ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2530/2013

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 51 din data de 01 februarie 2013, Tribunalului Iași a dispus următoarele:

Respinge cererile formulate de inculpat, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice reținută prin actul de sesizare al instanței, din infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., precum și de reținere a disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Condamnă pe inculpatul H.P.L. în prezent aflat în Penitenciarul Iași, studii 10 clase, ocupația - muncitor necalificat (dulgher), necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu referire la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 5 ani.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 350 C. proc. pen. menține starea de arest a inculpatului H.P.L., iar în baza disp. art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la zi.

Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul H.P.L., prin apărător.

Ia act că partea vătămată M.G., precum și persoanele vătămate M.V.  și M.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza disp. art. 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 lei (delegațiile nr. 12788/2012 și nr. 00339/2013) va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei (delegația nr. 12020/2012) va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Public, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza disp. art. 191 C. proc. pen. obligă inculpatul să plătească statului cheltuielile judiciare avansate, în cuantum de 2.475,85 lei, din care suma de 500 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu (din faza urmăririi penale precum și din faza judecății).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

"Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași cu nr. 1489P/2012 s-a dispus la data de 12 decembrie 2012 trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului H.P.L. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla pe un drum de pe raza satului Mănăstirea, com. Dagâța, jud. Iași, fără motiv, a aplicat numitului M.F. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în cap și în abdomen, cauzându-i astfel leziuni care au dus la decesul acestuia.

S-a reținut prin actul de sesizare al instanței că în fapt, inculpatul H.P.L. a lucrat în mun. București, începând cu anul 2088, venind acasă odată la 2 - 3 luni. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie 2012, inculpatul a revenit în satul M., la domiciliul părinților săi, pentru a-i ajuta la treburile casnice.

Atât inculpatul cât și victima M.F., locuiau în același sat, pe aceeași stradă, și până în luna noiembrie a anului 2012 nu au mai avut conflicte. La 1 noiembrie 2012, potrivit declarațiilor inculpatului din cursul urmăririi penale, în jurul orelor 04,00, inculpatul ar fi zărit victima după momentul în care aceasta ar fi încercat să dea foc la porții locuinței mamei sale, inculpatul zărindu-l în timp ce acesta fugea la deal.

În dimineața zilei de 04 noiembrie 2012, în timp ce se deplasa cu căruța în care se aflau doi dintre nepoții de soră, pe care îi ducea acasă la mama lor, inculpatul s-a întâlnit cu victima pe ulița satului, aceasta fiind însoțit de martora G.R. Inculpatul a coborât din căruță s-a deplasat la victimă, și fără a-i spune ceva a început să o lovească cu pumnii în cap, victima căzând la pământ. Inculpatul a continuat să lovească victima, aplicându-i mai multe lovituri cu picioarele peste corp, apoi s-a urcat pe abdomenul victimei cu picioarele sărind pe aceasta de câteva ori.

Inculpatul a abandonat apoi victima în acel loc, afirmând "acum nu ai să te mai duci la mama", a urcat în căruță și a plecat. Urmare a loviturilor primite, în scurt timp, victima a decedat. Această situație de fapt a fost reținută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto; declarațiile martorei G.R., care a declarat că în timp ce se deplasa cu victima M.F. spre casă s-au întâlnit cu inculpatul, care se afla în căruță deplasându-se spre satul Dagâța. În momentul când a ajuns în dreptul victimei "inculpatul a sărit din căruță, s-a dus direct la aceasta și l-a luat la pocnit pe M.F. Mai întâi inculpatul l-a lovit cu pumnii în cap, de mai multe ori, cu o viteză și forță foarte mare. În urma acestor lovituri M.F. a căzut la pământ cu fața în sus, dar inculpatul a continuat să îl lovească cu picioarele, după care s-a urcat pe pieptul victimei sărind cu picioarele de sus până jos, spunând " de acum nu ai să mai vii la mama, apoi s-a oprit, a urcat în căruță și a plecat". Declarațiile martorului C.D. ce locuiește în imediata apropiere a locului conflictului, spunând că el a văzut doar începutul conflictului "când H.P.L. l-a lovit cu pumnii în față pe M.F. și apoi, pe acesta căzut la pământ"; raportul medico-legal de necropsie din care rezultă că moartea lui M.F. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă hemoperitoneului masiv produs în cadrul unui traumatism toraco-abdominal cu ruptură de ficat și fracturi costale bilaterale. Topografia și morfologia leziunilor pledează pentru producerea acestora prin loviri active cu obiecte contondente și comprimare toraco-abdominală, între leziuni și deces existând directă legătură de cauzalitate; raportul de expertiză medico-legală din 03 decembrie 2012, prin care s-a concluzionat că inculpatul nu a prezentat la data comiterii faptei modificări psihice și că sus-numitul a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei de care este învinuit, acționând cu discernământ, declarațiile inculpatului H.P.L., care a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că întâlnindu-se cu victima a luat hotărârea de a-l bate, fără a avea intenția de a-l omorî."

