ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5530/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5530/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1715 din 14

noiembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 24799/3/2008 de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții N.Ș.R.B., N.D.A.,

N.D.N. și S.V.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar

General, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție s-a reținut că, din procesul-verbal privind înființarea

cărților funciare încheiat sub nr. 5969/1940 la data de 24 mai 1940, rezultă că

numitul V.P.D. deținea în proprietate un teren în suprafață de 606 mp pe care

erau edificate două construcții.

Prin sentința civilă nr.

9889 din 17 octombrie 1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a

constatat dreptul de proprietate al reclamantei N.E. asupra terenului în

suprafață de 440 mp situat în București, sector 1, asupra construcției

edificate pe acest teren și au fost obligați pârâții Consiliul Local al

Municipiului București și SC H.N. SA să lase acest imobil în deplină

proprietate și liniștită posesie reclamantei. Hotărârea a rămas definitivă și

irevocabilă prin neapelare, iar prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 5 mai 1995 N.E. a vândut imobilul amintit reclamantului N.Ș.

La rândul său,

reclamantul N.Ș. a formulat acțiune în revendicare împotriva pârâților

Consiliul Local al Municipiului București și SC H. SA, solicitând să i se lase

acest imobil în deplină proprietate și liniștită posesie, acțiunea fiind admisă

prin sentința civilă nr. 414 din 16 ianuarie 1996 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 București în Dosarul civil nr. 15493/1996, rămasă, de asemenea,

definitivă și irevocabilă prin neapelare (fila 8 Dosar nr. 22781/299/07).

A mai reținut

tribunalul că reclamanții au formulat și notificare în baza Legii nr. 10/2001,

sub nr. 1598/2001, notificarea nefiind soluționată încă (fila 10 Dosar nr.

22781/299/07).

Din concluziile

raportului de expertiză topografie întocmit de expert B.C., rezultă că se

solicită un teren care se află în spatele imobilului - proprietatea

reclamanților, iar terenul are destinația de parcare și o suprafață de 202,65

mp (filele 26 și 43 Dosar nr. 22781/299/07).

Din adresa nr. 721772/5719

din 9 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului București - D.E.I.C. rezultă

că și după trecerea imobilului în proprietatea statului, la nivelul anului

1986, acesta figura cu teren în suprafață de 483 mp și 200 mp construcții (fila

41 Dosar nr. 22781/299/07).

Așadar, titularul

dreptului de proprietate în calitate de moștenitor a fost N.E., care în urma

revendicării imobilului trecut în proprietatea statului s-a declarat mulțumită

cu suprafața de teren de 440 mp, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 9889

din 17 octombrie 1994 pronunțată în Dosar nr. 4494/1992, Judecătoria Sectorului

1 București, pe care nu a înțeles să o conteste, hotărârea devenind irevocabilă

prin neapelare, hotărârea fiind trecută în puterea de lucru judecat.

Împrejurarea că

ulterior această hotărâre a fost desființată, fiind respinsă acțiunea, nu este

nici ea lipsită de interes, cu atât mai mult cu cât astfel cum s-a reținut,

reclamanții au obținut recunoașterea dreptului de proprietate dobândit prin

contractul de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995, prin sentința civilă nr. 414

din 16 ianuarie 1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul

nr. 15493/1996, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, acțiunea în

revendicare fiind admisă tot în limitele contractului de vânzare-cumpărare

(fila 8 Dosar nr. 22781/299/07).

La rândul lor,

reclamanții au dobândit imobilul prin cumpărare, astfel că potrivit

principiului nemo ad allium plus iuris tranfere potest, quam ipse habet nimeni

nu poate transfera mai multe drepturi decât are în patrimoniu, reclamanții nu

puteau dobândi mai multe drepturi decât a avut autoarea acestora, numita N.E.,

atât în calitatea sa de vânzător, cât și în calitatea sa de moștenitor al

numitului V.P.D., proprietar la data preluării imobilului în proprietatea

statului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel de către N.Ș.R.B., N.D.A., N.D.N. și S.V.C., cu

respectarea termenului prevăzut de art. 284 C. proc. civ., sentința fiind

comunicată apelanților la data de 14 ianuarie 2009 conform dovezilor aflate la

filele 18 - 21 dosar fond.

