ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3244/2013

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Obiectul acțiunii judiciare

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București,

reclamanta M.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.282.600

RON reprezentând contra valoarea creanței garantate asupra statului conferită

de titlul de despăgubire din 18 mai 2010 emis de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor sub condiția suspensivă de restituire a unui nr. de

1.282.600 acțiuni.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului

la remiterea unui nr. de acțiuni la Fondul Proprietatea reprezentând

echivalentul diferenței dintre cotația la bursă a acțiunilor și creanța

garantată de 1.282.000 RON.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului

la plata sumei de 1.952.000 RON actualizată cu indicele de inflație începând cu

data de 20 septembrie 2010 și până la achitarea creanței, precum și obligarea

la plata de daune moratorii de 200 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că, în temeiul Legii nr. 18/1991, a formulat cerere de restituire a 1,8 ha

teren în județul Vaslui, iar în anul 2007 Comisia de aplicare a Legilor

fondului funciar Vaslui a emis Hotărârea nr. 343/2007 prin care a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire nr. 12238/2010 pentru

suma de 3.904.000 RON, din care suma de 1.952.000 RON reprezintă cota de 1/2 ce

îi revine reclamantei, restul fiind cota de despăgubire acordată

comoștenitorului M.C..

În drept, cererea a fost întemeiată pe

prevederile art. 998 - 999 C. civ. și Legea nr. 247/2005.

conflict

Prin Sentința civilă nr. 775 din 19 aprilie

2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de

necompetență materială a tribunalului și a declinat soluționarea cauzei privind

pe reclamanta M.L. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul

a examinat cu prioritate excepția de necompetență materială invocată din oficiu

și a constatat că, deși acțiunea are ca obiect pretenții formulate în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, reclamanta tinde la

modificarea raporturilor juridice stabilite prin decizia din 18 mai 2010 emisă

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce în fapt

reprezintă o contestație, iar în conformitate cu art. 19 și 20 din Titlul VII

din Legea 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor pot fi atacate la secția de contencios administrativ și fiscal,

a Curții de Apel în raza căreia domiciliază reclamanta.

Având în vedere că acțiunea este formulată în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, competența de soluționare a

cauzei revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, potrivit art. 3 și art. 8 C. proc. civ.

în conflict

Prin Sentința civilă nr. 5497 din 3 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta

M.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de

competența.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de

apel a constatat că reclamanta nu a contestat niciun moment, așa cum susține

Tribunalul București, decizia reprezentând titlu de despăgubiri emisă de CCSD

în 18 mai 2010, ci solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciu cauzat

ca urmare a faptului că nu a putut încasa suma stabilita prin această decizie

în urma vânzării acțiunilor ce i-au fost acordate la Fondul proprietatea,

urmare a emiterii titlului de conversie emis de ANRP.

Așadar, reclamanta nu contestă această

decizie, nefiind incidente dispozițiile art. 19 și 20 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, așa cum susține Tribunalul București în hotărârea prin care și-a

declinat competența în favoarea acestei instanțe, ci însăși cadrul legal în

care se pot obține despăgubirile pentru imobile intrate în posesia statului

abuziv și faptul că aceste despăgubiri nu sunt la valoarea imobilului pentru

care se solicită despăgubirile.

Înalta Curte, constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

III-a civilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Curtea de apel a reținut cu justețe - în

opinia Înaltei Curți - că reclamanta a solicitat, în temeiul răspunderii civile

delictuale, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a

faptului că nu a putut încasa suma stabilită prin Decizia nr. 12238/2010 emisă

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma vânzării

acțiunilor acordate la Fondul Proprietatea, în baza titlului de conversie emis

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Așadar, obiectul prezentului litigiu vizează

o acțiune în pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale, conform art.

998 - 999 C. civ., prevederile Legii nr. 247/2005 fiind invocate în expunerea

situației de fapt și a modalității în care au fost emise titlul de despăgubire

și titlul de conversie.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit f) din Legea

nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de

soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din

nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Raportat la aceste dispoziții legale și la

situația de fapt, Înalta Curte constată, în acord cu hotărârea Curții de Apel

București, că reclamanta nu a supus cenzurii instanței niciun act emis în

procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, pretenția concretă dedusă

judecății nu vizează un act administrativ, competența instanțelor de contencios

administrativ fiind astfel exclusă.

În raport cu obiectul cererii și temeiul de

drept al acesteia, se constată ca raportul juridic dedus judecății are caracter

eminamente civil, iar față de cuantumul despăgubirilor solicitate - 1.282.600

RON - devin incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., potrivit

cărora tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoarea de peste 500.000 RON.

În consecință, având în vedere considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta M.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

martie 2013.

Procesat

de GGC - CL