ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3845/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin Sentința civilă nr. 1218 din 31 octombrie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 1 - 5 iunie 2004; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. - Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor împotriva pârâtei SC T.S. SRL - Constanța; a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 862.294,17 RON reprezentând remunerație compensatorie pentru opera privată datorată pentru perioada 1 iunie 2004 - 13 iunie 2005, precum și suma de 41.969 RON cu titlu de dobândă legală pentru perioada cuprinsă între iunie 2007, data introducerii acțiunii și 31 ianuarie 2008, precum și în continuare, după această dată, până la achitarea efectivă a debitului; a obligat-o pe pârâtă și la plata, către reclamantă, a sumei de 6.615 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele: Reclamanta C. are calitatea de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, fiind desemnată prin Decizia nr. 147 din 13 iulie 2005 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor - O.R.D.A, drept colector unic al remunerației compensatorii cuvenite titularilor de drepturi pentru copia privată - opere reproduse pe hârtie, stabilite prin hotărârea arbitrală din data de 23 mai 2005, publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005. Această calitate a reclamantei nu a fost contestată în cauză. Pârâta SC T.S. SRL este o societate comercială, care are ca obiect de activitate importul și comercializarea de echipamente electronice și IT, astfel că îi incumbă obligația de plată a remunerației compensatorii prevăzute de art. 109 din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la aparatele pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru opera privată, textul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 arată că remunerația este datorată pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere. Nu poate fi primit punctul de vedere al pârâtei, potrivit cu care din această categorie fac parte doar fotocopiatoarele și multifuncționalele care includ fotocopiatoare, deoarece numai acestea îndeplinesc în fapt condiția de a fi aparate de sine stătătoare, concepute pentru realizarea de copii, celelalte aparate - scannerul și imprimanta - neîndeplinind condiția de a fi de sine stătătoare, pentru că nu pot funcționa în absența computerului, fiind accesorii ale acestuia.

În opinia tribunalului, atât imprimanta, cât și scannerul sunt aparate de sine stătătoare, întrucât nu sunt componente ale unui alt sistem - cum ar fi, spre exemplu, placa de bază a computerului - și sunt destinate realizării de copii; împrejurarea că pentru funcționarea acestora este necesară conectarea la un computer este lipsită de relevanță față de textul de lege care folosește atât expresia "indiferent de modul de funcționare", cât și expresia "indiferent dacă procedeul utilizat este unul analog sau digital". Instanța a avut în vedere hotărârea arbitrală din data de 23 mai 2005 a Comisiei arbitrate de pe lângă O.R.D.A, pronunțată în procedura negocierii Metodologiilor de aplicare a Legii nr. 8/1996, aceste metodologii fiind opozabile tuturor utilizatorilor din domeniu de la data publicării potrivii art. 131. S-a considerat de către tribunal că pârâta datorează remunerația pentru importul aparatelor ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog pentru: imprimante, fotocopiatoare, scannere și multifuncționale cu sau fără funcție de copiere.

Reclamanta și-a restrâns pretențiile la perioada 1 iunie 2004 - 13 iunie 2005, data de 14 iunie 2005 fiind ziua în care au intrat în vigoare noile tarife. Este nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile vizând perioada 1 iunie 2004 - 5 iunie 2004, deoarece reclamanta a formulat acțiunea la data de 1 iunie 2007, fiind trimisă instanței prin serviciul poștal; se are în vedere data certă a trimiterii poștale, iar nu cea a înregistrării cererii la instanță.

Cât privește apărările pârâtei privitoare la datorarea remunerației pentru perioada 5 iunie 2004 - 29 iulie 2004 în cuantumul prevăzut de Legea nr. 8/1996 nemodificată, respectiv, în procent de 5%, iar pentru perioada cuprinsă între 30 iulie 2004 (când a intrat în vigoare Legea nr. 285/2004 de modificare a Legii nr. 8/1996) și 13 iunie 2005, procentul cel mai mic posibil, de 0,5%, s-a reținut că: Legea nr. 285/2004 a modificat art. 34 alin. (2) al Legii nr. 8/1996 sub aspectul cuantumului remunerației compensatorii pentru opera privată, impunând stabilirea ei prin negociere. Art. IV din Legea nr. 285/2004 dispune că "în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să inițieze procedurile de negociere pentru stabilirea metodologiilor privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi.

Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele și metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare". În interpretarea sintagmei "metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare" s-a avut în vedere faptul că Legea nr. 8/1996 nu a suferit o abrogare prin Legea nr. 285/2004, fiind doar modificată și completată, astfel că norma se referă la dispozițiile celei dintâi. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării - actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat -, aceeași interpretare fiind cuprinsă în adresa O.R.J.D.A. din 3 august 2004. Astfel, până la data intrării în vigoare a Metodologiilor negociate cu privire la cuantumul remunerației pentru copia privată, 14 iunie 2005, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 8/1996, pârâta datorând un procent de 5% din valoarea importurilor de aparate efectuate.

