ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5712/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea, disjunsă din Dosarul nr.

1482/46/2011, în care cererea inițială a fost înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești la 28 noiembrie 2011, reclamantele Gh. M., M.C.E. și F.M.M. au

chemat în judecată Universitatea SH și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului pentru a fi obligată prima pârâtă să elibereze

diplomele de licență și foile matricole ca suplimente ale diplomelor, respectiv

pentru a fi obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea în termen de maxim

30 de zile de la pronunțare a formularelor tipizate constând în diplomele de

licență și suplimentele de diplomă.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că reclamantele au absolvit Facultatea de Drept și Administrație

Publică din cadrul Universității SH susținând și promovând examenul de licență

în sesiunea iulie 2009, la Centrul Teritorial Pitești examen în urma căruia

le-au fost eliberate adeverințe.

Reclamantele au

formulat cereri pentru eliberarea adeverințelor, dar nu le-au fost eliberate,

deși au promovat același examen în sesiunea iulie 2009.

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare invocând excepția

lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantelor referitor la capătul de cerere privind avizul pentru tipărirea

diplomelor de licență iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Universitatea SH a

formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând să se constate că pârâta și-a

îndeplinit obligațiile legale față de reclamante, în sensul că după finalizarea

studiilor le-a eliberat adeverințe de absolvire, potrivit art. 7 din Ordinul

nr. 2284/2007 și solicitând totodată M.E.C.T.S. avizarea tipăririi formularelor

tipizate necesare.

Prin Sentința nr.

89/F-CONT din 9 martie 2012, Curtea de Apel Pitești a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor față de Ministerul Educației

Cercetării Tineretului și Sportului, a admis excepția lipsei procedurii

prealabile și a respins cererea formulată de reclamantele GH. M., M.C.E. și

F.M., față de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului ca

inadmisibilă, a respins cererea formulată de reclamante față de Universitatea

SH, a respins cererea de chemare în garanție a Universității SH, față de

Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului.

În ceea ce privește

lipsa plângerii prealabile și a lipsei calității procesuale active a

reclamantelor, invocate în întâmpinarea formulată de Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, Curtea a reținut următoarele.

În speță, s-a

constatat că reclamantele nu au sesizat Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului cu o cerere în sensul tipăririi formularelor tipizate

pentru diplomele de licență și suplimentele de diplome. Faptul că între

reclamante și minister nu se poate reține existența unui raport juridic de

drept substanțial, acesta fiind legat între universități și M.E.C.T.S., față de

prevederile Ordinul nr. 2284/2007, nu este de natură să înlăture

obligativitatea acestora de a parcurge procedura prealabilă, de vreme ce

reclamantele justifică un interes în executarea obligației ministerului în

raport cu universitatea în cadrul căreia și-au desfășurat cursurile.

În opinia instanței

eliberarea formularelor în discuție, chiar dacă se realizează față de

universitate, este în interesul reclamantelor, care, la finalizarea studiilor,

sunt îndreptățite să-și primească diploma de licență.

Așadar, reclamantele

au calitate procesuală activă în ce privește solicitarea în contradictoriu cu

M.E.C.T.S. de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de

licență și suplimentele de diplomă.

În acest context, s-a

constatat că reclamantele nu au sesizat M.E.C.T.S. cu o cerere prealabilă în

acest sens.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că pârâta Universitatea SH a efectuat o serie de demersuri

față de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru

tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009,

fără însă a se onora integral solicitarea.

În opinia Curții,

dacă legea învățământului arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor

de specializări se stabilește de Ministerul Educației Naționale, iar pe baza

acestuia, conform Legii nr. 88/1993 în vigoare la data analizată, în temeiul

cererii și a dosarului de evaluare întocmit de fiecare instituție de învățământ

superior, se întocmește actul administrativ normativ prin care se stabilesc

specializările care pot funcționa în fiecare instituție, înseamnă că lipsa

mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în

raport de forma de organizare (învățământ), nu dă dreptul instituției

respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în

respectiva formă de învățământ.

S-a reținut pe de

altă parte, că forma de învățământ ID la Drept, nu este menționată nici în

anexa 3 pct. 6 a H.G. nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de

licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările

organizate de acestea și nici în H.G. nr. 635/2008, aceeași poziție în anexă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Gh. M. criticând sentința atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 13

iunie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat

necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În legătură cu

această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă

relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art.

159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în

cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei

instanțe de alt grad.

Potrivit art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este

competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în

cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată

competența instanței sesizate.

Înalta Curte constată

că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către

judecătorul fondului cauzei.

Mai precis, învestită

cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Pitești nu a dat eficiență dispozițiilor

art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este

competentă material să judece pricina.

Totodată, Înalta

Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158

alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind

trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent.

Pe acest aspect,

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care

nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte,

prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de

competență între instanțe.

Pentru că nu a fost

stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea

prevederilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta

Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ.

În privința acestui

motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea normelor de competență.

Obiectul litigiului,

în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei

universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în

judecată și MECTS, pentru un capăt de cerere subsidiar.

Pârâta Universitatea

SH poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această

definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care

acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim

public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "SH" din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În cauza de față,

Universitatea "SH" nu poate fi o autoritate administrativă autonomă,

întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei

delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "SH" din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "SH" nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică

locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță,

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, trebuie

precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și

incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Gh. M. împotriva Sentinței nr. 89/F-CONT din 9 martie 2012 a Curții

de Apel Pitești, secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM