ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4187/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 29 decembrie 2006, reclamanta SC C. SRL Călmățuiu, Județul Teleorman a solicitat ca în

contradictoriu cu pârâții D.A.D.R. a Județului Teleorman și M.A.P.D.R. să se

dispună anularea măsurilor dispuse prin nota de control nr. 45176 din 29 mai

2006 și procesul - verbal din 30 octombrie 2006.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin nota întocmită de pârâți s-a constatat în mod

nelegal obligația sa de a restitui despăgubirile primite în baza Legii nr. 381/2002

pentru cultura de grâu afectată parțial de calamitățile naturale în toamna

anului 2004.

Reclamanta a învederat că a

îndeplinit toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor,

iar neregulile constatate de organele de control din cadrul ministerului pârât

nu corespund realității.

Pârâții au invocat excepția

inadmisibilității acțiunii susținând că nota de control atacată de reclamantă

nu produce efecte juridice și nu reprezintă un act administrativ de sine

stătător, fiind numai un act pregătitor.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, prin încheierea dată în ședința publică de la 14 mai 2007, cu motivarea că nota de control întocmită de pârâți a stat la baza emiterii

procesului –verbal din data de 30 octombrie 2006, prin care reclamanta a fost obligată să restituie la bugetul statului suma de 107.028 lei, reprezentând

despăgubirile primite pentru calamitarea parțială a culturilor de grâu.

Aceeași instanță a pronunțat

sentința civilă nr. 3.109 din 3 decembrie 2007, prin care a admis acțiunea, a

anulat nota de control nr. 45.176 din 29 mai 2006 în ceea ce o privește pe

reclamantă, precum și procesul-verbal nr. 9.914 din 30 octombrie 2006 privind

obligația de restituire la bugetul de stat a sumei de 107.028 lei, reprezentând

despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002.

Hotărând astfel, instanța de

fond a constatat că reclamanta a beneficiat în mod legal de despăgubirile

acordate pentru pagubele produse de calamitarea parțială a culturii de grâu în toamna

anului 2004 și că aspectele reținute în nota de control nr. 45176 din 29 mai

2006 nu sunt conforme cu realitatea.

În privința viciilor formale

reținute de organele de control, s-a avut în vedere că acestea nu erau de

natură să determine imputarea despăgubirilor acordate și că majoritatea lor,

cum sunt cele referitoare la semnătură, ștampilă, datare, etc., puteau fi

complinite la nivelul direcției județene, în cadrul atribuțiilor prevăzute de

lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul M.A.D.R., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și

netemeinică și pe cale de consecință, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii

formulate de reclamantă.

În primul motiv de recurs a

fost criticată soluția dată excepției privind inadmisibilitatea acțiunii și s-a

arătat că nota dedusă judecății nu este un act administrativ de sine stătător,

nu produce efecte juridice și constituie numai o operațiune administrativă

pentru care nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004, indicate ca temei

juridic pentru acțiunea formulată de intimata-reclamantă.

Prin cel de-al doilea motiv

de recurs a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, arătându-se că nota

de control nr. 45.176 din 29 mai 2006 a fost întocmită cu respectarea Legii nr.

381/2002 față de neregulile constatate de corpul de control din cadrul

ministerului cu ocazia verificării dosarelor depuse de producătorii agricoli la

D.A.D.R. a Județului Teleorman în vederea obținerii de despăgubiri în urma

calamităților naturale.

Recurentul a susținut că

înștiințarea nr. 1716 din 5 iulie 2005 pentru acordarea de despăgubiri nu avea

semnătura și ștampila solicitantului și nu erau completate în totalitate

rubricile prevăzute în anexa la normele metodologice se aplicare a Legii nr. 381/2002,

astfel că nu era posibilă stabilirea solelor afectate și a fenomenelor naturale

care au produs pagubele.

În privința culturilor

afectate parțial, s-a arătat că trebuia să se facă o constatare preliminară la

data producerii fenomenului și o constatare definitivă la sfârșitul ciclului de

producție, cu încadrarea în prevederile art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002

și ale art. 7 din normele metodologice de aplicare a legii.

De asemenea, recurentul a

arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că procesele –verbale de

înființare a culturilor nu sunt datate sau se referă la lucrări efectuate în

anul 2003, iar procesele-verbale de constatare a calamităților au fost depuse

la D.A.D.R. a Județului Teleorman la data de 19 august 2005, deși ultimul bon de recoltare are data de 24 iulie 2005, astfel că a fost depășit termenul de 5 zile prevăzut de art. 11 și art. 14 din Ordinul nr. 419/2002 pentru aprobarea

normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.