În motivele de apel

se critică sentința arătându-se că este nelegală și netemeinică pentru că

reclamanții N.Ș.R.B., N.D.A., N.D.N. și S.V.C. sunt moștenitorii numitei N.E.,

mama acestora, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor din

14 septembrie 2006 emis de B.N.P. C.A.P. în Dosarul nr. 68/2006.

La rândul său

moștenitoarea N.E. este moștenitoarea numitului V.P.D., tatăl autoarei și

bunicul reclamanților, proprietarul imobilului situat în București, sector 1,

astfel cum rezultă din copia actului de proprietate emis de arhivele statului.

Prin sentința civilă nr.

9889 din 17 octombrie 1994 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă

definitivă, s-a constatat că N.E. este proprietara imobilului situat în

București, sector 1, iar faptul că instanța a statuat numai asupra suprafeței

de 440 mp din suprafața totală de 606 mp proprietatea autorului reclamantei V.P.D.

înscrisă în cartea funciară din anul 1940, dovedește că a hotărât și asupra

faptului că reclamanta N.E. este moștenitoarea legală a autorului său, V.P.D.

Apelanții mai arată

că măsura de preluare a imobilelor a avut caracter abuziv fiind încălcate

prevederile art. 4 din Decretul nr. 224/1951 și dispozițiile art. 480, 481 C.

civ. Pe de altă parte, Decretul nr. 224/1951 este în dezacord cu legea

fundamentală în vigoare la data adoptării acesteia care reglementa un singur

mod de preluare a proprietății particulare de către stat, respectiv acela al

exproprierii, astfel încât, consideră apelantul, decretul menționat este

neconstituțional deoarece reglementează alt mod decât acela reglementat de

Constituție. Mai mult, prevederile Decretului nr. 224/1951 derogă în mod abuziv

și de la legea cadru respectiv C. civ. art. 480-481.

Apelanții menționează

că în prezentul dosar solicită revendicarea suprafeței de 166 mp situată în

București, sector 1, deoarece în baza sentinței civile nr. 9889/1994 autoarea N.E.

a încheiat cu N.Ș. contractul de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995 pentru

suprafața de 440 mp, iar prin sentința civilă nr. 414/1996, Judecătoria

Sectorului 1 București a constatat că N.Ș. este cumpărător de bună-credință a

acestui imobil și a obligat Consiliul Local al Municipiului București să-i lase

în deplină proprietate și liniștită posesie același imobil.

Apelanții mai arată

că titlul lor de proprietate este valabil și mai bine caracterizat și

îndeplinește toate condițiile unui titlu autentic, fiind preferabil și în cazul

unei revendicări imobiliare dacă titlurile provin de la autori deosebiți,

instanța urmează să compare drepturilor autorilor de la care provin cele două

titluri, dând câștig de cauză celui care e dobândit de la autorul al cărui

drept este preferabil, Legea nr. 247/2005 dispunând în acest sens.

De asemenea,

apelanții arată că titlul pârâtului emană de la un non dominus, Decretul nr. 224/1951,

neavând niciodată efecte legale, ci doar a constituit justificarea abuzurilor

statului comunist.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 561/ A din 28 septembrie 2010 a admis apelul reclamanților, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea și a

obligat pârâtul să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie

suprafața de 166 mp teren.

În considerentele

hotărârii s-a reținut că, terenul, în suprafață de 606 mp, compus din curte și

două corpuri de clădire, corp principal cu subsol, parter (prăvălie + 4 camere

și bucătărie) și corp mic (parter + magazie) a aparținut lui V.D. în baza

Ordonanței de adjudecare din 1911. Astfel cum rezultă din considerentele

sentinței civile nr. 9899 din 17 octombrie 1994 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 București, imobilul din București, compus din construcție și

teren a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 pentru

neachitarea impozitelor aferentelor. Această măsură a fost considerată abuzivă

fiind aplicată cu încălcarea art. 4 din Decretul nr. 224/1951, art. 480 și 481 C.

civ. și cu legea fundamentală în vigoare la data adoptării decretului.

