ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 septembrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 9050/2/2009, s-a dispus, în conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea soluționării

cauzei și înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de

nelegalitate a dispozițiilor art. 1, 2 și 10 din H.G. nr. 595/2009 pentru

aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care

gestionează fonduri comunitare.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că între auditorii încadrați la

Autoritatea de Audit și ceilalți auditori angajați la ministere sau alte

instituții publice centrale nu poate exista un tratament diferențiat, sub

aspectul salarizării, pentru că toți aparțin aceleiași categorii profesionale,

îndeplinind funcții cu atribuții similare, iar fișa postului aprobată de

ministru demonstrează că reclamanta era îndreptățită să primească sporul de

75%.

Reclamanta a apreciat

că prin neacordarea sporului de 75% a fost grav discriminată, având în vedere

legislația U.E., legislația națională și reglementările specifice în domeniu și

prevederile Constituției României, deoarece auditorii de la Autoritatea de

Audit se află în aceeași situație juridică, aceștia beneficiind de acest spor,

în condițiile în care atribuțiile de serviciu sunt identice.

Prin Sentința nr.

7770 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București a respins atât excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, cât și excepția de nelegalitate a

art. 1, 2 și 10 din H.G. nr. 595/2009 formulată de reclamanta M.M., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor

Publice, Guvernul României și Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor

Structurale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum în mod constant a arătat și

instanța supremă în jurisprudența sa, este admisibilă excepția de nelegalitate

a actelor administrative normative în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că pentru astfel de acte nu există un termen pentru promovarea

acțiunii judiciare și ținând cont de principiul general de drept conform căruia

ceea ce este permis pe cale de acțiune este permis și pe cale de excepție.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a constatat că prin cererea formulată la 8 iunie 2011 în cadrul

dosarului de recurs aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

reclamanta a invocat nelegalitatea art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art. 10

din H.G. nr. 595/2009 în raport cu prevederile art. 108 alin. (2) din

Constituție, cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 și cu "principiile generale

de drept", precum și nelegalitatea Avizului Ministrului de Finanțe care

încalcă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Declarația

Universală a Drepturilor Omului și Constituția României, iar prin Încheierea

din 15 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a învestit curtea

de apel exclusiv cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 1, 2 și 10

din H.G. nr. 595/2009.

Prin urmare,

judecătorul fondului a apreciat că nu poate avea în vedere suplimentarea

obiectului excepției de nelegalitate prin notele depuse la dosar la 8 noiembrie

2011 (respectiv cu nelegalitatea art. 4 pct. 3 din H.G. nr. 595/2009), întrucât

ar fi eludată procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 care dă în

competența instanței în fața căreia s-a invocat excepția să examineze

admisibilitatea acesteia și să învestească instanța de contencios administrativ

competentă cu ceea ce consideră admisibil.

Cu privire la

nelegalitatea art. 1 din H.G. nr. 595/2009 invocată de reclamantă, Curtea a

reținut că textul legal cuprinde definițiile unor termeni, definiții în

legătură cu care reclamanta nu a formulat nicio critică în motivarea excepției

sau în notele scrise depuse ulterior.

În ceea ce privește

art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat, prima instanță a apreciat că

stabilirea de către legiuitor a unor condiții pentru acordarea de sporuri

salariale nu reprezintă o cauză de nelegalitate, întrucât Legea nr. 490/2004,

modificată prin O.U.G. nr. 35/2009, a impus identificarea personalului care are

și îndeplinește efectiv atribuții de gestionare a fondurilor comunitare

nerambursabile, fiind enumerate expres structurile din cadrul administrației

publice care îndeplinesc aceste funcții ca obiect de activitate principală.

De altfel, prima

instanță a constatat că activitatea de audit intern pe care reclamanta o invocă

în temeiul Legii nr. 672/2002 reprezintă o activitate de control al activității

de gestionare a fondurilor comunitare, și nu o activitate efectivă de

gestionare a acestora, astfel că reclamanta nu poate pretinde nici că ar fi

discriminată prin modul de redactare a textului art. 2 din H.G. nr. 595/2009.