A fost însușit calculul valorii totale a remunerației datorate pentru perioada 1 iunie 2004 - 13 iunie 2005, astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză. Având în vedere că reclamanta a solicitat și acordarea dobânzii legale pentru sumele datorate, de la data scadenței acestora, dată fiind natura civilă a obligației de plată a remunerației pentru opera privată, datorată de persoanele la care fac trimitere dispozițiile art. 107 alin. (2) din lege, pârâta nu poate fi obligată decât la dobânda legală pentru obligațiile civile.

Cum pârâta nu și-a onorat obligația de plată la termenele stabilite, în acord cu prevederile art. 1088 C. civ., urmează a fi obligată să plătească și daune interese, constând în dobânda legală a sumelor datorate începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantum de 41960 RON, astfel cum s-a determinat prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert B., precum și în continuare, până la plata efectivă a sumei datorate. Conform art. 274 C. proc. civ., pe temeiul culpei procesuale pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 6615 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din onorariul expertului judiciar numit în cauză, a onorariului de avocat și a cheltuielilor de deplasare potrivit chitanțelor atașate la dosar.

S-au exclus din cuantumul acestor cheltuieli sumele plătite de către reclamant expertului-parte, participant la efectuarea expertizei contabile, cu motivația că aceste sume nu îndeplinesc cerința de a fi absolut necesare soluționării cauzei și nici nu au un caracter rezonabil în raport cu onorariul expertului judiciar. Judecata în apel Prin Decizia civilă nr. 245/C din 26 octombrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței; a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de expert diminuat; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat pe apelanta pârâtă la plata sumei de 4193 RON, cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: 1. Asupra apelului declarat de pârâtă: 1.1. Astfel cum a statuat tribunalul, art. IV din Legea nr. 285/2004 teza a II-a stabilește că: "Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele și metodologiile stabilite prin actele normative în vigoare". Această prevedere are caracterul și efectele unei veritabile norme tranzitorii, legiuitorul prevăzând că, până la stabilirea noilor metodologii și până la negocierea viitoarelor remunerații cuvenite titularilor de drepturi, trebuie menținut în domeniu un punct de reper pentru calcularea - pe perioada de tranziție - a acestor sume.

Pornind de la această premisă, prima instanță a dat o corectă interpretare textului menționat, înlăturând susținerile pârâtei potrivit cu care aplicarea procentului de 5% pentru perioada ulterioară datei de 30 iulie 2004 ar implica reactivarea unui text de lege abrogat. Legea nr. 285/2004 a vizat modificarea și completarea Legii nr. 8/1996, ceea ce presupune - prin trimitere la art. 57 și 58 din Legea nr. 24/2000 - integrarea unor noi norme, precum și schimbarea conținutului celor existente în legea inițială. Legea nr. 8/1996 a subzistat, așadar, datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 285/2004, iar aplicarea procentului menționat a fost generată doar de trimiterea explicită a normei tranzitorii din art. IV a Legii nr. 285/2004 teza ultimă.

Aserțiunea apelantei pârâte conform căreia metodologiile sunt "în sensul legii, doar rezultatul negocierilor nu este fundamentată, câtă vreme norma evocată se supune adagiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. Faptul că legea nouă a redimensionat prin prevederile art. 107 alin. (7) limitele de negociere a remunerațiilor viitoare nu semnifică, astfel cum s-a susținut, intervenția oricăruia dintre procentele indicate (preferat de pârâtă a fi cel minim, de 0,5 %) pe perioada anterioară definitivării procedurii de negociere, ci doar aplicarea celui stabilit în urma acestei operațiuni, după epuizarea negocierilor.

În concluzie, pledoaria legată de aplicarea în timp a legii și de necesitatea definirii etapizate, în funcție de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, a procentajelor, pornește de Ia o premisă fundamental greșită, care ignoră rolul normei tranzitorii și intervenția prevederilor referitoare la limitele procentuale ale remunerațiilor după negocierea lor de către părți. 1.2. Cea de-a doua critică formulată de societatea pârâtă a vizat tipul de aparate pentru care se datorează remunerația pentru copia privată, pe baza clasificării acestora în funcție de gradul de autonomie și de funcțiile tehnologice asociate. La data sesizării instanței operau pe deplin efectele hotărârii arbitrate pronunțate de Comisia arbitrală de pe lângă O.R.D.A.

la 23 mai 2005, publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005, care, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. civ. are efectele unei hotărâri judecătorești definitive și care a statuat cu putere de lucru judecat asupra sferei de aplicare a prevederilor legii, în sensul că se datorează remunerația compensatorie pentru, copia privată atât pentru fotocopiator și pentru multifuncționalele cu funcție de fotocopiere, cât și pentru imprimante, scannere și aparatele multifuncționale fără funcție de fotocopiere. Hotărârea arbitrală a statuat, de altfel, asupra cuantumului remunerației pentru fiecare din aceste aparate.

