ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4939/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul K.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea Hotărârii nr. 6693 din 31 mai 2011, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fiul lui K.S. și M., persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria.

A mai arătat reclamantul că este născut în localitatea Isaccea, județul Tulcea, România și întrucât legea nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală. Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 374 din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, a anulat Hotărârea nr. 6693 din 31 mai 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea și a constatat că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c), obligând pârâta să-i acorde drepturile începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea pentru perioada 22 iunie 1941 - 1945. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că susținerile reclamantului potrivit cărora, acesta împreună cu familia sa, din cauza originii sale - aceea de evreu - a fost supus unor persecuții etnice în perioada 21 iunie 1941 - 23 august 1944, exercitate de regimul politic existent din acea perioadă în România, asupra sa și a familiei sale, sunt confirmate de probatoriile administrate S-a arătat în considerentele sentinței atacate că reclamantul a dovedit prin declarații extrajudiciare și adrese ale primăriilor Isaccea și Dăeni, persecuțiile politice cauzate de originea sa într-un interval cuprins în perioada prevăzută de lege, precum și faptul strămutării cu impunerea unui domiciliu forțat într-o altă localitate, în baza dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. 3. Recursul pârâtei Împotriva sentinței Curții de apel, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtă Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe neconcludente, reclamantul nereușind să facă dovada persecuțiilor etnice la care a fost supus și nici a strămutării. A mai arătat recurenta, că în mod greșit, prima instanță a considerat că din probele administrate rezultă că intimatul a dovedit persecuțiile etnice la care a fost supus, întrucât acestea nu sunt dovedite cu exactitate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: [..] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus-menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Înalta Curte constată că, în speță, intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană strămutată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. Or, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente. Astfel, în cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv declarații pe propria răspundere date de M.P., N.N.

și T.A., precum și adresele emise de Primăria Comunei Dăeni și de Primăria Orașului Isaccea. Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidență faptul că, din considerente exclusiv etnice, reclamantul a fost strămutat împreună cu familia sa, din satul Isaccea în localitatea Dăeni, unde li s-a stabilit domiciliul forțat. Prin urmare, fiind evidentă strămutarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanță a admis acțiunea acestuia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul-intimat este îndreptățit să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva Sentinței nr. 374/CA din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM