ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3298/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 4499 din 6 iulie 2012,

Curtea de Apel București a respins atât excepția inadmisibilității cererii, cât

și cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5 din 30 martie

2012, formulată de reclamanta C.N.U. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Marilor Contribuabili.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că excepția inadmisibilității

cererii de suspendare este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a

achitat cauțiunea stabilită în sarcina sa, în temeiul art. 215 din O.G. nr.

92/2003, de 150.000 RON, iar pe de altă parte, reclamanta a dovedit

îndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii prev. de art. 14 alin. (1)

rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv adresarea

contestației administrative prealabile împotriva Deciziei de impunere nr. 5 din

30 martie 2012.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor

două condiții legale, care numai cumulate pot conduce la suspendarea efectelor

actului administrativ-fiscal, respectiv cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Astfel, cu privire la

cazul bine justificat, judecătorul fondului a constatat că susținerile reclamantei

privire la constatările organului fiscal din Raportul de inspecție fiscală nr.

53149 din 30 martie 2012, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr.

5 din 30 martie 2012, reprezintă apărări de fond, neputând induce o îndoială

puternică asupra legalității deciziei de impunere și necesitând o analiză pe

fond, bazată pe un probatoriu complex.

Referitor la condiția

privind iminența producerii unei pagube, prima instanță a constatat că nici

aceasta nu este dovedită a fi îndeplinită în cauză, în sensul definit de art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reclamanta nedovedind începerea unei

executări silite în baza deciziei de impunere și care ar fi de natură să creeze

dificultăți majore în desfășurarea activității sale.

Împotriva Sentinței

civile nr. 4499 din data de 6 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal reclamanta SC C.N.U. SA, prin care s-a solicitat

admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea

cererii de suspendare a executării, astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a

învederat, prin motivele cererii de recurs, că este greșită concluzia instanței

de fond privind neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, dat fiind că a fost dovedită în litigiu atât existența unui caz bine

justificat prin îndoiala asupra legalității deciziei de impunere care rezultă

din motivele contestației formulate, cât și iminența producerii unui prejudiciu.

S-a apreciat că,

raportat la definiția dată de lege pagubei iminente și la calitatea societății

recurente de unic producător de materie primă necesară funcționării centralelor

nucleare de la Cernavodă, instanța de fond a evaluat greșit consecințele executării

silite anterior pronunțării pe fond, neavându-se în vedere că aceste consecințe

afectează nu numai activitatea societății reclamante, dar poate perturba

activitatea altor agenți economici și a populației.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca

legală și temeinică a hotărârii atacate, arătându-se că nu sunt îndeplinite

condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Recursul declarat de

reclamanta SC C.N.U. SA împotriva Sentinței civile nr. 4499 din data de 6 iulie

2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, este nefondat și va fi prin urmare respins, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În considerarea celor

două principii incidente în materia actului administrativ - al legalității și

al executării din oficiu - suspendarea executării constituie o situație de

excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres

prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin "cazuri

bine justificate" se înțelege, în sensul legii: "împrejurările legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ" (art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin "pagubă iminentă" se

desemnează "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).

În ceea ce privește

existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța realizează

doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant

și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării.

Această condiție, cum corect a reținut instanța de fond, nu este întrunită în

cauză, întrucât toate motivele de nelegalitate a actului administrativ-fiscal

contestat, invocate de reclamantă, presupun într-adevăr o cercetare aprofundată

asupra legalității actului, o analiză pe fond a raportului juridic dedus

judecății, incompatibilă cu procedura suspendării executării reglementată prin

art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Judecătorul fondul a

statuat în mod întemeiat că nu este îndeplinită în cazul cererii reclamantei SC

C.N.U. SA nici cerința prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte reținând,

sub acest aspect, pe de o parte, că eventuala executare a unei obligații

bugetare, stabilită printr-un act administrativ-fiscal care se bucură de

prezumția de legalitate, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă (întrucât

dacă din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă

cu o pagubă din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o

diminuare ilicită a patrimoniului), și, pe de altă parte, că nu au fost

relevate în litigiu, de către recurentă, fapte și împrejurări concrete care ar

putea justifica concluzia că executarea creanței bugetare stabilite prin

Decizia de impunere nr. 5 din data de 30 martie 2012, emisă de Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală ar avea ca rezultat imposibilitatea continuării

activității specifice.

Chiar dacă plata unor

sume cu titlu de obligație fiscală reprezintă incontestabil o diminuare a

resurselor financiare ale reclamantei-recurente, această situație nu conduce la

o identitate cu paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ definind ca pagubă iminentă exclusiv

"prejudiciul material viitor și previzibil", adică acel prejudiciu

material greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate

în cauză și că sentința atacată este legală și temeinică se va dispune, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat

a recursului formulat de către C.N.U. SA împotriva Sentinței civile nr. 4499

din data de 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.U. SA împotriva Sentinței civile nr. 4499 din 6 iulie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013

Procesat

de GGC - AZ