Prin urmare, pârâta nu mai poate pune în discuție chestiunile asupra cărora s-a deliberat în chip definitiv prin hotărârea arătată, în sensul reinterpretării dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a înlăturat solicitarea de refacere a expertizei contabile, conform încheierii din 30 septembrie 2008. 1.3. Cât privește soluția dată chestiunii prescriptibilității pretențiilor formulate pentru perioada 1 iunie 2004 - 5 iunie 2004, tribunalul nu s-a "antepronunțat" prin înlăturarea obiectivului referitor la calculul separat al sumelor cerute pe perioada menționată, câtă vreme în mod corect a stabilit că data sesizării instanței trebuie luată în calcul în funcție de art. 102 și 104 C proc.

civ. 2. Asupra apelului apelantei reclamante: 2.1.Față de textul art. 274 C. proc. civ., neimputarea în sarcina părții care a pierdut procesul, pe temeiul culpei procesuale, a cheltuielilor suportate de cel care a avut câștig de cauză în speță, onorariul expertului parte - este eronată, întrucât nu se poate susține că desemnarea unui asemenea expert nu este utilă pentru justa soluționare a speței. Încuviințarea numirii expertului parte este reglementată prin art. 201 alin. (5) C. proc. civ., iar asistarea părții în cursul efectuării unei lucrări cu un anumit grad de dificultate, într-un domeniu care implică părerea unor specialiști, trebuie recunoscută, în raport de specificul speței, ca parte integrantă a dreptului la apărare.

Nu este însă mai puțin adevărat că aceste cheltuieli trebuie să fie concordante cu efortul depus, cu gradul de implicare al expertului consilier în sintetizarea punctelor de vedere asupra expertizei dispuse și cu finalitatea demersului său, dar și că ele nu pot constitui un mijloc de împovărare în planul obligațiilor procesuale a vreunei părți, prin impunerea lor necenzurată în sarcina pendantului. Astfel fiind, ținând seama de faptul că onorariul expertului desemnat de parte nu este stabilit ca în cazul expertului judiciar, de către instanța de judecată, în condițiile art. 202 alin. (2) C. proc. civ. și că norma instituită prin art. 274 alin. (2) C. proc. civ. vizează necenzurarea plății expertului desemnat de instanță, iar nu a expertului consilier, se va reține punctul de vedere al reclamantei, în sensul includerii în cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de pârâtă și a sumei de 3000 RON reprezentând onorariu diminuat al expertului consilier.

2.2. Critica fondată pe incidența dispozițiilor art. 43, 56 și 4 C. com. coroborate cu art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 nu poate fi primită, întrucât natura accesoriilor obligației nu poate fi distinctă de cea a obligației principale; or, remunerația pentru copia privată se înscrie în ansamblul drepturilor patrimoniale civile subsumate proprietății intelectuale, fiind irelevantă calitate de comerciant a titularului obligației de plată. Astfel fiind, în mod corect prima instanță a dispus asupra aplicării dobânzii legale stabilite prin art. 4 din O.G. nr. 9/2000, iar nu asupra celei comerciale, întrucât actul juridic generator de obligații nu este în acest caz unul comercial pentru nici una dintre părți, fiind disociat prin obiect și natură de actele de comerț uzuale ce constituie obiectul de activitate al pârâtei.

Judecata în recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.S. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând în principal admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta formulează următoarele critici de nelegalitate la adresa deciziei: În ceea ce privește cuantumul remunerației datorate. Instanța de apei a aplicat procentul de 5%, solicitat de reclamantă, pe baza unui text de lege abrogat, pronunțând astfel o hotărâre nelegală. În opinia recurentei, nu se poate aplica procentul de 5% pentru întreaga perioadă a pretențiilor solicitate de C. Pentru perioada 30 iulie 2004 - 13 iunie 2005 era în vigoare forma nouă a legii, care a abrogat textul de lege care prevedea un procent de 5%.

Instanța de apel, ca și prima instanță, a interpretat greșit textul de lege incident, considerând că art. IV din Legea nr. 285/2004 ar fi vizat menținerea în vigoare a vechiului text de lege abrogat, care consacra cuantumul remunerației. Astfel, dacă excepția de strictă interpretare prevăzută în art. IV ar fi vizat și cuantumul remunerației pentru copia privată, ar fi însemnat ca acest cuantum să fi fost inclus în niște tabele și metodologii stabilite prin acte normative, însă procentul de 5% prevăzut în forma inițială a legii nu era inclus în niciun tabel sau metodologie. Abnegația instanței de fond și a instanței de apel în a considera că textul legii în varianta inițială, înainte de modificare, ar fi fost o metodologie, motiv pentru care chiar și după modificarea legislativă aplicabilitatea acestuia ar fi fost menținută, este nefirească, față de explicația clară a noțiunii de "metodologie" regăsită în însăși legea aplicabilă prezentului dosar.

