ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2434/2013

Deliberând asupra recursul declarat de inculpatul A.C.D., constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 22 iulie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 9963/118/2012 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.C.D., fiul lui P. și D., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanța și a respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a constatat că prin Rechizitoriul nr. 1054/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța inculpatul A.C.D.

a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale). În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, la 20 decembrie 2011 și 2 iunie 2012, inculpatul a întreținut raporturi sexuale normale cu minora parte vătămată I.I.M. în vârstă de aproximativ 12 ani, minoră care se afla în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa încă de la vârsta de doi ani. Inculpatul A.C.D. a fost arestat prin încheierea nr. 116 din data de 4 iulie 2012 a Tribunalului Constanța.

Prin Sentința penală nr. 194 din data de 24 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul penal nr. 9963/118/2012, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală a închisorii de 11 ani și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa închisorii aplicată perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la 4 iulie 2012 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. menținut măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 116 din 4 iulie 2012 a Tribunalului Constanța. Curtea de Apel a reținut că, potrivit art. 300 2 C. proc.

pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc. pen. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Curtea de Apel a constatat că în cauză subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, care au fost consolidate prin pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului, care, deși nedefinitivă, conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele deduse judecății și constituie un argument suplimentar pentru privarea de libertate a inculpatului. S-a apreciat că din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești rezultă indicii temeinice, în accepțiunea art. 68 C. proc. pen. și art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile deduse judecății, constând în aceea că în datele de 20 decembrie 2011 și 2 iunie 2012 a întreținut raporturi sexuale normale cu minora I.I.M., în vârstă de 12 ani, care se afla în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa.

Indiciile temeinice de comitere a faptei s-a apreciat că sunt susținute de procesele-verbale în care sunt consemnate declarațiile părții vătămate I.I.M., declarațiile martorilor Ș.G., Ș.V. și I.A., procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală, declarațiile inculpatului care recunoaște că a întreținut raporturi sexuale cu minora, analizate în considerentele hotărârii primei instanțe. S-a apreciat că în continuare este aplicabil cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, dar și pericolul social concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele și împrejurările de fapt ale comiterii faptei, astfel cum a fost reținută în sarcina inculpatului.

Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei de care este acuzat, vârsta părții vătămate, urmările produse asupra părții vătămate, rezonanța socială a acestui gen de fapte. Curtea de Apel a apreciat că fapta de care este acuzat inculpatul stârnește o reacție profund negativă în societate, sentiment care se acutizează cu pregnanță în cadrul comunităților restrânse, în care fiecare persoană ajunge să cunoască despre comiterea faptei.

În raport de acuzațiile aduse inculpatului, modul în care se reține că a acționat și urmarea produsă, dar și de faptul că există o hotărâre de condamnare în primă instanță a inculpatului, că pericolul concret pentru ordinea publică nu a dispărut și nici nu s-a estompat, întrucât starea de insecuritate indusă cetățenilor prin săvârșirea unor pentru infracțiuni de o gravitate mare este în mod evident semnificativă și durabilă în timp, mai ales pe fondul condamnării la o pedeapsă mare, care subliniază gravitatea faptei. În concluzie, Curtea de Apel a considerat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, fiind singura măsură preventivă proporțională și menită să asigure buna desfășurare a procesului penal.

Nu este posibilă înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, cerință impusă de dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpatul A.C.D. a declarat recurs și a solicitat revocarea măsurilor preventive, deoarece nu el este autorul faptelor pentru care este condamnat. Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.C.D. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive". Probele administrate în cauză relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum acestea au fost descrise. Inculpatul recurent este bănuit că a întreținut raporturi sexuale normale cu o minoră în vârstă de 12 ani, care se afla în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa, încă de la vârsta de doi ani. Totodată se constată că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei ultime condiții Înalta Curte are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea acestora (violarea repetată de către inculpat a minorei de a cărei îngrijire, ocrotire și educare a avut-o în responsabilitate încă de când aceasta avea vârsta de doi ani), sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile (săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore de 12 ani, tocmai de cel care și-a asumat ocrotirea acesteia), aspecte care denotă periculozitate și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică.

Împrejurarea că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumția de nevinovăție a inculpatului, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii fiind totodată și în concordanță cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Cum temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menținută în continuare față de inculpat, pentru buna desfășurare a judecății și aflarea adevărului în cauză. În consecință, Înalta Curte, apreciind că recursul inculpatului A.C.D. este nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., îl va respinge și va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.C.D. împotriva încheierii de ședință din 22 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9963/118/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013. Procesat de GGC - NN