ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 369/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 108 din data de 19 iunie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC S.F. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 5 și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 115008 din 27 aprilie 2012 emisă de către pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat ca întrunite, în speță, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A reținut Curtea că reclamanta a formulat contestație împotriva actului a cărui suspendare o solicită și a depus cauțiune în cuantum de 50.000 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (1) și alin. (2) din C. proc.

fisc. În continuare, instanța de fond a apreciat, în esență, că, pe de o parte, din actele depuse de către reclamantă rezultă existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește determinarea obligațiilor suplimentare de plată, iar, pe de altă parte, prin executarea actului a cărui suspendare se solicită, s-ar produce o perturbare previzibilă gravă a activității reclamantei. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice sector 5, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate: Suspendarea executării actelor administrativ-fiscale este o situație de excepție care intervine doar atunci când legea o prevede, în condițiile și limitele reglementate de aceasta. Societatea intimată nu a probat existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului de impunere contestat și producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare. Cu alte cuvinte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Simpla susținere a părții intimate că se va afla în imposibilitate de a onora obligațiile pe care le are față de furnizori, fapt care îi va perturba în mod grav activitatea economică, nu justifică măsura suspendării actului de impunere contestat. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, prin cererea dedusă judecății, s-a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, suspendarea executării Deciziei nr. 115008 din 27 aprilie 2012 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit SC S.F. SRL pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC H.D.S.C.I.E. SRL în sumă de 2.645.398,66 lei. Potrivit textului legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față, Decizia nr. 115008 din 27 aprilie 2012 privind angajarea răspunderii solidare a terțului poprit SC S.F. SRL pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului urmărit SC H.D.S. C.I.E. SRL emisă de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 5 este titlu de creanță și este susceptibilă de a fi contestată, potrivit procedurii reglementate de O.G. nr. 92/2003, republicată. De asemenea, în speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, aspect necontestat în prezenta cale extraordinară de atac. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația. Prin urmare, principiul legalității implică, pe de o parte, faptul că administrația trebuie să respecte ierarhia normelor, iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu poate acționa dacă nu este „abilitată” de o regulă de drept.

Această abilitare privește competența autorității administrative de a emite un act administrativ. Respectarea principiului legalității impune posibilitatea ca actele administrative nelegale să poată fi revocate întrucât, în caz contrar, judecătorul poate proceda la anularea lor. Pentru consolidarea principiului legalității, apreciat ca un adevărat postulat constituțional, sunt necesare reguli sistematizate, clare și coerente, care să guverneze activitatea autorităților administrative. După cum au subliniat în mod constant teoreticienii și practicienii dreptului european, legalitatea este unul din elementele dreptului la buna administrare. În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție.

Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. În speța de față, Înalta Curte constată că, într-adevăr, argumentele prezentate de către partea aflată în discuție sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei administrative contestate, în condițiile în care acestea se referă la angajarea eronată a răspunderii solidare, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) și d) din C. proc. fisc., fără ca anterior să fie comunicat debitorului și terțului poprit actul administrativ fiscal prin care s-a constatat insolvabilitatea.

În speță, este îndeplinită condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată. Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. În cauza de față, intimata-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care valoarea obligației fiscale contestate este de 2.645.398,66 lei.

Or, este evident că executarea silită a intimatei pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la afectarea gravă a activității economice a acesteia. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice sector 5 împotriva sentinței nr. 108 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2013.