ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 272/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței anularea Deciziei nr. 105146 din 13 august 2008 emisă de pârât în urma contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare încheiat la 5 iunie 2008 de Direcția de Control și Antifraudă Fonduri Comunitare, prin care se constată că reclamanta datorează suma de 34.398 Euro pentru efectuarea unor cheltuieli neeligibile.

Astfel, s-a arătat că reclamanta susține că procesul-verbal se bazează pe o greșită interpretare a dispozițiilor legale, motivarea organelor de control fiind nelegală și contradictorie, pentru motivele arătate pe larg în cererea de chemare în judecată, salarizarea făcându-se corect la norma de muncă efectuată corespunzător, legea neprevăzând interdicția de a cumula două contracte cu normă întreagă, astfel încât nu s-a încălcat nici o prevedere din Codul muncii și nici prevederile art. 14 alin. (1) din Anexa nr. II a contractului de grant, cheltuielile cu salariile fiind eligibile, încadrându-se corect în prevederile acestui articol. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3761 din 6 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâta a apreciat în mod corect că sunt neeligibile sumele menționate în actele contestate. În mod corect se reține în decizia de soluționare a contestației că trebuia încheiate un contract individual de muncă pe durată determinată, respectiv pe durata de implementare a proiectului și trebuia să aibă timp parțial de muncă, respectiv între 2 și 8 ore/săptămână, conform condițiilor din Contractul de grant prevăzute în art. 16 alin. (3). De asemenea, în contextul în care, potrivit proiectului, personalul trebuia să presteze muncă administrativă, în mod corect s-a reținut că personalul didactic nu putea fi remunerat „ cu plata cu ora", prestația potrivit contractului fiind diferită de funcția de personal didactic.

în aceste condiții nici taxele și impozitele aferente plății salariilor nu trebuiau calculate pentru prestația de profesor ci de personal administrativ. Din acest punct de vedere, nu au fost respectate prevederile art. 14 alin. (1) din Anexa 11 la Contractul de grant, așa cum susține reclamanta, întrucât angajarea unor cadre didactice pentru activități care nu reprezentau activitate didactică (asistent manager, responsabil financiar, responsabil logistic, coordonator achiziții, coordonator echipă tehnică) și încheierea unor contracte cu normă întreagă așa cum s-a arătate nu era necesară pentru derularea Proiectului și nu respectă principiile unui management sănătos. în mod special în privința eficienței economice și a raportului cost/beneficii.

Prin urmare, în contextul în care nu s-au respectat prevederile art. 16 alin. (3) și art. 14 alin. (1) din Anexa 11 la Contractul de grant, în mod corect autoritatea pârâtă a stabilit că aceste cheltuieli nu sunt eligibile Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că legea nu prevede interdicția de a cumula două contracte cu normă întreagă. Salarizarea s-a făcut corect, la norma de munca întreagă, efectuată corespunzător. Față de cele specificate mai sus, putem concluziona că nu s-a încălcat nicio prevedere a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, nici în privința contractelor încheiate și nici privind timpul de muncă.

In acest context considerăm că nu s-au încălcat prevederile art. 16 alin. (3), Anexa II a contractului de grant. În legătură cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) Anexa II a contractului de grant, considerăm că aceste cheltuieli cu salariile sunt eligibile, deoarece se încadrează exact în prevederile acestui articol, a cărui traducere, furnizata de MDLPL, este mai jos, iar documentele justificative sunt corespunzătoare. Solicităm aceasta având în vedere că bugetul proiectului nu a fost afectat în niciun fel și doar aceste corecții ar fi suficiente pentru a se îndeplini condițiile despre care autoritatea de control afirmă că nu au fost respectate. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr.105146/13 august 2008 emisă de pârât în urma contestației formulate împotriva procesului verbal de constatare încheiat la 5 iunie 2008 de Direcția de Control și Antifraudă Fonduri Comunitare, prin care s-a constată că reclamanta datorează un debit în valoare de 34.398 euro, pentru efectuarea unor cheltuieli neeligibile.

Decizia a cărei anulare se solicită cât și procesul verbal de constatare încheiat la 5 iunie 2008, transmis, privind proiectul RO 2004/016-942.01.01.22 au avut la bază dispozițiile O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțarea aferente utilizate necorespunzător. În ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”; „Art.

2. - În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”; „Art.

3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”; Art. 4 alin. (2): „ Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor ”. Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal din prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc. , ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX – „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.

Decizia nr. 105146 din 13 august 2008 ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.” În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală din Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 105146 din 13 august 2008 , sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de 34.398 Euro, echivalentul a cel mult 140.000 lei – asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. În consecință, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava împotriva sentinței civile nr. 3761 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.