ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4187/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 decembrie 2006, reclamanta SC C. SRL Călmățuiu, Județul Teleorman a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții D.A.D.R. a Județului Teleorman și M.A.P.D.R. să se dispună anularea măsurilor dispuse prin nota de control nr. 45176 din 29 mai 2006 și procesul - verbal din 30 octombrie 2006. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin nota întocmită de pârâți s-a constatat în mod nelegal obligația sa de a restitui despăgubirile primite în baza Legii nr. 381/2002 pentru cultura de grâu afectată parțial de calamitățile naturale în toamna anului 2004. Reclamanta a învederat că a îndeplinit toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor, iar neregulile constatate de organele de control din cadrul ministerului pârât nu corespund realității.

Pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii susținând că nota de control atacată de reclamantă nu produce efecte juridice și nu reprezintă un act administrativ de sine stătător, fiind numai un act pregătitor. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, prin încheierea dată în ședința publică de la 14 mai 2007, cu motivarea că nota de control întocmită de pârâți a stat la baza emiterii procesului –verbal din data de 30 octombrie 2006, prin care reclamanta a fost obligată să restituie la bugetul statului suma de 107.028 lei, reprezentând despăgubirile primite pentru calamitarea parțială a culturilor de grâu.

Aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 3.109 din 3 decembrie 2007, prin care a admis acțiunea, a anulat nota de control nr. 45.176 din 29 mai 2006 în ceea ce o privește pe reclamantă, precum și procesul-verbal nr. 9.914 din 30 octombrie 2006 privind obligația de restituire la bugetul de stat a sumei de 107.028 lei, reprezentând despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002. Hotărând astfel, instanța de fond a constatat că reclamanta a beneficiat în mod legal de despăgubirile acordate pentru pagubele produse de calamitarea parțială a culturii de grâu în toamna anului 2004 și că aspectele reținute în nota de control nr. 45176 din 29 mai 2006 nu sunt conforme cu realitatea.

În privința viciilor formale reținute de organele de control, s-a avut în vedere că acestea nu erau de natură să determine imputarea despăgubirilor acordate și că majoritatea lor, cum sunt cele referitoare la semnătură, ștampilă, datare, etc., puteau fi complinite la nivelul direcției județene, în cadrul atribuțiilor prevăzute de lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe cale de consecință, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantă. În primul motiv de recurs a fost criticată soluția dată excepției privind inadmisibilitatea acțiunii și s-a arătat că nota dedusă judecății nu este un act administrativ de sine stătător, nu produce efecte juridice și constituie numai o operațiune administrativă pentru care nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004, indicate ca temei juridic pentru acțiunea formulată de intimata-reclamantă.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, arătându-se că nota de control nr. 45.176 din 29 mai 2006 a fost întocmită cu respectarea Legii nr. 381/2002 față de neregulile constatate de corpul de control din cadrul ministerului cu ocazia verificării dosarelor depuse de producătorii agricoli la D.A.D.R. a Județului Teleorman în vederea obținerii de despăgubiri în urma calamităților naturale. Recurentul a susținut că înștiințarea nr. 1716 din 5 iulie 2005 pentru acordarea de despăgubiri nu avea semnătura și ștampila solicitantului și nu erau completate în totalitate rubricile prevăzute în anexa la normele metodologice se aplicare a Legii nr. 381/2002, astfel că nu era posibilă stabilirea solelor afectate și a fenomenelor naturale care au produs pagubele.

În privința culturilor afectate parțial, s-a arătat că trebuia să se facă o constatare preliminară la data producerii fenomenului și o constatare definitivă la sfârșitul ciclului de producție, cu încadrarea în prevederile art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 și ale art. 7 din normele metodologice de aplicare a legii. De asemenea, recurentul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că procesele –verbale de înființare a culturilor nu sunt datate sau se referă la lucrări efectuate în anul 2003, iar procesele-verbale de constatare a calamităților au fost depuse la D.A.D.R. a Județului Teleorman la data de 19 august 2005, deși ultimul bon de recoltare are data de 24 iulie 2005, astfel că a fost depășit termenul de 5 zile prevăzut de art. 11 și art. 14 din Ordinul nr. 419/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.

