ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1449/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni s-a format Dosarul nr. 1510/203/2009, privind pe reclamanta P.E., pe pârâții S.A., ș.a., pe chematul în garanție A.V.A.S. București, având ca obiect revendicare imobiliară pentru cererea principală și despăgubiri pentru cererea de chemare în garanție. Judecătoria Câmpeni, prin încheierea de ședință din data de 1 noiembrie 2011 - astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 24 ianuarie 2012 - a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Câmpeni, invocată de către chematul în garanție A.V.A.S. București și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, secția comercială, a cererii de chemare în garanție a A.V.A.S.

București, formulată de către SC M. SA, a cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC M. SA, precum și cererii de chemare în garanție a Statului Român, formulată de către A.V.A.S. București, cu motivarea că cererea de chemare în garanție, privește o operațiune referitoare la accelerarea privatizării, prin prisma dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, coroborat cu art. 720 10 și art. 5 și 10 pct. 1 C. proc. civ. Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 19165 din 11 decembrie 2012 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni, reținându-se că, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc.

civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, astfel că, în aceste condiții competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei și nu tribunalului, față de valoarea obiectului cererii principale, respectiv valoarea imobilului din litigiu care a fost apreciată la 2.000 RON, raportat la art. 480 C. civ. sens în care sunt aplicabile prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Intervenienta SC M. SA și-a întemeiat cererea de chemare în garanție pe dispozițiile art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 modificată și completată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, ale Legii nr. 137/2002 și pe contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 5 decembrie 1996, solicitând obligarea A.V.A.S. București la plata unei despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de SC M. SA către foștii proprietari, prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, în speță intervenienta în interes propriu SC M. SA Câmpeni prevalându-se de dispozițiile legilor speciale în domeniul privatizării a solicitat obligarea A.V.A.S., în calitate de instituție publică implicată în privatizare, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a restituirii imobilului aparținând societății privatizate, către foștii proprietari.

Pentru aceleași considerente intervenienta a formulat și cerere de chemare în garanție a A.V.A.S., care la rândul său a formulat, de asemenea, cerere de chemare în garanție a Statului Român. În acest context rezultă că cererile accesorii și incidentale vizează o operațiune post privatizare astfel că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, modificată, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care prevăd că, "Cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării, ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență". În consecință sunt incidente dispozițiile art. 5 teza I C. proc.

civ. care prevăd că cererea se face la instanța domiciliului pârâtului precum și ale art. 720 10 C. proc. civ., potrivit cărora "litigiile privind desfășurarea activității în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum și litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei activități se soluționează către instanțele care au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie comercială. În concluzie, dispozițiile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, normă legală reținută de Tribunalul București în motivarea soluției de declinare a competenței, nu sunt incidente, în ipoteza în care pentru cererile incidentale sau accesorii există o competență materială specială.

Prin urmare, având în vedere că sediul chemaților în garanție se află în Municipiul București, Judecătoria Câmpeni ar fi trebuit să dispună disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cererilor incidentale către Tribunalul București, secția comercială și nu doar să înainteze aceste cereri, cu mențiunea că această instanță să comunice dacă se va considera competentă material și teritorial pentru soluționarea acestora. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS