s-a gândit că decât să meargă la restaurant, mai bine dă cash, însă nimeni nu i-a solicitat suma de bani, el apreciind că ar fi bine să ofere suma de 500 RON întrucât inculpații îi comunicaseră că 500 RON este amenda contravențională.

Referitor momentului flagrantului, inculpații au motivat că declarațiile denunțătorului sunt contradictorii evident pentru că în fața instanței de fond acela a relatat că atunci, pe geamul mașinii care era deschis, a întins suma de 500 RON, F.A. a luat banii în mână, i-a pus pe picior, după acest moment tot F.A. i-a dat talonul mașinii și buletinul, în timp ce la urmărirea penală declarase că a scos banii din buzunarul pantalonilor și i-a pus pe piciorul drept al polițistului din dreapta, polițistul brunet dându-i actele ce se aflau lângă schimbătorul de viteze, iar banii i-a pus pe genunchiul aceluia. În concluzie, inculpații au cerut achitarea lor pe temeiul inexistenței infracțiunii de luare de mită.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 102 din 30 martie 2012 a respins, ca nefondate, apelurile declarate. Împotriva deciziei instanței de apel, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și cei doi inculpați, cazurile de casare invocate fiind detaliate în prezenta. Recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente: Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. susținut în recursul declarat de parchet, atât în ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților cât și modalitatea de executare aleasă, nu este fondat.

Cu referire la reținerea, de către instanța de fond a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., soluția fiind menținută ca atare și de către instanța de prim control judiciar, apelul parchetului vizând același motiv de netemeinicie în legătură cu individualizarea pedepsei, constatarea unei împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen. este de atributul instanței și, deci, lăsată la aprecierea acesteia, ea fiind raportată la gradul de pericol social al faptei, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, dar și la orice elemente privitoare la persoana făptuitorului. Totodată, potrivit art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, iar justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Consacrând, în C. pen., aceste dispoziții ale legii fundamentale, art. 52 prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Art. 72 C. pen., criteriile generale de individualizare, enumeră printre acestea, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În spiritul acestor texte, susținerea parchetului că lipsa antecedentelor penale ale inculpaților ține de calitatea ocupațională a acestora și, deci, nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă cu consecința aplicării unor pedepse mai mici nu este fondată și inculpații polițiști bucurându-se de egalitate în fața legii ca orice alt inculpat care nu are la data săvârșirii unei fapte penale, o ocupație sau profesie specifică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Secțiunea a II-a, Infracțiuni de corupție prevede că fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor (…) se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control. Limitele de pedeapsă prevăzute de acest din urmă text sunt pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare. Art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., efectele circumstanțelor atenuante, prevede că atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni.

Ca atare, orientându-se la pedeapsa de câte 1 an închisoare, acesta este legală și temeinică. Cu privire la modalitatea neprivativă de libertate dispusă, în acord cu dispozițiile art. 81 C. pen. fiind îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării condiționate, în cauză sunt realizate acestea, respectiv pedeapsa (1 an închisoare), inculpații nu au fost condamnați anterior, datele ce caracterizează persoana lor ducând și la aprecierea că scopul pedepsei se poate realiza și fără executare efectivă într-un loc de detenție. Referitor recursurilor declarate de inculpații, ambii invocând cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., acestea nu sunt fondate.

Instanțele de fond și apel au reținut în mod corect, situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probatoriului și au încadrat corespunzător fapta în infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică să fi influențat soluția cauzei, dar și să fie vădită, neîndoielnică, ea neprivind dreptul de apreciere a probelor, ci o discordanță între cele reținute și conținutul real al probelor prin ignorarea unor aspecte evidente care să fi dus la pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Apărările inculpaților, axate în principal pe declarațiile lui D.M.L., despre acesta susținându-se și că nu a fost ascultat în apel, deși ascultarea era esențială, aspect asupra căruia, din actele lucrărilor instanței de apel, se constată că a fost citat, procedura citării a fost legal îndeplinită, cel în cauză dovedind că pentru termenul la care a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, era în posesia unui document de transport (bilet avion) pentru plecarea sa în Danemarca, la termenul de judecată 30 martie 2012 punându-se în discuție audierea respectivului, la acest termen fiind prezent tatăl lui D.M.L. care întrebat fiind a adus la cunoștință că fiul său este plecat în străinătate, apărătorul ales al inculpatului F.A.

a apreciat că instanța a depus diligențe suficiente în sensul că s-au acordat repetate termene în vederea audierii și pe considerentul că martorul era plecat din țară, a lăsat la aprecierea instanței necesitatea audierii. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. a revenit asupra probei de audiere a martorului. Dar, acest martor, a fost ascultat în ședința publică de judecată de la termenul 3 februarie 2011 inculpații fiind prezenți personal și asistați de un apărător ales. La termenul de judecată menționat, martorul a arătat că își menține declarațiile date.

În ce privește situația de fapt reieșită din coroborarea probatoriului, se reține că a rezultat derularea activității infracționale evidențiată atât în actul de sesizare, cât și la cercetarea judecătorească, instanța de apel, la termenul de judecată 18 noiembrie 2011 încuviințând proba cu vizionarea, în ședință publică a înregistrărilor ambientale, sens în care la termenul de judecată 6 decembrie 2011 în prezența inculpaților, a apărătorilor aleși ai acestora (aceiași avocați aleși care i-au asistat pe inculpați și în instanța de recurs) s-a procedat la desigilarea ambalajului în care se aflau 4 CD-uri, la vizionarea și audierea înregistrărilor video-audio, inculpații și apărătorii acestora neformulând obiecțiuni privind conținutul înregistrărilor vizionate.

