ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2967/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3602 din 30 octombrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția rămânerii fără obiect a cererii formulată de reclamantul B.T. și

pe cale de consecință a respins acțiunea acestuia ca rămasă fără obiect și a

admis acțiunea formulată de reclamanta B.Z. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C.

obligând pârâtul să soluționeze cererea reclamantei B.Z. de redobândire a

cetățeniei române în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a

prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut temeinicia excepției rămânerii

fără obiect a cererii formulată de reclamantul B.T., întrucât aceasta a fost

examinată și avizată pozitiv, fiind emis în acest sens, Ordinul M.J.L.C. din 12

iunie 2009 publicat în M. Of. nr. 433/2009.

Cu privire la cererea

reclamantei B.Z., cetățean al Republicii Moldova, s-a reținut că aceasta s-a

adresat cu o cerere, încă din octombrie 2002 Direcției Cetățenie din cadrul

autorității pârâte, solicitând redobândirea cetățeniei române în temeiul Legii nr.

21/1991, cerere care nu a fost soluționată, deși, reclamanta a solicitat în

repetate rânduri urgentarea cauzei.

Pârâtul și-a motivat

refuzul soluționării în termen a cererii abia cu ocazia depunerii întâmpinării,

refuz fundamentat pe lipsa unor acte necesare în soluționarea favorabilă a

cererii.

S-a reținut astfel de

către instanță că măsura de completare a dosarului a fost dispusă după 6 ani de

la înregistrarea cererii, situație în care dreptul reclamantei la soluționarea

cererii sale este justificat, tăcerea administrativă timp de 6 ani reprezentând

astfel un act administrativ nelegal.

În aceste condiții,

tăcerea autorității publice, act administrativ asimilat, apare ca nelegală față

de termenul rezonabil în care se impunea a fi soluționată cererea, justificarea

pârâtului bazată pe caracterul incomplet al dosarului nefiind adusă la

cunoștința reclamantei într-un termen rezonabil și nici aptă a justifica

întârzierea de cca. 6 ani.

În plus, s-a reținut

că potrivit art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de

România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, fiecare stat trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie, or termenul de aproape 6 ani, cât a trecut de la

formularea cererii reclamantei, nu poate fi considerat ca rezonabil.

Împotriva sentinței nr.

3602 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, a declarat recurs, în

termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției, care a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

În motivarea cererii

de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul a criticat soluția instanței de fond, arătând că termenul de 60 de

zile calculat de la rămânerea irevocabilă a hotărârii în care a fost obligat să

soluționeze cererea reclamantei nu este prevăzut de legea cetățeniei române,

iar procedura specială necesară a fi parcursă pentru soluționarea unei cereri

având ca obiect cetățenia română nu permite încadrarea într-un termen scurt.

A susținut că

obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil

nu are fundament legal, în condițiile în care aceasta nu a avut la dosar actele

în forma cerută de lege și s-au acordat 3 termene la Comisia pentru Cetățenie

în vederea clarificării situației minorilor B.A. și B.N.

Cu toate acestea

instanța nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea cauzei, bazându-se numai

pe afirmații fără să existe la dosar dovezi concludente, ignorând faptul că

cererea nu a putut fi soluționată din culpa reclamantei care nu a depus la

dosarul de cetățenie actele necesare prevăzute de lege.

Prin urmare,

nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei până la momentul

introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi calificată ca un refuz

nejustificat, în sensul definit de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, modificată.

Analizând cauza, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Judecătorul fondului

a pronunțat soluția în acord cu situația de fapt dovedită în cauză și cu

prevederile legale incidente în materie, aspect care reiese cu evidență din considerentele

sentinței în discuție.

Într-adevăr, Legea nr.

21/1991 a cetățeniei române (modificată și completată) stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererii de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, care presupune un interval de timp mai

îndelungat.

Deși la data promovării

acțiunii în justiție, Legea nr. 21/1991 nu prevedea un termen limită în cadrul

căruia procedura de acordare sau redobândire a cetățeniei române trebuia

finalizată, cum s-a întâmplat prin modificarea adusă acestei legi prin O.U.G. nr.

36/2009 (publicată în M. Of. nr. 259 din 21 aprilie 2009), în mod evident o

cerere având un asemenea obiect se impunea a fi rezolvată într-un termen

rezonabil prin raportare la data formulării ei.

Obligația statului

român de a face astfel încât să examineze cererile de acest fel își are izvorul

în art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România

prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție

de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării primei cereri - octombrie 2002 - și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

În acest context

factual, așa cum a reținut și instanța de fond, solicitarea pârâtului de

completare a documentelor necesare a intervenit la aproape 6 ani de la

depunerea cererii, iar împrejurările care au determinat necesitatea depunerii

unor noi acte, în cazul de față, expirarea cazierului judiciar, nu pot fi

imputate reclamantei, ele datorându-se nesoluționării într-un termen rezonabil

a cererii de redobândire a cetățeniei române.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3602 din 30 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2010.