ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5137/2013

HOTĂRÂRE
24.04.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5137/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 mai

2011 la Tribunalul Giurgiu, reclamantul B.F. a solicitat ca, în contradictoriu

cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu, Inspectoratul General

a Poliției de Frontieră și comisarul șef de poliție N.G., să se dispună:

- obligarea pârâtului

Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu la depunerea copiei certificate a

dosarului său de pensie și a documentelor care au stat la baza încadrării

activității desfășurate în perioada 16 iulie 1992 - 31 mai 2009 în condiții

normale de muncă și respectiv, în condiții deosebite de muncă;

- obligarea aceluiași

pârât să efectueze demersurile necesare pentru încadrarea activităților desfășurate

ca militar în perioada decembrie 1989 - martie 1990 în "alte

activități";

- obligarea aceluiași

pârât să solicite Inspectoratului General al Poliției de Frontieră refacerea

adeverinței nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 și încadrarea în mod corect a activității

în perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 și 1

decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiții de muncă deosebite, speciale sau alte

condiții și să refacă fișa de pensie, partea a II-a pct. 9 "Date privind

încadrarea în condiții de muncă speciale și deosebite și să o depună la Casa

Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor pentru

revizuirea deciziei de pensie;

- obligarea pârâtului

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să refacă adeverința nr. 251.737

din 14 aprilie 2011 și să procedeze la încadrarea activității desfășurate în

perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 și 1 decembrie

2004 - 1 mai 2009 în condiții de muncă deosebite, speciale sau alte condiții;

- obligarea pârâtei

N.G. să refacă adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, să depună la dosar

toate documentele de personal care se referă la reclamant pentru perioadele 1

mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 și 1 decembrie 2004 - 1 mai

2009, să plătească daune materiale în sumă de 2.500 RON și daune morale în sumă

de 2.000 RON.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâții au încadrat greșit în condiții

deosebite, speciale sau alte activități perioadele lucrate între decembrie 1989

și mai 2009, cu încălcarea și interpretarea discriminatorie a prevederilor din

H.G. nr. 1294/2001 și din H.G. nr. 1822/2004, ceea ce a prejudiciat cuantumul

drepturilor bănești cuvenite cu titlu de pensie.

La data de 20

octombrie 2011, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 3 alin. (3) Cap. II din Anexa la Ordinul M.A.I. nr. 489/2005, cu motivarea

că, adaugă în mod nelegal alte condiții la cele prevăzute la alin. (1), Cap. I

din Anexa H.G. nr. 1822/2004.

Pârâtul Inspectoratul

de Poliție al Județului Giurgiu a formulat întâmpinare, prin care a invocat

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport cu dispozițiile art. 4

din Legea nr. 554/2004, susținând că ordinul contestat nu este un act

administrativ unilateral cu caracter individual și din acest motiv, nu intră în

sfera actelor care pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate.

Prin Sentința civilă

nr. 430 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a declinat în

favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererilor

formulate în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră și N.G. și a dispus cererea formulată împotriva pârâtului

Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu, pentru care s-a dispus formarea

unui nou dosar, conform dispozițiilor art. 99 alin. (4) din Regulamentul de

ordine interioară al instanțelor judecătorești.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 4186 din 21 iunie 2012, prin care a respins excepția

inadmisibilității invocată cu privire la excepția de nelegalitate și a respins

ca nefondate excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din

Ordinul M.A.I. nr. 489/2005 și acțiunea pe fond formulate de reclamantul B.F..

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că este admisibilă excepția de

nelegalitate invocată de reclamant cu privire la un act administrativ cu

caracter normativ, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din capitolul II din Anexa

Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 489/2005 a fost

respinsă ca nefondată, constatându-se conformitatea acestora cu actul normativ

ierarhic superior, în aplicarea cărora au fost emise și anume, H.G. nr.

1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții

deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști.

Astfel, s-a avut în

vedere că, ordinul contestat pe calea incidentă a excepției de nelegalitate, a

fost emis în baza și în limitele fixate prin dispozițiile art. 6 din H.G. nr.

1822/2004, care prevăd că, stabilirea metodologiei de încadrare a locurilor de

muncă și activităților desfășurate de polițiști în condiții deosebite, speciale

sau alte condiții, procedura de nominalizare a personalului care își desfășoară

activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiții, nominalizarea

locurilor de muncă, unităților, activităților și/sau a funcțiilor, precum și

evidența perioadelor de activitate în aceste condiții se fac prin norme interne

de aplicare a hotărârii respective, aprobate prin ordin al ministrului

administrației și internelor, cu avizul structurii proprii de specialitate cu

atribuții de inspecție a muncii.

