ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5137/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la data de 6 mai 2011 la Tribunalul Giurgiu, reclamantul B.F.

a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu, Inspectoratul General a Poliției de Frontieră și comisarul șef de poliție N.G., să se dispună: - obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu la depunerea copiei certificate a dosarului său de pensie și a documentelor care au stat la baza încadrării activității desfășurate în perioada 16 iulie 1992 - 31 mai 2009 în condiții normale de muncă și respectiv, în condiții deosebite de muncă; - obligarea aceluiași pârât să efectueze demersurile necesare pentru încadrarea activităților desfășurate ca militar în perioada decembrie 1989 - martie 1990 în "alte activități"; - obligarea aceluiași pârât să solicite Inspectoratului General al Poliției de Frontieră refacerea adeverinței nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 și încadrarea în mod corect a activității în perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 și 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiții de muncă deosebite, speciale sau alte condiții și să refacă fișa de pensie, partea a II-a pct. 9 "Date privind încadrarea în condiții de muncă speciale și deosebite și să o depună la Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor pentru revizuirea deciziei de pensie;

- obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să refacă adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 și să procedeze la încadrarea activității desfășurate în perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 și 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiții de muncă deosebite, speciale sau alte condiții; - obligarea pârâtei N.G. să refacă adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, să depună la dosar toate documentele de personal care se referă la reclamant pentru perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 și 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009, să plătească daune materiale în sumă de 2.500 RON și daune morale în sumă de 2.000 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâții au încadrat greșit în condiții deosebite, speciale sau alte activități perioadele lucrate între decembrie 1989 și mai 2009, cu încălcarea și interpretarea discriminatorie a prevederilor din H.G.

nr. 1294/2001 și din H.G. nr. 1822/2004, ceea ce a prejudiciat cuantumul drepturilor bănești cuvenite cu titlu de pensie. La data de 20 octombrie 2011, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) Cap. II din Anexa la Ordinul M.A.I. nr. 489/2005, cu motivarea că, adaugă în mod nelegal alte condiții la cele prevăzute la alin. (1), Cap. I din Anexa H.G. nr. 1822/2004. Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, susținând că ordinul contestat nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual și din acest motiv, nu intră în sfera actelor care pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate.

Prin Sentința civilă nr. 430 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererilor formulate în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și N.G. și a dispus cererea formulată împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu, pentru care s-a dispus formarea unui nou dosar, conform dispozițiilor art. 99 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4186 din 21 iunie 2012, prin care a respins excepția inadmisibilității invocată cu privire la excepția de nelegalitate și a respins ca nefondate excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordinul M.A.I.

nr. 489/2005 și acțiunea pe fond formulate de reclamantul B.F.. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că este admisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din capitolul II din Anexa Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 489/2005 a fost respinsă ca nefondată, constatându-se conformitatea acestora cu actul normativ ierarhic superior, în aplicarea cărora au fost emise și anume, H.G. nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști.

Astfel, s-a avut în vedere că, ordinul contestat pe calea incidentă a excepției de nelegalitate, a fost emis în baza și în limitele fixate prin dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 1822/2004, care prevăd că, stabilirea metodologiei de încadrare a locurilor de muncă și activităților desfășurate de polițiști în condiții deosebite, speciale sau alte condiții, procedura de nominalizare a personalului care își desfășoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiții, nominalizarea locurilor de muncă, unităților, activităților și/sau a funcțiilor, precum și evidența perioadelor de activitate în aceste condiții se fac prin norme interne de aplicare a hotărârii respective, aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuții de inspecție a muncii.

Pe fondul cauzei, în limitele învestirii sale, prima instanță a reținut că, potrivit evidenței întocmite pe numele reclamantului cu privire la perioadele lucrate în locuri și activități cu condiții deosebite, speciale/alte condiții, activitatea desfășurată în perioada 1 aprilie 2001 - 30 aprilie 2003 se încadrează în condiții deosebite de muncă, potrivit Ordinului S 289952 din 15 martie 2002, activitatea în perioada 1 mai 2003 - 30 noiembrie 2004 se încadrează în condiții speciale de muncă, potrivit Ordinului S 389393 din 23 aprilie 2003, iar activitatea desfășurată în perioada 1 decembrie 2004 - 30 aprilie 2009 se încadrează în condiții deosebite de muncă, potrivit Ordinului S 208209 din 29 noiembrie 2004. De asemenea, instanța de fond a reținut că, pentru perioada 1 mai 1993 - 1 iulie 2000 nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că reclamantul a desfășurat cu caracter permanent activități care să poată fi încadrate în condiții speciale de muncă, potrivit pct. 7 și pct. 8 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 și să justifice emiterea unei dispoziții de personal a șefului unității de încadrare în condiții speciale de muncă.

Nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor legale, s-a considerat că pârâtul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a refuzat în mod justificat eliberarea unei adeverințe în sensul solicitat de reclamant. Cererile de acordare a daunelor morale și materiale au fost respinse cu motivarea că, nu sunt îndeplinite condițiile stabilirii răspunderii civile delictuale, deoarece nu s-a constatat că adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 ar cuprinde mențiuni eronate cu privire la activitatea desfășurată de reclamant în condiții deosebite și speciale de muncă. Acțiunea formulată împotriva pârâtei N.G.

a fost respinsă față de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului poate fi obligată la plata de despăgubiri în solidar cu autoritatea publică pârâtă numai în cazul admiterii acțiunii și constatării nelegalității actului respectiv, iar această condiție nu s-a îndeplinit în cauză. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, au fost declarate recursuri de către reclamantul B.F., atât cu privire la soluția dată excepției de nelegalitate, cât și în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei. În recursul declarat împotriva soluției de respingere a excepției de nelegalitate, s-a arătat că a fost greșit examinată competența Ministerului Administrației și Internelor în emiterea ordinului contestat, fără a se analiza neconformitatea acestuia cu prevederile H.G.

nr. 1822/2004 și ale Legii nr. 24/2000, deoarece se modifică în mod nelegal conținutul unui act normativ superior cu privire la locurile de muncă și activitățile specifice, care dau dreptul la încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, prin impunerea unor condiții care nu au fost prevăzute de legiuitor. În recursul declarat cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră să refacă adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, prin încadrarea perioadelor 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 și 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiții de muncă deosebite, speciale sau alte condiții, precum și obligarea intimaților - pârâți la plata de daune materiale în sumă de 2.500 RON și de daune morale în sumă de 2.000 RON.

