ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin Decizia nr. 109 din 15 ianuarie 2008, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis recursul formulat de reclamanta SC I. SRL, a casat sentința civilă nr. 865/2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman și M.A.P.D.R., ca

inadmisibilă și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, stabilind că

reclamanta a îndeplinit procedura administrativă prealabilă.

Reclamanta a

contestat Nota de control nr. 45176/2006 și decizia de imputare a sumei de

533.632,59 lei, solicitând anularea acestor acte și exonerarea sa de obligația

de a restitui suma primită cu titlu de despăgubire pentru calamitățile ce au

avut loc în anul 2005.

În fapt, reclamanta a

arătat că prin nota de control s-a stabilit că datorează suma precizată pentru

că procesele - verbale de constatare a calamităților au fost depuse la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman la data de 21 septembrie 2005,

încălcându-se dispozițiile art. 11 și 14 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 381/ 2002.

S-a mai reținut în

actul contestat că după data producerii fenomenelor naturale din luna iulie

2005, procesele verbale trebuiau depuse în termen de 5 zile de la întocmire la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman.

Reclamanta a arătat

că a respectat prevederile legale care reglementează termenul de depunere a

proceselor - verbale, deoarece acestea au fost întocmite la data de 19

septembrie 2005 și au fost depuse la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman la data de 21 septembrie 2005.

A mai învederat că

legea nu prevede obligativitatea încheierii proceselor verbale imediat după

producerea calamităților, iar comisia nu a putut evalua pagubele deoarece nu a

putut intra pe terenuri din cauza condițiilor meteorologice.

Reclamanta a precizat

că nu a primit nicio sumă de la societatea de asigurare și nicio altă

despăgubire și că nu are nicio relevanță faptul că procesele-verbale de

înființare a culturilor nu sunt datate sau că se referă la lucrări efectuate în

anul 2003, acestea fiind greșeli materiale.

A arătat că a

formulat plângere prealabilă împotriva adresei de imputare și a Notei de

control, dar reprezentanții Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală s-au

pronunțat în sensul menținerii obligației de restituire a sumei de 533.632,59

lei la bugetul de stat.

În drept, reclamanta

a invocat prevederile Legii nr. 381/2002, ale Legii nr. 554/2004 și ale

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.

Pârâtul M.A.P.D.R. a

depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

reclamantei, întrucât nota de control nu este act administrativ și prin urmare

nu poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ, iar pe fond a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

3491 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate

de pârât și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

A apreciat că

excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată întrucât potrivit

dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța se poate

pronunța și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la

baza emiterii actului supus judecății, or nota de control contestată a stat la

baza emiterii actului administrativ, respectiv a procesului - verbal din 31

octombrie 2006, emis de pârâtă.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a constatat că o parte din procesele verbale de

despăgubiri conțin ștersături și suprascrieri ceea ce creează dubii cu privire

la data întocmirii lor, că au fost depuse târziu și că reclamanta nu a atașat

documentația completă pentru justificarea cheltuielilor, astfel încât actele

administrative emise de pârâți sunt temeinice și legale, așa cum a constatat și

Curtea de Conturi - Camera de Conturi a Județului Teleorman.

de SC I. SRL Zimnicea,

Împotriva sentinței

Curții de apel a declarat recurs reclamanta SC I. SRL Zimnicea, invocând motivele

de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile

cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta combate hotărârea

primei instanțe sub următoarele aspecte:

3.1. Ignorarea

dezlegărilor date de instanța de recurs, contrar dispozițiilor art. 315 alin. (1)

C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta arată că prima instanță a analizat din nou excepția inadmisibilității

acțiunii deși această chestiune de drept fusese tranșată irevocabil de Înalta

Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual.

3.2. Nu au fost analizate

apărările reclamantei care demonstrau că despăgubirile pentru culturile

calamitate în anul 2005 au fost legal încasate

Recurenta

afirmă că a depus în termen întreaga documentație, cu respectarea art. 11 și 14

din Normele Metodologice de aplicare a Legi nr. 381/2002.

Procesele-verbale

de constatare a calamităților au fost întocmite la data de 19 septembrie 2005, pentru

că anterior acestui moment comisia nu a putut intra pe terenurile calamitate și

au fost depuse în termen la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Teleorman, la data de 21 septembrie 2005.

Mai

arată că s-a omis faptul că nu a primit nicio sumă de bani de la asigurator,

precum și că lipsurile constatate în procesele verbale de înființare a

culturilor sunt simple erori materiale.

3.3.

