ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4446/2011

HOTĂRÂRE
29.09.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4446/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 martie 2011, reclamanta

C.N.A.D.N.R. SA, a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând

suspendarea executării deciziei nr. lII/3 din 25 ianuarie 2011 și a procesului-verbal

de constatare din 02 decembrie 2010 emise de Curtea de Conturi - Departamentul III,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în fond.

În motivare, reclamanta

a arătat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții ale art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării deciziei nr. lII/3

din 25 ianuarie 2011 și a procesului-verbal de constatare din 02 decembrie 2010

emise de Curtea de Conturi - Departamentul III.

Cu privire la condiția

existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat ca argumente următoarele:

- măsurile stabilite de

către reprezentanții Curții de Conturi în sarcina companiei vizează existența unor

prejudicii pe diferite lucrări și contracte, toate aceste sume adunate depășesc

bugetul companiei și nu există din partea organului de control certitudinea existenței

acestor prejudicii, ceea ce a și dus la contestarea acestora de către companie;

- prin decizia nr. III/3/2011,

Curtea de Conturi a stabilit în sarcina companiei mai multe măsuri privind stabilirea

prejudiciului; măsuri ce trebuiesc aduse la îndeplinire până la data de 31

august 2011, ori declanșarea unei astfel de proceduri de stabilirea prejudiciului

în 5 dintre situații necesită timp și nu se poate finaliza până la data stabilită

prin decizia contestată. Depășirea acestui termen duce la atragerea de sancțiuni

mai mari din partea Curții de Conturi pentru neîndeplinirea măsurilor stabilite,

măsuri ce nu vor mai putea fi remediate ulterior rămânerii definitive și irevocabilă

a sentinței pronunțate în fond;

- înscrierea unor eventuale

sume stabilite ca fiind prejudiciu in opinia reprezentanților Curții de Conturi

afectează grav bugetul companiei, fiind vorba de un prejudiciu ce nu este cert,

lichid și exigibil, dovadă stă și faptul că a contestat administrativ aceste măsuri

stabilite de Curtea de Conturi, nu mai pot fi scoase din contabilitate;

- executarea măsurilor

stabilite de reprezentanții Curții de Conturi durează în timp și ar avea consecințe

deosebit de grave asupra activității instituției, deoarece introducerea prejudiciului

în contabilitate duce la perturbarea gravă a exercițiului financiar-contabil, prin

blocarea acestor sume, ce duce la imposibilitatea de a avea lichidități și a face

plăți și a onora obligațiile contractuale. Acest blocaj financiar afectează existența

instituției, prin punerea în imposibilitatea realizării obiectivelor de interes

național în această perioadă, situație care ar duce chiar la o stare de insolvabilitate

(condiția pagubei iminente fiind îndeplinită);

- în această situație

nu se mai pot aloca sume de la bugetul de stat în vederea executării proiectelor

de interes național aflate în derulare și dacă pe instanța s-ar constata că nu există

prejudiciu, compania s-ar afla în imposibilitatea de a avea bani la buget in vederea

onorarii penalităților ce ar decurge din neonorarea contractelor derulate in prezent;

- neexecutarea la termen

a obligațiilor contractuale duce la sancționarea din nou a companiei de către reprezentanții

Curții de Conturi pentru negestionarea corectă a fondurilor alocate de la bugetul

de stat și a da vina pe Curtea de Conturi nu este permis și nu constituie argument

juridic deși realitatea și legalitatea este alta;

- compania are proiecte

finanțate nu numai de la bugetul de stat ci și din împrumuturi internaționale ceea

ce obligă statul român să onoreze obligațiile contractuale pentru a nu plăti penalități

de întârziere; aceste penalității nu se mai plătesc din împrumut, ci din banii alocați

de la bugetul de stat;

- tipurile de contracte

încheiat de companie cu diferiți parteneri au ca regulă contractele de tip Fidic

a cărui procedură este specificată privind lucrările de infrastructură terestră.