Prin sentința

menționată a fost admisă acțiunea și s-a constatat că N.E. este moștenitoarea

foștilor proprietari, că este proprietara imobilului, compus din construcție și

teren în suprafață de 440 mp și au fost obligate pârâtele Consiliul Local al

Municipiului București și SC H.N. SA să-i lase în deplină proprietate imobilul.

Prin sentința civilă nr.

414 din 16 ianuarie 1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul

nr. 15493/1996, s-a constatat că reclamantul N.Ș. este cumpărător de

bună-credință al imobilului situat în București, sector 1, compus din teren în

suprafață de 440 mp și construcție existentă, consfințindu-se astfel, conținutul

contractului de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995, autentificat la Notariatul de Stat Local Sector 1.

N.E. a formulat

notificarea din 2001, pentru restituirea diferenței de suprafață de 166 mp,

care nu a fost soluționată, dosarul fiind înaintat D.E.I.C. din cadrul

Primăriei Municipiului București.

N.E. a decedat la

data de 22 aprilie 2003, fiind moștenită de N.Ș.R.B., N.D.A., N.D.N. și S.V.C.

conform certificatului de calitate de moștenitor din 14 septembrie 2006 emis de

B.N.P. C.A.P.

Ca urmare a faptului

că nu a fost soluționată până în prezent notificarea în baza Legii nr. 10/2001,

reclamanții au formulat acțiune în revendicare pentru restituirea diferenței de

teren de 166 mp, ce a făcut parte din imobilul proprietatea autorului V.D.

Conform expertizei

efectuată în apel, fostul imobil teren și construcție din sector 1, a avut suprafață de 606 mp, conform actelor de proprietate și planului cadastral întocmit în anul

1966 și eliberat de Primăria Municipiului București - Direcția de cadastru.

Lucrările de sistematizare efectuate în zonă au afectat 166 mp care se găsește

pe latura de vest. Această diferență de teren de 166 mp ce a făcut parte din

suprafața inițială de imobilului este în prezent teren viran, fiind suprafață

liberă de construcții și de rețele edilitare. O parte din această suprafață

este amenajată ca parcare auto în suprafață de 96 mp de către locatari.

Concluziile

expertului D.Z., care a efectuat expertiza, au fost în sensul că terenul de 166

mp poate fi restituit propunând două variante.

S-a mai reținut că,

terenul revendicat în suprafață de 166 mp și identificat prin raportul de

expertiză efectuat în apel, face parte din suprafața de 606 mp ce a aparținut

autorului reclamanților (bunicul acestora și tatăl numitei N.E.) și care a fost

trecut în proprietatea statului în mod abuziv prin Decretul nr. 224/1951.

Aspectele stabilite

cu putere de lucru judecat în sentința civilă nr. 9889 din 17 septembrie 1994

urmează a fi avute în vedere în sensul că întreg imobilul a fost trecut abuziv

în proprietatea statului, cu încălcarea art. 4 din Decretul nr. 224/1951, art. 480

și 481 C. civ. și a Constituției din anul 1948.

Faptul că autoarea

reclamanților N.E. nu a revendicat decât 440 mp și construcția aferentă nu

îngrădește dreptul reclamanților - moștenitorii acesteia, de a solicita și

restituirea diferenței de teren, cu atât mai mult cu cât pentru această

suprafață a fost formulată și notificare în baza Legii nr. 10/2001, încă

nesoluționată. Până în prezent nu au fost acordate despăgubiri pentru această

suprafață ca urmare a preluării abuzive de către stat.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul

General invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- În mod greșit

instanța de apel a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie

suprafața de 166 mp teren având în vedere că prin sentința civilă nr. 9889/2004

s-a constatat dreptul de proprietate al autoarei reclamanților N.E. doar pentru

suprafața de 440 mp situat în, sector 1. N.E. a vândut reclamanților prin

contract de vânzare - cumpărare doar suprafața de 440 mp teren.