În fine, cu privire

la nelegalitatea art. 10 din H.G. nr. 595/2009, curtea de apel a constatat că

reclamanta nu a arătat ce dispoziții legale se încalcă, limitându-se la critica

potrivit căreia este "inutil și inaplicabil, el făcând trimitere tot la

lista incompletă de structuri cuprinsă în art. 2".

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta M.M., susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr.

490/2004, precum și a art. 1 din H.G. nr. 595/2009 - prevederi normative care

stabilesc dreptul personalului ce desfășoară activități de audit de a primi

majorări salariale de până la 75%. De asemenea, Regulamentul CE nr. 1083/2006

privind gestionarea, monitorizarea și controlul utilizării fondurilor

comunitare stabilește importanța activității de audit pentru gestionarea

fondurilor comunitare.

Recurenta precizează

că a beneficiat timp de 3 ani de sporul menționat, pentru activitatea de audit,

iar în cadrul Curții de Conturi a României, departamentul corespunzător (de

control al fondurilor structurale) primește sporul de 75%.

Criticile formulate

de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de

control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Legea nr. 490/2004 a

recunoscut, în principiu, posibilitatea acordării unor sporuri salariale

persoanelor angajate în raporturi de serviciu cu autoritățile publice pentru

gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României și a prevăzut la

art. 1 alin. (3) faptul că, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de

Secretariatul General, se vor stabili structurile care au ca obiect de

activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate prin Fondul de

Solidaritate al U.E., numărul și structura posturilor, criteriile de încadrare

a personalului pe funcții specifice și procentul ce urmează a fi acordat

personalului potrivit art. 1 și 2, în funcție de rezultatele activității

proprii, corespunzător atribuțiilor din fișa postului.

În acest context a

fost emisă H.G. nr. 595/2009, care la art. 1 a identificat sfera activităților

inerente gestionării asistenței financiare comunitare, iar la art. 2 a prevăzut

în concret condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească personalul

căruia îi poate fi recunoscut un astfel de drept.

Aceeași hotărâre de

Guvern a stabilit procedura de recunoaștere a acestor drepturi, reglementând în

sarcina Ministerului Finanțelor Publice, alături de alte autorități publice,

prerogativa verificării conformității, pe calea avizului, a îndeplinirii

condițiilor pentru activarea dreptului recunoscut de dispoziția cu forță

juridică superioară, în aplicarea căreia a fost emisă.

Așadar, norma

primară, Legea nr. 490/2004 reglementează, doar cu titlu de principiu, recunoașterea

unor drepturi pentru funcționarii publici angajați în activități de gestionare

a instrumentelor structurale. În lipsa unei proceduri de aplicare a acestei

dispoziții legale, reglementarea este în mod evident lipsită de eficiența

scontată. Această procedură a fost reglementată prin H.G. nr. 595/2009.

În aplicarea

dispozițiilor legale mai sus arătate Ministerul Finanțelor Publice emite,

conform prevederilor art. 4. alin. (7) lit. b) din H.G. nr. 595/2009, avizul

său pentru recunoașterea drepturilor garantate de lege personalului care

îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 595/2009 pentru a

beneficia de un astfel de spor.

În raport de actele

normative menționate instanța de control judiciar constată că hotărârea de

Guvern atacată a fost emisă în conformitate cu Legea nr. 490/2004 și în

limitele trasate de această lege, emitentul hotărârii având prerogativa de a

stabili criteriile care stau la baza acordării majorărilor salariale pentru

funcționarii publici angajați în activități de gestionare a fondurilor

structurale.

Pentru considerentele

expuse, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, cu referire la

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.M. împotriva Sentinței civile nr. 7770 din 20 decembrie 201 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