ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 5364 din 26

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. F. SRL

în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., și, în consecință, a dispus suspendarea

executării procesului - verbal de constatare din 7 iulie 2011 până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că în baza contractului de finanțare.

încheiat între reclamantă și pârâta A.P.D.R.P. la data de 06 noiembrie 2008,

privind proiectul de investiție „Modernizare fermă vegetală SC A. F. SRL”,

sesiunea cererii de proiecte mai 2008 în cadrul Măsurii 121 Modernizarea

exploataților agricole, modificat ulterior prin actele adiționale din data de 2

februarie 2009 și de 18 ianuarie 2010, reclamanta a încasat ajutor financiar

nerambursabil, aprobat pentru primele două tranșe în valoare de 1. 345. 520, 04

lei la data de 04 august 2009, respectiv de 1. 511. 084, 06 lei la data de 26

februarie 2010, iar la data de 23 aprilie 2010 a depus dosarul de plată pentru

tranșa a 3 – a la O.J.D.R.P. Neamț, Serviciul Verificare cereri de Plată,

declarând conformă cererea de plată la data de 26 aprilie 2010.

La data de 04 mai 2010,

pârâta i-a comunicat reclamantei „Notificarea beneficiarului cu privire la

refuzul plății”, emisă de către O.J.D.R.P. Neamț, din data de 30 aprilie 2010,

iar în baza acestei notificări, la data de 07 iulie 2011, a emis Procesul verbal

de constatare, comunicat la data de 5 septembrie 2011, prin care i se aducea la

cunoștință faptul că datorează suma de 2.856.604,10 lei, reprezentând întreaga

sumă plătită reclamantei în cadrul contractului de finanțare din 6 noiembrie 2008

,„contract care urmează a fi reziliat”.

În cuprinsul

procesului verbal, la cap. 6 – prezentarea aspectelor constatate -, se

menționează că „beneficiarul nu a respectat prevederile Contractului de

Finanțare și ale Actului Adițional din 14 ianuarie 2010 cu privire la durata de

valabilitate a contractului și data de execuție a investiției, care a fost de

21 luni și care a expirat la data de 6 august 2010”.

Examinând existența

condițiilor impuse art. 14 și art. 15, Curtea a apreciat că este îndeplinită

condiția cazului bine justificat, din cuprinsul actelor contestate nerezultând

existența unei nereguli în sensul dat de O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, iar, pe de altă parte, actele dosarului și

ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea condiției privind iminența

pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și specificul activității societății

reclamante, executarea silită care ar putea fi declanșată putând genera

dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea

serviciilor, precum și grave probleme sociale.

2.

Calea de

atac exercitată

Împotriva Sentinței nr.

5364 din 26 septembrie 2011 a formulat recurs pârâta A.P.D.R.P., solicitând

modificarea a acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 304¹ și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În motivarea cererii,

recurenta a evocat prevederile contractului de finanțare încălcate de către

intimată, argumentând că aspectele reținute în procesul-verbal contestat

reprezintă o „neregulă” în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2003,

a art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 și ale art. 16 din Anexa I la

contractul de finanțare, prejudiciul produs bugetului U.E. sau bugetelor

naționale putând fi real sau potențial, iar producerea unei nereguli

și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor acordate atrage

sancțiunea restituirii totale sau parțiale a acestora.

A susținut,

citând jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților

Europene, că regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea

avantajului obținut nejustificat, obligația de recuperare a

fondurilor intervenind automat, la constatarea neregulilor, fără a fi necesară

demonstrarea vreunui prejudiciu.

A mai arătat că

prejudiciul suferit constă în plata unui ajutor financiar nerambursabil pentru

un proiect care s-a dovedit a fi neeligibil, iar culpa beneficiarului constă în

nerespectarea duratei de execuție stabilită prin contract, procesul-verbal

contestat fiind legal emis.

