ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 9050/2/2009, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea soluționării cauzei și înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 1, 2 și 10 din H.G. nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că între auditorii încadrați la Autoritatea de Audit și ceilalți auditori angajați la ministere sau alte instituții publice centrale nu poate exista un tratament diferențiat, sub aspectul salarizării, pentru că toți aparțin aceleiași categorii profesionale, îndeplinind funcții cu atribuții similare, iar fișa postului aprobată de ministru demonstrează că reclamanta era îndreptățită să primească sporul de 75%. Reclamanta a apreciat că prin neacordarea sporului de 75% a fost grav discriminată, având în vedere legislația U.E., legislația națională și reglementările specifice în domeniu și prevederile Constituției României, deoarece auditorii de la Autoritatea de Audit se află în aceeași situație juridică, aceștia beneficiind de acest spor, în condițiile în care atribuțiile de serviciu sunt identice.

Prin Sentința nr. 7770 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București a respins atât excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, cât și excepția de nelegalitate a art. 1, 2 și 10 din H.G. nr. 595/2009 formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice, Guvernul României și Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum în mod constant a arătat și instanța supremă în jurisprudența sa, este admisibilă excepția de nelegalitate a actelor administrative normative în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că pentru astfel de acte nu există un termen pentru promovarea acțiunii judiciare și ținând cont de principiul general de drept conform căruia ceea ce este permis pe cale de acțiune este permis și pe cale de excepție.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin cererea formulată la 8 iunie 2011 în cadrul dosarului de recurs aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamanta a invocat nelegalitatea art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art. 10 din H.G. nr. 595/2009 în raport cu prevederile art. 108 alin. (2) din Constituție, cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 și cu "principiile generale de drept", precum și nelegalitatea Avizului Ministrului de Finanțe care încalcă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Constituția României, iar prin Încheierea din 15 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a învestit curtea de apel exclusiv cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 1, 2 și 10 din H.G.

nr. 595/2009. Prin urmare, judecătorul fondului a apreciat că nu poate avea în vedere suplimentarea obiectului excepției de nelegalitate prin notele depuse la dosar la 8 noiembrie 2011 (respectiv cu nelegalitatea art. 4 pct. 3 din H.G. nr. 595/2009), întrucât ar fi eludată procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 care dă în competența instanței în fața căreia s-a invocat excepția să examineze admisibilitatea acesteia și să învestească instanța de contencios administrativ competentă cu ceea ce consideră admisibil. Cu privire la nelegalitatea art. 1 din H.G. nr. 595/2009 invocată de reclamantă, Curtea a reținut că textul legal cuprinde definițiile unor termeni, definiții în legătură cu care reclamanta nu a formulat nicio critică în motivarea excepției sau în notele scrise depuse ulterior.

În ceea ce privește art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat, prima instanță a apreciat că stabilirea de către legiuitor a unor condiții pentru acordarea de sporuri salariale nu reprezintă o cauză de nelegalitate, întrucât Legea nr. 490/2004, modificată prin O.U.G. nr. 35/2009, a impus identificarea personalului care are și îndeplinește efectiv atribuții de gestionare a fondurilor comunitare nerambursabile, fiind enumerate expres structurile din cadrul administrației publice care îndeplinesc aceste funcții ca obiect de activitate principală. De altfel, prima instanță a constatat că activitatea de audit intern pe care reclamanta o invocă în temeiul Legii nr. 672/2002 reprezintă o activitate de control al activității de gestionare a fondurilor comunitare, și nu o activitate efectivă de gestionare a acestora, astfel că reclamanta nu poate pretinde nici că ar fi discriminată prin modul de redactare a textului art. 2 din H.G.

nr. 595/2009. În fine, cu privire la nelegalitatea art. 10 din H.G. nr. 595/2009, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a arătat ce dispoziții legale se încalcă, limitându-se la critica potrivit căreia este "inutil și inaplicabil, el făcând trimitere tot la lista incompletă de structuri cuprinsă în art. 2". Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta M.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 490/2004, precum și a art. 1 din H.G. nr. 595/2009 - prevederi normative care stabilesc dreptul personalului ce desfășoară activități de audit de a primi majorări salariale de până la 75%.

De asemenea, Regulamentul CE nr. 1083/2006 privind gestionarea, monitorizarea și controlul utilizării fondurilor comunitare stabilește importanța activității de audit pentru gestionarea fondurilor comunitare. Recurenta precizează că a beneficiat timp de 3 ani de sporul menționat, pentru activitatea de audit, iar în cadrul Curții de Conturi a României, departamentul corespunzător (de control al fondurilor structurale) primește sporul de 75%. Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Legea nr. 490/2004 a recunoscut, în principiu, posibilitatea acordării unor sporuri salariale persoanelor angajate în raporturi de serviciu cu autoritățile publice pentru gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României și a prevăzut la art. 1 alin. (3) faptul că, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Secretariatul General, se vor stabili structurile care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al U.E., numărul și structura posturilor, criteriile de încadrare a personalului pe funcții specifice și procentul ce urmează a fi acordat personalului potrivit art. 1 și 2, în funcție de rezultatele activității proprii, corespunzător atribuțiilor din fișa postului.

În acest context a fost emisă H.G. nr. 595/2009, care la art. 1 a identificat sfera activităților inerente gestionării asistenței financiare comunitare, iar la art. 2 a prevăzut în concret condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească personalul căruia îi poate fi recunoscut un astfel de drept. Aceeași hotărâre de Guvern a stabilit procedura de recunoaștere a acestor drepturi, reglementând în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, alături de alte autorități publice, prerogativa verificării conformității, pe calea avizului, a îndeplinirii condițiilor pentru activarea dreptului recunoscut de dispoziția cu forță juridică superioară, în aplicarea căreia a fost emisă. Așadar, norma primară, Legea nr. 490/2004 reglementează, doar cu titlu de principiu, recunoașterea unor drepturi pentru funcționarii publici angajați în activități de gestionare a instrumentelor structurale.

În lipsa unei proceduri de aplicare a acestei dispoziții legale, reglementarea este în mod evident lipsită de eficiența scontată. Această procedură a fost reglementată prin H.G. nr. 595/2009. În aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate Ministerul Finanțelor Publice emite, conform prevederilor art. 4. alin. (7) lit. b) din H.G. nr. 595/2009, avizul său pentru recunoașterea drepturilor garantate de lege personalului care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 595/2009 pentru a beneficia de un astfel de spor. În raport de actele normative menționate instanța de control judiciar constată că hotărârea de Guvern atacată a fost emisă în conformitate cu Legea nr. 490/2004 și în limitele trasate de această lege, emitentul hotărârii având prerogativa de a stabili criteriile care stau la baza acordării majorărilor salariale pentru funcționarii publici angajați în activități de gestionare a fondurilor structurale.

Pentru considerentele expuse, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. împotriva Sentinței civile nr. 7770 din 20 decembrie 201 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013. Procesat de GGC - AZ