Instanța a încălcat dispozițiile art. 4 C. civ. prin aceea că nu a dispus din

oficiu efectuarea unei „expertize tehnico - contabile”

În

dezvoltarea acestui motiv, recurenta susține că instanța era datoare să

lămurească dubiile cu privire la înscrisurile depuse în probațiune și singurul mijloc

de probă util ar fi fost expertiza care ar fi concluzionat că societatea comercială

justifică toate cheltuielile efectuate.

4.

Apărările formulate de intimați

4.1.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, intimatul M.A.P.D.R.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul

insistă asupra faptului că, pentru a putea beneficia de despăgubiri, recurenta

trebuia să îndeplinească, în prealabil, condițiile impuse de dispozițiile art. 19

și 20 din Legea nr. 381/2002 și art. 10 din Norme. Or, recurenta nu a respectat

termenele impuse prin aceste dispoziții legale iar documentația atașată este

incompletă și conține adăugiri, ștersături referindu-se, de altfel, la un alt an

agricol (2003).

Cât

privește proba cu expertiză, intimatul afirmă că nu i se poate imputa instanței

modul în care a înțeles recurenta să-și probeze susținerile.

4.2.

Prin concluziile scrise depuse în ședința din data de 22 ianuarie 2010 intimata

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman a solicitat, de

asemenea, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata

arată că recuperarea sumelor plătite nedatorat recurentei s-a realizat cu

respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 381/2002, ținându-se seama de faptul că societatea comercială a

beneficiat de suma de 43.040,25 lei plătită de A.S.I.R.O.M., cu titlu de despăgubiri

pentru cultura de orz calamitată.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacă prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor

intimaților și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este legală pentru considerentele care succed.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Recurenta

- reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ Nota corpului de control al ministrului agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale din 29 mai 2006, în partea care o privește,

precum și Procesul verbal încheiat la data de 31 octombrie 2006 de Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman prin care s-a stabilit în

sarcina sa obligația de a restitui la bugetul de stat suma de 533.632,59 lei,

actualizată conform legislației fiscale în vigoare.

Din

ampla motivare a actului premergător dar și din actul administrativ propriu-zis

rezultă că se impută societății comerciale că ar fi încasat în mod nelegal suma

indicată de la intimata Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Teleorman, în condițiile în care documentația prezentată nu respectă

dispozițiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de

calamități naturale în agricultură și ale Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 381/2002 aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației

și pădurilor din 2002.

În

esență, neregulile semnalate în actul de control vizau trei aspecte:

-

depunerea cu întârziere a proceselor verbale de constatare a calamităților, cu depășirea

termenelor prevăzute de art. 11 și 14 din Norme;

-

atașarea unei documentații incomplete, în sensul că documentele care atestă efectuarea

cheltuielilor nu se regăsesc la dosar sau sunt nerelevante, referindu-se la lucrări

efectuate în anul 2003;

-

nu s-a dedus din cuantumul total al sumelor plătite cu titlu de despăgubiri de

către Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman suma încasată

cu același titlu de la asigurătorul A.S.I.R.O.M. SA.

Motivele

cererii de chemare în judecată se suprapun practic celor trei tipuri de neregularități

reținute de autoritățile publice intimate. Toate apărările au fost judicios

analizate de prima instanță care a concluzionat în sensul că reclamanta nu a

reușit că răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ

atacat.

În

concret, examinând cele trei motive de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

1.1.

Dezlegarea dată de prima instanță de recurs prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 109 din data de 15

ianuarie 2008 a vizat exclusiv modul de soluționare a excepției privind lipsa plângerii

prealabile. S-a reținut în considerentele acestei decizii, că acțiunea formulată

de SC I. SRL Zimnicea nu este inadmisibilă, întrucât prin actul din 23

noiembrie 2006 la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman a

făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile împotriva Procesului verbal din

31 octombrie 2006, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Inadmisibilitatea

examinată în al doilea ciclu procesual a vizat un alt fine de neprimire, și anume

faptul că Nota corpului de control atacată nu constituie un act administrativ în

sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 îl conferă

acestei sintagme.

Așa

fiind, se constată că această din urmă excepție nu era o „problemă de drept

dezlegată” și dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în

cauză.

Pe

de altă parte, Înalta Curte mai observă și că recurenta nu justifică nici un interes

în privința primului motiv de recurs, câtă vreme excepția a fost respinsă cu

motivarea că nota în discuție reprezintă un act premergător și poate fi

examinată sub aspectul legalității în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

1.2.

În cuprinsul acestui motiv de recurs recurenta reia toate apărările de fond, insistând

asupra faptului că documentația prezentată a fost conformă atât cu Legea nr. 381/2002,

cât și cu Normele metodologice de aplicare a acesteia.

a)

Referitor la depunerea cu întârziere a proceselor verbale de constatare a calamităților,

relevante sunt dispozițiile cuprinse în art. 9 alin. (1) din Normele

metodologice care descriu componența comisiei numite de prefectul județului în

care s-a înregistrat calamitatea naturală și, mai ales, cele cuprinse în art. 11

alin. (2), respectiv art. 14 din același act normativ. Aceste din urmă texte

legale au următorul conținut:

Art.

