ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4939/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin Cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul K.I. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea

Hotărârii nr. 6693 din 31 mai 2011, prin care i s-a respins cererea de

stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu

consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este fiul lui K.S. și M., persoane ce au suferit

persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de

populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre

România și Bulgaria.

A mai arătat

reclamantul că este născut în localitatea Isaccea, județul Tulcea, România și

întrucât legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul

strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală.

Prin întâmpinare,

pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată.

de apel

Prin Sentința nr. 374

din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de

reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea,

a anulat Hotărârea nr. 6693 din 31 mai 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii

Tulcea și a constatat că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000 art.

1 lit. c), obligând pârâta să-i acorde drepturile începând cu luna următoare

celei în care s-a depus cererea pentru perioada 22 iunie 1941 - 1945.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că susținerile

reclamantului potrivit cărora, acesta împreună cu familia sa, din cauza

originii sale - aceea de evreu - a fost supus unor persecuții etnice în

perioada 21 iunie 1941 - 23 august 1944, exercitate de regimul politic existent

din acea perioadă în România, asupra sa și a familiei sale, sunt confirmate de

probatoriile administrate

S-a arătat în

considerentele sentinței atacate că reclamantul a dovedit prin declarații

extrajudiciare și adrese ale primăriilor Isaccea și Dăeni, persecuțiile

politice cauzate de originea sa într-un interval cuprins în perioada prevăzută

de lege, precum și faptul strămutării cu impunerea unui domiciliu forțat într-o

altă localitate, în baza dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței

Curții de apel, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtă Casa Județeană de

Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe

neconcludente, reclamantul nereușind să facă dovada persecuțiilor etnice la

care a fost supus și nici a strămutării.

A mai arătat recurenta,

că în mod greșit, prima instanță a considerat că din probele administrate

rezultă că intimatul a dovedit persecuțiile etnice la care a fost supus,

întrucât acestea nu sunt dovedite cu exactitate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: [..] c)

a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul

textului de lege sus-menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Solicitantul

acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să

facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate cu

prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu

martori (alin. (2)).

Înalta Curte constată

că, în speță, intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană strămutată

prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.

Or, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente.

Astfel, în cauză, s-a

administrat proba cu înscrisuri, respectiv declarații pe propria răspundere

date de M.P., N.N. și T.A., precum și adresele emise de Primăria Comunei Dăeni

și de Primăria Orașului Isaccea.

Din coroborarea

probelor astfel administrate rezultă cu evidență faptul că, din considerente

exclusiv etnice, reclamantul a fost strămutat împreună cu familia sa, din satul

Isaccea în localitatea Dăeni, unde li s-a stabilit domiciliul forțat.

Prin urmare, fiind

evidentă strămutarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că în mod

just prima instanță a admis acțiunea acestuia, în condițiile în care,

încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

reclamantul-intimat este îndreptățit să beneficieze de compensațiile acordate

de acest act normativ.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva Sentinței nr. 374/CA din

7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM