ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 5364 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. F. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., și, în consecință, a dispus suspendarea executării procesului - verbal de constatare din 7 iulie 2011 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că în baza contractului de finanțare. încheiat între reclamantă și pârâta A.P.D.R.P.

la data de 06 noiembrie 2008, privind proiectul de investiție „Modernizare fermă vegetală SC A. F. SRL”, sesiunea cererii de proiecte mai 2008 în cadrul Măsurii 121 Modernizarea exploataților agricole, modificat ulterior prin actele adiționale din data de 2 februarie 2009 și de 18 ianuarie 2010, reclamanta a încasat ajutor financiar nerambursabil, aprobat pentru primele două tranșe în valoare de 1. 345. 520, 04 lei la data de 04 august 2009, respectiv de 1. 511. 084, 06 lei la data de 26 februarie 2010, iar la data de 23 aprilie 2010 a depus dosarul de plată pentru tranșa a 3 – a la O.J.D.R.P. Neamț, Serviciul Verificare cereri de Plată, declarând conformă cererea de plată la data de 26 aprilie 2010. La data de 04 mai 2010, pârâta i-a comunicat reclamantei „Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății”, emisă de către O.J.D.R.P.

Neamț, din data de 30 aprilie 2010, iar în baza acestei notificări, la data de 07 iulie 2011, a emis Procesul verbal de constatare, comunicat la data de 5 septembrie 2011, prin care i se aducea la cunoștință faptul că datorează suma de 2.856.604,10 lei, reprezentând întreaga sumă plătită reclamantei în cadrul contractului de finanțare din 6 noiembrie 2008 ,„contract care urmează a fi reziliat”. În cuprinsul procesului verbal, la cap. 6 – prezentarea aspectelor constatate -, se menționează că „beneficiarul nu a respectat prevederile Contractului de Finanțare și ale Actului Adițional din 14 ianuarie 2010 cu privire la durata de valabilitate a contractului și data de execuție a investiției, care a fost de 21 luni și care a expirat la data de 6 august 2010”.

Examinând existența condițiilor impuse art. 14 și art. 15, Curtea a apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, din cuprinsul actelor contestate nerezultând existența unei nereguli în sensul dat de O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, iar, pe de altă parte, actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și specificul activității societății reclamante, executarea silită care ar putea fi declanșată putând genera dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum și grave probleme sociale.

2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 5364 din 26 septembrie 2011 a formulat recurs pârâta A.P.D.R.P., solicitând modificarea a acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304¹ și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii, recurenta a evocat prevederile contractului de finanțare încălcate de către intimată, argumentând că aspectele reținute în procesul-verbal contestat reprezintă o „neregulă” în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2003, a art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 și ale art. 16 din Anexa I la contractul de finanțare, prejudiciul produs bugetului U.E. sau bugetelor naționale putând fi real sau potențial, iar producerea unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor acordate atrage sancțiunea restituirii totale sau parțiale a acestora.

A susținut, citând jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, că regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat, obligația de recuperare a fondurilor intervenind automat, la constatarea neregulilor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. A mai arătat că prejudiciul suferit constă în plata unui ajutor financiar nerambursabil pentru un proiect care s-a dovedit a fi neeligibil, iar culpa beneficiarului constă în nerespectarea duratei de execuție stabilită prin contract, procesul-verbal contestat fiind legal emis. Recurenta a mai susținut, în esență, că din actele existente la dosar și din motivarea sumară a reclamantei nu rezultă îndeplinirea condiției pagubei iminente.

3. Soluția instanței de control judiciar. Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată. Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. În speță, criticile recurentei-pârâte vizează tocmai neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute de lege, respectiv dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ privind „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În speța de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente: La data de 6 noiembrie 2008 s-a încheiat între recurentă și intimată contractul de finanțare din 6 noiembrie 2008 privind proiectul de investiție "Modernizare fermă vegetală SC A. F. SRL", sesiunea cereri de proiecte mai 2008 în cadrul Măsurii 121 Modernizarea exploatațiilor agricole, modificat ulterior prin actele adiționale din 2 februarie 2009 și 18 ianuarie 2010 (anexa 4). În executarea acestui contract, intimata a încasat ajutorul financiar nerambursabil aprobat pentru primele două tranșe în valoare de 1.345.520,04 lei la data de 04 august 2009, respectiv de 1.511.084,06 lei la data de 26 februarie 2010. Dosarul de plată pentru tranșa 3 a fost depus la O.J.P.D.R.P.

Neamț la data de 23 aprilie 2010. La data de 04 mai 2010, intimata a primit „Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății", emisă de O.J.P.D.R.P. Neamț la 30 aprilie 2010. Ulterior, A.P.D.R.P. a emis Procesul verbal de constatare la 7 iulie 2011, comunicat intimatei la data de 5 septembrie 2011, împreună cu o notificare, aducându-i-se la cunoștință că datorează suma de 2.856.604,10 lei, cu titlu de restituire a sumelor plătite în tranșele 1 și 2, pe baza contractului de finanțare.

În acest proces verbal de constatare, criticat în prezenta cauză, se reține că intimata nu a respectat prevederile Contractului de Finanțare și ale Actului Adițional din 18 ianuarie 2010 cu privire la Durata de valabilitate a contractului și durata de execuție a investiției care a fost de 21 luni și care a expirat pe data de 06 august 2010. Înalta Curte reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit ca urmare a verificării documentelor deținute de către autoritatea pârâtă, la sediul acesteia, fără audierea intimatei.

Or, în cuprinsul acestui act se consemnează că durata de implementare a proiectului a expirat la data de 06 august 2010, fără însă a se da detalii cu privire la data la care a fost în concret finalizat proiectul, sau condițiile de finalizare a implementării, făcându-se doar referire la alt act al autorității emitente care ar constata acest aspect, și anume Nota de descoperire a unei neregularități și de fundamentare pentru desfășurarea unui control la 9 iunie 2011 întocmită de S.V.C.P. – O.J.P.D.R.P. Neamț, act care, însă, nu a fost depus în dosar. Se recunoaște că proiectul este finalizat, dar tranșa finală a fost declarată neeligibilă, din alte motive, care, de asemenea, nu sunt descrise în procesul-verbal contestat.

Înalta Curte apreciază că toate aceste aspecte sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat, fiind, astfel, întrunită prima condiție avută în vedere de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește cea de-a doua condiție legală, aceea a prevenirii unei pagube iminente, din probele administrate în cauză rezultă că și aceasta este îndeplinită, întrucât este evident că prin punerea în executare silită a actului administrativ fiscal, funcționarea societății contestatoare ar fi grav afectată.

Potrivit definiției legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, ceea ce presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ, ceea ce în cauza de față se justifică, având în vedere consecințele executării actului asupra intimatei. În raport de toate cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.P.D.R.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva Sentinței civile nr. 5364 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013.