Astfel, pentru a se putea vorbi despre existența sau inexistența unor metodologii trebuie să poată vorbi mai întâi despre existența unor negocieri, a căror finalitate se transpune în metodologiile adoptate în urma acestor negocieri. Legea nr. 8/1996, înainte de modificare, stipula necesitatea derulării de negocieri pentru stabilirea de metodologii, dar nu pentru copia privată, ci pentru stabilirea modalității de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor, a căror exploatare nu se putea realiza decât pe calea gestiunii colective, așa cum rezulta din art. 130 al legii. Întrucât metodologiile sunt rezultatul procedurilor de negociere, iar procentul de 5% nu este rezultatul niciunei atare proceduri, pentru a putea fi considerat metodologie și aplicat ca atare, instanța nu avea de ce să aplice situația de excepție prevăzută în art. IV, privind ultraactivitatea legii, în acest caz.

Având în vedere că legea a fost modificată și, pe cale de consecință, că orice dispoziție contrară acestor modificări se abrogă, că art. IV din legea modificatoare nu constituie o excepție de la principiul aplicării imediate a legii civile noi, în sensul menținerii în vigoare a dispozițiilor din legea veche care prevedeau aplicarea unui procent de 5% și nici nu poate fi considerat drept o normă tranzitorie aplicabilă cuantumul remunerației pentru copia privată, prin aplicarea, după modificarea legislativă, a textului de lege în forma sa veche, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, în baza unui articol abrogat. Voința legiuitorului este în sensul celor susținute de recurentă. Astfel, legiuitorul a dorit aplicarea modificării legislative, în sensul reducerii cuantumului datorat, îndată ce modificarea legii a fost făcută.

Dacă s-ar fi dorit menținerea procentului de 5% pentru încă o anumită perioadă de timp, s-ar fi luat măsuri de control al timpului în care acest cuantum urma să fie menținut, prin stabilirea unei perioade precise în acest sens. Legea în forma modificată prevede limita de timp în care urmau să înceapă negocierile privind remunerația pentru copia privată, însă nu prevede și limita maximă în care aceste negocieri urmau, să se încheie. Pe cale de consecință, dacă până la finalul acestor negocieri s-ar fi aplicat procentul prevăzut în varianta veche a legii, ar fi însemnat ca perioada de timp de aplicare a acestuia să rămână la discreția organismului de colectare, care avea interesul să încaseze un procent cât mai mare (vechiul procent) și pe cale de consecință, avea interesul să tergiverseze finalizarea negocierilor.

Întrucât legiuitorul nu avea niciun interes practic în a aplica astfel de "subterfugii legislative" pentru a permite încasarea unei remunerații care se încasa deja, consideră că voința acestuia a fost clară în sensul neaplicării remunerației de 5% din momentul modificării legislative. Recurenta nu contestă că, pentru perioada de timp în care legea în varianta nemodificată era în vigoare, procentul aplicabil trebuia să fie de 5%, dar susține că nu este firesc să se forțeze, prin interpretări eronate, aplicarea unui procent care nu este justificat de un text expres de lege și nici nu poate fi dedus din voința legiuitorului. 2. În ceea ce privește aparatele pentru care se datorează remunerația pentru copia privată.

Instanța de apel a interpretat greșit textele legale care reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aparatele pentru care se datorează remunerația pentru copia privată și a încălcat principiul neretroactivității. În opinia recurentei, pentru perioada de timp ce formează obiectul prezentului dosar, remunerația pentru copia privată trebuie să fie plătită numai pentru fotocopiatoare și multifuncționale având fotocopiatoare incluse. Art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, după modificarea prin Legea nr. 285/2004, stabilește trei condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, în ceea ce privește aparatele pentru care se datorează remunerația pentru copia privată și anume: aparatele să fie de sine stătătoare, aparatele să fie concepute în scopul realizării de copii de pe hârtie, aparatele să permită reproducerea acestor opere.

Condiția ca aparatele să fie de sine stătătoare presupune că aparatele cu care se fac copii private să nu aibă nevoie de alte aparate pentru a putea funcționa. Scannerul nu intră în această categorie, întrucât în realitate el este un accesoriu, fiind imposibilă funcționarea lui în absența computerului. La fel, imprimanta nu este un aparat de sine stătător, întrucât nici ea nu poate funcționa în absența computerului. A doua condiție presupune ca aparatele să fie concepute în scopul realizării de copii de pe hârtie. Interpretarea corectă a noțiunii de "scop" presupune ca normala utilizare a aparatelor să implice copierea de opere de pe hârtie. Și un creion oferă posibilitatea copierii de opere, însă normala sa utilizare nu este în acest scop.

De aceea, cu toate că orice instrument de scris poate fi folosit de sine stătător pentru copiere, importul acestora nu implică plata vreunei remunerații, instrumentele nefiind folosite în mod preponderent în scopul copierii de opere de pe hârtie. Aceeași observație este valabilă și pentru mașina de scris. Cu toate că funcționarea acesteia permite realizarea de copii, normala utilizare a acesteia nu presupune copierea de opere de pe hârtie; pe cale de consecință, nici pentru acest aparat nu se datorează remunerație pentru copia privată. Tot astfel, normala utilizare a scanerului și a imprimantei nu implică efectuarea de copii de pe hârtie. Imprimanta nu a fost concepută pentru realizarea de copii de pe hârtie ale operelor.