S-a apreciat prin actul de sesizare al instanței că materialul probator administrat, evidențiază în mod concret activitatea infracțională a inculpatului H.P.L., iar actele concrete de executare reflectă împrejurarea că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia prin săvârșirea faptei, acționând cu intenție directă.

Învestită cu soluționarea cauzei de față, instanța, la termenul din 14 ianuarie 2013, primind concluziile părților, a constatat în baza art. 300 C. proc. pen. regularitatea actului de sesizare, rechizitoriul nr. 1489/P/2012.

Inculpatul H.P.L. a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., text introdus prin Legea 202/2010.

La data de 28 ianuarie 2013, după citarea tuturor persoanelor vătămate, audiat fiind inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea altor probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. A declarat acesta că nu a avut nici un motiv să lovească partea vătămată și că îi pare rău de fapta comisă.

Analizând actele și lucrările dosarului, în procedura simplificată, prev. de art. 320

1

C. proc. pen., instanța a reținut următoarele:

În fapt, față de poziția procesuală adoptată de inculpat, văzând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut aceeași situație de fapt cu cea reținută de parchet prin actul de sesizare.

Astfel, s-a reținut că în dimineața zilei de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 10, în timp ce se deplasa cu căruța în care se aflau doi dintre nepoții de soră, pe care îi ducea acasă la mama lor, inculpatul s-a întâlnit cu victima pe ulița satului, aceasta fiind însoțit de martora G.R. Inculpatul a coborât din căruță s-a deplasat la victimă, și fără un motiv aparent, fără a-i reproșa ceva victimei a început să o lovească cu pumnii peste cap, până când victima a căzut la pământ. Și după acest moment, inculpatul a continuat să lovească victima, aplicându-i mai multe lovituri cu picioarele peste corp, urcându-se apoi pe abdomenul victimei cu picioarele, începând să sară pe corpul acesteia, după care inculpatul a abandonat victima în acel loc, afirmând "acum nu ai să te mai duci la mama", a urcat în căruță și a plecat. Inculpatul s-a uitat în spate văzând că victima nu s-a mai ridicat.

Victima a rămas căzută în acel loc, unde de altfel în scurt timp a decedat.

Momentul a fost surprins de martora G.R., care imediat după ce inculpatul a plecat, a părăsit și ea victima plecând la domiciliul său și de martorul C.V. care a asistat la prima parte a conflictului văzând cum inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii până ce aceasta a căzut la pământ, moment în care martorul a intrat în locuința sa.

La întoarcerea sa de la domiciliul surorii, inculpatul a trecut prin locul în care victima a rămas căzută, putând constata prezența organelor de poliție, ocazie cu care a aflat că victima a decedat, după care a fost condus de organele de poliție la sediul postului de poliție.

Inculpatul și-a însușit în fața instanței materialul probator administrat în faza urmăririi penale, recunoscând integral comiterea faptei reținute în sarcina sa.

Instanța a reținut că analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, dovedește că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Astfel, martorii audiați în cauză au putut percepe direct, agresiunea inculpatului asupra victimei, intensitatea loviturilor aplicate și împrejurările comiterii faptei ca și conduita inculpatului ulterior comiterii faptei. Raportul de expertiză medico-legală privind necropsia victimei a stabilit că între leziunile prezentate de victimă și deces există o legătură directă de cauzalitate, aspect care nu a fost de altfel negat de inculpat, care a recunoscut agresiunea comisă, împrejurarea că urmare a loviturilor aplicate victima a rămas la pământ, unde de altfel a și decedat, la scurt timp, iar raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului a relevat împrejurarea că acesta a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei de care este învinuit acționând cu discernământ.