Referitor la facturile

fiscale pentru cumpărarea de îngrășăminte chimice, pesticide, sămânță,

recurentul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că

intimata-reclamantă nu a prezentat ordinele de plată sau orice alt document

care să justifice plata acestora.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de motivele prevăzute de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a respins

întemeiat excepția inadmisibilității acțiunii, constatând că nota de control

nr. 45176 din 29 mai 2006 este un act administrativ cu caracter individual emis

de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin această notă de control

s-au dispus măsuri obligatorii pentru serviciile deconcentrate ale ministerului

recurent, în sensul recuperării de la agenții economici nominalizați a

despăgubirilor acordate de la bugetul statului.

În consecință, nota

respectivă produce efecte juridice proprii, constituind fundamentul măsurii de

recuperare a sumelor primite în baza Legii nr. 381/2002, astfel că întrunește

caracteristicile actului administrativ de autoritate, în sensul prevăzut de art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare și care poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ.

Criticile formulate de

recurent pe fondul cauzei sunt de asemenea neîntemeiate, constatându-se că

soluția de admitere a acțiunii a fost formulată de instanța de fond în

conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 și pe baza unei analize corecte

a tuturor probelor administrate de părți.

Astfel, instanța de fond a

apreciat corect că omisiunile din înștiințarea nr. 1.716 din 5 iulie 2005 au un

caracter formal și nu pot determina sancționarea producătorului agricol, în

condițiile în care comisia care a verificat dosarul și a aprobat plata

despăgubirilor nu a solicitat complinirea lor, iar din celelalte înscrisuri

depuse în documentația întocmită de intimata-reclamantă rezultă toate datele

necesare, inclusiv cele referitoare la identitatea solicitantului, la solele

afectate și la fenomenele naturale care au produs pagubele.

Instanța de fond a respins

întemeiat și apărările recurentului-pârât privind nerespectarea prevederilor art.

8 din Legea nr. 381/2002, întrucât s-a dovedit în cauză îndeplinirea cerințelor

impuse de aceste prevederi legale prin efectuarea constatării preliminare și a

constatării definitive de către o comisie constituită din primar, inginer

agronom de la centrul agricol, delegat din partea D.F.P. și delegat din partea

societății de asigurări.

Procesele - verbale din 7

iulie 2005 și din 19 august 2005 întocmite pentru constatarea și evaluarea

pagubelor la culturile agricole dovedesc lipsa de temei a mențiunilor din nota

de control referitoare la documentația depusă de intimata - reclamantă, precum

și a susținerilor formulate sub acest aspect în recurs.

Pentru aceleași

considerente, vor fi respinse și celelalte apărări invocate de

recurentul-pârât, deoarece din procesul - verbal din 7 iulie 2005 rezultă că a

fost calamitată cultura de grâu de pe solele nr. 77, 78, 51, 52, 75, 83, 79,

72, 55, 54, 64, 11, 80, în suprafață de 600 ha, fără a se fi contestat că intimata-reclamantă a suportat cheltuielile de însămânțare și de întreținere a

culturii până la momentul calamitării.

Recurentul - pârât a

susținut neîntemeiat că a fost depășit termenul legal de 5 zile pentru

depunerea procesului-verbal de constatare și se evaluare a pagubelor la

culturile agricole, în condițiile în care s-a dovedit că procesul-verbal

întocmit la 19 august 2005 a fost depus și înregistrat în aceeași zi la D.A.D.R. a Județului Teleorman sub nr. 1.979. Conform prevederilor legale indicate de

recurentul-pârât, termenul de 5 zile de depunere la D.A.D.R. se calculează de la data întocmirii procesului-verbal definitiv, iar nu de la data

terminării recoltării.

Concluzia instanței de fond

privind depunerea de către intimata-reclamantă a întregii documentații

prevăzute de Legea nr. 381/2002 corespunde înscrisurilor aflate la dosar,

inclusiv în privința ordinelor de plată prin care s-a dovedit achiziționarea

semințelor, îngrășămintelor și pesticidelor utilizate pentru înființarea și

întreținerea culturii calamitate.

În consecință, nefiind

motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 3109 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2008.