ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2010

Asupra cererii de

revizuire de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Decizia nr.

3065 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de M.A.N. împotriva

sentinței nr. 983/ CA din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța și s-a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată

prin apreciere, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului declarat a

reținut că prin O.G. nr. 7/1998

privind unele măsuri de protecție socială a personalului

militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor

unități, unităților și formațiunilor din compunerea M.A.N., aprobată prin Legea

nr. 37/2001, Guvernul a stabilit unele măsuri de protecție socială a personalului

militar și civil, aceste măsuri urmând a se aplica în perioada restructurării

organismului militar.

Ca atare, instanța a

reținut că, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște dreptul

personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de

pensie, dar cu acordarea unor drepturi, acestea rezultând din prevederile art. 8

alin. (1), care stipulează „Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mare

de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de

către M.A.N. ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare a armatei,

beneficiind de o plată compensatorie, corespunzătoare vechimii în serviciu”.

Interpretând în mod

corect actul dedus judecății și făcând o aplicare corectă a legii, instanța de recurs

a apreciat că Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale din 3 noiembrie

2008 a încălcat un drept legitim al reclamantului-intimat, acela de a putea

opta, în situația în care unitatea militară este supusă restructurării, la

trecerea în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat cerere de revizuire I.L.D., criticând decizia pronunțată ca

netemeinică și nelegală. A precizat că în mod greșit instanța de recurs a

acordat numai 300 lei cheltuieli de judecată, în loc de 500 lei. A arătat că

onorariul avocațial este rezonabil și reflectă munca depusă de avocat, iar

instanța de recurs în mod greșit a redus acest onorariu.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire în temeiul art.

323 alin. (1) C. proc. civ., analizând motivele formulate în raport cu decizia

atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va

respinge cererea de revizuire pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

Codul de procedură

civilă reglementează în Titlul V- Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322

- 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile

prevăzute de art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cele 9 cazuri

expres prevăzute de articolul arătat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății,

instanța de control judiciar a respins recursul autorității și a menținut

hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că cererea de față nu poate fi primită, întrucât procedând la

verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a

rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de

dispozițiile legale.

Văzând și

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care

dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care

se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.

Pentru a se putea

cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, legiuitorul a impus

condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie

stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a fost reținută de instanța

de fond, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce

fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare

raportului juridic dedus judecății decât cea care a fost aleasă până în acel

moment.

Or, o atare situație

nu se regăsește în cauza de față, mai mult cererea revizuentului ca, pe această

cale, instanța de reformare să reaprecieze probele și modul de interpretare și

aplicare a dispozițiilor legale referitoare la cheltuielile de judecată

acordate de instanța de recurs, nu se încadrează în limitele stabilite de

legiuitor în cadrul art. 322 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de reformare a deciziei atacate, Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire

formulată de I.L.D. împotriva Deciziei nr. 3065 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.