În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului H.P.L. care, în ziua de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 10,00, în timp ce se afla pe un drum de pe raza satului Mănăstirea, com. Dagâța, jud. Iași, a aplicat numitului M.F. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în cap și în abdomen, cauzându-i astfel leziuni care au dus în scurt timp la decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de disp. art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Instanța nu a primit concluziile apărătorului inculpatului, de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, pe motiv că acesta a acționat doar cu pumnii și picioarele asupra victimei și că nu ar fi urmărit producerea decesului victimei pentru următoarele considerente:

Conduita inculpatului de a aplica numeroase lovituri victimei, de mare intensitate (a se vedea declarația martorei G.R.) în zone vitale, cum ar fi capul, de a continua aplicarea de lovituri victimei cu picioarele și după ce aceasta a căzut la pământ, culminând cu urcarea inculpatului cu picioarele pe victimă și efectuarea de sărituri pe corpul acesteia, gravitatea leziunilor cauzate victimei - în principal a celor cauzate prin săriturile efectuate pe abdomenul victimei constând în traumatismul toraco-abdominal cu ruptură de ficat și fracturi costale bilaterale, care au provocat insuficiența cardio-respiratorie acută - cauza decesului, atitudinea ulterioară a inculpatului care a abandonat victima în locul în care se afla fără a lua vreo măsură de ajutorare a acesteia, conturează cu certitudine că inculpatul H.P.L. a urmărit uciderea victimei (acționând cu intenție directă) sau că, cel puțin, și-a asumat producerea acestui rezultat (intenție indirectă).

În aceste împrejurări instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, ce presupune existența intenției inculpatului de a agresa partea vătămată, dar culpa în ce privește rezultatul mai grav produs, fapt ce nu poate fi reținut în speță.

Împrejurarea susținută de inculpat, că ar fi fost provocat de către victimă, în condițiile în care aceasta, în urmă cu câteva zile a dat foc porții de la imobilul părinților săi, pe de o parte, nu a fost obiectivată la nivel probator, iar pe de altă parte nu poate servi, chiar dacă ar fi reală, ca element circumstanțial în reținerea stării de provocare ca circumstanță atenuantă, în condițiile în care de la momentul pretinsului eveniment provocator au trecut un interval suficient de timp, în care nu se mai poate presupune starea de puternică tulburare sau temere cauzată de acțiunea victimei. De altfel, așa cum relevă martorii audiați în cauză și după cum însuși inculpatul a admis în fața instanței, inculpatul nu a adresat nici un reproș victimei, acționând asupra acesteia, fără nici o motivație.

La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare a acesteia, pentru inculpatul H.P.L., instanța, ținând seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale (fiind la prima abatere) dar care (așa cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză) a mai avut accese de violență - săvârșind agresiuni fizice asupra tatălui său și asupra unui vecin, de poziția procesuală corespunzătoare a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei (încercând însă să-și atenueze răspunderea penală prin nuanțarea împrejurărilor comiterii faptei și diminuarea urmărilor acesteia), precum și cauzele legale de reducere a pedepselor prev. de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., constatate ca fiind aplicabile în speță, s-a apreciat că reeducarea inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei cuantum va fi stabilit sub minimul special prevăzut de lege.

Instanța, văzând limitele de pedeapsă, natura și gravitatea faptei, precum și caracterul obligatoriu, prevăzut de lege în art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în limitele prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv pe o durată de 5 ani.

Având în vedere că pedeapsa accesorie însoțește în mod obligatoriu pedeapsa închisorii, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. și b) C. pen., motivat de natura infracțiunii comise, care îl face incompatibil pe inculpat cu exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Astfel, având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, Hirst contra Marii Britanii din 06 octombrie 2005, prin care s-a hotărât că interzicerea de drept a drepturilor electorale încalcă art. 3 din Protocolul nr. 1, tribunalul constată că nu se mai poate face aplicarea directă, de drept și fără vreo motivație a art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Așadar, în ceea ce privește pedeapsa accesorie Tribunalul reține că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor infracționale duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. Dacă în privința dreptului de a fi ales, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, existența unei condamnări este de natură să producă o incompatibilitate a inculpatului care este evidentă, impunându-se restrângerea acestuia pe durata executării pedepsei, dreptul de a alege, prev. de art. 64 lit. a) teza I este un drept fundamental al cetățeanului și care nu se impune a fi restricționat, fără existența unor motive temeinice, care să rezide din natura faptei penale săvârșite, cum este cazul în speță.

