ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 320/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

la data de 21 mai 2012 sub numărul 288/43/2012, reclamanta SC A. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 380 din 15 mai 2012 în

baza raportului de inspecție fiscală nr. 377 din 15 mai 2011, împreună cu

anexele sale, până la pronunțarea instanței de fond.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

eficacitatea juridică

a actelor administrativ fiscale contestate, sunt afectate de un viciu de

nelegalitate, întrucât decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie

întocmit un raport de inspecție fiscală, astfel cum rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 82/2003.

A mai arătat

reclamanta că emiterea unei decizii de impunere fără a exista un raport de

inspecție verificat și aprobat de către conducătorul organului de inspecție

este sancționată cu nulitatea absolută atât a deciziei de impunere, cât și a

raportului întocmit ulterior.

Un

alt motiv invocat l-a constituit

faptul că documentele puse la dispoziția

agenților de control și analizate de aceștia au fost administrate și apreciate

în mod eronat.

Reclamanta a făcut

dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 50.000 lei.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

sentința

nr.

113 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare a

executării actelor administrative formulată de către SC A. SRL Târgu Mureș, în

contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generala

a Finanțelor Publice Mureș.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, analizând cererea de suspendare a Deciziei

de impunere nr. 380 din 15 mai 2012 emisă de pârâtă prin prisma îndeplinirii

condițiilor impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine

justificat și prevenirea pagubei iminente, condiții ce se cer a fi întrunite

cumulativ, a constatat că motivele invocate de reclamantă nu creează o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal.

S-a arătat in considerentele

sentinței atacate că atât raportul de inspecție fiscală, cât și decizia de

impunere au fost încheiate la aceeași dată 15 mai 2012, iar Raportul poartă un

număr de înregistrare la organul fiscal mai mic decât Decizia nr. 377 față de Decizia

care poartă nr. 380, astfel că nu se poate reține că la data emiterii deciziei nu

exista un raport de inspecție fiscală, care poartă mențiunea „aprobat”.

De asemenea, s-a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicată de agenții de

control să depună toate documentele pe care le consideră relevante în efectuarea

corectă a controlului și nici nu există o obligație a organelor de inspecție de

a suspenda inspecția fiscală până la momentul la care agentul obține anumite

documente relevante în cauză, suspendarea putând fi dispusă numai in condițiile

prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 14 din 5 ianuarie 2012 al Ministrului

Finanțelor Publice.

De asemenea,

judecătorul fondului a constatat că modul de apreciere a probelor de către

agenții fiscali, excede cadrului procesual conferit de cererea de suspendare.

În fine,

Curtea de Apel a apreciat că întrucât este necesară

îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004,

neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, nu mai impune analiza

îndeplinirii condiției pagubei iminente.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Târgu Mureș, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

cazul bine justificat arată recurenta că decizia de impunere a fost emisă fără

ca anterior să fie întocmit un raport de inspecție fiscală verificat și aprobat

de către conducătorul organului de inspecție fiscală, sancțiunea in această

situație fiind nulitatea absolută.

Se arată că

nelegalitatea actelor administrative contestate rezidă și din greșita

administrare și apreciere a mijloacelor de probă, cu consecința reținerii unei

stări de fapt fiscale care nu corespunde realității.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente se arată in motivele de recurs că, dat fiind

caracterul executoriu al actelor administrative fiscale, chiar și in ipoteza

anulării actelor, efectele executării silite nu ar putea fi înlăturate, in

condițiile in care s-au stabilit obligații suplimentare de plată de aproximativ

900.000 lei.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct 9 din C. proc. civ.

Procedura în

fața instanței de recurs.

Intimata - pârâtă a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A

arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a reținut și instanța de fond.

Considerentele

și soluția instanței de recurs.

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, contrar

celor susținute de recurentă, apreciază că instanța de fond a realizat în cauză

, o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004,

republicată.

Cele două condiții expres

enunțate în norma legală arătată, prin tonul lor restrictiv-imperativ,

demonstrează caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului

administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări

conexe regimului administrativ aplicabil, de natură a demonstra, în urma unei

cercetări sumare a aparenței dreptului îndoiala serioasă asupra legalității actului.

În cauză, după cum

bine a reținut și judecătorul fondului, aparența de nelegalitate a actului atacat

nu a fost demonstrată prin aspectele invocate in fața instanței de fond,

reiterate și prin motivele de recurs.

Independent de împrejurarea

că argumentele de fapt dar și de drept invocate vizează fondul cauzei și reclamă

o rezolvare efectivă a modalității de aplicare și interpretare a unor prevederi

din Codul fiscal, ceea ce nu este posibil în cadrul acestei proceduri, Înalta

Curte reține că recurenta nu a combătut prin argumente valabile constatările judecătorului

fondului, ce nu au depășit cu nimic limitele impuse de o atare procedură de examinare.

Astfel, in mod eronat

recurenta susține că decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie

întocmit un raport de inspecție fiscală, verificat și avizat de șeful de

serviciu, ceea ce ar încălca dispozițiile art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 82/2003,

întrucât astfel cum a reținut și instanța fondului, din actele dosarului se

observă că la fila nr. 23 din dosarul de fond se află atașat raportul de

inspecție fiscală ce poartă număr de înregistrare F-MS/377 din data din 15 mai 2012,

aprobat de conducătorul activității de inspecție fiscală prin semnătură și

stampilă, iar la fila 12 din dosarul de fond se află atașată Decizia de

impunere cu număr de înregistrare mai mare, respectiv F-MS/380 din data de 15

mai 2012.

Totodată, in mod corect

s-a constatat că analiza modului de apreciere a probelor de către agenții

fiscali, excede cadrului procesual conferit de cererea de suspendare, aceste

aspecte putând fi dovedite numai în urma unei analize a fondului cauzei, nefiind

probată nici in fața instanței de fond și nici in fața instanței de recurs împiedicarea

reclamantei de a depune agenților fiscali actele pe care le considera

relevante.

Ca

atare, raportat la cele de mai sus, cele susținute de recurentă cu privire la

cazul bine justificat sunt netemeinice, de unde rezultă că nu este întrunită

una dintre condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Deoarece condițiile

necesare pentru suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite

cumulativ, în mod corect, judecătorul fondului nu a găsit necesar a mai analiza

și condiția pagubei iminente.

Condiția, astfel cum

a fost descrisă de către recurenta-reclamantă, trebuie dovedită, ceea ce în

speță nu s-a realizat, iar importanța sa nu poate fi singulară, ci cumulată cu

dovedirea cazului justificat.

Față de acestea,

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

din  C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC A. SRL Târgu Mureș împotriva sentinței nr. 113 din 22 iunie 2012

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.