Referitor la facturile fiscale pentru cumpărarea de îngrășăminte chimice, pesticide, sămânță, recurentul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că intimata-reclamantă nu a prezentat ordinele de plată sau orice alt document care să justifice plata acestora. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de motivele prevăzute de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a respins întemeiat excepția inadmisibilității acțiunii, constatând că nota de control nr. 45176 din 29 mai 2006 este un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin această notă de control s-au dispus măsuri obligatorii pentru serviciile deconcentrate ale ministerului recurent, în sensul recuperării de la agenții economici nominalizați a despăgubirilor acordate de la bugetul statului. În consecință, nota respectivă produce efecte juridice proprii, constituind fundamentul măsurii de recuperare a sumelor primite în baza Legii nr. 381/2002, astfel că întrunește caracteristicile actului administrativ de autoritate, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și care poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ. Criticile formulate de recurent pe fondul cauzei sunt de asemenea neîntemeiate, constatându-se că soluția de admitere a acțiunii a fost formulată de instanța de fond în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 și pe baza unei analize corecte a tuturor probelor administrate de părți.

Astfel, instanța de fond a apreciat corect că omisiunile din înștiințarea nr. 1.716 din 5 iulie 2005 au un caracter formal și nu pot determina sancționarea producătorului agricol, în condițiile în care comisia care a verificat dosarul și a aprobat plata despăgubirilor nu a solicitat complinirea lor, iar din celelalte înscrisuri depuse în documentația întocmită de intimata-reclamantă rezultă toate datele necesare, inclusiv cele referitoare la identitatea solicitantului, la solele afectate și la fenomenele naturale care au produs pagubele. Instanța de fond a respins întemeiat și apărările recurentului-pârât privind nerespectarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 381/2002, întrucât s-a dovedit în cauză îndeplinirea cerințelor impuse de aceste prevederi legale prin efectuarea constatării preliminare și a constatării definitive de către o comisie constituită din primar, inginer agronom de la centrul agricol, delegat din partea D.F.P.

și delegat din partea societății de asigurări. Procesele - verbale din 7 iulie 2005 și din 19 august 2005 întocmite pentru constatarea și evaluarea pagubelor la culturile agricole dovedesc lipsa de temei a mențiunilor din nota de control referitoare la documentația depusă de intimata - reclamantă, precum și a susținerilor formulate sub acest aspect în recurs. Pentru aceleași considerente, vor fi respinse și celelalte apărări invocate de recurentul-pârât, deoarece din procesul - verbal din 7 iulie 2005 rezultă că a fost calamitată cultura de grâu de pe solele nr. 77, 78, 51, 52, 75, 83, 79, 72, 55, 54, 64, 11, 80, în suprafață de 600 ha, fără a se fi contestat că intimata-reclamantă a suportat cheltuielile de însămânțare și de întreținere a culturii până la momentul calamitării.

Recurentul - pârât a susținut neîntemeiat că a fost depășit termenul legal de 5 zile pentru depunerea procesului-verbal de constatare și se evaluare a pagubelor la culturile agricole, în condițiile în care s-a dovedit că procesul-verbal întocmit la 19 august 2005 a fost depus și înregistrat în aceeași zi la D.A.D.R. a Județului Teleorman sub nr. 1.979. Conform prevederilor legale indicate de recurentul-pârât, termenul de 5 zile de depunere la D.A.D.R. se calculează de la data întocmirii procesului-verbal definitiv, iar nu de la data terminării recoltării. Concluzia instanței de fond privind depunerea de către intimata-reclamantă a întregii documentații prevăzute de Legea nr. 381/2002 corespunde înscrisurilor aflate la dosar, inclusiv în privința ordinelor de plată prin care s-a dovedit achiziționarea semințelor, îngrășămintelor și pesticidelor utilizate pentru înființarea și întreținerea culturii calamitate.

În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 3109 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.