Scopul ei este extragerea unor date din calculator, iar nu realizarea de copii de pe hârtie. Definiția imprimantei, conform DEX online este următoarea: "IMPRIMANTĂ, imprimante, s.f. (Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia sunt extrase datele din calculatoare prin înscrierea automată a caracterelor alfanumerice sau grafice pe hârtie". La fel, scannerul nu a fost conceput pentru, realizarea de copii, normala utilizare a acestuia nefiind în acest sens. Scannerul a fost creat pentru analizarea imaginilor, a textului imprimat, a scrisului de mână, a obiectelor (cum ar fi ornamentele) și convertirea în imagini digitale. Definiția scanerului, conform DEX online este: "SCANER, scanere, s.n.

Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct." Imprimanta niciodată nu reproduce operele de pe hârtie, ci întotdeauna de pe computer, adică de pe suport informatic. Prin urmare, și numai din acest punct de vedere, instanța nu putea acorda remunerație, câtă vreme nu erau îndeplinite cumulativ rigorile impuse de textele de lege. În sfârșit, în fața acelorași realități nu se întrevede niciun raționament conform căruia pentru mașina de scris să nu se plătească remunerație pentru copia privată, dar pentru scanner sau imprimantă remunerația să fie plătită. Condiția ca aparatele să permită reproducerea operelor nu este îndeplinită de scanner și de imprimantă, deoarece nu au ca rezultat reproducerea operelor, nefiind concepute în scopul copierii.

Prin urmare, nici pentru aceste aparate - fără funcție de copiere - nu se datorează remunerație pentru copia privată, independent de concepția instanței de fond și a instanței de apel în acest sens. De altfel, instanțele au evitat să ofere o argumentare pertinentă pentru care ar considera că pentru aparatele fără funcție de copiere s-ar datora remunerație pentru copia privată. Astfel, instanța de fond nu a avut niciun argument în acest sens, evitând în hotărâre să facă vreo mențiune referitoare la acest tip de aparate, iar instanța de apel în mod greșit reține că se aplică Hotărârea arbitrală pronunțată la data de 23 mai 2005. Având în vedere principiul tempus regit actum, lista de aparate pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată stabilită de Hotărârea arbitrală nu are aplicabilitate pentru trecut.

Astfel, Hotărârea arbitrală invocată de instanța de apel a fost publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005, producând efecte numai după aceasta dată. Or, perioada vizată de prezentul litigiu este 1 iunie 2004 - 13 iunie 2005, fiind anterioară hotărârii arbitrale invocate de instanța de apel. Pe cale de consecință, pentru perioada supusă litigiului, nu se pot aplica concluziile acestei hotărâri, pentru a se decide dacă un aparat trebuie sau nu să fie inclus în lista celor pentru care se datorează remunerație compensatorie pentru copia privată. O altă interpretare ar da naștere unor situații nefirești, discriminatorii și inechitabile. Astfel, mergând pe raționamentul instanței de apel, dacă pentru aceeași perioadă de timp - anterioară publicării hotărârii arbitrale -, C. ar fi introdus acțiune în instanță înainte de publicarea hotărârii arbitrale, aceasta nu s-ar fi aplicat întrucât nu exista, aplicându-se în schimb textele de lege în.

vigoare pentru acea perioadă, dar dacă C. ar fi introdus acțiunea după publicarea hotărârii arbitrale, s-ar fi aplicat hotărârea arbitrală. Firește, raționamentul este esențialmente greșit. În sensul celor susținute de recurentă este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a stabilit prin Decizia nr. 1615 din 11 martie 2008 că: "Înainte de modificarea prin Legea nr. 285/2004, Legea nr. 8/1996 nu stabilea care sunt aparatele pentru care se datorează remunerație compensatorie și nici faptul că lista acestora se stabilește prin negocierea între părți. Tocmai pentru că părțile nu au ajuns să convină asupra acestei liste s-a declanșat procedura medierii prevăzute de art. 132 2 din Legea nr. 8/1996, finalizată cu Hotărârea arbitrală din 23 mai 2005, prin care s-a stabilit lista aparatelor pentru care se datorează remunerație compensatorie.

Fiind dată în procedura medierii, hotărârea arbitrată menționată nu are natura unui act de interpretare, care să producă efecte retroactiv, ci poate produce efecte numai de la data publicării în M. Of. Întrucât Hotărârea din 23 mai 2005 a fost publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005, remunerația compensatorie pentru toate patru, categorii de aparate indicate în hotărâre putea fi cerută numai de la data de 14 iunie 2005. Considerând că Hotărârea arbitrată trebuia aplicată și pentru perioada octombrie 2002 - iunie 2005 instanțele de fond au încălcat principiul fundamental al neretroactivității legii civile, ceea ce atrage nulitatea hotărârilor, în condițiile art. 105. alin. (2) C. proc. civ.