Astfel, în baza art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei.

Instanța nu a dispus interzicerea și a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea faptei de vreo funcție, profesie sau activitate.

Având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului H.P.L. nu s-au schimbat și nici nu au încetat și că scopul pedepsei va fi atins doar prin executarea în regim privativ de libertate a inculpatului, instanța a hotărât ca menținerea stării de arest a inculpatului, în conformitate cu disp. art. 350 C. proc. pen., iar în temeiul disp. art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, respectiv de la 22 noiembrie 2012 la zi.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că rudele victimei M.F., nu s-a constituit parte vătămată sau/și civilă în cauză.

Astfel, M.G., fratele victimei M.F. care a suportat împreună cu cumnata sa M.M. cheltuielile de înmormântare a victimei, nu s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând doar tragerea la răspundere penală a inculpatului. Numita M.M., deși legal citată în cauză, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală, iar numitul M.V., fratele victimei, a înaintat la dosarul cauzei un înscris din care rezultă că nu are nici un fel pretenții de la inculpat, instanța luând acte de poziția acestora.

Instanța a obligat inculpatul, în temeiul art. 191 C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Tribunalului Iași fost apelată de către inculpatul H.P.L., care a criticat-o sub aspectul temeiniciei, invocând faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, raportat la poziția sa de recunoaștere și regret manifestată pe tot parcursul procesului penal și la lipsa antecedentelor penale.

Totodată, în cauză inculpatul consideră că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., urmând a se constata că s-a prezentat de bunăvoie pe data de 04 noiembrie 2012 la poliție, iar ulterior, pe 22 noiembrie 2012, s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

În final, a solicitat a se reindividualiza cuantumul pedepsei spre limita minimă, așa cum este reprezentat în art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatat că, în cauză, instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se în mod corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului, dându-se în drept o justă încadrare juridică a faptelor.

Constatând întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, instanța de fond a hotărât, în mod corect, în opinia instanței de apel, condamnarea inculpatului H.P.L. pentru comiterea infracțiunii de "omor calificat", reținând în sarcina acestuia, în esență, următoarele: ziua de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 10,00, în timp ce se afla pe un drum de pe raza satului Mănăstirea, com. Dagâța, jud. Iași, a aplicat numitului M.F. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în cap și în abdomen, cauzându-i astfel leziuni care au dus în scurt timp la decesul acestuia, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen.

În baza propriului examen instanța de apel, a constatat că inculpatul a avut o poziție procesuală oscilantă, în prima declarație dată în fața organului de urmărire penală, în data de 04 noiembrie 2012, declarând că a lovit victima doar de două ori cu palma peste față, lovituri ce nu puteau determina moartea acestei, după care, la data de 22 noiembrie 2012, după finalizarea raportului medico-legal de necropsie, a revenit și a declarat că a lovit victima, fără ca aceasta să-l provoace ori să-i adreseze vreun cuvânt, cu pumnul în față, după care aceasta a căzut la pământ, unde s-a urcat cu genunchii pe pieptul acesteia și a lovit-o de mai multe ori cu pumnii în față, iar în următoarele declarații, inclusiv în cea dată cu ocazia soluționării propunerii de arestare a mai adăugat că a lovit victima și cu picioarele, după care s-a urcat cu picioarele pe aceasta, poziție procesuală ce și-a menținut-o și în fața instanței de fond.

S-a considerat că vinovăția inculpatului este dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind: declarațiile date de inculpat, inclusiv cea de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.; raportul de necropsie medico-legală, declarațiile martorilor oculari G.R. și C.D., persoane care au văzut momentul în care inculpatul a lovit, în mod repetat, victima.

Referitor individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății, ce a fost criticată prin recursul de față, curtea a constatat că pedeapsă aplicată inculpatului apelant H.P.L. a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cum, limitele speciale de pedeapsă în cazul infracțiunii de "omor calificat", prev. de 174 - 175 alin. (1), lit. i) C. pen., astfel cum au fost reduse cu o treime, ca urmare a aplicării disp. art. 320

1

C. proc. pen., sunt de la 10 ani la 16 ani și 8 luni, instanța de apel a constatat, că pedeapsa aplicată de 12 ani închisoare a fost corect individualizată către mediul acestor limite speciale ale pedepsei.