Pe fondul cauzei, în

limitele învestirii sale, prima instanță a reținut că, potrivit evidenței

întocmite pe numele reclamantului cu privire la perioadele lucrate în locuri și

activități cu condiții deosebite, speciale/alte condiții, activitatea desfășurată

în perioada 1 aprilie 2001 - 30 aprilie 2003 se încadrează în condiții

deosebite de muncă, potrivit Ordinului S 289952 din 15 martie 2002, activitatea

în perioada 1 mai 2003 - 30 noiembrie 2004 se încadrează în condiții speciale

de muncă, potrivit Ordinului S 389393 din 23 aprilie 2003, iar activitatea

desfășurată în perioada 1 decembrie 2004 - 30 aprilie 2009 se încadrează în

condiții deosebite de muncă, potrivit Ordinului S 208209 din 29 noiembrie 2004.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că, pentru perioada 1 mai 1993 - 1 iulie 2000 nu au fost

depuse dovezi din care să rezulte că reclamantul a desfășurat cu caracter

permanent activități care să poată fi încadrate în condiții speciale de muncă,

potrivit pct. 7 și pct. 8 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 și să

justifice emiterea unei dispoziții de personal a șefului unității de încadrare

în condiții speciale de muncă. Nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor

legale, s-a considerat că pârâtul Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră a refuzat în mod justificat eliberarea unei adeverințe în sensul

solicitat de reclamant.

Cererile de acordare

a daunelor morale și materiale au fost respinse cu motivarea că, nu sunt

îndeplinite condițiile stabilirii răspunderii civile delictuale, deoarece nu

s-a constatat că adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 ar cuprinde

mențiuni eronate cu privire la activitatea desfășurată de reclamant în condiții

deosebite și speciale de muncă.

Acțiunea formulată

împotriva pârâtei N.G. a fost respinsă față de dispozițiile art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, persoana care a contribuit la

elaborarea, emiterea sau încheierea actului poate fi obligată la plata de

despăgubiri în solidar cu autoritatea publică pârâtă numai în cazul admiterii

acțiunii și constatării nelegalității actului respectiv, iar această condiție

nu s-a îndeplinit în cauză.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, au fost declarate recursuri de către reclamantul B.F., atât cu

privire la soluția dată excepției de nelegalitate, cât și în ceea ce privește

soluția pronunțată pe fondul cauzei.

În recursul declarat

împotriva soluției de respingere a excepției de nelegalitate, s-a arătat că a

fost greșit examinată competența Ministerului Administrației și Internelor în

emiterea ordinului contestat, fără a se analiza neconformitatea acestuia cu

prevederile H.G. nr. 1822/2004 și ale Legii nr. 24/2000, deoarece se modifică

în mod nelegal conținutul unui act normativ superior cu privire la locurile de

muncă și activitățile specifice, care dau dreptul la încadrarea în condiții

deosebite, speciale și alte condiții, prin impunerea unor condiții care nu au

fost prevăzute de legiuitor.

În recursul declarat

cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, s-a solicitat modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră să refacă adeverința nr. 251.737 din 14

aprilie 2011, prin încadrarea perioadelor 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie

2000 - 1 mai 2003 și 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiții de muncă

deosebite, speciale sau alte condiții, precum și obligarea intimaților - pârâți

la plata de daune materiale în sumă de 2.500 RON și de daune morale în sumă de

În primul motiv de

recurs, s-a susținut că instanța de fond nu a analizat documentele depuse cu

privire la activitatea desfășurată în perioadele 1993 - 2000, 2001 - 2003 și

2004 - 2009, din care rezultă îndeplinirea cerințelor prevăzute în Anexa H.G.

nr. 1822/2001 pentru încadrarea în condiții speciale, deosebite și alte

condiții de muncă.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, s-a învederat că, pentru perioada 1993 - 2000, încadrarea

activității recurentului în condiții speciale de muncă se impunea față de

prevederile cap. II, pct. 12 din Anexa la H.G. nr. 1294/2001, astfel cum a fost

completată și modificată prin H.G. nr. 1019/2010.

În ultimul motiv de

recurs, recurentul a susținut că, în perioada 16 iulie 1992 - 16 iulie 2000 a

fost cadru militar în compartimentele "pregătire de luptă",

"armament", "chimic", "comunicații", a manipulat

armamentul individual și a lucrat într-o unitate, militară, care a avut în

dotare și exploatare stații radio de unde ultrascurte și unde scurte, situație

confirmată de înscrisurile depuse la dosar și care, în opinia sa, de asemenea,

nu a fost avută în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței atacate.

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Capitolul II al Anexei

Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 489/2005 a fost respinsă

în mod judicios de către judecătorul fondului, ca urmare a constatării

conformității acestui act administrativ cu actele normative cu forță juridică

superioară, prin respectarea principiului ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, consacrat în art. 1 și 5 din Constituția României.

