ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2434/2013

Deliberând asupra

recursul declarat de inculpatul A.C.D., constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 22 iulie 2013

pronunțată în Dosarul nr. 9963/118/2012 Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului A.C.D., fiul lui P. și D., deținut în

Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanța și a respins ca nefondată cererea

inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de

a nu părăsi localitatea.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel a constatat că prin Rechizitoriul nr. 1054/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța inculpatul A.C.D. a fost trimis

în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

În fapt, s-a reținut

în sarcina inculpatului că, la 20 decembrie 2011 și 2 iunie 2012, inculpatul a

întreținut raporturi sexuale normale cu minora parte vătămată I.I.M. în vârstă

de aproximativ 12 ani, minoră care se afla în îngrijirea, ocrotirea și educarea

sa încă de la vârsta de doi ani.

Inculpatul A.C.D. a

fost arestat prin încheierea nr. 116 din data de 4 iulie 2012 a Tribunalului

Constanța.

Prin Sentința penală nr.

194 din data de 24 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul penal nr. 9963/118/2012,

Tribunalul Constanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală a

închisorii de 11 ani și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe o perioada de 4

ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa închisorii aplicată perioada reținerii și arestării

preventive, cu începere de la 4 iulie 2012 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. menținut măsura arestării preventive dispusă prin

încheierea nr. 116 din 4 iulie 2012 a Tribunalului Constanța.

Curtea de Apel a

reținut că, potrivit art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în

cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

C. proc. pen. Dacă instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere,

revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a

inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată,

arestarea preventivă.

Curtea de Apel a

constatat că în cauză subzistă în continuare temeiurile care au determinat

luarea măsurii arestării preventive, care au fost consolidate prin pronunțarea

unei soluții de condamnare a inculpatului, care, deși nedefinitivă, conturează

presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele deduse judecății și

constituie un argument suplimentar pentru privarea de libertate a inculpatului.

S-a apreciat că din

probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești

rezultă indicii temeinice, în accepțiunea art. 68 C. proc. pen. și art. 5

parag. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul

ar fi comis infracțiunile deduse judecății, constând în aceea că în datele de

20 decembrie 2011 și 2 iunie 2012 a întreținut raporturi sexuale normale cu

minora I.I.M., în vârstă de 12 ani, care se afla în îngrijirea, ocrotirea și

educarea sa.

Indiciile temeinice

de comitere a faptei s-a apreciat că sunt susținute de procesele-verbale în

care sunt consemnate declarațiile părții vătămate I.I.M., declarațiile

martorilor Ș.G., Ș.V. și I.A., procesul-verbal de cercetare la fața locului,

raportul de constatare medico-legală, declarațiile inculpatului care recunoaște

că a întreținut raporturi sexuale cu minora, analizate în considerentele

hotărârii primei instanțe.

S-a apreciat că în

continuare este aplicabil cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea

dedusă judecății, dar și pericolul social concret pentru ordinea publică,

raportat la circumstanțele și împrejurările de fapt ale comiterii faptei,

astfel cum a fost reținută în sarcina inculpatului.

Lăsarea în libertate

a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în

vedere natura și gravitatea faptei de care este acuzat, vârsta părții vătămate,

urmările produse asupra părții vătămate, rezonanța socială a acestui gen de

fapte.

Curtea de Apel a

apreciat că fapta de care este acuzat inculpatul stârnește o reacție profund

negativă în societate, sentiment care se acutizează cu pregnanță în cadrul

comunităților restrânse, în care fiecare persoană ajunge să cunoască despre

comiterea faptei. În raport de acuzațiile aduse inculpatului, modul în care se

reține că a acționat și urmarea produsă, dar și de faptul că există o hotărâre

de condamnare în primă instanță a inculpatului, că pericolul concret pentru

ordinea publică nu a dispărut și nici nu s-a estompat, întrucât starea de

insecuritate indusă cetățenilor prin săvârșirea unor pentru infracțiuni de o gravitate

mare este în mod evident semnificativă și durabilă în timp, mai ales pe fondul

condamnării la o pedeapsă mare, care subliniază gravitatea faptei.

În concluzie, Curtea

de Apel a considerat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive, fiind singura măsură preventivă proporțională și menită

să asigure buna desfășurare a procesului penal. Nu este posibilă înlocuirea

acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât nu s-au

modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive,

cerință impusă de dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri, în termenul legal, inculpatul A.C.D. a declarat recurs și a

solicitat revocarea măsurilor preventive, deoarece nu el este autorul faptelor

pentru care este condamnat.

Înalta Curte

apreciază că în mod corect Curtea de Apel a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului A.C.D.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol "când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea

măsurii arestării preventive".

Probele administrate

în cauză relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

și art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul

a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum acestea au fost

descrise.

Inculpatul recurent

este bănuit că a întreținut raporturi sexuale normale cu o minoră în vârstă de

12 ani, care se afla în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa, încă de la vârsta

de doi ani.

Totodată se constată

că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul

probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei

ultime condiții Înalta Curte are în vedere modalitatea și împrejurările

concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea

acestora (violarea repetată de către inculpat a minorei de a cărei îngrijire,

ocrotire și educare a avut-o în responsabilitate încă de când aceasta avea

vârsta de doi ani), sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de

fapte îl generează în rândul societății civile (săvârșirea infracțiunii de viol

asupra unei minore de 12 ani, tocmai de cel care și-a asumat ocrotirea

acesteia), aspecte care denotă periculozitate și justifică o reacție fermă din

partea autorităților statului, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând

în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică.

Împrejurarea că a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu

alterează prezumția de nevinovăție a inculpatului, limitarea libertății

persoanei încadrându-se în dispozițiile legii fiind totodată și în concordanță

cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Cum temeiurile de

fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, această măsură este necesar a fi menținută în continuare față de

inculpat, pentru buna desfășurare a judecății și aflarea adevărului în cauză.

În consecință, Înalta

Curte, apreciind că recursul inculpatului A.C.D. este nefondat, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge și va face

aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul A.C.D. împotriva încheierii de ședință din 22

iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9963/118/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 iulie 2013.

Procesat

de GGC - NN