ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 102/2010

Prin sentința nr.

3446 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București a fost respinsă contestația reclamantei U.S.M. Suceava formulată în

contradictoriu cu M.D.L.P.L.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a

reținut că reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 99539 din 22 iulie 2008

și a procesului verbal de constatare încheiat la 22 mai 2008, acte prin care

pârâta a apreciat că, în derularea programului din 2004 I.B.T.I.C.C.B.R.

Romania - Ukraine, reclamanta a încheiat contracte de muncă cu persoane cu care

aveau deja încheiate contracte de muncă cu normă întreagă, cu încălcarea

dispozițiilor legale.

Instanța a reținut că

organul de control a reținut corect că au fost încălcate dispozițiile din

contractul de grant, întrucât contabilitatea acestuia nu a fost ținută corespunzător,

rezultând din actele dosarului că nu au fost calculate și nu s-a achitat

contribuția datorată bugetului de stat consolidat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

A arătat faptul că

sentința instanței de fond este practic nemotivată, întrucât au fost preluate

și menționate texte de lege, fără a se arăta punctul de vedere cu privire la

aceste texte.

A precizat pe larg

situația de fapt cu privire la derularea contractului de grant încheiat și a

precizat că titlul de creanță emis se bazează pe o interpretare greșită a

dispozițiilor legale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul

dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele

de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul constatând incident

în cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru considerentele

ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea Deciziei nr. 99539 din 22 iulie 2008 și a procesului

verbal de constatare încheiat la 22 mai 2008 emise de pârât.

Înalta Curte reține

că în temeiul Ordinului emis de Ministrul Dezvoltării nr. 272 din 4 martie 2008

s-a dispus efectuarea în perioada 18 martie 2008 - 21 martie 2008 a unui

control în urma sesizării D.C.T.P. din 26 februarie 2008 privind derularea

proiectului din 2004, având ca beneficiar Universitatea Ștefan cel Mare.

Controlul s-a

efectuat atât la sediul Ministerului, cât și la sediul beneficiarului.

Instanța de recurs a

constatat că, urmare a verificărilor efectuate, a fost încheiat procesul - verbal

atacat, care constituie titlu de creanță pentru suma de 32.500 euro,

echivalentul a 116.812 lei, debit care va fi dedus, conform art. 6 din O.G. nr.

79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a

fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările

ulterioare.

Împotriva acestui

proces - verbal s-a formulat contestație, pe care pârâtul a respins-o prin

decizia ce face, de asemenea, obiect al acțiunii de față, reținând că această

contestație nu este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 215 alin. (1) și

art. 216 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în

raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din

nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare,competența

de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul

cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de

lei, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.

Soluția decurge și

din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din

asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană,

precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau

fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din

legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

Prin urmare,

competența de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță

Tribunalului, iar Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a pronunțat

în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Adminte recursul

formulat de U.S.M. Suceava împotriva sentinței nr. 3446 din 9 decembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competenta soluționare la Tribunalul

Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi, 15 ianuarie 2010.