Vătămarea procesuală pe care a suferit-o pârâta decurge din finalitatea formei procedurale nerespectate, art. 15 alin. (2) din Constituție, încălcând o normă cu caracter imperativ." De altfel, raționamentul instanței de apel privind aplicabilitatea Hotărârii arbitrale este contradictoriu în privința coroborării acesteia cu procentul solicitat de C. Astfel, instanța de apel consideră că Hotărârea arbitrală se aplică, însă numai pe jumătate. Respectiv, instanța a considerat că hotărârea se aplică retroactiv numai în privința tipului de aparate pentru care se datorează remunerație, însă nu se aplică retroactiv și în privința procentului datorat pentru copia privată care, prin aceeași hotărâre a fost stabilit la 0,5 și 1%, iar nu la 5% așa cum a solicitat reclamanta.

În realitate, pentru perioada ce formează obiectul prezentului litigiu, firește că Hotărârea arbitrală nu se aplică retroactiv nici pentru tipul de aparate și nici pentru procentul aplicabil însă, independent de evidența principiilor de drept, instanța a încercat o motivare forțată a întregii hotărâri într-o manieră în care, în mod integral doleanțele abuzive ale C. să fie pe deplin satisfăcute. Pentru o imagine de ansamblu, recurenta reproduce în extras Hotărârea arbitrală pronunțată de Comisia arbitrală de pe lângă O.R.D.A. la data de 23 mai 2005, publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005, ce a stat la baza motivării instanței: "Fotocopiatorul, imprimanta, scannerul și aparatele multifuncționale, cu/fără funcție de fotocopiere, sunt aparate pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată; prin urmare importatorii și fabricanții de astfel de aparate au obligația să plătească această remunerație.

2. Cuantumul remunerației pentru aceste aparate este următorul: 1. Fotocopiatoare 1% 2. Imprimante 0,5% 3. Scannere 0,5% 4. Aparate multifuncționale cu/fără funcție 0,5% Recurenta susține că justa dezlegare a problemelor de drept din speță necesită corecta stabilire a împrejurărilor de fapt, ceea ce implică administrarea probei cu o nouă expertiză, astfel cum a fost solicitată de recurentă în fazele procesuale anterioare, cu defalcarea calculelor pe diferite perioade și procente, pe care la redă sub formă de tabel în cererea de recurs. Recurenta a atașat în copie Decizia nr. 1615 din 11 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat, pentru aceleași considerente avute în vedere la judecata apelului declarat de pârâtă și însușite de instanța de apel.

A depus la dosar în fotocopie Decizia civilă nr. 79 din 10 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă, Decizia civilă nr. 1118 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Galați, Decizia civilă nr. 110 A din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, mai multe adrese emise de O.R.D.A. în diverse cauze, un document IFFRO (Federația Internațională a Organizațiilor pentru Reproducerea Drepturilor) - Remunerațiile pentru Copyright și Reprografie. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă pentru obligarea acesteia din urmă Ia plata remunerației compensatorii datorate pentru copia privată.

Nu s-a contestat nici calitatea reclamantei de a introduce acțiunea, ca organism de gestiune colectivă desemnat să colecteze remunerația și nici calitatea pârâtei de societate comercială care importă aparate concepute să realizeze copii. Ceea ce s-a contestat pe parcursul procesului, inclusiv în recurs, de către pârâtă a fost: procentul care trebuie aplicat valorii a aparatelor și încadrarea anumitor aparate în categoria celor concepute să realizeze copii, în funcție de succesiunea legilor în timp și de perioada pentru care se solicită plata remunerației. l. În ceea ce privește procentul. Art. 109 al Legii nr. 8/1996 în forma inițială prevedea că: (1) Autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34 din prezenta lege.

(2) Remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog. Remunerația se va plăti în momentul punerii în vânzare pe teritoriul național a acestor aparate și va reprezenta 5% din prețul de vânzare al aparatelor fabricate în țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate. Prin Legea nr. 285/2004, care a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2004, s-a modificat Legea nr. 8/1996. Printre altele, noua lege a abrogat art. 109 și a reglementat în art. 107 remunerația compensatorie pentru copia privată. În alin. (4) al art. 107 s-a prevăzut că cuantumul remunerației se negociază anual între organismele de gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari și asociațiile importatorilor și fabricanților de suporturi sau aparate.

