ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3554 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea formulată de reclamantul G.L.A., în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., ca inadmisibilă, prin care reclamantul a solicitat: - să se constate nesoluționarea în termenul legal de către pârâtă a cererii prin care a solicitat comunicarea procesului-verbal de negociere a onorariului și actele de numire a celor 3 experți în Dosarul nr. 151/D/P/2005, în care are calitatea de învinuit și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale în sumă de 10.000 lei.

Pentru a pronunța soluția de respingere a acțiunii, pe excepție, instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu obiectul cererii, fiind pusă în dezbaterea părții prezente la terenul din 2 decembrie 2009. În considerentele sentinței atacate, judecătorul fondului a reținut că procesul-verbal de negociere a onorariului privind efectuarea expertizei financiar contabile dispusă în Dosarul nr. 151/D/P/2005 de către procurorul de caz, cât și actele de numire ale experților desemnați, nu sunt acte administrative întrucât nu produc efecte juridice de drept administrativ, ci acte procedurale de drept penal. Învinuitul avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni cu privire la obiectivele expertizei și experții numiți, în condițiile art. 275 - 278 C. proc.

civ. În speța de ață, pârâta nu a acționat ca o autoritate publică, în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, ci în calitate de organ judiciar, în cadrul unei proceduri judiciare, motiv pentru care nu se poate reține în sarcina acesteia refuzul nejustificat de soluționare a cererii. Faptul că procurorul de caz a considerat că actul solicitat a fi comunicat este un act administrativ încheiat de organul de urmărire penală cu experții numiți în cauză și nu face obiectul cenzurii părții, nu prezintă relevanță în cauză, instanța având posibilitatea să califice actul în funcție de natura juridică a acestuia.

Împotriva sentinței civile nr. 3554 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul A.G.L., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată. S-a învederat, prin motivele de recurs, că este incident motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și că sunt în egală măsură aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., sentința recurată fiind pronunțată pornindu-se de la interpretarea greșită a semnificației acțiunii deduse judecății.

Instanța de fond, s-a precizat, a procedat la o analiză de suprafață și vădit simplistă a acțiunii reclamantului, prin ridicarea din oficiu a excepției inadmisibilității acțiunii și prin respingerea acțiunii cu această motivație. S-a precizat că instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat că pârâtul nu a acționat ca autoritate publică, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, ci în calitate de organ judiciar, în cadrul unei proceduri judiciare. În realitate, în cauză este vorba de o autoritate publică, reglementată de art. 131 și art. 132 din Constituție, și prin urmare în orice moment al activității lor procurorii acționează în baza prerogativelor de putere publică de care dispun, în regim de putere publică, ca autoritate publică, în interesul general al societății.

Problema de fond a litigiului, s-a mai subliniat, nu este cea ridicată din oficiu de către prima instanță, ci nesoluționarea în termenul legal a cererii privind comunicarea unei copii după procesul verbal de negociere prin care se stabilise, de către pârâtă, în mod inexplicabil și în detrimentul reclamantului, pe seama bugetului public, acordarea unui onorariu de 1.800.000 euro celor trei experți desemnați să efectueze până la data de 15 mai 2009 o expertiză financiar contabilă legată de activitatea SC H. SA. Or, în mod evident, prin stabilirea în mod arbitrar și cu vădit exces de putere a unui onorariu exorbitant s-au încălcat dispozițiile exprese prevăzute de reglementările legale în domeniu, care se referă la un onorariu provizoriu și abia după depunerea raportului de expertiză, la un onorariu definitiv, în funcție de volumul de muncă necesar.

Ignorând tarifele prevăzute de legislație, prin stabilirea acestui onorariu aberant se ajunge la concluzia că activitatea celor trei experți desemnați de D.I.I.C.O.T ar urma să fie răsplătită cu un tarif orar de 925 lei, presupunându-se că în această perioadă nu ar mai desfășura nicio altă activitate profesională. În aceste condiții, reclamantul a justificat în mod evident interesul legitim, direct și personal de a cunoaște conținutul actului, el constând în aceea că, în eventualitatea trimiterii în instanță a reclamantului există riscul real ca această sumă exorbitantă să îi fie imputată recurentului și celorlalți învinuiți din cauză.

