ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4446/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4446/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 martie 2011, reclamanta
C.N.A.D.N.R. SA, a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând
suspendarea executării deciziei nr. lII/3 din 25 ianuarie 2011 și a procesului-verbal
de constatare din 02 decembrie 2010 emise de Curtea de Conturi - Departamentul III,
până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în fond.
În motivare, reclamanta
a arătat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții ale art. 14 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării deciziei nr. lII/3
din 25 ianuarie 2011 și a procesului-verbal de constatare din 02 decembrie 2010
emise de Curtea de Conturi - Departamentul III.
Cu privire la condiția
existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat ca argumente următoarele:
- măsurile stabilite de
către reprezentanții Curții de Conturi în sarcina companiei vizează existența unor
prejudicii pe diferite lucrări și contracte, toate aceste sume adunate depășesc
bugetul companiei și nu există din partea organului de control certitudinea existenței
acestor prejudicii, ceea ce a și dus la contestarea acestora de către companie;
- prin decizia nr. III/3/2011,
Curtea de Conturi a stabilit în sarcina companiei mai multe măsuri privind stabilirea
prejudiciului; măsuri ce trebuiesc aduse la îndeplinire până la data de 31
august 2011, ori declanșarea unei astfel de proceduri de stabilirea prejudiciului
în 5 dintre situații necesită timp și nu se poate finaliza până la data stabilită
prin decizia contestată. Depășirea acestui termen duce la atragerea de sancțiuni
mai mari din partea Curții de Conturi pentru neîndeplinirea măsurilor stabilite,
măsuri ce nu vor mai putea fi remediate ulterior rămânerii definitive și irevocabilă
a sentinței pronunțate în fond;
- înscrierea unor eventuale
sume stabilite ca fiind prejudiciu in opinia reprezentanților Curții de Conturi
afectează grav bugetul companiei, fiind vorba de un prejudiciu ce nu este cert,
lichid și exigibil, dovadă stă și faptul că a contestat administrativ aceste măsuri
stabilite de Curtea de Conturi, nu mai pot fi scoase din contabilitate;
- executarea măsurilor
stabilite de reprezentanții Curții de Conturi durează în timp și ar avea consecințe
deosebit de grave asupra activității instituției, deoarece introducerea prejudiciului
în contabilitate duce la perturbarea gravă a exercițiului financiar-contabil, prin
blocarea acestor sume, ce duce la imposibilitatea de a avea lichidități și a face
plăți și a onora obligațiile contractuale. Acest blocaj financiar afectează existența
instituției, prin punerea în imposibilitatea realizării obiectivelor de interes
național în această perioadă, situație care ar duce chiar la o stare de insolvabilitate
(condiția pagubei iminente fiind îndeplinită);
- în această situație
nu se mai pot aloca sume de la bugetul de stat în vederea executării proiectelor
de interes național aflate în derulare și dacă pe instanța s-ar constata că nu există
prejudiciu, compania s-ar afla în imposibilitatea de a avea bani la buget in vederea
onorarii penalităților ce ar decurge din neonorarea contractelor derulate in prezent;
- neexecutarea la termen
a obligațiilor contractuale duce la sancționarea din nou a companiei de către reprezentanții
Curții de Conturi pentru negestionarea corectă a fondurilor alocate de la bugetul
de stat și a da vina pe Curtea de Conturi nu este permis și nu constituie argument
juridic deși realitatea și legalitatea este alta;
- compania are proiecte
finanțate nu numai de la bugetul de stat ci și din împrumuturi internaționale ceea
ce obligă statul român să onoreze obligațiile contractuale pentru a nu plăti penalități
de întârziere; aceste penalității nu se mai plătesc din împrumut, ci din banii alocați
de la bugetul de stat;
- tipurile de contracte
încheiat de companie cu diferiți parteneri au ca regulă contractele de tip Fidic
a cărui procedură este specificată privind lucrările de infrastructură terestră.
Prin sentința
nr. 3959 din 03 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta
C.N.A.D.N.R. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea a reținut că motivele invocate de reclamantă nu
sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat,
deoarece vizează apărări de fond ce nu pot fi examinate în cererea de suspendare,
motiv pentru care a apreciat că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.
