ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul Nemet Mihai a contestat, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, O.U.G. nr. 62/2010, solicitând

deopotrivă și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri.

La termenul de

judecată din 25 septembrie 2012 reclamantul a precizat că înțelege să se judece

cu Guvernul României, în vechea componență, pentru anularea unei ordonanțe de

urgență.

Prin cerere scrisă și

depusă la dosar prin serviciul registratură, la data de 22 noiembrie 2012,

reclamantul a arătat că pârât în cauză este Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, dar și că înțelege să invoce excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 62/2010.

Față de precizarea

cadrului procesual sub aspectul pârâților și al obiectului, de care instanța a

luat act conform dispozițiilor încheierii din data de 26 noiembrie 2012, pentru

termenul din 14 ianuarie 2013 au fost citați în cauză, în calitate de pârâți,

atât Guvernul României, cât și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive.

La ultimul termen de

judecată, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra cererii de sesizare a

Curții Constituționale, formulată de reclamant, asupra excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, invocată din oficiu, asupra excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Guvernul României, asupra excepției inadmisibilității

acțiunii invocată din oficiu, dar și asupra fondului.

Prin Sentința civilă

nr. 105 din 14 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale ca fiind inadmisibilă;

-

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată din oficiu și a respins, în

consecință, cererea reclamantului în contradictoriu cu acesta ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României ca fiind

neîntemeiată;

- a admis excepția

inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins, în consecință, cererea

reclamantului N.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind

inadmisibilă;

- a respins capătul

de cerere având ca obiect despăgubiri, ca fiind neîntemeiat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Asupra cererii de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor O.U.G. nr. 62/2010, instanța a apreciat, în raport de dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 47/1992, că în speță trebuie analizată admisibilitatea

cererii în anularea unei ordonanțe de urgență, astfel că aceasta nu are

legătură cu excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi, motiv

pentru care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca

fiind inadmisibilă.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că în speță se

contestă dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII

al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente și că emitent al ordonanței contestate este

Guvernul României. În consecință, această instituție are calitate procesuală

pasivă în cauză în calitate de emitent al actului și, pentru același

raționament nu are calitate procesuală pasivă Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru aceste motive,

instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității, instanța de fond a apreciat că, în temeiul

dispozițiilor Legii contenciosului administrativ, dar și față de prevederile

art. 1 alin. (4) din Constituția României, este inadmisibilă cererea în

anularea dispozițiilor unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, întrucât în

contencios administrativ poate fi atacat un act administrativ, iar nu un act

normativ, astfel cum este O.U.G. nr. 62/2010. Reținând în esență că O.U.G. nr.

62/2010 nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că cererea în anularea unui

astfel de act pe calea contenciosului administrativ este inadmisibilă.

A mai reținut

instanța de fond că, atât timp cât din modul în care este formulată cererea de

chemare în judecată și din motivele de fapt și de drept invocate în susținerea

acesteia rezultă că obiectul principal al acțiunii este constatarea

neconstituționalității dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010, ori anularea

prevederilor acesteia, reclamantul arătând expres între considerentele acțiunii

că ordonanța este neconstituțională, acțiunea este inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente, instanța a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu

și a respins în consecință cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României, ca fiind inadmisibilă.

Asupra capătului de

cerere având ca obiect despăgubiri, instanța, având în vedere caracterul

accesoriu al acestuia, dar și soluția pronunțată pe fondul cauzei, respectiv

asupra capătului principal de cerere, a respins aceste pretenții ale

reclamantului ca fiind neîntemeiate, arătând că în speță nu s-a constatat ca

fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită,

prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție).

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul N.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că O.U.G. nr. 62/2010 este neconstituțională, întrucât

nu poate fi superioară unei legi cum este Legea nr. 221/2009.

Recurentul solicită

ca instanța supremă să soluționeze litigiul conform Legii nr. 221/2009, arată

că "suprapunerea unei O.U.G. nr. 62/2010 peste o Lege nr. 221/2009 este un

fapt ilicit cauzator de prejudicii din partea Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice".

Recurentul consideră

că Guvernul României nu trebuie să mai fie parte în prezentul litigiu, ci numai

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Apreciază recurentul

că instanța de fond nu a ținut cont de probele aflate la dosar, nu a analizat

dosarul legal și juridic, democratic și conform Constituției, Convențiilor și

Tratatelor internaționale.

Recurentul critică

sentința instanței de fond și faptul că instanța a judecat dosarul în lipsa sa,

fără a-l cita, comițând astfel o eroare gravă judiciară.

În concluzie,

recurentul învederează faptul că renunță a se judeca cu pârâtul Guvernul

României și renunță la a susține neconstituționalitatea O.U.G. nr. 62/2010.

Mai arată recurentul

că nu i s-a respectat dreptul la un proces echitabil conform dispozițiilor și

legilor interne și internaționale, precum și accesul liber la justiție.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, Înalta Curte

are în vedere faptul că obiectul acțiunii judiciare din prezenta cauză l-a

constituit anularea O.U.G. nr. 62/2010.