În mod fondat, instanța de fond la individualizarea judiciară a pedepsei nu a reținut ca și circumstanță atenuantă și poziția procesuală a inculpatului, întrucât în faza de urmărire această a fost doar parțial sinceră, inculpatul T.C. încercând să minimizeze, în prima declarație, contribuția sa la comiterea faptei, iar recunoașterea din fața primei instanțe a fost fructificată prin reducerea limitelor pedepsei cu o treime în cadrul procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Față de gravitatea deosebită a faptei săvârșite de către inculpat, ce rezultă din împrejurările concrete de comitere a acesteia, respectiv inculpatul H.P.L. a agresat o persoană pentru a se răzbuna (victima, potrivit declarației inculpatului ar fi încercat într-una din zilele anterioare să dea foc porții locuinței mamei sale), prin lovirea repetată și puternică în zone vitale ale corpului, lovituri ce au continuat și după ce aceasta era căzută la pământ și nu opunea rezistență, victima fiind lăsată în agonie în drumul comunal, s-a apreciat că o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei, pedeapsa aplicată fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În cauză nu sunt întrunite condițiile circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen., având în vedere că atitudinea agresivă a inculpatului nu este una singulară, acesta fiind în evidențele poliției cu un istoric de agresiuni fizice atât asupra tatălui cât și asupra unui vecin.

Totodată, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a reținut că inculpatul are o toleranță redusă la frustrare cu iritabilitate, impulsivitate și heteroagresivitate, relevând la examenul psihologic agresivitate, agitație fizică și psihică, interpretativitate de relație, cu nuanțe paranoide, ostilitate, forme și elemente compulsive, toate acestea demonstrând un potențial criminogen ridicat ce impune o individualizare spre mediul special al limitelor de pedeapsă.

Instanța de apel a constatat că pedeapsa individualizată de instanța de fond răspunde atât principiului proporționalității între gravitatea faptei cât și scopului prev. de art. 52 C. pen., avându-se în vedere infracțiunea săvârșită - omor calificat -, precum și urmările produse concretizate în lezarea unui drept fundamental al victimei, respectiv dreptul al viață.

Întrucât criticile formulate în apel nu au fost considerate fondate, iar din actele dosarului nu a rezultat existența unor motive de nelegalitate și netemeinicie, ce pot fi constatate din oficiu, instanța de apel a respins, în baza disp. art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul H.P.L. împotriva Sentinței penale nr. 51 din 01 februarie 2013 a Tribunalului Iași, care a fost menținută ca legală și temeinică

În ceea ce privește măsura preventivă a arestării inculpatului H.P.L., s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea acesteia și, ulterior, prelungirea și menținerea, nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă, au fost consolidate prin condamnarea inculpatului de către prima instanță și prin respingerea apelului, se impun în continuare, pentru motivele prezentate mai sus ce privesc gravitatea faptei și a făptuitorului, privarea de libertate a inculpatului, drept pentru care s-a dispus, în baza disp. art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului și respingerea cererii acestuia de revocare a măsurii preventive.

S-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului H.P.L. a perioadei arestării preventive de după 01 februarie 2013 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat recurs inculpatul H.P.L. fără să expună motivele în cuprinsul declarației de recurs și nici până la primul termen de judecată.

Apărătorul inculpatului H.P.L., cu ocazia dezbaterilor, a invocat inițial cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

, C. proc. pen. și ulterior, cazul de casare prev de art. 385

9

, pct. 14 C. proc. pen.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea constată că este nefondat.

În condițiile în care recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art, 385

10

alin. (1) și (2), C. proc. pen., Curtea va examina cauza cu privire la cazurile care pot fi avute în vedere din oficiu, inclusiv cazul prevăzut la pct 14, invocat de apărătorul inculpatului.

Urmare verificării se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 385

9

pct 14, în legătură cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece pedeapsa de 12 ani aplicată de instanța de fond și menținută în apel, este în limitele legale, având în vedere că acestea sunt reduse cu o treime, urmare aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., noile limite fiind cuprinse între 10 - 16 ani și 8 luni închisoare.

Curtea constată că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 385

9

pct. 1, 6, 13 și 15 C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, referitoare la respectarea dispozițiilor privind competența după materie sau calitatea persoanei, compunerea și continuitatea completului de judecată, cazurile de incompatibilitate, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, avocatului sau a inculpatului la judecată, precum și dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În raport de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de către inculpatul H.P.L.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.P.L. împotriva Deciziei penale nr. 44/2013 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2012 la 2 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN