ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 35/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 176/F/CA/2009 pronunțată la

data de 15 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate invocate de

reclamanta F.N.P.S. din România în contradictoriu cu pârâții M.A.P.D.R., A.N.P.A.,

R.N.P.R. și Guvernul României, privind H.G. nr. 259/2001 prin înlăturarea

prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 ca fiind contrare art.

6 din C.E.D.O. și a H.G. nr. 229/2009 ca nefondată.

Excepțiile invocate

de pârâtul Guvernul României și R.N.P.R. cu privire la lipsa de interes a

reclamantei și lipsa legăturii între obiectul excepției de nelegalitate a H.G. nr.

259/2001 și litigiul de fond au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în ce privește excepția de nelegalitate a

H.G. nr. 259/2001, că reclamanta justifică atât interesul invocării excepției

cât și legătura între excepție și acțiunea de fond având ca obiect anularea

Protocolului de colaborare înregistrat la M.A.P.D.R. la 28 aprilie 2009

încheiat între Romsilva și A.N.P.A., prin care s-a delegat gestionarea durabilă

a resurselor acvatice vii și organizarea activității de practicare a

pescuitului recreativ/sportiv în apele de munte de pe teritoriul R.N.P.R., în

concret admiterea excepției de nelegalitate ar conferi reclamantei calitatea procesuală

activă în acțiunea de fond.

În ceea ce privește,

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 ca act

administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

instanța de fond a reținut că este întemeiată, dând eficiență prevederilor art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului, în interpretarea căruia C.E.D.O. a statuat ca principiu fundamental

care asigură exercițiul real al acestui drept, principiul securității

raporturilor juridice.

În aceea ce privește,

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 229/2009, instanța de fond a considerat de

asemenea că reclamanta justifică atât interes în constatarea neegalității art. 2

din anexa 1 pct. 30 din această H.G., cât și legătura dintre acest act normativ

și actul atacat pe fond, însă în ceea ce privește fondul a statuat că excepția este

nefondată, dat fiind că prin acest text de lege se stabilesc atribuțiile R. în

domeniul gestionării fondului piscicol, acesta fiind în concordanță cu

prevederile art. 11 alin. (1) raportat la art. 1 și art. 58 alin. (3) lit. b)

și alin. (5) din Legea nr. 46/2008.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta F.N.P.S. din România, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență prin motivele de recurs

formulate că în mod greșit instanța de fond a examinat excepția de nelegalitate

a H.G. nr. 259/2001 prin prisma dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. câtă vreme A.G.V.P.S.R.

are potrivit legii statutul de persoană juridică de drept public, fiind

înființată prin lege, iar potrivit art. 85 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la

asociații și fundații, persoanele juridice de utilitate publică nu intră sub

prevederile acesteia ci continuă să funcționeze sub imperiul legilor în baza

cărora au fost inițiate.

În ce privește

excepția de nelegalitate a art. 2 pct. 30 și 31 din Regulamentul aprobat prin

H.G. nr. 229/2009, recurenta reclamantă susține că soluția pronunțată de

respingere a excepției este nelegală, susmenționata H.G. încălcând dispozițiile

Legii nr. 46/2008, care contrar celor reținute de instanța de fond, se referă

la albiile pâraielor, improprii în principiu dezvoltării resurselor acvatice

vii, în România apele care pot susține și dezvoltat resursele acvatice vii

fiind în administrarea A.N.A.R. și nu în administrarea A.N.P.A. sau R.N.P.R.

Totodată, susține

recurenta - reclamantă, practicarea pescuitului recreativ sportiv este legiferat

prin prevederile exprese ale Legii nr. 400/2005 Anexa 4 Cap. II pct. 8 ca un

serviciu comun al administratorului apelor, respectiv A.N.A.R. și a

utilizatorului de apă, în speță de asociațiilor de pescari sportivi. Au fost

invocate motivele de casare și modificare a sentinței prevăzute de art. 304 pct.

5 și 9 C. proc. civ.

Intimații - pârâți

Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și R.N.P.R., au depus

întâmpinări solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca

nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și

temeinică.

Intimatul pârât M.A.P.D.R.

a depus concluzii scrise solicitând de asemenea respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând recursul

formulat, în raport de actele și lucrările dosarului și legislația incidentă în

cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, astfel că îl va respinge în baza

art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.

Referitor la excepția

de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 privind recunoașterea A.G.V.P.S. din

România ca fiind de utilitate publică, în mod corect instanța de fond a

înlăturat aplicarea, în speță, a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că acestea sunt

contrare dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

O constantă a

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost dată de adoptarea

soluției de principiu conform căreia este neîntemeiată excepția de nelegalitate

invocată cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual

adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Judecătorului

național, în calitate de prim judecător al Convenției, îi revine obligația de a

„asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de

orice prevedere contrară din legislația națională”.

Astfel, în

considerarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității

juridice reglementate de Convenție, a principiilor statuate prin Codul bunei

administrații adoptat prin Recomandarea CM/REC din 20 iunie 2007 a Consiliului de Miniștri ai Uniunii Europene cât și a practicii C.E.D.O. și cea a Curții de

Justiție de la Luxemburg, instanța de judecată prin soluțiile pronunțate

trebuie să evite să aducă atingerea drepturilor câștigate și situațiilor

juridice legal constituite.

Acceptarea unei teze

contrare ar duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice,

principiu care impune stabilirea unei limite temporale în interiorul căreia să

poată fi examinată legalitatea unui act administrativ individual, pentru

proteguirea unor drepturi câștigate.

Cum H.G. nr. 259/2001,

act administrativ cu caracter individual, a fost emisă anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, în mod corect, prima instanță a decis înlăturarea

art. 4 din Lege, H.G. menționată producând efecte juridice irevocabile.

Rezolvarea dată

acestei excepții de nelegalitate, fiind bazată pe netemeinicie face inutilă

analizarea pe fond a acesteia, astfel cum pretinde recurenta.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea R.N.P.R. și

aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, se constată deasemeni,

că instanța de fond a dat o rezolvare corectă prin respingerea acesteia ca

nefondată.

H.G. nr. 229/2009 a

fost emisă prin însușirea proiectului inițiat de M.A.P.D.R., ca minister de

resort cu atribuții și competențe, în domeniu, cu respectarea normelor de tehnică

legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată și de Regulamentul

aprobat prin H.G. nr. 1226/2007, în vigoare la acea dată, proiectul fiind

avizat de instituțiile interesate, prin această H.G. dispunându-se

reorganizarea R.N.P.R. ca regie autonomă de interes național, aflată sub

autoritatea statului și stabilindu-se ca atribuții printre altele, atribuții în

domeniul gestionării fondului piscicol.

Așa cum corect reține

și instanța de fond, potrivit art. 1 alin. (4) cu trimitere la Anexa 1 art. 2/ A pct. 30 și 31, din H.G., în sarcina Romsilva se stabilesc atribuții și

competente în domeniul silviculturii, exploatării și prelucrării lemnului (…)

și de gestionare a fondului piscicol din apele de munte încredințate spre

administrare în condițiile legii și organizarea acțiunilor de vânătoare și

pescuit.

Legea nr. 46/2008, în

art. 58 alin. (3), prevede că în categoria produselor specifice fondului

forestier național intră și peștele din apele de munte, din crescătorii, bălți

și iazuri din fondul forestier, iar art. 3 din O.U.G. nr. 23/2008, prevede în

mod expres că „Responsabilitatea privind definirea și implementarea politicii

referitoare la conservarea și administrarea resurselor acvatice vii existente

în apele maritime și continentale, la acvacultura, procesarea și organizarea

pieții produselor pescărești, la structurile de pescuit și acvacultura revine

autorității publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură, prin A.N.P.A.”

Deci, legiuitorul a

conferit dreptul de administrare a resurselor acvatice vii A.N.P.A., drept ce

presupune posesia, folosința și dispoziția asupra acestor resurse.

Din coroborarea

textelor de lege mai sus menționate rezultă în mod neechivoc faptul că A.N.P.A.

în calitate de administrator al resurselor acvatice și R.N.P.R. în calitate de

administrator al fondului forestier, care cuprinde și peștele din apele de

munte, sunt îndrituite să gestioneze „resursa acvatică vie, funcție de apele în

care se regăsește aceasta, în scopul și limita dată de legiuitor”.

Așa fiind, stabilirea

prin H.G. nr. 229/2009 a atribuțiilor R.N.P.R. în domeniul gestionării fondului

piscicol este în concordanță cu prevederile art. 11 alin. (1) rap. la art. 1 și

art. 58 alin. (3) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, ele

fiind legale, emise cu respectarea normelor aplicabile domeniului reglementat

de actul administrativ contestat, astfel că nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante

și care constituie motive de recurs.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică, iar recursul formulat de reclamantă este nefondat, în baza art. 312

C. proc. civ. acesta urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de F.N.P.S. din România împotriva sentinței civile nr. 176/F/CA din 15

septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2010.