Recurenta a mai

susținut, în esență, că din actele existente la dosar și din

motivarea sumară a reclamantei nu rezultă îndeplinirea condiției pagubei

iminente.

de control judiciar.

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, și îl va

respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de

materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Suspendarea executării

actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării

principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se

află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului

contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra

celor vizați.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,

formal-juridic, el există.

Suspendarea efectelor

actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul

de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite

condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

În speță,

criticile recurentei-pârâte vizează tocmai neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute

de lege, respectiv dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ privind „cazul bine justificat” și „paguba

iminentă”.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În speța de față,

Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport

de următoarele argumente:

La data de 6

noiembrie 2008 s-a încheiat între recurentă și intimată contractul de

finanțare din 6 noiembrie 2008 privind proiectul de investiție

"Modernizare fermă vegetală SC A. F. SRL", sesiunea cereri de

proiecte mai 2008 în cadrul Măsurii 121 Modernizarea exploatațiilor agricole,

modificat ulterior prin actele adiționale din 2 februarie 2009 și 18 ianuarie 2010

(anexa 4).

În executarea acestui

contract, intimata a încasat ajutorul financiar nerambursabil aprobat pentru

primele două tranșe în valoare de 1.345.520,04 lei la data de 04 august 2009,

respectiv de 1.511.084,06 lei la data de 26 februarie 2010.

Dosarul de plată

pentru tranșa 3 a fost depus la O.J.P.D.R.P. Neamț la data de 23 aprilie 2010.

La data de 04 mai 2010,

intimata a primit „Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul

plății", emisă de O.J.P.D.R.P. Neamț la 30 aprilie 2010.

Ulterior, A.P.D.R.P.

a emis Procesul verbal de constatare la 7 iulie 2011, comunicat intimatei la

data de 5 septembrie 2011, împreună cu o notificare, aducându-i-se la

cunoștință că datorează suma de 2.856.604,10 lei, cu titlu de restituire a

sumelor plătite în tranșele 1 și 2, pe baza contractului de finanțare.

În acest proces

verbal de constatare, criticat în prezenta cauză, se reține că intimata nu

a respectat prevederile Contractului de Finanțare și ale Actului Adițional din 18

ianuarie 2010 cu privire la Durata de valabilitate a contractului și durata de

execuție a investiției care a fost de 21 luni și care a expirat pe data de 06

august 2010.

Înalta Curte

reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit ca urmare a

verificării documentelor deținute de către autoritatea pârâtă, la sediul

acesteia, fără audierea intimatei.

Or, în cuprinsul

acestui act se consemnează că durata de implementare a proiectului a expirat la

data de 06 august 2010, fără însă a se da detalii cu privire la data la care a

fost în concret finalizat proiectul, sau condițiile de finalizare a

implementării, făcându-se doar referire la alt act al autorității emitente

care ar constata acest aspect, și anume Nota de descoperire a unei

neregularități și de fundamentare pentru desfășurarea unui

control la 9 iunie 2011 întocmită de S.V.C.P. – O.J.P.D.R.P. Neamț, act care,

însă, nu a fost depus în dosar.

Se recunoaște că

proiectul este finalizat, dar tranșa finală a fost declarată neeligibilă,

din alte motive, care, de asemenea, nu sunt descrise în procesul-verbal

contestat.

Înalta Curte apreciază

că toate aceste aspecte sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ contestat, fiind, astfel, întrunită prima

condiție avută în vedere de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție legală, aceea a prevenirii unei pagube iminente, din

probele administrate în cauză rezultă că și aceasta este îndeplinită, întrucât

este evident că prin punerea în executare silită a actului administrativ

fiscal, funcționarea societății contestatoare ar fi grav afectată.

Potrivit definiției

legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, ceea ce

presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act

administrativ, ceea ce în cauza de față se justifică, având în vedere

consecințele executării actului asupra intimatei.

În raport de toate

cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu

sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de A.P.D.R.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de

A.P.D.R.P.

împotriva Sentinței civile nr. 5364 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.