ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7570/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7570/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 411/44/2012
reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâtele Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.,
solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună obligarea primei pârâte
să-i elibereze diploma de licență promoția 2009, iar ce-a de a doua pârâtă să
aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență.
Pârâta M.E.C.T.S.
prin întâmpinarea formulată a invocat excepția calității procesuale active a reclamantului
reținând că procedura de eliberare a avizelor necesare formularelor tipizate
implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S.
și SC R. SA și nicidecum absolvenții universității respective.
Pârâta Universitatea
S.H., prin întâmpinare a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale fata de
reclamant.
Considerând că
vinovat de neeliberarea diplomei se face M.E.C.T.S., a formulat cerere de
chemare în garanție a acestei instituții solicitând obligarea acesteia sa
aprobe tipărirea formularelor diplome de licență.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința nr. 433
din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată
excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta M.E.C.T.S., a fost
respinsă cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S. formulată de pârâta
Universitatea S.H.
Instanța a admis
acțiunea formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâții Universitatea
S.H. și M.E.C.T.S., în sensul că a fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe
tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență.
Instanța a obligat
pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență
promoția 2009.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că
excepția invocată, cât și cererea de chemare
în garanție sunt nefondate.
Instanța de primă
jurisdicție a reținut că reclamantul este absolvent al facultății de drept,
promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, iar M.E.C.T.S. a refuzat
în mod constant să dea avizul pentru tipărirea formularelor diplomelor de
licență, constatând astfel că reclamantul este îndreptățit să solicite
obligarea la emiterea avizului.
Instanța a constatat
că Universitatea S.H. a făcut dovada că a făcut demersuri pentru obținerea
avizului, însă acțiunile sale au rămas fără rezultat.
Referitor la cererea
de chemare în garanție, Curtea a respins-o ca nefondată, întrucât M.E.C.T.S.
are deja calitatea de pârâtă, reclamantul solicitând obligarea acesteia să
avizeze tipărirea formularelor pentru diplomele de licență.
Pe fondul cauzei,
Curtea a constatat că potrivit dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind
regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, după
finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de
absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.
Potrivit
dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor,
se face printre altele și cu diploma de absolvire, care în baza disp. art. 20
din lege se poate solicita Senatului instituției de învățământ superior.
Așa cum rezultă din
cap. VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor
emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, aceasta s-a obligat să elibereze
persoanelor îndreptățite diploma de licență.
Din adeverința emisă
de pârâta Universitatea „S.H.” rezultă că reclamantul a fost admis să susțină
examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat, astfel
că în mod justificat i s-a eliberat adeverința din care a rezultat că este
licențiat în drept.
Referitor la
specializarea urmată de reclamant, pentru care instituția de învățământ nu avea
autorizare sau acreditare provizorie, Curtea a constatat că prin metodologia
organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor din 21 mai 2009,
aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are
acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”.
Curtea a constatat că
și al doilea capăt de cerere este întemeiat având în vedere că pentru tipărirea
diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul M.E.C.
Recursurile
formulate de Universitatea S.H. și M.E.N.
Prin cererea de
recurs formulată, Universitatea S.H. a criticat hotărârea instanței de fond,
arătând că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție
formulată de universitate.
S-a susținut că
cererea de chemare în garanție este întemeiată deoarece admiterea sa asigură
efectiv punerea în executare a sentinței recurate, în condițiile în care
eliberarea diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi
formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S. în calitate de
autoritate competentă și chemat în garanție.
Pentru aceste
considerente, s-a susținut că chemarea în garanție a M.E.C.T.S. este o
necesitate obiectivă, deoarece diploma de licență se emite numai cu avizul M.E.C.T.S.,
existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri,
respectiv cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în
raport de competența fiecărei autorități.
Prin cererea de
recurs formulată de M.E.C.T.S. s-a criticat soluția instanței de fond ca
netemeinică și nelegală.
Recurentul M.E.C.T.S.
a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.
civ., respectiv faptul că sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu
depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Recurentul a susținut
că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au
promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de
învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform
legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. S-a
arătat că aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri
de guvern care se actualizează anual.
S-a susținut că prin
hotărârea pronunțată, care a stabilit că anumite programe de studii nu au
nevoie de obținerea acreditării prevăzute de lege, instanța de fond s-a
substituit M.E.C.T.S., A.R.A.C.I.S. și Instituțiilor de Învățământ superior,
depășind astfel limitele puterii judecătorești.
Recurentul M.E.C.T.S.
a invocat în susținerea cererii și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
susținând că instanța a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului
superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii
se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S.
S-a arătat că
instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt
acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările
universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat
prevederile legale aplicabile speței.
II. Decizia instanței
de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție în
temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de
recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând
incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite
recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă
soluționare la Tribunalul Vrancea, ca instanță de fond, pentru considerentele
ce urmează.
În conformitate cu
dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot
fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.
304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere
când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
Analizând actele
dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată
se referă la obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de
licență, suplimentul la diploma de licența, iar pârâtul M.E.C.T.S. să
aprobe tipărirea formularelor tipizate.
Înalta Curte reține
că pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate
publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,
care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care,
potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să
presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Prin Legea nr. 443/2002
a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de
învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,
parte a sistemului național de învățământ.
Potrivit art. 1 din
H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației
publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol
de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în
domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării
tehnologice, tineretului și sportului.
Înalta Curte a
reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor
pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,
niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în
discuție.
În speță, o asemenea
universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice
locale.
În conformitate cu
dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile
privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se
soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a
reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art.
10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii
și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului
litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora.
Având în vedere
obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ ce trebuie emis de
o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită
exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul.
Văzând și
dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care
reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la
domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o
instanță de la domiciliul reclamantului, Înalta Curte va respecta alegerea de instanță
formulată de reclamant, conform normei legale arătate.
Pentru aceste
considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o
instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite
cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
formulate de Universitatea S.H. și M.E.N. împotriva sentinței nr. 433 din 9
octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 decembrie 2013.