În alin. (7) al art. 107 s-au stabilit limitele între care trebuie să se înscrie remunerațiile astfel negociate, pentru aparate prevăzându-se un procent situat între 0,5% și 1,5%, aplicabil valorii în vamă a acestora sau, după caz, valorii facturate fără TVA. În art. IV al Legii nr. 285/2004 s-a prevăzut că: "Până la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei legi, se aplică tabelele și metodologiile stabilite prin acte normative în vigoare". Din analiza prevederilor legale anterior expuse rezultă următoarele concluzii: Textul de lege care prevedea un procent de 5% din valoarea în vamă a aparatelor, respectiv art. 109 al Legii nr. 8/1996, a fost abrogat la data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, adică la 29 iulie 2004. Procentul de 5% prevăzut în vechea reglementare a fost înlocuit, de la data intrării în vigoare a legii noi, cu un procent situat între 0,5% și 1,5%, care urma a fi stabilit în concret prin negocierea părților implicate.

Așadar, pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, calcularea remunerației pe baza unui procent de 5% nu mai are temei legal, deoarece, așa cum corect a susținut recurenta, ar însemna să se aplice un text de lege abrogat. Pentru perioada 30 iulie 2004 - 13 iunie 2005 acest procent de 5% nu poate servi ca bază a calculului remunerației nici în temeiul normei tranzitorii din art. IV al Legii nr. 285/2004, care se referă la "tabele și metodologii stabilite pe baza actelor normative în vigoare". Aceasta deoarece art. 109 al Legii nr. 8/1996 nu îndeplinește nici condiția de a fi tabel sau metodologie și nici pe aceea de a fi în vigoare, așa cum prevede norma tranzitorie.

Dacă ar fi intenționat să facă să ultraactiveze art. 109 al Legii nr. 8/1996, legiuitorul ar fi prevăzut în mod expres că, până la aprobarea noilor metodologii., se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 109 din vechea reglementare. Ceea ce pierdut din vedere legiuitorul a fost împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în domeniul copiei private nu existau nici tabele și nici metodologii, care să poată fi avute în vedere până la aprobarea celor noi, dar, pentru acest motiv pârâta nu trebuie să suporte consecința plății unui procent cu mult mai mare decât limitele procentuale din legea nouă, prevăzut de un text de lege abrogat, pe o durată a negocierilor ce nu putea fi prevăzută, din moment ce legiuitorul nu fixase nici un termen limită al negocierilor.

În atare situație, instanța sesizată cu acțiunea de față nu putea să aibă în vedere procentul de 5% prevăzut de art. 109 din Legea nr. 8/1996 decât pentru perioada anterioară intrării, în vigoare a Legii nr. 285/2004 și, respectiv, limitele procentuale cuprinse între 0,5% și 1,5% prevăzute de art. 107 al Legii nr. 8/1996 modificate, pentru perioada dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004 și până la aprobarea noilor metodologii. Pentru cea de-a doua ipoteză, la stabilirea în concret a procentului, dată fiind lacuna legislativă, instanța nu poate proceda decât la o judecată în echitate, cu observarea limitei minime și a celei maxime fixate de legea nouă. În acest demers, Hotărârea arbitrală din 23 mai 2005 - care a stabilit procente diferite în funcție de tipul de aparat: - nu poate fi aplicată retroactiv, dar poate fi avută în vedere ca punct de reper.

Această hotărâre a fost pronunțată în condițiile în care organismele desemnate să negocieze lista aparatelor pentru care se datorează remunerația pentru copia privată și cuantumul remunerației, și anume C.și A.P.D.E.T.I.C. (Asociația Producătorilor și Distribuitorilor de Tehnologia Informației și Comunicațiilor), nu au putut ajunge la un acord și au apelat la mediere. Prin hotărârea arbitrală s-a stabilit un procent de 1% pentru fotocopiatoare și un procent de 0,5% pentru celelalte aparate care au făcut obiectul disputei, și anume imprimante, scannere și aparate multifuncționale cu/fără funcție de copiere. Nimic nu împiedică instanța ca, pentru perioada de referință situată între 30 iulie 2004 și 13 iunie 2005, în lipsa unor criterii legale sau altor criterii deduse pe cale jurisprudențială, să-și însușească punctul de vedere al arbitrilor, pe care și părțile litigante și l-au însușit pentru viitor.

2. În ceea ce privește aparatele.

Art. 109 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevedea că: (2) Remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog (...) Art. 107 alin. (1) din Legea nr. 285/2004 a prevăzut că: Autorii operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport, au dreptul, împreună cu editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți după caz, la o remunerație compensatorie pentru copia privată, efectuată în condițiile art. 34 alin. (2). Art. 34 alin. (2) modificat prin Legea nr. 285/2004 prevedea că: "Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor, precum și pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea acestor opere, în situația prevăzută la alin. (1), se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi." Așa cum corect a sesizat recurenta, noua lege s-a referit în mod neechivoc la operele reproduse de pe hârtie, așadar nu de pe orice tip de suport ori de pe suport grafic sau analog, cum prevedea legea în forma inițială.

Sintagma "de pe hârtie" este reluată și în art. 107 1 alin. (1), care se referă colectarea de către organismul de gestiune colector unic pentru operele reproduse de pe acest tip de suport. Prin urmare, pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004, în determinarea aparatelor pentru care se datorează remunerația trebuie să se verifice aptitudinea acestor aparate de a efectua copii ale operelor de pe hârtie și de a fi de sine stătătoare în accepțiunea legii. Recurenta a contestat că imprimanta și scannerul ar avea aceste aptitudini, iar instanța de apel a înlăturat această susținere, fără a analiza în ce măsură aceste aparate permit realizarea de copii de pe hârtie sau întrunesc condiția de a fi de sine stătătoare.

Curtea de apel s-a referit - atunci când a inclus și aceste aparate în categoria celor pentru care pârâta datorează plata remunerației - exclusiv la Hotărârea arbitrală din 23 mai 2005, publicată în M. Of./14.06.2005, pe care a considerat-o ca fiind pe deplin aplicabilă la data sesizării instanței. Procedând astfel, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală. Așa cum s-a menționat și mai înainte, hotărârea arbitrală nu produce efecte decât pentru viitor și nu se aplică retroactiv.

În acest sens s-a mai pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1615 din 11 martie 2008 și prin Decizia nr. 578 din 2 februarie 2010, prin care a statuat că "hotărârea arbitrală nu are natura unui act de interpretare, care să producă efecte retroactiv, ci poate produce efecte doar de la data publicării în M. Of.; remunerația compensatorie pentru toate cele patru categorii de aparate indicate în hotărâre putea fi cerută numai de la 14 iunie 2005". Prin urmare, și sub acest aspect, hotărârea arbitrală putea fi avută în vedere numai sub aspect probator, instanța având posibilitatea și nu obligația de a împărtăși punctul de vedere al arbitrilor, dar cu observarea normelor legale aplicabile fiecărei perioade de referință, anterioare și ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004.

Astfel, condiția ca aparatele să fie apte a efectua copii de pe hârtie este una expres prevăzută în legea în vigoare în toată perioada de referință 30 iulie 2004 - 13 iunie 2005. Abia printr-o nouă modificare a Legii nr. 8/1996, operată prin O.U.G. nr. 123/2005, s-a prevăzut în art. 107 alin. (1) ca operele să fie susceptibile a fi reproduse pe hârtie, direct ori indirect, în condițiile art. 34 alin. (2). Cu aceeași ocazie, s-a modificat și art. 34 alin. (2), în sensul că s-a prevăzut plata remunerației compensatorii "pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii", eliminându-se sintagma "de sine stătătoare" care fusese introdusă cu referire la aceste aparate prin Legea nr. 285/2004.

Aceste distincții au mai fost făcute într-o speță similară, prin Decizia nr. 110 A din 28 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, irevocabilă prin Decizia nr. 578 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul declarat de reclamanta C. Așadar, pentru perioada 30 iulie 2004 - 13 iunie 2005 curtea trebuia să o oblige pe pârâtă la plata remunerației cuvenite exclusiv pentru aparatele de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii de pe hârtie, așa cum prevedeau coroborat dispozițiile art. 34 alin. (2) și 107 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004, pe baza situației de fapt stabilite de ea însăși și nu printr-o aplicare retroactivă a unei hotărâri arbitrale.

Neobservând dispozițiile legale aplicabile în cauză pentru cele două perioade de referință, situate înainte și după intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2004, curtea de apel nu a stabilit situația de fapt sub toate aspectele relevante, așa încât Înalta Curte nu ar putea stabili ea însăși care este remunerația datorată de pârâtă. Nici soluția respingerii acțiunii, solicitată de pârâtă în principal nu poate fi adoptată, deoarece art. 34 alin. (2) - indiferent de forma de redactare - a prevăzut plata remunerației compensatorii pentru copia privată pe toată perioada vizată de cererea reclamantei, iar, pe de altă parte, aptitudinea unora din aparatele importate de a efectua copii de pe hârtie nu a fost niciodată contestată de pârâtă, ceea ce înseamnă recunoașterea cel puțin parțială a pretențiilor.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și, așa cum a solicitat recurenta în subsidiar, va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, dat fiind că, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte poate aplica legea doar la situația de fapt care a fost pe deplin stabilită. Instanța de trimitere va identifica - încuviințând probele pe care le va considera necesare în acest scop - dintre aparatele importate de pârâtă în perioadele 1 iunie 2004 - 29 iulie 2004 și, respectiv 30 iulie 2004 - 13 iunie 2005, pe cele care întrunesc condițiile art. 34 alin. (2) și 109 din Legea nr. 8/1996 în forma inițială și, respectiv de art. 34 alin. (2) și 107 din aceeași lege, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004.

În ceea ce privește procentul aplicabil, va ține seama pentru prima perioadă de cel de 5% prevăzut în art. 109 din forma inițială a Legii nr. 8/1996, iar pentru cea de a doua perioadă de marja de apreciere situată între 0,5% și 1,5%, reglementată prin art. 107 după modificarea prin Legea nr. 285/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T.S. SRL împotriva Deciziei nr. 245/C din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010. Procesat de GGC - NN