ÎCCJ, decizie (scj.ro #82810)

Cerere

accesorie care vizează o operațiune post privatizare.

Competență materială. Inaplicabilitatea dispozițiilor art.

17 din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența

instanțelor

Index alfabetic: cerere de chemare în garanție

-

operațiune

post privatizare

-

competență

materială specială

C. proc. civ., art. 17

Legea

nr. 137/2002, art. 40 alin. (1)

Potrivit

dispozițiilor art. 17 din Codul de procedură civilă, cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente

să judece cererea principală.

În cazul în care pentru cererile incidentale sau accesorii există o

competență materială specială, acestea vor fi

soluționate potrivit prevederilor legii speciale, nefiind aplicabile în

această situație dispozițiile art. 17 din Codul de

procedură civilă.

Secția a II-a

civilă, Decizia nr. 1449

din 4 aprilie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni s-a format

dosarul nr. xx10/203/2009, privind pe reclamanta P.E., pe pârâții S.A.

ș.a., pe chematul în garanție AVAS București, având ca obiect

revendicare imobiliară pentru cererea principală și

despăgubiri pentru cererea de chemare în garanție.

Judecătoria Câmpeni, prin încheierea de ședința din data de 1

noiembrie 2011- astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 24

ianuarie 2012 - a admis excepția necompetenței materiale și

teritoriale a Judecătoriei Câmpeni, invocată de către chematul

în garanție AVAS București și a dispus declinarea

competenței în favoarea Tribunalului București, Secția

comercială, a cererii de chemare în garanție a AVAS București,

formulată de către SC M. SA, a cererii de intervenție în interes

propriu formulată de SC M. SA, precum și cererii de chemare în

garanție a Statului Român, formulată de către AVAS

București, cu motivarea că cererea de chemare în garanție

privește o operațiune referitoare la accelerarea privatizării,

prin prisma dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002,

coroborat cu art. 720

10

și art. 5 și 10 pct. 1 C. proc.

civ.

Tribunalul

București, Secția a VI-a civilă, prin sentința civilă

nr. 19165 din 11 decembrie 2012, a admis excepția necompetenței

materiale a Tribunalului București și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni,

reținându-se că, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.,

cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală, astfel că în aceste condiții

competența materială de soluționare a cauzei aparține

judecătoriei, și nu tribunalului, față de valoarea

obiectului cererii principale, respectiv valoarea imobilului din litigiu care a

fost apreciată la 2.000 lei, raportat la art. 480 C. civ., sens în care

sunt aplicabile prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Înalta

Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de

competență în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ. ivit între cele

două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să

judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență stabilind

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, pentru următoarele considerente:

Intervenienta SC M. SA și-a întemeiat cererea de chemare în garanție

pe dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată

și completată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, ale Legii nr.

137/2002 și pe contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.

1485/05.12.1996, solicitând obligarea AVAS București la plata unei despăgubiri

care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin

restituirea în natura a imobilelor deținute de SC M. SA către

foștii proprietari, prin efectul unei hotărâri

judecătorești definitive si irevocabile.

Astfel, în speță intervenienta în interes propriu SC M. SA Câmpeni,

prevalându-se de dispozițiile legilor speciale în domeniul

privatizării, a solicitat obligarea AVAS, în calitate de instituție

publică implicată în privatizare, la plata despăgubirilor pentru

prejudiciul suferit ca urmare a restituirii imobilului aparținând

societății privatizate către foștii proprietari. Pentru

aceleași considerente intervenienta a formulat și cerere de chemare

în garanție a AVAS, care la rândul său a formulat, de asemenea,

cerere de chemare în garanție a Statului român.

În

acest context  rezultă că cererile accesorii și incidentale

vizează o operațiune post privatizare astfel că, în

speță, sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea

nr. 137/2002, modificată, privind unele măsuri pentru accelerarea

privatizării care prevăd că: „Cererile prin care se atacă o

operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de O.U.G. nr.

88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și

completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din

domeniul privatizării, ori se valorifică un drept conferit de acestea

sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se

judecă de urgență”.

În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 5 teza I C.

proc. civ. care prevăd că cererea se face la instanța

domiciliului pârâtului precum și ale art. 720

10

C. proc. civ.,

potrivit cărora „litigiile privind desfășurarea

activității în scopul privatizării prin înstrăinare de

bunuri ori alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau al

altor persoane juridice cu capital de stat, precum și litigiile privind

drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei

activități se soluționează către instanțele care

au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie

comercială”.

În

concluzie, dispozițiile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora

cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală, normă legală

reținută de Tribunalul București în motivarea soluției de

declinare a competenței, nu sunt incidente în ipoteza în care pentru

cererile incidentale sau accesorii există o competență

materială specială.

Prin

urmare, având în vedere că  sediul chemaților în garanție

se află în Municipiul București, Judecătoria Câmpeni ar fi

trebuit să dispună disjungerea și declinarea competenței de

soluționare a cererilor incidentale către Tribunalul București,

Secția comercială, și nu doar să înainteze aceste cereri,

cu mențiunea că această instanță să comunice dacă

se va considera competentă material și teritorial pentru

soluționarea acestora.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția

a VI-a civilă.