11 alin. (2): „Pentru culturile agricole și plantații, convocarea comisiei

trebuie făcută în cel mult 3 zile de la producerea fenomenului”.

Art.

14: „Documentele vor fi întocmite în dublu exemplar și semnate de toți membrii

comisiei constituite conform art. 9 alin. (1) și vor fi trimise în termen de 5

zile la direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentară județene

și a municipiului București în vederea verificării și centralizării, iar o

copie de pe centralizator se va transmite și la prefectura județului.”

Ca

urmare, câtă vreme fenomenul natural invocat s-a produs în perioada 2 - 4 iulie

2005 rezultă cu evidență că procesele verbale întocmite la data de 19 septembrie

2005 și depuse la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman la

data de 21 septembrie 2005 nu respectă dispozițiile legale citate.

Afirmația

recurentei referitoare la imposibilitatea constatării și evaluării pagubelor în

termenul prevăzut de lege „din cauza comisiei care nu a reușit să intre pe terenuri”

este complet lipsită de suport, recurenta neproducând nicio dovadă în sprijinul

susținerilor sale. În plus, nu este verosimil ca o perioadă atât de îndelungată

(iulie - septembrie 2005) terenurile cultivate de recurentă să fi fost impracticabile.

b)

Referitor la constatarea intimaților că documentația depusă în vederea

obținerii despăgubirilor este incompletă și, în parte, nerelevantă, din probele

cu înscrisuri administrate, Curtea de apel a reținut cu temei că este corectă.

Într-adevăr,

recurenta a atașat facturi fiscale pentru cumpărarea de îngrășăminte chimice și

pesticide dar nu a indicat și ordinele de plată care să justifice cheltuiala.

De asemenea, nu s-au depus documente justificative pentru sămânță, lucrări

mecanice și manuale, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) și art. 9 din Normele

metodologice.

Cât

privește procesele verbale de înființare a culturilor, acestea nu sunt datate,

conțin și informații referitoare la anul 2003, precum și numeroase ștersături

și adăugiri.

Nu

poate fi primită susținerea recurentei că lipsurile și greșelile semnalate de organul

de control sunt „simple erori materiale”.

Aceste

neregularități sunt numeroase, de substanță și, în orice caz, adăugirile și

suprascrierile nu au fost clarificate nici în recurs.

c)

Referitor la despăgubirile plătite de societatea de asigurare.

Potrivit

dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Normele metodologice:

„Pe

suprafețele afectate de calamitățile naturale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 381/2002 cât și de factorii naturali de

risc asigurați la societățile de asigurare și asigurare-reasigurare, valoarea

despăgubirilor acordate producătorilor agricoli de la bugetul de stat se va

diminua cu suma încasată de la societățile de asigurare și asigurare - reasigurare”.

Recurenta

afirmă că asigurătorul A.S.I.R.O.M. SA nu i-a plătit nicio sumă cu acest titlu

dar instanța de fond a combătut această susținere prin invocarea adresei A.S.I.R.O.M.

SA f.n. din data de 30 iunie 2005 prin care se atestă faptul plății sumei de

43.040, 25 lei cu titlu de despăgubiri pentru cultura de orz. Acest considerent

al primei instanțe va fi înlăturat cu motivarea că, în mod evident, suma respectivă

s-a plătit pentru culturi calamitate anterior perioadei 2 - 4 iulie 2005, care

constituie obiectul prezentei analize.

Cu

toate acestea, soluția pronunțată de instanță va fi păstrată integral

argumentele expuse la lit. a) și b) fiind îndestulătoare în a demonstra

legalitatea actului administrativ atacat.

1.3.

Recurenta reproșează instanței de fond, în cuprinsul acestui motiv, că nu a

dispus o expertiză contabilă pentru lămurirea aspectelor în dispută.

Rolul

activ al instanței, consacrat îndeosebi prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

relevă o astfel de posibilitate dar, în cauză, în raport de înscrisurile prezentate

de recurentă nu a rezultat necesitatea consultării unui specialist, judecătorul

putându-se edifica singur asupra aspectelor care rezultă din analiza celui de-al

doilea motiv de recurs.

În

plus, recurenta a avut apărare calificată pe tot parcursul procesului dar

avocatul său nu a considerat util un astfel de mijloc de probă.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru

toate considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) și

(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge

recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC I. SRL Zimnicea împotriva sentinței civile nr. 3491

din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.