ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5712/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea, disjunsă din Dosarul nr. 1482/46/2011, în care cererea inițială a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la 28 noiembrie 2011, reclamantele Gh. M., M.C.E. și F.M.M. au chemat în judecată Universitatea SH și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru a fi obligată prima pârâtă să elibereze diplomele de licență și foile matricole ca suplimente ale diplomelor, respectiv pentru a fi obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea în termen de maxim 30 de zile de la pronunțare a formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantele au absolvit Facultatea de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității SH susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, la Centrul Teritorial Pitești examen în urma căruia le-au fost eliberate adeverințe.

Reclamantele au formulat cereri pentru eliberarea adeverințelor, dar nu le-au fost eliberate, deși au promovat același examen în sesiunea iulie 2009. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor referitor la capătul de cerere privind avizul pentru tipărirea diplomelor de licență iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată. Universitatea SH a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând să se constate că pârâta și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamante, în sensul că după finalizarea studiilor le-a eliberat adeverințe de absolvire, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007 și solicitând totodată M.E.C.T.S.

avizarea tipăririi formularelor tipizate necesare. Prin Sentința nr. 89/F-CONT din 9 martie 2012, Curtea de Apel Pitești a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor față de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins cererea formulată de reclamantele GH. M., M.C.E. și F.M., față de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului ca inadmisibilă, a respins cererea formulată de reclamante față de Universitatea SH, a respins cererea de chemare în garanție a Universității SH, față de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului. În ceea ce privește lipsa plângerii prealabile și a lipsei calității procesuale active a reclamantelor, invocate în întâmpinarea formulată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Curtea a reținut următoarele.

În speță, s-a constatat că reclamantele nu au sesizat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu o cerere în sensul tipăririi formularelor tipizate pentru diplomele de licență și suplimentele de diplome. Faptul că între reclamante și minister nu se poate reține existența unui raport juridic de drept substanțial, acesta fiind legat între universități și M.E.C.T.S., față de prevederile Ordinul nr. 2284/2007, nu este de natură să înlăture obligativitatea acestora de a parcurge procedura prealabilă, de vreme ce reclamantele justifică un interes în executarea obligației ministerului în raport cu universitatea în cadrul căreia și-au desfășurat cursurile. În opinia instanței eliberarea formularelor în discuție, chiar dacă se realizează față de universitate, este în interesul reclamantelor, care, la finalizarea studiilor, sunt îndreptățite să-și primească diploma de licență.

Așadar, reclamantele au calitate procesuală activă în ce privește solicitarea în contradictoriu cu M.E.C.T.S. de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. În acest context, s-a constatat că reclamantele nu au sesizat M.E.C.T.S. cu o cerere prealabilă în acest sens. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că pârâta Universitatea SH a efectuat o serie de demersuri față de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009, fără însă a se onora integral solicitarea.

În opinia Curții, dacă legea învățământului arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de Ministerul Educației Naționale, iar pe baza acestuia, conform Legii nr. 88/1993 în vigoare la data analizată, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmit de fiecare instituție de învățământ superior, se întocmește actul administrativ normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție, înseamnă că lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare (învățământ), nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.

S-a reținut pe de altă parte, că forma de învățământ ID la Drept, nu este menționată nici în anexa 3 pct. 6 a H.G. nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea și nici în H.G. nr. 635/2008, aceeași poziție în anexă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Gh. M. criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din 13 iunie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În legătură cu această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159 1 alin. (4) C. proc.

civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010. Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad. Potrivit art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei.

Mai precis, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Pitești nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc.

civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe. Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență. Obiectul litigiului, în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și MECTS, pentru un capăt de cerere subsidiar.

Pârâta Universitatea SH poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "SH" din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea "SH" nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea "SH" din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea "SH" nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, trebuie precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Gh. M. împotriva Sentinței nr. 89/F-CONT din 9 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013. Procesat de GGC - LM