ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7570/2013

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 411/44/2012

reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâtele Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună obligarea primei pârâte

să-i elibereze diploma de licență promoția 2009, iar ce-a de a doua pârâtă să

aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență.

Pârâta M.E.C.T.S.

prin întâmpinarea formulată a invocat excepția calității procesuale active a reclamantului

reținând că procedura de eliberare a avizelor necesare formularelor tipizate

implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S.

și SC R. SA și nicidecum absolvenții universității respective.

Pârâta Universitatea

S.H., prin întâmpinare a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale fata de

reclamant.

Considerând că

vinovat de neeliberarea diplomei se face M.E.C.T.S., a formulat cerere de

chemare în garanție a acestei instituții solicitând obligarea acesteia sa

aprobe tipărirea formularelor diplome de licență.

de fond

Prin sentința nr. 433

din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată

excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta M.E.C.T.S., a fost

respinsă cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S. formulată de pârâta

Universitatea S.H.

Instanța a admis

acțiunea formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâții Universitatea

S.H. și M.E.C.T.S., în sensul că a fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe

tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență.

Instanța a obligat

pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență

promoția 2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

excepția invocată, cât și cererea de chemare

în garanție sunt nefondate.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că reclamantul este absolvent al facultății de drept,

promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, iar M.E.C.T.S. a refuzat

în mod constant să dea avizul pentru tipărirea formularelor diplomelor de

licență, constatând astfel că reclamantul este îndreptățit să solicite

obligarea la emiterea avizului.

Instanța a constatat

că Universitatea S.H. a făcut dovada că a făcut demersuri pentru obținerea

avizului, însă acțiunile sale au rămas fără rezultat.

Referitor la cererea

de chemare în garanție, Curtea a respins-o ca nefondată, întrucât M.E.C.T.S.

are deja calitatea de pârâtă, reclamantul solicitând obligarea acesteia să

avizeze tipărirea formularelor pentru diplomele de licență.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat că potrivit dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind

regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, după

finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de

absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor,

se face printre altele și cu diploma de absolvire, care în baza disp. art. 20

din lege se poate solicita Senatului instituției de învățământ superior.

Așa cum rezultă din

cap. VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor

emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, aceasta s-a obligat să elibereze

persoanelor îndreptățite diploma de licență.

Din adeverința emisă

de pârâta Universitatea „S.H.” rezultă că reclamantul a fost admis să susțină

examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat, astfel

că în mod justificat i s-a eliberat adeverința din care a rezultat că este

licențiat în drept.

Referitor la

specializarea urmată de reclamant, pentru care instituția de învățământ nu avea

autorizare sau acreditare provizorie, Curtea a constatat că prin metodologia

organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor din 21 mai 2009,

aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are

acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”.

Curtea a constatat că

și al doilea capăt de cerere este întemeiat având în vedere că pentru tipărirea

diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul M.E.C.

formulate de Universitatea S.H. și M.E.N.

Prin cererea de

recurs formulată, Universitatea S.H. a criticat hotărârea instanței de fond,

arătând că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție

formulată de universitate.

S-a susținut că

cererea de chemare în garanție este întemeiată deoarece admiterea sa asigură

efectiv punerea în executare a sentinței recurate, în condițiile în care

eliberarea diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi

formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S. în calitate de

autoritate competentă și chemat în garanție.

Pentru aceste

considerente, s-a susținut că chemarea în garanție a M.E.C.T.S. este o

necesitate obiectivă, deoarece diploma de licență se emite numai cu avizul M.E.C.T.S.,

existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri,

respectiv cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în

raport de competența fiecărei autorități.

Prin cererea de

recurs formulată de M.E.C.T.S. s-a criticat soluția instanței de fond ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul M.E.C.T.S.

a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., respectiv faptul că sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Recurentul a susținut

că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au

promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de

învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform

legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. S-a

arătat că aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri

de guvern care se actualizează anual.

S-a susținut că prin

hotărârea pronunțată, care a stabilit că anumite programe de studii nu au

nevoie de obținerea acreditării prevăzute de lege, instanța de fond s-a

substituit M.E.C.T.S., A.R.A.C.I.S. și Instituțiilor de Învățământ superior,

depășind astfel limitele puterii judecătorești.

Recurentul M.E.C.T.S.

a invocat în susținerea cererii și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că instanța a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului

superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii

se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S.

S-a arătat că

instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt

acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările

universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat

prevederile legale aplicabile speței.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție în

temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de

recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând

incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite

recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Vrancea, ca instanță de fond, pentru considerentele

ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.

304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere

când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

se referă la obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de

licență, suplimentul la diploma de licența, iar pârâtul M.E.C.T.S. să

aprobe tipărirea formularelor tipizate.

Înalta Curte reține

că pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate

publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care,

potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Prin Legea nr. 443/2002

a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol

de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Înalta Curte a

reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

discuție.

În speță, o asemenea

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art.

10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii

și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului

litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ ce trebuie emis de

o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită

exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul.

Văzând și

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care

reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o

instanță de la domiciliul reclamantului, Înalta Curte va respecta alegerea de instanță

formulată de reclamant, conform normei legale arătate.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

formulate de Universitatea S.H. și M.E.N. împotriva sentinței nr. 433 din 9

octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2013.