ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 153/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

instanțe. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 1800 din 28 aprilie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâtul A.I.A., prin care a solicitat să se constate că

acesta din urmă a avut calitatea de colaborator al Securității.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, din analiza

înscrisurilor invocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în

judecată, că pârâtul a fost recrutat la data de 21 octombrie 1985 pentru

cunoașterea intențiilor și preocupărilor, precum și pentru prevenirea

acțiunilor ostile ale unor elemente suspecte de evaziune sau protestatare din

orașul Câmpia Turzii, la aceeași dată acesta semnând și un angajament olograf

în acest sens. Pârâtului i-a fost atribuit numele conspirativ „C."

Instanța de

fond, invocând prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, a arătat că,

potrivit acestora, colaboratorul Securității este definit ca fiind „persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile și atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului".

Or, apreciază

prima instanță, din conținutul înscrisurilor analizate nu se poate retine

întrunirea cumulativa a condițiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru

ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securități, în accepțiunea

data de legiuitor. Notele informative furnizate de pârât nu denunțau

activitățile și atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist cu

consecința îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanța de

fond a mai reținut că stabilirea calității de colaborator al Securității nu se

face de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a

furnizării unor informații, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii

condiției legale relativ la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, or cu referire la documentele propuse cu titlu probatoriu în

vederea constatării calității de colaborator al Securității în persoana

pârâtului, s-a apreciat că acestea nu fac parte din categoria înscrisurilor

prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, se

arată în considerentele sentinței atacate, în nota referitoare la

„nemulțumirile generale ce există în orașul Câmpia Turzii", olografă,

semnată cu numele conspirativ, pârâtul a relatat despre împrejurarea că

populația vorbește despre lipsuri alimentare, programul „scurt și sărac de

televiziune", lipsa anumitor produse din magazine. Or, după cum reține

prima instanță, din analiza acestei note nu se poate concluziona că această

informație se referă la „activități și atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist" și nici nu se poate stabili modul în care prin această

informație pârâtul ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale.

De altfel,

apreciază instanța de fond, informația nici nu se referă la persoane

determinate, ci la „populație", chiar reclamantul menționând în cuprinsul

cererii de chemare în judecată că sursa nu cunoștea numele celor despre care

relata.

Nici notele

referitoare la cei trei vecini semnalați cu intenția de a părăsi țara nu au

fost considerate de către prima instanță ca îndeplinind cerințele textului art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținându-se în acest sens că pârâtul, elev

în ultimul an de liceu, „recunoaște" că a asistat la unele discuții ale

vecinilor săi care intenționau să fugă din țară, însă această declarație a fost

dată după ce grupul a fost prins și cercetat de organele miliției.

Astfel

instanța de fond a reținut că informațiile furnizate de pârât se refereau la un

fapt obiectiv, precum fuga din țară a unor vecini, fapte cercetate Ia acel

moment de autoritățile statului, între care și Securitatea, iar notele semnate

de către pârât au caracterul unor declarații luate cu ocazia investigațiilor,

nefiind de natura a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale.

În fine, în

considerentele sentinței atacate, s-a mai reținut că informațiile furnizate

ulterior de către pârât cu referire la aceste persoane au vizat împrejurări

privind locul unde aceștia muncesc, menționând expres că „nu cunoaște persoane

care să aibă intenții de a fugi din țară sau de a comite alte fapte

infracționale" (nota din 6 martie 1989) semnificativă fiind și nota-raport

privind analiza persoanei de sprijin „C.", întocmită la data de 12 iulie 1989,

prin care s-a concluzionat că materialele informative scrise de către pârât au

o valoare operativă slabă.

recurs

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamantul C.N.S.A.S. care a solicitat, în temeiul art. 299 și 304

1

C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și admiterea

acțiunii în sensul constatării calității de colaborator al securității a

numitului A.I.A.

