ÎCCJ, decizie (scj.ro #82810)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82810) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere
accesorie care vizează o operațiune post privatizare.
Competență materială. Inaplicabilitatea dispozițiilor art.
17 din Codul de procedură civilă
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența
instanțelor
Index alfabetic: cerere de chemare în garanție
-
operațiune
post privatizare
-
competență
materială specială
C. proc. civ., art. 17
Legea
nr. 137/2002, art. 40 alin. (1)
Potrivit
dispozițiilor art. 17 din Codul de procedură civilă, cererile
accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente
să judece cererea principală.
În cazul în care pentru cererile incidentale sau accesorii există o
competență materială specială, acestea vor fi
soluționate potrivit prevederilor legii speciale, nefiind aplicabile în
această situație dispozițiile art. 17 din Codul de
procedură civilă.
Secția a II-a
civilă, Decizia nr. 1449
din 4 aprilie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni s-a format
dosarul nr. xx10/203/2009, privind pe reclamanta P.E., pe pârâții S.A.
ș.a., pe chematul în garanție AVAS București, având ca obiect
revendicare imobiliară pentru cererea principală și
despăgubiri pentru cererea de chemare în garanție.
Judecătoria Câmpeni, prin încheierea de ședința din data de 1
noiembrie 2011- astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 24
ianuarie 2012 - a admis excepția necompetenței materiale și
teritoriale a Judecătoriei Câmpeni, invocată de către chematul
în garanție AVAS București și a dispus declinarea
competenței în favoarea Tribunalului București, Secția
comercială, a cererii de chemare în garanție a AVAS București,
formulată de către SC M. SA, a cererii de intervenție în interes
propriu formulată de SC M. SA, precum și cererii de chemare în
garanție a Statului Român, formulată de către AVAS
București, cu motivarea că cererea de chemare în garanție
privește o operațiune referitoare la accelerarea privatizării,
prin prisma dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002,
coroborat cu art. 720
10
și art. 5 și 10 pct. 1 C. proc.
civ.
Tribunalul
București, Secția a VI-a civilă, prin sentința civilă
nr. 19165 din 11 decembrie 2012, a admis excepția necompetenței
materiale a Tribunalului București și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni,
reținându-se că, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.,
cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței
competente să judece cererea principală, astfel că în aceste condiții
competența materială de soluționare a cauzei aparține
judecătoriei, și nu tribunalului, față de valoarea
obiectului cererii principale, respectiv valoarea imobilului din litigiu care a
fost apreciată la 2.000 lei, raportat la art. 480 C. civ., sens în care
sunt aplicabile prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Înalta
Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de
competență în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ. ivit între cele
două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să
judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență stabilind
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, pentru următoarele considerente:
Intervenienta SC M. SA și-a întemeiat cererea de chemare în garanție
pe dispozițiile art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 modificată
și completată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, ale Legii nr.
137/2002 și pe contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.
1485/05.12.1996, solicitând obligarea AVAS București la plata unei despăgubiri
care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin
restituirea în natura a imobilelor deținute de SC M. SA către
foștii proprietari, prin efectul unei hotărâri
judecătorești definitive si irevocabile.
Astfel, în speță intervenienta în interes propriu SC M. SA Câmpeni,
prevalându-se de dispozițiile legilor speciale în domeniul
privatizării, a solicitat obligarea AVAS, în calitate de instituție
publică implicată în privatizare, la plata despăgubirilor pentru
prejudiciul suferit ca urmare a restituirii imobilului aparținând
societății privatizate către foștii proprietari. Pentru
aceleași considerente intervenienta a formulat și cerere de chemare
în garanție a AVAS, care la rândul său a formulat, de asemenea,
cerere de chemare în garanție a Statului român.
În
acest context rezultă că cererile accesorii și incidentale
vizează o operațiune post privatizare astfel că, în
speță, sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea
nr. 137/2002, modificată, privind unele măsuri pentru accelerarea
privatizării care prevăd că: „Cererile prin care se atacă o
operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de O.U.G. nr.
88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și
completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din
domeniul privatizării, ori se valorifică un drept conferit de acestea
sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se
judecă de urgență”.
În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 5 teza I C.
proc. civ. care prevăd că cererea se face la instanța
domiciliului pârâtului precum și ale art. 720
10
C. proc. civ.,
potrivit cărora „litigiile privind desfășurarea
activității în scopul privatizării prin înstrăinare de
bunuri ori alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau al
altor persoane juridice cu capital de stat, precum și litigiile privind
drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei
activități se soluționează către instanțele care
au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie
comercială”.
În
concluzie, dispozițiile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora
cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței
competente să judece cererea principală, normă legală
reținută de Tribunalul București în motivarea soluției de
declinare a competenței, nu sunt incidente în ipoteza în care pentru
cererile incidentale sau accesorii există o competență
materială specială.
Prin
urmare, având în vedere că sediul chemaților în garanție
se află în Municipiul București, Judecătoria Câmpeni ar fi
trebuit să dispună disjungerea și declinarea competenței de
soluționare a cererilor incidentale către Tribunalul București,
Secția comercială, și nu doar să înainteze aceste cereri,
cu mențiunea că această instanță să comunice dacă
se va considera competentă material și teritorial pentru
soluționarea acestora.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția
a VI-a civilă.