Prin sentința

nr. 3959 din 03 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta

C.N.A.D.N.R. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că motivele invocate de reclamantă nu

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat,

deoarece vizează apărări de fond ce nu pot fi examinate în cererea de suspendare,

motiv pentru care a apreciat că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția

pagubei iminente, s-a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită, apărările

reclamantei privind imposibilitatea de a avea lichidități și de a onora obligațiile

contractuale sunt neîntemeiate, în condițiile în care măsurile dispuse de către

Curtea de Conturi au ca obiect stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea

sumelor deja cheltuite, care ar trebui să aibă ca finalitate reîntregirea bugetului

entității cu sumele cheltuite nelegal iar ulterior să se procedeze la virarea acestora

în bugetul de stat. Prin aceste măsuri nu sunt vizate sumele alocate în bugetul

entității, de la bugetul de stat și necheltuite, pentru ca îndeplinirea acestora

să ducă la afectarea contractelor aflate în derulare, prin afectarea finanțării

lucrărilor aflate în curs de execuție.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamanta C.N.A.D.N.R. SA,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

În raport de prevederile

art. 261 C. proc. civ., recurenta a invocat nulitatea sentinței atacate, întrucât

nu i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 27 mai 2011 când

au avut loc dezbaterile de fond, astfel că în lipsa acesteia, sentința este nulă.

Pe fond, a arătat că există

o îndoială serioasă asupra legalității deciziei nr. III/3/2011 și a procesului-verbal

de constatare nr. 58699/2010 al Curții de Conturi, în ceea ce privește modul cum

pârâta a interpretat contractele de tip Fidic supuse controlului, stabilind în mod

greșit în sarcina recurentei recuperarea unor debite de la părțile contractante,

în condițiile în care, contractele au fost respectate de părți și nu s-a adus niciun

prejudiciu bugetului de stat și nici bugetului companiei.

Recurenta a arătat că

demararea procedurii de recuperare a unui prejudiciu durează și necesită cheltuieli

suplimentare datorită procedurilor contractuale stabilite de părți și alocare de

noi sume ce nu sunt prevăzute în bugetul companiei și care ar duce la un blocaj

financiar.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Referitor la primul motiv

de recurs, prin care recurenta solicită nulitatea sentinței, raportat la dispozițiile

art. 261 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat.

Norma legală prevăzută

la art. 261 C. proc. civ., nu prevede obligația ca încheierea de la data când au

avut loc dezbaterile să fie comunicată.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea

în condițiile art. 7 din aceeași lege a autorității publice emitentă a actului,

persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Instanța de fond a interpretat

corect aceste dispoziții legale, constatând că recurenta-reclamantă nu a dovedit

îndeplinirea condițiilor cumulative impuse pentru măsura provizorie de suspendare

a executării actului administrativ.

Din motivarea cererii

de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența

unor cazuri bine justificate, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Apărările referitoare

la îndeplinirea acestei prime condiții legale au fost corect calificate de prima

instanță ca fiind motive de nelegalitate, care nu pot fi examinate decât pe fondul

cauzei, în cadrul unei acțiuni în anulare a celor două acte administrative contestate.

Măsura de suspendare a

executării actelor administrative nu a fost justificată de recurentă nici prin necesitatea

de a se preveni producerea unei pagube iminente sau perturbarea previzibilă gravă

a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului a

considerat în mod întemeiat că măsurile dispuse prin actele administrative contestate

nu sunt susceptibile să afecteze activitatea recurentei și să producă efecte grave,

de natura celor expuse în motivarea cererii de suspendare, fără a fi fost administrate

probe concludente în acest sens.

Dimpotrivă, se constată

că executarea măsurilor dispuse presupune verificarea și stabilirea în concret a

valorii prejudiciului, iar pentru realizarea acestor obligații, reclamanta are posibilitatea

să prezinte documente justificative și să formuleze apărări pentru a dovedi susținerile

privind constatarea greșită de către intimată a unor abateri de la legalitate și

regularitate.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a încheierii dată de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)

recurs ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței nr. 3959 din 03 iunie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5447/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2013-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2013
-verbal al Curții de Conturi nr. 14494 din 12 iulie 2011 și în Decizia nr. 14 din 05 august 2011 a Curții de Conturi, acte care au stat la baza emiterii ordinului contestat în speță. Însă, a reținut curtea de apel că paguba a fost constatat
ÎCCJ 2023-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2475/2023
ului, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare d
ÎCCJ 2011-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2011
rii acestora. Instanța de fond nu a intrat în analiza susținerilor reclamantei privind aplicarea retroactivă a unor norme juridice, interpretări eronate ale actelor normative în vigoare, aplicarea greșită a unor norme de drept fiscal, având
ÎCCJ 2012-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4551/2012
ală a reclamantei în condițiile și termenele prevăzute de lege, este o plată legală, așa încât, obligarea reclamantei la o nouă plată a acelorași obligații fiscale, este una nelegală și care ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză a stat
Sursă