Analizând în concret

motivele de nelegalitate pentru care a fost contestat pe cale incidentală

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 489/2005, prima instanță a

reținut întemeiat că, acest ordin corespunde atât limitelor de reglementare

recunoscute autorității emitente, cât și conținutului actului normativ cu forță

juridică superioară pentru aplicarea căruia a fost emis și anume, H.G. nr.

1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții

deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști.

În consecință, sunt

vădit nefondate criticile prin care s-a susținut în recurs că nu a fost

examinat obiectul excepției de nelegalitate deduse judecății și că, nu a fost

avută în vedere modificarea adusă prin ordinul contestat la reglementarea

cuprinsă în H.G. nr. 1822/2004.

Contrar susținerilor

din recurs, instanța de fond a constatat corect că, locurile de muncă și

activitățile specifice polițiștilor care au dreptul la încadrare în condiții

deosebite, speciale și în alte condiții sunt prevăzute în anexele H.G. nr.

1822/2004 și nu în metodologia de încadrarea a locurilor de muncă și

activităților desfășurate în condiții deosebite, speciale și alte condiții,

metodologie reglementată prin ordinul contestat care, și din acest motiv, nu

poate fi considerat ca fiind neconform actului normativ de forță juridică

superioară.

Pentru argumentele

care au fost expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamant împotriva soluției dată de prima instanță excepției de nelegalitate a

dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Capitolul II al Anexei Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor nr. 489/2005.

De asemenea, va fi

respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva soluției

pronunțate pe fondul cauzei, întrucât prima instanță a constatat în mod corect

legalitatea adeverinței nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 emisă de intimații -

pârâți în cauză, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și funcționarul

public N.G..

Concluzia instanței

de fond s-a întemeiat pe probele administrate în cauză și din care rezultă că,

adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 a fost întocmită în baza "Fișei

de evidență" transmisă de Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu și cu

respectarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Ordinul Ministrului

Administrației și Internelor nr. 489/2005, care prevăd că, beneficiază de

încadrare în condiții deosebite, speciale sau alte condiții polițiștii care

desfășoară efectiv activități sau lucrări în locurile de muncă prevăzute în

anexa H.G. nr. 1822/2004 și care constituie atribuțiile lor cu caracter

permanent, potrivit fișei postului și dispozițiilor Regulamentului de

organizare și funcționare referitoare la atribuțiile specifice acelui

compartiment din care polițistul a făcut parte.

Cum în prezenta

cauză, urmare disjungerii realizate în baza Sentinței civile nr. 430 din 17

noiembrie 2011, nu este supusă controlului judecătoresc și legalitatea

"Fișei de evidență" întocmită de Inspectoratul de Poliție al

Județului Giurgiu cu privire la perioadele lucrate și activitățile desfășurate

de către recurentul - reclamant, nu se impune examinarea conținutului acesteia,

ca document primar avut în vedere la emiterea adeverinței nr. 251.737 din 14

aprilie 2011.

Dat fiind că

recurentul - reclamant nu a administrat dovezi concludente privind desfășurarea

cu caracter permanent de activități prevăzute în anexa H.G. nr. 1822/2004, se

reține că, a solicitat fără temei refacerea actului emis de intimații - pârâți,

sub aspectul încadrării perioadelor lucrate în condiții deosebite, speciale sau

alte condiții.

Nefiind dovedită

nelegalitatea adeverinței nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, judecătorul fondului

a constatat corect că nu poate fi reținută o culpă a intimaților - pârâți

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și N.G. în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale

pentru angajarea răspunderii lor, ca temei pentru a fi obligați la plata

daunelor morale și materiale solicitate de recurentul - reclamant prin acțiune.

Față de

considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va menține ca fiind legală și

temeinică și soluția pronunțată pe fondul pricinii, astfel că, va fi respins ca

nefondat și cel de-al doilea recurs declarat în cauză de către reclamant.

de recurs și temeiul juridic al acesteia.

În baza prevederilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul B.F. ca nefondate.

Respinge recursurile

declarate de B.F. împotriva Sentinței nr. 4186 din 21 iunie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2013 .

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 149/2010
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 noiembrie 2008, reclamantul U.D.F. în contradi
ÎCCJ 2013-06-21
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5891/2013
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată. Reclamantul E.F. a chemat în judecată Inspectoratul Județean de Politie Bacău, M.A.I. ca reprezentant al Inspectoratului J
ÎCCJ 2015-10-14
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2015
Decizia nr. 3133/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2012 sub nr. x/2/2012 pe rolul Curții de Apel București, s
ÎCCJ 2011-10-27
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5012/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul General al Poliției Ro
ÎCCJ 2019-11-13
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5596/2019
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014
Sursă