ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2010

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Decizia nr. 3065 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de M.A.N. împotriva sentinței nr. 983/ CA din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța și s-a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată prin apreciere, reprezentând onorariu de avocat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului declarat a reținut că prin O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea M.A.N., aprobată prin Legea nr. 37/2001, Guvernul a stabilit unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, aceste măsuri urmând a se aplica în perioada restructurării organismului militar.

Ca atare, instanța a reținut că, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea unor drepturi, acestea rezultând din prevederile art. 8 alin. (1), care stipulează „Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mare de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de către M.A.N. ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie, corespunzătoare vechimii în serviciu”. Interpretând în mod corect actul dedus judecății și făcând o aplicare corectă a legii, instanța de recurs a apreciat că Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale din 3 noiembrie 2008 a încălcat un drept legitim al reclamantului-intimat, acela de a putea opta, în situația în care unitatea militară este supusă restructurării, la trecerea în rezervă potrivit O.G.

nr. 7/1998. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire I.L.D., criticând decizia pronunțată ca netemeinică și nelegală. A precizat că în mod greșit instanța de recurs a acordat numai 300 lei cheltuieli de judecată, în loc de 500 lei. A arătat că onorariul avocațial este rezonabil și reflectă munca depusă de avocat, iar instanța de recurs în mod greșit a redus acest onorariu. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire în temeiul art. 323 alin. (1) C. proc. civ., analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge cererea de revizuire pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V- Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cele 9 cazuri expres prevăzute de articolul arătat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a respins recursul autorității și a menținut hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de față nu poate fi primită, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale. Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a fost reținută de instanța de fond, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care a fost aleasă până în acel moment. Or, o atare situație nu se regăsește în cauza de față, mai mult cererea revizuentului ca, pe această cale, instanța de reformare să reaprecieze probele și modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la cheltuielile de judecată acordate de instanța de recurs, nu se încadrează în limitele stabilite de legiuitor în cadrul art. 322 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de reformare a deciziei atacate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de I.L.D. împotriva Deciziei nr. 3065 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.