Referitor atitudinii infracționale a inculpaților, aceasta desprinzându-se din coroborarea tuturor probelor cauzei, s-a demonstrat că aceștia, contrar atribuțiilor lor de serviciu, ei fiind îndrituiți să constate și să aplice sancțiunile legale vizând contravențiile la regimul circulației rutiere, la 20 mai 2010, susținând, posibil real, că D.M.L. a nesocotit o dispoziție legală, erau obligați să încheie proces-verbal de constatare a respectivei contravenții, anterior ei având dreptul să solicite conducătorului auto documentele necesare dar nu să le rețină dacă la momentul constatării nu au dresat un asemenea act. Or, inculpații, contrar atribuțiilor lor, după orele 16:00-16:30 din ziua de 20 mai 2010, au reținut actul de identitate al conducătorului auto și certificatul de înmatriculare al vehiculului, mai mult, au făcut schimb de numere de telefon cu acela, sens în care, deși cu o motivație în afara cauzei, inculpatul F.A.

a recunoscut, au inițiat discuții telefonice cu cel oprit în trafic (declarații inculpat M.R.A.) cu polițistul D.I. deși nu le intra în atribuțiile de serviciu o asemenea atitudine, ambii recunoscând și că banii au fost „aruncați” în mașină (inculpatul F.A., inculpatul M.R.A.). Relevante sub aspectul mobilului reținerii documentelor menționate deja și atitudinea inculpaților de a verifica seriozitatea celui oprit în trafic, sunt transcrierile înregistrărilor ambientale aflate la dosarul de urmărire penală; inculpatul F.A., „omule, tre’ să avem și noi o confirmare, că știi cum e (…) vremurile-n care trăim sunt (…) tare ciudate (…) că dacă nu erai prieten bun cu el, crede-mă că nu mai stăteam de vorbă cu tine, dar știi cum e (…) din respectiv pentru că el mi-e coleg (…) zic.

Hai domne’ să facem o faptă bună, că altfel (…) Nu mai pierdeam nici noi timpul, nici dumneata (...) - inculpatul M.R.A.: - Stai puțin că vine acesta (…) acum pleacă (despre D.I.) - D.M.L.: - Păi lasă că nu-i nicio problemă că am (…) o să, o las la A. (…). Și gata”, „A.” fiind inculpatul F.A., flagrantul dovedind că suma de bani înseriată a fost găsită în dreptul banchetei dreapta a mașinii de poliție, pe acel loc aflându-se inculpatul menționat, loc despre care chiar și inculpații l-au indicat în declarațiile date, la acel moment inculpații susținând că „un cetățean care trecerea pe stradă și pe care nu îl mai văzuseră până atunci a aruncat banii la ei în mașină. La urmărirea penală, inculpații au motivat că urmau să se întâlnească cu D.I.

și D.M.L. pentru ca în schimbul nesancționării să fie recompensați cu o anumită sumă de bani al cărui cuantum nu a fost precizat și inculpatul F.A. „să ne recompenseze prin oferirea unei mese la restaurant, (…). Celelalte documente rămânând în posesia noastră ca și o garanție că numitul D.M.L. își va onora angajamentul (…) discuția fiind începută de M.R.A. și finalizată de mine (…) stabilind împreună cu M.R.A. să nu-l sancționăm (…) l-am sunat pe D.M.L. să-l întreb ce face, iar el mi-a răspuns că încă nu a rezolvat problema (…). L-am contactat din nou, ocazie cu care acesta (…) încă nu a făcut rost de bani (…) i-am propus (…) îl voi contacta din nou telefonic în vederea aducerii la îndeplinire a celor stabilite (…) când l-am contactat telefonic pe D.M.L.

a fost de față și colegul mei M.R.A. (…) i-am spus lui M.R.A. că D.M.L. ne-a lăsat niște bani (…) am acceptat ca pentru a nu-l sancționa contravențional să primim o masă la restaurant sau echivalentul acesteia în bani”. Declarațiile inculpaților au fost date în ziua de 22 mai 2010, inculpatul F.A. fiind asistat de 3 apărători aleși, iar inculpatul M.R.A., de un apărător ales. Ca atare, cum, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, recunoașterile inculpaților de la urmărirea penală coroborându-se cu declarațiile martorului și cu celelalte probe, conform art. 254 C. pen., constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Rezultă deci că acțiunea sau inacțiunea care constituie latura obiectivă a acestei infracțiuni poate privi fie îndeplinirea unui act licit, fie a unuia ilicit, subiectul neîndeplinind sau întârziind îndeplinirea actului ce intră în cadrul atribuțiilor sale de serviciu.

În cauză, inculpații nu au încheiat un act constatator privind o contravenție la regimul circulației rutiere, ci, contrar îndatoririlor de serviciu, au reținut documentele conducătorului auto acceptând ori nerespingând „o masă la un restaurant” sau „contravaloarea acesteia”, infracțiunea de luare de mită consumându-se la data acceptării sau nerespingerii „mesei la restaurant” sau contravalorii acesteia în bani, acestea având caracter de răsplată pentru că nu au încheiat actul constatator ce le era legal, în atribuțiile de serviciu, în prezența scopului fiind indiferent dacă folosul, masa la restaurant/sau contravaloarea ei s-au primit sau nu. Față de considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate nefiind fondate, vor fi respinse. Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) aceiași inculpați recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și inculpații F.A. și M.R.A. împotriva deciziei penale nr. 102 din 30 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului. Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 1 octombrie 2013.