S-a mai arătat prin cererea de recurs că prin acțiunea introdusă reclamantul nu a cerut decât comunicarea procesului verbal de negociere încheiat cu experții desemnați să efectueze o expertiză financiar contabilă dispusă în cadrul unui proces penal de către D.I.I.C.O.T, indiferent de natura sa juridică și asupra căruia planează dubii privind legalitatea, fără a pretinde direct anularea acestuia. În concluzie, a apreciat recurentul că se află în situația nesoluționării în termen legal a unei cereri, pe deplin întemeiate fiind vorba de un drept fundamental, garantat chiar de Constituție, anume dreptul la apărare, și un interes direct, legitim și personal de a afla conținutul acestui act.

Admiterea acțiunii, s-a concluzionat, nu presupune obligatoriu ca actul a cărui comunicare se cere să fie un act administrativ, nerezultând din textul legii o asemenea condiție, printre soluțiile prevăzute de legiuitor figurând și soluția privind eliberarea unui înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative. Recursul este nefondat. Reclamantul G.L.A.

a solicitat, prin acțiunea cu care a sesizat secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, să se constate existența situației unui act administrativ asimilat ca urmare a nesoluționării în termenul legal a cererii prin care a solicitat D.I.I.C.O.T.din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție comunicarea unui act administrativ individual întemeiat pe un drept și un interes legitim privat, direct și personal, și să fie obligat pârâta, în calitate de autoritate publică centrală, să îi comunice reclamantului procesul-verbal de negociere a onorariului - și actele de numire a celor trei experți, proces verbal calificat chiar de procurorul de caz ca fiind act administrativ individual, în Dosarul nr. 151/D/P/2005 în care reclamantul are calitatea de învinuit.

Prima instanță a procedat în mod legal la admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, și la respingerea acestei acțiuni ca inadmisibilă, reținându-se în mod corect că în cauză procurorul din cadrul pârâtei a acționat în calitate de organ judiciar investit cu soluționarea unei cauze penale. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim privat sau public și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin „persoană vătămată" se înțelege, conform prescripțiilor art. 2 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, iar noțiunea de „autoritate publică" desemnează, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza 1 din legea contenciosului administrativ, orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Actul administrativ este definit prin art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta fiind, într-o accepțiune generală, actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Art. 1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 precizează că activitatea de „contencios administrativ" este activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar art. 1 alin. (2) din aceiași act normativ dispune că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Este neîndoielnic că, în general, actele emise în legătură directă cu activitatea de judecată a instanțelor și cu activitatea parchetului nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ci acte procedurale civile sau, după caz, acte procedurale penale, pentru desființarea sau anularea acestora urmându-se procedura prevăzută în C. proc.

civ., în C. proc. pen. sau în alte legi speciale, și nu procedura controlului judecătoresc reglementată de Legea contenciosului administrativ. Aceeași calificare juridică trebuie dată, din rațiuni de simetrie, și în ipotezele în care se pretinde, în fața instanței de contencios administrativ, că este vorba de un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, de faptul că nu s-a răspuns solicitantului în termenul legal, dacă aceste împrejurări se referă, la anumite acte procedurale civile sau penale. Prima instanță a reținut în mod întemeiat că atât procesul-verbal de negociere a onorariului cât și actele de numire a experților, încheiate de procuror în cadrul Dosarului nr. 151/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care recurentul are calitatea de învinuit, sunt acte procesuale penale și nu acte de drept administrativ, ele fiind emise de un organ judiciar desemnat potrivit legii cu soluționarea unei cauze penale concrete. împotriva măsurii respingerii solicitării învinuiților, inclusiv a reclamantului A.G.L., de înmânare a unei copii de pe procesul verbal de negociere și oferirea unor explicații de către organul de urmărire penală cu privire la onorariul negociat ci experții în cauză, dispusă prin Ordonanța din 13 mai 2008, recurentul se putea plânge în conformitate cu procedura instituită prin dispozițiile art. 275 - 278 C. proc.

pen., și nu pe calea contenciosului administrativ. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că în mod legal instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului și că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A.G.L. împotriva sentinței civile nr. 3554 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.G.L. împotriva sentinței civile nr. 3554 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.