ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3536/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, T.A.G., personal și ca reprezentant al reclamantelor K.D.M., T.L. și C.M., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite în temeiul Dispoziției nr. 2093 din 12 decembrie 2008, pentru imobilul situat în jud. Vaslui, mun. Bârlad, bd. E., despăgubiri a căror întindere rezultă din Raportul de evaluare efectuat la data de 20 martie 2009. Prin Sentința civilă nr. 3038 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului București a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei privind reclamanții T.A.G., K.D.M., T.L.

și C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, potrivit art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui și obligarea autorității publice la efectuarea unei operațiuni administrative, în speță obligarea pârâtei la efectuarea plății sumei stabilite cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamanților, considerând astfel că, în această situație, competența este atrasă de calitatea de organ central sau local a autorității.

Prin întâmpinarea formulată la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ față de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român și excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 2481 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții T.A.G., K.D.M., T.L., C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, la plata despăgubirilor ce i se cuvin în temeiul Dispoziției nr. 2093 din 12 decembrie 2008 a Primăriei Municipiului Bârlad, în condițiile în care, astfel cum reiese din Adresa Direcției pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 nr. 31327/32486/L10/9297/9714 din 3 iunie 2010, s-a dispus returnarea dosarului aferent dispoziției de restituire către Primăria Municipiului Bârlad. Constatând însă că reclamantul a înțeles să urmeze procedura prevăzută de dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005, modificată și republicată, procedură în cadrul căreia autoritățile cu competențe în soluționarea unor astfel de cereri sunt Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Având în vedere și obiectul cererii deduse judecății, Curtea a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, nu poate fi subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății, astfel încât va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și va respinge cererea în consecință. 3. Recursul declarat de T.A.G., K.D.M., T.L. și C.M. Prin motivele de recurs formulate, reclamanții au criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că instanța de fond a calificat în mod greșit cererea dedusă judecății, indicând ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. S-a susținut că cererea de chemare în judecată nu s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 și nici pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci direct pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care interpretează art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

De asemenea, a fost invocat motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții arătând că hotărârea pronunțată în cauză a fost pronunțată cu încălcarea legii. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, la termenul stabilit pentru soluționarea recursului, din data de 16 februarie 2012, a constatat că au lipsit atât recurenții-reclamanți, cât și intimatul-pârât, astfel încât, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 252 C. proc.

civ. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că părțile au lipsit nejustificat la termenul stabilit pentru soluționarea recursului declarat și nu au solicitat judecarea în lipsă, așa cum prevăd dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. De la data suspendării cauzei și până la repunerea cauzei pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a constata perimat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul formulat de T.A.G., K.D.M., T.L. și C.M. împotriva Sentinței nr. 2481 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - AZ