- Reclamanții și-au

valorificat dreptul de proprietate atât prin autoarea lor N.E. cât și personal

într-o acțiune în revendicare în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al

Municipiului București și SC H. Nord.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs se constată fondat recursul în

considerentele celor ce succed:

Reclamanții au

investit Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, cu

soluționarea unei acțiuni în revendicare în temeiul dreptului comun respectiv, art.

480 C. civ., cadru procesual și temeiul de drept fiind respectate întocmai de

instanțele fondului.

Revendicarea este o

acțiune reală și petitorie, pentru că reclamantul cere să i se predea bunul în

temeiul dreptului său de proprietate.

Într-o astfel de

acțiune reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de

proprietate, care constituie temeiul acțiunii în revendicare.

În speța supusă

analizei, reclamanții revendică prin comparare de titluri așa cum se arată în

cererea de chemare în judecată, un teren în suprafață de 166 mp situat în

București, sector 1 invocând drept titlu de proprietate, contractul de

vânzare-cumpărare din 5 mai 1995 în baza căruia au cumpărat de la autoarea lor

N.E. suprafața de 440 mp situat la adresa indicată mai sus. Pentru această

suprafață de teren de 440 mp s-a constatat, prin sentința civilă nr. 414 din 16

ianuarie 1996 că, reclamantul N.Ș. este cumpărător de bună credință.

Ca urmare reclamantul

N.Ș. prin acțiunea de față nu poate revendica o suprafață mai mare de teren

decât cea arătată în titlul său de proprietate respectiv, contractul de

vânzare-cumpărare din 5 mai 1995 și confirmat de o hotărâre judecătorească.

Suprafața de 166 mp

revendicată de la pârâtul Municipiul București prin Primarul General nu a fost

valorificată de autoarea reclamanților. Aceasta în calitate de moștenitoare al

lui V.P.D. la momentul revendicării bunului situat în București, sector 1, s-a

declarat mulțumită cu suprafața de teren de 440 mp situată la această adresă,

suprafață de teren pe care ulterior a înstrăinat-o fiului său, reclamantului N.Ș.

În concluzie,

autoarea N.E. nu putea să transmită prin acte de dispoziție un bun care nu se

afla în posesia sa, și, pentru care nu deținea nici un înscris.

Faptul că terenul în

discuție a aparținut numitului V.P.D. nu este suficient pentru a fi valorificat

de reclamanți printr-o acțiune în revendicare pe dreptul comun, având în vedere

caracterele juridice ale acestei acțiuni, a cărei admisibilitate este condiționată

de faptul că, reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de

proprietate.

Cum reclamanții nu au

dovedit că sunt titularii dreptului de proprietate și pentru suprafața

revendicată de 166 mp, acțiunea în revendicare nu poate fi primită cum, corect

a reținut instanța fondului.

Considerentele

instanței de apel, invocate ca temei în admiterea acțiunii în revendicare, în

sensul că pentru terenul revendicat de 166 mp care face parte din suprafața de

606 mp. s-a formulat notificare, ce nu a fost soluționată, nu au relevanță în

soluționarea unei acțiuni având ca temei de drept art. 480 C. civ., temei de

drept invocat de reclamanți, iar instanțele de judecată potrivit art. 129 C.

proc. civ. sunt obligate să se pronunțe numai cu privire la obiectul dedus

judecății.

Argumentele reținute

de instanța de apel, în acest sens, erau legale numai în cadrul unei acțiuni

prin care se solicita obligarea pârâtei să soluționeze notificarea formulată în

baza Legii nr. 10/2001, deci alt temei de drept, altă acțiune, cu alt obiect.

Așadar, în raport de

cele reținute este cert că în cauză sunt incidente motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind nelegală,

motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge ca

nefondat apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 1715 din 14

noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva Deciziei

nr. 561/ A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge apelul declarat de

reclamanții N.Ș.R.B., N.D.A., N.D.N. și S.V.C. împotriva sentinței nr. 1715 din

14 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2011.