În primul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond nu a analizat documentele depuse cu privire la activitatea desfășurată în perioadele 1993 - 2000, 2001 - 2003 și 2004 - 2009, din care rezultă îndeplinirea cerințelor prevăzute în Anexa H.G. nr. 1822/2001 pentru încadrarea în condiții speciale, deosebite și alte condiții de muncă. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a învederat că, pentru perioada 1993 - 2000, încadrarea activității recurentului în condiții speciale de muncă se impunea față de prevederile cap. II, pct. 12 din Anexa la H.G. nr. 1294/2001, astfel cum a fost completată și modificată prin H.G. nr. 1019/2010.

În ultimul motiv de recurs, recurentul a susținut că, în perioada 16 iulie 1992 - 16 iulie 2000 a fost cadru militar în compartimentele "pregătire de luptă", "armament", "chimic", "comunicații", a manipulat armamentul individual și a lucrat într-o unitate, militară, care a avut în dotare și exploatare stații radio de unde ultrascurte și unde scurte, situație confirmată de înscrisurile depuse la dosar și care, în opinia sa, de asemenea, nu a fost avută în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței atacate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Capitolul II al Anexei Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 489/2005 a fost respinsă în mod judicios de către judecătorul fondului, ca urmare a constatării conformității acestui act administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară, prin respectarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 și 5 din Constituția României.

Analizând în concret motivele de nelegalitate pentru care a fost contestat pe cale incidentală Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 489/2005, prima instanță a reținut întemeiat că, acest ordin corespunde atât limitelor de reglementare recunoscute autorității emitente, cât și conținutului actului normativ cu forță juridică superioară pentru aplicarea căruia a fost emis și anume, H.G. nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști. În consecință, sunt vădit nefondate criticile prin care s-a susținut în recurs că nu a fost examinat obiectul excepției de nelegalitate deduse judecății și că, nu a fost avută în vedere modificarea adusă prin ordinul contestat la reglementarea cuprinsă în H.G.

nr. 1822/2004. Contrar susținerilor din recurs, instanța de fond a constatat corect că, locurile de muncă și activitățile specifice polițiștilor care au dreptul la încadrare în condiții deosebite, speciale și în alte condiții sunt prevăzute în anexele H.G. nr. 1822/2004 și nu în metodologia de încadrarea a locurilor de muncă și activităților desfășurate în condiții deosebite, speciale și alte condiții, metodologie reglementată prin ordinul contestat care, și din acest motiv, nu poate fi considerat ca fiind neconform actului normativ de forță juridică superioară. Pentru argumentele care au fost expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva soluției dată de prima instanță excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Capitolul II al Anexei Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 489/2005.

De asemenea, va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei, întrucât prima instanță a constatat în mod corect legalitatea adeverinței nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 emisă de intimații - pârâți în cauză, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și funcționarul public N.G.. Concluzia instanței de fond s-a întemeiat pe probele administrate în cauză și din care rezultă că, adeverința nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 a fost întocmită în baza "Fișei de evidență" transmisă de Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu și cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 489/2005, care prevăd că, beneficiază de încadrare în condiții deosebite, speciale sau alte condiții polițiștii care desfășoară efectiv activități sau lucrări în locurile de muncă prevăzute în anexa H.G.

nr. 1822/2004 și care constituie atribuțiile lor cu caracter permanent, potrivit fișei postului și dispozițiilor Regulamentului de organizare și funcționare referitoare la atribuțiile specifice acelui compartiment din care polițistul a făcut parte. Cum în prezenta cauză, urmare disjungerii realizate în baza Sentinței civile nr. 430 din 17 noiembrie 2011, nu este supusă controlului judecătoresc și legalitatea "Fișei de evidență" întocmită de Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu cu privire la perioadele lucrate și activitățile desfășurate de către recurentul - reclamant, nu se impune examinarea conținutului acesteia, ca document primar avut în vedere la emiterea adeverinței nr. 251.737 din 14 aprilie 2011. Dat fiind că recurentul - reclamant nu a administrat dovezi concludente privind desfășurarea cu caracter permanent de activități prevăzute în anexa H.G.

nr. 1822/2004, se reține că, a solicitat fără temei refacerea actului emis de intimații - pârâți, sub aspectul încadrării perioadelor lucrate în condiții deosebite, speciale sau alte condiții. Nefiind dovedită nelegalitatea adeverinței nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, judecătorul fondului a constatat corect că nu poate fi reținută o culpă a intimaților - pârâți Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și N.G. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii lor, ca temei pentru a fi obligați la plata daunelor morale și materiale solicitate de recurentul - reclamant prin acțiune. Față de considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va menține ca fiind legală și temeinică și soluția pronunțată pe fondul pricinii, astfel că, va fi respins ca nefondat și cel de-al doilea recurs declarat în cauză de către reclamant.

2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia. În baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul B.F. ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate de B.F. împotriva Sentinței nr. 4186 din 21 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2013 . Procesat de GGC - AM