ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5183/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 ianuarie 2012, petenta A. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de următoarele instituții constituționale: Parlamentul României, Președintele României, Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii, susținând că în acest fel vor fi onorate angajamentele asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană și nu va mai fi tolerată și stimulată corupția la toate nivelele.

În concret reclamantul arată că a investit Tribunalul București, secția a VI-a comercială cu o acțiune în constatare și pretenții pentru neonorarea obligaților contractuale de către SC T.M. SRL București în anii 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011 însă în toate dosarele aflate pe rolul acestei instanțe a fost și este tolerată corupția.

Situația este identică și în cazul Curții de Apel București care, în căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de către Tribunalul București în dosarele de mai sus a tolerat și a stimulat corupția.

La fel, susține reclamantul, a procedat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială care a tolerat și stimulat corupția în căile de atac exercitate în dosarele menționate, inclusiv prin respingerea abuzivă a numeroaselor cereri de strămutare.

În concretizarea principiului accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituția României, se recunoaște dreptul necondiționat al oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Condiția primordială de exercițiu a acțiunii civile este, neîndoielnic, cea a afirmării de către parte a existenței unui drept subiectiv civil pentru protejarea căruia, atunci când acesta a fost contestat, încălcat sau ignorat, este necesar a fi angajată funcția jurisdicțională a instanțelor judecătorești.

Acțiunea civilă, ca orice categorie juridică, indiferent de forma concretă sub care se prezintă în procesul valorificării ei, implică câteva elemente care îi condiționează existența și anume obiectul, cauza și subiectele sau părțile.

Obiectul acțiunii civile îl constituie protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie, iar acest obiect se concretizează în mod diferit, prin raportare la mijlocul procesual folosit. Astfel, în cazul cererii de chemare în judecată prin obiect se înțelege pretenția concretă a reclamantului.

Cauza acțiunii civile, causa petendi, o reprezintă scopul spre care se îndreaptă activitatea părților (a celor care reclamă în justiție sau a celor care se apără în proces).

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat cu o plângere directă acestei instanțe, pentru repararea așa-ziselor injustiții realizate de către instanțele judecătorești în soluționarea unei acțiuni în constatare și pretenții pentru neonorarea obligațiilor contractuale de către SC T.M. SRL București în anii 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Din economia acestor dispoziții legale rezultă condițiile de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ și anume:

- actul atacat să fie act administrativ în formă tipică sau asimilată;

- actul atacat să emane de la o autoritate publică;

- actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definesc actul administrativ ca fiind: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Analizând demersul judiciar al reclamantei, se constată că niciuna dintre condițiile de admisibilitate enumerate mai sus nu sunt îndeplinite.

În concluzie, având în vedere că pârâții nu sunt autorități publice în sensul Legii nr. 554/2004, iar actele acestora nu sunt emise în regim de putere publică, având caracter de acte juridice civile iar nu acte administrative, se constată că prezenta acțiune nu îndeplinește niciuna dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.