ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7570/2013

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată sub nr. 411/44/2012 reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâtele Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună obligarea primei pârâte să-i elibereze diploma de licență promoția 2009, iar ce-a de a doua pârâtă să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență. Pârâta M.E.C.T.S. prin întâmpinarea formulată a invocat excepția calității procesuale active a reclamantului reținând că procedura de eliberare a avizelor necesare formularelor tipizate implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S.

și SC R. SA și nicidecum absolvenții universității respective. Pârâta Universitatea S.H., prin întâmpinare a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale fata de reclamant. Considerând că vinovat de neeliberarea diplomei se face M.E.C.T.S., a formulat cerere de chemare în garanție a acestei instituții solicitând obligarea acesteia sa aprobe tipărirea formularelor diplome de licență. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 433 din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta M.E.C.T.S., a fost respinsă cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S. formulată de pârâta Universitatea S.H. Instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul D.I.

în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și M.E.C.T.S., în sensul că a fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență. Instanța a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență promoția 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția invocată, cât și cererea de chemare în garanție sunt nefondate. Instanța de primă jurisdicție a reținut că reclamantul este absolvent al facultății de drept, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, iar M.E.C.T.S. a refuzat în mod constant să dea avizul pentru tipărirea formularelor diplomelor de licență, constatând astfel că reclamantul este îndreptățit să solicite obligarea la emiterea avizului.

Instanța a constatat că Universitatea S.H. a făcut dovada că a făcut demersuri pentru obținerea avizului, însă acțiunile sale au rămas fără rezultat. Referitor la cererea de chemare în garanție, Curtea a respins-o ca nefondată, întrucât M.E.C.T.S. are deja calitatea de pârâtă, reclamantul solicitând obligarea acesteia să avizeze tipărirea formularelor pentru diplomele de licență. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că potrivit dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele și cu diploma de absolvire, care în baza disp.

art. 20 din lege se poate solicita Senatului instituției de învățământ superior. Așa cum rezultă din cap. VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptățite diploma de licență. Din adeverința emisă de pârâta Universitatea „S.H.” rezultă că reclamantul a fost admis să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat, astfel că în mod justificat i s-a eliberat adeverința din care a rezultat că este licențiat în drept. Referitor la specializarea urmată de reclamant, pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, Curtea a constatat că prin metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor din 21 mai 2009, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H.

are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”. Curtea a constatat că și al doilea capăt de cerere este întemeiat având în vedere că pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul M.E.C. 3. Recursurile formulate de Universitatea S.H. și M.E.N. Prin cererea de recurs formulată, Universitatea S.H. a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de universitate. S-a susținut că cererea de chemare în garanție este întemeiată deoarece admiterea sa asigură efectiv punerea în executare a sentinței recurate, în condițiile în care eliberarea diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S.

în calitate de autoritate competentă și chemat în garanție. Pentru aceste considerente, s-a susținut că chemarea în garanție a M.E.C.T.S. este o necesitate obiectivă, deoarece diploma de licență se emite numai cu avizul M.E.C.T.S., existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, respectiv cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități. Prin cererea de recurs formulată de M.E.C.T.S. s-a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Recurentul M.E.C.T.S. a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., respectiv faptul că sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Recurentul a susținut că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. S-a arătat că aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. S-a susținut că prin hotărârea pronunțată, care a stabilit că anumite programe de studii nu au nevoie de obținerea acreditării prevăzute de lege, instanța de fond s-a substituit M.E.C.T.S., A.R.A.C.I.S. și Instituțiilor de Învățământ superior, depășind astfel limitele puterii judecătorești.

Recurentul M.E.C.T.S. a invocat în susținerea cererii și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S. S-a arătat că instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 3041 C. proc.

civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, ca instanță de fond, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată se referă la obligarea pârâtei Universitatea S.H.

la eliberarea diplomei de licență, suplimentul la diploma de licența, iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate. Înalta Curte reține că pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Prin Legea nr. 443/2002 a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Înalta Curte a reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. În speță, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ ce trebuie emis de o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul. Văzând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o instanță de la domiciliul reclamantului, Înalta Curte va respecta alegerea de instanță formulată de reclamant, conform normei legale arătate. Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile formulate de Universitatea S.H. și M.E.N. împotriva sentinței nr. 433 din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013.