În esență,

prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul - reclamant a arătat

următoarele:

- în mod

greșit prima instanță a respins acțiunea considerând că pârâtul intimat nu ar

fi denunțat regimul comunist, nesocotind astfel conținutul celor două note

informative vizând nemulțumirile exprimate de către mai multe persoane cu

privire la lipsa de pe piață a alimentelor și a altor produse de bază, ori cu

privire la programul scurt și sărac de televiziune;

- prevederea

legală cuprinsă în art. 2 lit. b) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, nu distinge

după cum informațiile referitoare la atitudini sau activități potrivnice

regimului comunist se referă la atitudini individuale sau la discuții purtate

de un grup mai larg de persoane;

- legiuitorul

nu cere dovedirea încălcării propriu-zise a unor drepturi fundamentale, ci a

faptului că autorul denunțării a vizat îngrădirea acestor drepturi, cu alte

cuvinte a conștientizat posibilele urmări pe care le puteau avea informațiile

sale;

- rezultă că

pârâtul știa că autoritățile vor încerca prin toate mijloacele să identifice pe

autorii comentariilor ostile;

- nu se

regăsesc în cauză cauzele de exonerare de la reținerea calității de colaborator

al securității pentru intimatul-pârât, opinia instanței de fond în sensul că

securitatea ar fi cunoscut deja informațiile primite, mai ales cele cuprinse în

cea de-a doua notă nefiind nici relevantă și nici perfect adevărată;

- în fine, s-a

arătat că legiuitorul nu cere existența unei pluralități de acte de colaborare,

în sensul art. 2 lit. b) din actul normativ sus indicat, fiind de ajuns și un

singur astfel de act, astfel că se impunea admiterea acțiunii de fată.

și soluția instanței de control judiciar.

Analizând

sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 și art. 28

din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.

Sentința

atacată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente motivele de recurs

prevăzute de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că nu se

impune casarea sau modificarea sentinței.

Instanța de

fond a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator

administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de

situația faptică.

Potrivit art. 2

lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reținut și de către prima

instanță prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Rezultă așadar

că în sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică

întrunirea a trei condiții legale referitoare la:

- acțiunile

persoanei în cauză: furnizarea de informații sub orice formă;

- conținutul

informațiilor: referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist și scopul acestor informații: să vizeze îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta

Curte, în acord cu cele reținute de prima instanță, consideră că informațiile

furnizate de intimat în cadrul notei scrise de acesta, respectiv, cele

consemnate în nota informativă din 17 decembrie 1985 nu respectă condiția

legală cu privire la scopul informațiilor, mai precis, nu se referă la

activități potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin

respectiva notă se indicau, generic, nemulțumirile generale ale populației

orașului referitoare la lipsurile de pe piață a unor alimente, or după cum

corect a apreciat și prima instanță, o astfel de informare, prin conținutul său

nu dezvăluia o activitate potrivnică regimului comunist, după cum nu se poate

reține nici că ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale unor persoane determinate și nici măcar „determinabile" dat fiind

caracterul său de generalitate. Așa fiind, nici măcar despre un grup de

persoane nu poate fi vorba, cum eronat se susține de recurent.

Înalta

Curte apreciază că nu sunt fondate și ca atare nu pot fi primite nici celelalte

critici formulate de recurentul-reclamant față de conținutul declarațiilor

pârâtului intimat cu privire la discuțiile purtate de colegi ai săi, ce

intenționau să părăsească țara, nemulțumiți fiind de regimul comunist, întrucât

după cum corect s-a reținut și de prima instanță pârâtul -intimat, elev în

ultimul an de liceu, a furnizat această declarație ulterior declanșării

cercetărilor de către organele statului a grupului ce manifesta astfel de

intenții.

Așa fiind nu

se poate reține că declarațiile sau informările pârâtului ar fi fost date în

scopul îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale, nefiind întrunită

nici cu privire la aceste note cerința expresă a textului de lege aplicabil în

cauză, în sensul arătat.

În fine,

Înalta Curte apreciază că nu lipsită de relevanță în cauză, raportat la

solicitarea reclamantului este și împrejurarea că tocmai organele de securitate

de la acea vreme au apreciat că cele 4 note informative primite de la pârâtul

recrutat la momentul la care acesta era elev de liceu, au o valoare operativă

slabă (fila 15 dosar fond - nota raport din 12 septembrie 1989).

Reținând

așadar, raportat la conținutul și substanța tuturor notelor examinate, că nu

sunt întrunite cumulativ cerințele textului de lege incident pentru a se putea

reține calitatea pârâtului de colaborator al Securității, criticile formulate

de recurentul-reclamant fiind neîntemeiate pentru argumentele învederate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinței nr. 1800 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

19 ianuarie 2010.