ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3244/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta M.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.282.600 RON reprezentând contra valoarea creanței garantate asupra statului conferită de titlul de despăgubire din 18 mai 2010 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub condiția suspensivă de restituire a unui nr. de 1.282.600 acțiuni. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la remiterea unui nr. de acțiuni la Fondul Proprietatea reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursă a acțiunilor și creanța garantată de 1.282.000 RON.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.952.000 RON actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 20 septembrie 2010 și până la achitarea creanței, precum și obligarea la plata de daune moratorii de 200 RON. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 18/1991, a formulat cerere de restituire a 1,8 ha teren în județul Vaslui, iar în anul 2007 Comisia de aplicare a Legilor fondului funciar Vaslui a emis Hotărârea nr. 343/2007 prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire nr. 12238/2010 pentru suma de 3.904.000 RON, din care suma de 1.952.000 RON reprezintă cota de 1/2 ce îi revine reclamantei, restul fiind cota de despăgubire acordată comoștenitorului M.C..

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 998 - 999 C. civ. și Legea nr. 247/2005. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 775 din 19 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamanta M.L. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a examinat cu prioritate excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a constatat că, deși acțiunea are ca obiect pretenții formulate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, reclamanta tinde la modificarea raporturilor juridice stabilite prin decizia din 18 mai 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce în fapt reprezintă o contestație, iar în conformitate cu art. 19 și 20 din Titlul VII din Legea 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel în raza căreia domiciliază reclamanta.

Având în vedere că acțiunea este formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 3 și art. 8 C. proc. civ. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 5497 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competența.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a constatat că reclamanta nu a contestat niciun moment, așa cum susține Tribunalul București, decizia reprezentând titlu de despăgubiri emisă de CCSD în 18 mai 2010, ci solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciu cauzat ca urmare a faptului că nu a putut încasa suma stabilita prin această decizie în urma vânzării acțiunilor ce i-au fost acordate la Fondul proprietatea, urmare a emiterii titlului de conversie emis de ANRP. Așadar, reclamanta nu contestă această decizie, nefiind incidente dispozițiile art. 19 și 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, așa cum susține Tribunalul București în hotărârea prin care și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe, ci însăși cadrul legal în care se pot obține despăgubirile pentru imobile intrate în posesia statului abuziv și faptul că aceste despăgubiri nu sunt la valoarea imobilului pentru care se solicită despăgubirile.

4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Curtea de apel a reținut cu justețe - în opinia Înaltei Curți - că reclamanta a solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a faptului că nu a putut încasa suma stabilită prin Decizia nr. 12238/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma vânzării acțiunilor acordate la Fondul Proprietatea, în baza titlului de conversie emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Așadar, obiectul prezentului litigiu vizează o acțiune în pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale, conform art. 998 - 999 C. civ., prevederile Legii nr. 247/2005 fiind invocate în expunerea situației de fapt și a modalității în care au fost emise titlul de despăgubire și titlul de conversie.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim." Raportat la aceste dispoziții legale și la situația de fapt, Înalta Curte constată, în acord cu hotărârea Curții de Apel București, că reclamanta nu a supus cenzurii instanței niciun act emis în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, pretenția concretă dedusă judecății nu vizează un act administrativ, competența instanțelor de contencios administrativ fiind astfel exclusă. În raport cu obiectul cererii și temeiul de drept al acesteia, se constată ca raportul juridic dedus judecății are caracter eminamente civil, iar față de cuantumul despăgubirilor solicitate - 1.282.600 RON - devin incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoarea de peste 500.000 RON. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - CL