În ceea ce privește condiția
pagubei iminente, s-a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită, apărările
reclamantei privind imposibilitatea de a avea lichidități și de a onora obligațiile
contractuale sunt neîntemeiate, în condițiile în care măsurile dispuse de către
Curtea de Conturi au ca obiect stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea
sumelor deja cheltuite, care ar trebui să aibă ca finalitate reîntregirea bugetului
entității cu sumele cheltuite nelegal iar ulterior să se procedeze la virarea acestora
în bugetul de stat. Prin aceste măsuri nu sunt vizate sumele alocate în bugetul
entității, de la bugetul de stat și necheltuite, pentru ca îndeplinirea acestora
să ducă la afectarea contractelor aflate în derulare, prin afectarea finanțării
lucrărilor aflate în curs de execuție.
Împotriva sentinței pronunțate
de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamanta C.N.A.D.N.R. SA,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și
art. 304
1
C. proc. civ.
În raport de prevederile
art. 261 C. proc. civ., recurenta a invocat nulitatea sentinței atacate, întrucât
nu i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 27 mai 2011 când
au avut loc dezbaterile de fond, astfel că în lipsa acesteia, sentința este nulă.
Pe fond, a arătat că există
o îndoială serioasă asupra legalității deciziei nr. III/3/2011 și a procesului-verbal
de constatare nr. 58699/2010 al Curții de Conturi, în ceea ce privește modul cum
pârâta a interpretat contractele de tip Fidic supuse controlului, stabilind în mod
greșit în sarcina recurentei recuperarea unor debite de la părțile contractante,
în condițiile în care, contractele au fost respectate de părți și nu s-a adus niciun
prejudiciu bugetului de stat și nici bugetului companiei.
Recurenta a arătat că
demararea procedurii de recuperare a unui prejudiciu durează și necesită cheltuieli
suplimentare datorită procedurilor contractuale stabilite de părți și alocare de
noi sume ce nu sunt prevăzute în bugetul companiei și care ar duce la un blocaj
financiar.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele
considerente:
Referitor la primul motiv
de recurs, prin care recurenta solicită nulitatea sentinței, raportat la dispozițiile
art. 261 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat.
Norma legală prevăzută
la art. 261 C. proc. civ., nu prevede obligația ca încheierea de la data când au
avut loc dezbaterile să fie comunicată.
Pe fondul cauzei, Înalta
Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea
în condițiile art. 7 din aceeași lege a autorității publice emitentă a actului,
persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării
actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Instanța de fond a interpretat
corect aceste dispoziții legale, constatând că recurenta-reclamantă nu a dovedit
îndeplinirea condițiilor cumulative impuse pentru măsura provizorie de suspendare
a executării actului administrativ.
Din motivarea cererii
de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența
unor cazuri bine justificate, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din
Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care
sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Apărările referitoare
la îndeplinirea acestei prime condiții legale au fost corect calificate de prima
instanță ca fiind motive de nelegalitate, care nu pot fi examinate decât pe fondul
cauzei, în cadrul unei acțiuni în anulare a celor două acte administrative contestate.
Măsura de suspendare a
executării actelor administrative nu a fost justificată de recurentă nici prin necesitatea
de a se preveni producerea unei pagube iminente sau perturbarea previzibilă gravă
a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, în sensul dispozițiilor
art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.
Judecătorul fondului a
considerat în mod întemeiat că măsurile dispuse prin actele administrative contestate
nu sunt susceptibile să afecteze activitatea recurentei și să producă efecte grave,
de natura celor expuse în motivarea cererii de suspendare, fără a fi fost administrate
probe concludente în acest sens.
Dimpotrivă, se constată
că executarea măsurilor dispuse presupune verificarea și stabilirea în concret a
valorii prejudiciului, iar pentru realizarea acestor obligații, reclamanta are posibilitatea
să prezinte documente justificative și să formuleze apărări pentru a dovedi susținerile
privind constatarea greșită de către intimată a unor abateri de la legalitate și
regularitate.
Pentru considerentele
care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare
a încheierii dată de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)
C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul
recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței nr. 3959 din 03 iunie 2011 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 septembrie 2011.