Totodată s-a invocat

excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale.

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 554/2004, "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția

de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de

contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere

motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond (...).

(5) Acțiunea

prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor

administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

anumite operațiuni administrative".

Analiza legislației

aplicabile în materia dedusă judecății în prezenta cauză relevă că obiectul

acțiunii judiciare îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004,

cererea privind anularea unui act administrativ și/sau despăgubiri pentru

prejudiciile cauzate prin ordonanțe declarate neconstituționale.

În cauza de față,

obiectul acțiunii îl constituie anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului

și nu anularea unui act administrativ sau obligarea la despăgubiri, acțiune în

cadrul căreia s-a invocat și excepția de neconstituționalitate a aceleiași

ordonanțe de urgență.

Înalta Curte

precizează că din dispozițiile art. 115 din Constituția României rezultă că

ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate

exercitat de instanța de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu

putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.

Conform alin. (5) din

art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul litigiilor întemeiate pe dispozițiile

acestui articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin ordonanțele Guvernului sau anularea actelor administrative emise

în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la

emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni

administrative.

Cu alte cuvinte,

instanța de contencios administrativ se pronunță doar în privința efectelor

vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, declarate ca

neconstituționale de către Curtea Constituțională, în procedura

constituțională.

Legile și ordonanțele

sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanței de

contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului

pozitiv.

Judecătorul nu este

în drept să judece modul de adoptare al unei legi sau ordonanțe guvernamentale

care are caracter de lege în perioada cât este în vigoare, competența acestuia

fiind aceea de a aplica și interpreta legea.

Legile și ordonanțele

sunt supuse numai controlului de constituționalitate exercitat de Curtea

Constituțională, care este garantul supremației Constituției.

În conformitate cu

art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională are atribuția de a se

pronunța asupra constituționalității legilor, atât înainte de promulgarea acestora,

cât și de a se pronunța, pe calea excepției de neconstituționalitate, asupra

constituționalității legilor și ordonanțelor.

În concluzie,

instanța de fond a respins în mod legal ca inadmisibilă acțiunea având ca

obiect anularea unei ordonanțe de urgență de către instanța de contencios

administrativ.

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate a aceleiași ordonanțe, se constată că și

această cerere este inadmisibilă, iar criticile din recurs sunt nefondate.

Potrivit art. 29 din

Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanței de judecată sau arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, a unei dispoziții dintr-o lege

sau ordonanță, care are legătură cu soluționarea litigiului.

În raport de

prevederea legală enunțată, se constată că instanța de judecată sesizează

Curtea Constituțională numai cu acele excepții care au legătură cu soluționarea

litigiului, iar dacă excepția nu îndeplinește această condiție, cererea se

respinge ca inadmisibilă.

Inadmisibilitatea

este o soluție care se pronunță de instanța în fața căreia s-a invocat excepția

de neconstituționalitate atunci când constată neîndeplinirea unor anumite

condiții impuse de lege sau existența unor cauze ce fac imposibilă continuarea

procedurii judiciare.

În cauză, în raport

de obiectul acțiunii, acela de anulare a unei ordonanțe, cererea de sesizare a

Curții Constituționale este inadmisibilă pentru că nu are relevanță în

soluționarea litigiului.

Dacă obiectul

acțiunii l-ar fi constituit anularea unui act administrativ emis ca urmare a

adoptării ordonanței de urgență sau despăgubiri pentru pagubele cauzate prin

ordonanța de urgență, atunci se putea invoca excepția de neconstituționalitate

a ordonanței de urgență, iar instanța trebuia să sesizeze Curtea

Constituțională.

Cum obiectul acțiunii

nu se circumscrie reglementării cuprinse în art. 9 din Legea nr. 554/2004 și

cum excepția are același obiect ca și acțiunea, în mod legal instanța a reținut

și inadmisibilitatea excepției, întrucât nu are relevanța în soluționarea

litigiului. Acțiunea, cu obiectul precizat de reclamant era inadmisibilă,

astfel că și excepția urmează același regim juridic.

Prima instanță a

aplicat corect sancțiunea inadmisibilității excepției de neconstituționalitate,

întrucât sesizarea Curții Constituționale nu era oportună, excepția

neîndeplinind condițiile legii.

Înalta Curte

apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive este la adăpostul criticilor,

instanța reținând în mod corect că în speță se contestă dispozițiile O.U.G. nr.

62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea

aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, că

emitent al ordonanței contestate este Guvernul României și, în consecință,

această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză și, pentru același

raționament, nu are calitate procesuală pasivă Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

De asemenea, în mod

corect a apreciat instanța de fond asupra capătului de cerere având ca obiect

despăgubiri, reținând că, pe de o parte, având în vedere caracterul accesoriu

al acestui capăt de cerere, dar și soluția pronunțată asupra capătului

principal de cerere, pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, iar, pe de

altă parte, faptul că în speță nu s-au constatat a fi întrunite condițiile

răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.M. împotriva Sentinței civile nr. 105 din 14 ianuarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL