ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 320/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 mai 2012 sub numărul 288/43/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 380 din 15 mai 2012 în baza raportului de inspecție fiscală nr. 377 din 15 mai 2011, împreună cu anexele sale, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că eficacitatea juridică a actelor administrativ fiscale contestate, sunt afectate de un viciu de nelegalitate, întrucât decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie întocmit un raport de inspecție fiscală, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 82/2003. A mai arătat reclamanta că emiterea unei decizii de impunere fără a exista un raport de inspecție verificat și aprobat de către conducătorul organului de inspecție este sancționată cu nulitatea absolută atât a deciziei de impunere, cât și a raportului întocmit ulterior. Un alt motiv invocat l-a constituit faptul că documentele puse la dispoziția agenților de control și analizate de aceștia au fost administrate și apreciate în mod eronat.

Reclamanta a făcut dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 50.000 lei. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 113 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de către SC A. SRL Târgu Mureș, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Mureș. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. 380 din 15 mai 2012 emisă de pârâtă prin prisma îndeplinirii condițiilor impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente, condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, a constatat că motivele invocate de reclamantă nu creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal.

S-a arătat in considerentele sentinței atacate că atât raportul de inspecție fiscală, cât și decizia de impunere au fost încheiate la aceeași dată 15 mai 2012, iar Raportul poartă un număr de înregistrare la organul fiscal mai mic decât Decizia nr. 377 față de Decizia care poartă nr. 380, astfel că nu se poate reține că la data emiterii deciziei nu exista un raport de inspecție fiscală, care poartă mențiunea „aprobat”. De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicată de agenții de control să depună toate documentele pe care le consideră relevante în efectuarea corectă a controlului și nici nu există o obligație a organelor de inspecție de a suspenda inspecția fiscală până la momentul la care agentul obține anumite documente relevante în cauză, suspendarea putând fi dispusă numai in condițiile prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 14 din 5 ianuarie 2012 al Ministrului Finanțelor Publice.

De asemenea, judecătorul fondului a constatat că modul de apreciere a probelor de către agenții fiscali, excede cadrului procesual conferit de cererea de suspendare. În fine, Curtea de Apel a apreciat că întrucât este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, nu mai impune analiza îndeplinirii condiției pagubei iminente. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Târgu Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește cazul bine justificat arată recurenta că decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie întocmit un raport de inspecție fiscală verificat și aprobat de către conducătorul organului de inspecție fiscală, sancțiunea in această situație fiind nulitatea absolută.

Se arată că nelegalitatea actelor administrative contestate rezidă și din greșita administrare și apreciere a mijloacelor de probă, cu consecința reținerii unei stări de fapt fiscale care nu corespunde realității. În ceea ce privește condiția pagubei iminente se arată in motivele de recurs că, dat fiind caracterul executoriu al actelor administrative fiscale, chiar și in ipoteza anulării actelor, efectele executării silite nu ar putea fi înlăturate, in condițiile in care s-au stabilit obligații suplimentare de plată de aproximativ 900.000 lei. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct 9 din C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs. Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a reținut și instanța de fond. Considerentele și soluția instanței de recurs. Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Înalta Curte, contrar celor susținute de recurentă, apreciază că instanța de fond a realizat în cauză , o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Cele două condiții expres enunțate în norma legală arătată, prin tonul lor restrictiv-imperativ, demonstrează caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, de natură a demonstra, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului îndoiala serioasă asupra legalității actului. În cauză, după cum bine a reținut și judecătorul fondului, aparența de nelegalitate a actului atacat nu a fost demonstrată prin aspectele invocate in fața instanței de fond, reiterate și prin motivele de recurs.

Independent de împrejurarea că argumentele de fapt dar și de drept invocate vizează fondul cauzei și reclamă o rezolvare efectivă a modalității de aplicare și interpretare a unor prevederi din Codul fiscal, ceea ce nu este posibil în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte reține că recurenta nu a combătut prin argumente valabile constatările judecătorului fondului, ce nu au depășit cu nimic limitele impuse de o atare procedură de examinare. Astfel, in mod eronat recurenta susține că decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie întocmit un raport de inspecție fiscală, verificat și avizat de șeful de serviciu, ceea ce ar încălca dispozițiile art. 109 alin. (2) din O.G.

nr. 82/2003, întrucât astfel cum a reținut și instanța fondului, din actele dosarului se observă că la fila nr. 23 din dosarul de fond se află atașat raportul de inspecție fiscală ce poartă număr de înregistrare F-MS/377 din data din 15 mai 2012, aprobat de conducătorul activității de inspecție fiscală prin semnătură și stampilă, iar la fila 12 din dosarul de fond se află atașată Decizia de impunere cu număr de înregistrare mai mare, respectiv F-MS/380 din data de 15 mai 2012. Totodată, in mod corect s-a constatat că analiza modului de apreciere a probelor de către agenții fiscali, excede cadrului procesual conferit de cererea de suspendare, aceste aspecte putând fi dovedite numai în urma unei analize a fondului cauzei, nefiind probată nici in fața instanței de fond și nici in fața instanței de recurs împiedicarea reclamantei de a depune agenților fiscali actele pe care le considera relevante.

Ca atare, raportat la cele de mai sus, cele susținute de recurentă cu privire la cazul bine justificat sunt netemeinice, de unde rezultă că nu este întrunită una dintre condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Deoarece condițiile necesare pentru suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, în mod corect, judecătorul fondului nu a găsit necesar a mai analiza și condiția pagubei iminente. Condiția, astfel cum a fost descrisă de către recurenta-reclamantă, trebuie dovedită, ceea ce în speță nu s-a realizat, iar importanța sa nu poate fi singulară, ci cumulată cu dovedirea cazului justificat. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SRL Târgu Mureș împotriva sentinței nr. 113 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.