ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 108 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești a fost respinsă contestația în anulare formulată de

R.M.Z. împotriva

sentinței nr. 49 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești în contradictoriu

cu intimatul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea calității de

luptător în rezistența anticomunistă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea contestației în anulare a

reținut că prin sentința nr. 49/2009, Curtea de Apel Ploiești a respins

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R.M.Z., sentință

rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Instanța de

retractare a constatat că cele două motive prevăzute de dispozițiile art. 317 C.

proc. civ., pentru care se poate exercita această cale de atac, nu sunt

îndeplinite în cauză, în sensul că nici procedura de citare cu această parte și

nici pronunțarea hotărârii cu încălcarea normelor de competență nu pot fi

reținute în cauză, motiv pentru care contestația formulată a fost respinsă ca

nefondată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs contestatoarea R.M.Z., criticând sentința pronunțată

ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a criticat

faptul că instanța de fond nu i-a recunoscut statutul de luptător în rezistența

anticomunistă, întrucât a fost strămutată împreună cu familia, considerând că

se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 1, 2, 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

A arătat că a fost

strămutată cu domiciliul obligatoriu în lagărul din Bărăgan, întrucât familia

sa a fost dezrădăcinată din orașul natal Orșova, Județul Mehedinți și

strămutată în comuna Pelicanu, județul Călărași.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul

dispozițiilor art. 320 alin. (3) coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține

că prin exercitarea căii de atac a contestației în anulare, acțiune care nu are

un caracter devolutiv, nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează

temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse

judecății, ci se verifică numai dacă judecata a avut loc cu respectarea

anumitor norme procedurale.

Analizând actele

dosarului și văzând limitele pe care această Curte le are în legătură cu

analiza sentinței atacate, pronunțată în soluționarea unei contestații în

anulare, Înalta Curte reține că recurenta nu critică sentința instanței

sesizate cu contestația în anulare, ci motivele de recurs formulate privesc

fondul cauzei deduse judecății, aspecte asupra cărora instanța sesizată în

calea de atac a contestației în anulare nu s-a pronunțat, nefiind motive ce

privesc contestația în anulare.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de casare a sentinței atacate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de R.M.Z.

împotriva sentinței nr. 108 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.