ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

1823/2/2012, reclamanta SC O.T. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.,

contestație împotriva Deciziei C.N.A. nr. 87 din 16 februarie 2012, prin care a

solicitat anularea acestei decizii ca netemeinică și nelegală, iar pe cale de

consecință, anularea sancțiunii amenzii în valoare de 200.000 lei dispusă în

sarcina O.T.V., precum și obligația difuzării aplicării acestei sancțiuni

prevăzute la art. 93 alin. (2) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de

reglementare a conținutului audiovizual; în subsidiar a solicitat reducerea

amenzii aplicate la minimul special de 5.000 lei, prevăzut de art. 91 alin. (3)

din Legea audiovizualului nr. 504/2002; obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

In motivare s-a

arătat că nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la imagine, demnitate

și viață privată a fostului Prim Ministru E.B. si nici nu se poate dispune

sancționarea pentru o asemenea pretinsa încălcare întrucât imaginile în speță

au fost difuzate intr-un moment în care primiseră o foarte mare notorietate,

fiind deja distribuite prin intermediul posturilor de televiziune si a

internetului, fiind preluate de pe un alt post de televiziune.

S-a mai arătat că, în

aplicarea prevederilor Legii Audiovizualului, trebuie garantată libertatea de

exprimare, art. 10 parag. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului

acoperind nu numai "informațiile" și "ideile" primite

favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si pe acelea care

ofensează, șochează sau deranjează. De asemenea, au fost invocate prevederile art.

11 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și dispozițiile art. 32

alin. (3) din Codul Audiovizualului, potrivit cărora "Dreptul la propria

imagine nu trebuie sa împiedice aflarea adevărului în probleme de interes

public justificat".

S-a arătat în acțiune

că fostul Prim-ministru a apărut intr-o ipostază ce prejudiciază în primul rând

imaginea Statului Roman, astfel că este firesc ca presa să înștiințeze publicul

cu privire la aceste aspecte.

Cu privire la

eventualele afirmații efectuate de realizatorul emisiunii, s-a arătat că

acestea constituie judecați de valoare emise în exercitarea dreptului sau la

libera exprimare.

Referitor la

sancțiunea aplicată, s-a considerat că aceasta trebuie sa fie proporționala cu

gravitatea încălcării, astfel că, în subsidiar, s-a solicitat diminuarea

cuantumului amenzii, ce a fost stabilita în speță, în mod nejustificat, la

maximul legal.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

La data de 19 aprilie

2012, prin serviciul registratură, pârâtul C.N.A., a depus întâmpinare prin

care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și menținerea

deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

sentința nr.

2896

din 3 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL în

contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut sub aspectul situației de fapt că

prin Decizia nr. 87 din data de 16 februarie 2012, pârâtul C.N.A. a aplicat

reclamantei SC O.T. SRL sancțiunea amenzii în cuantum de 200.000 lei,

reținându-se în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din

Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale dispozițiilor art. 30, 32 alin. (1)

și 2, art. 33 alin. (1) și 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul

de reglementare a conținutului audiovizual, întrucât pe parcursul ediției din

data de 13 februarie 2012 a emisiunii „D.D.D.”, în intervalul orar 01.29 - 01.56,

postul de televiziune O.T.V. a difuzat, pe ecran splitat, având ca sursă A. 1,

imagini cu fostul premier E.B. care a fost surprins dezbrăcat într-un vestiar

al unei săli de fitness, fapt de natură a-i afecta demnitatea, onoarea,

reputația și dreptul la imagine.

S-a mai reținut că moderatorul

D.D. și invitatul S.O.B. au făcut comentarii ironice și ofensatoare cu privire

la aspectul fizic al fostului premier E.B.

Reținând prevederile art.

3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, art. 30, art. 32 alin. (1)

și (2), art. 33 alin. (1) și art. 34 alin. (1) din Codul audiovizualului, a

reținut instanța de fond că împrejurarea că respectivele imagini au mai fost

prezentate anterior și de alte posturi de televiziune, putând și accesate și pe

internet nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, ci este de natură a

atrage și în sarcina acelor posturi/ site-uri aplicarea de sancțiuni

asemănătoare, răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe fiind

individuală.

S-a reținut și că în

cadrul emisiunii difuzate de reclamantă au fost făcute o serie de comentarii

defăimătoare la adresa domnului B., ce vizau în mod deosebit aspectul fizic al

acestuia, de către realizatorul emisiunii și invitații acestuia.

În ceea ce privește

garantarea libertății de exprimare invocată de reclamantă, instanța a observat

că dreptul la exprimare nu este un drept absolut, iar intervenția autorității

statului, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual,

astfel cum se prevede la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu

modificările și completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a

acestuia, justificată de interesul public constând în protecția moralei publice

și a drepturilor altor persoane, respectând exigențele Convenției.

Totodată, s-a avut în

vedere și că, în jurisprudența sa, C.E.D.O. a subliniat faptul că dreptul

prevăzut de art. 10 din Convenție nu este absolut, exercițiul libertății de

exprimare comportând, potrivit parag. 2 al art. 10 din Convenție,

"îndatoriri și responsabilități" care capătă o importanță sporită

atunci când există riscul de a se aduce atingere reputației persoanelor,

garantată și ea de Convenție, și de a pune în pericol drepturile altora (cauza

Cumpănă și Mazăre împotriva României, Dalban împotriva României).

S-a arătat în considerentele

sentinței atacat că, deși imaginile prezentate vizau o persoană a vieții

politice, trebuie ținut cont că inclusiv persoanele care dețin funcții publice

au dreptul ca viața particulară să fie apărată, cu excepția situațiilor în care

viața particulară ar avea efect asupra vieții publice, însă comentariile făcute

de realizatorul emisiunii și invitatul acestuia vizau strict aspectul fizic al

respectivului politician, care sub nicio formă nu puteau avea vreo înrâurire

asupra activității sale publice, iar pe cale de consecință nu reprezentau

informații de interes public.

A mai avut în vedere

Curtea de apel, că aspectele din viața privată a politicianului prezentat,

respectiv împrejurarea că acesta a mers la o sală de fitness, iar în cadrul

vestiarului s-a dezbrăcat în scopul evident de a se spăla și a-și schimba

hainele, nu reprezintă elemente care să influențeze electoratul, ci fiind o

atitudine firească, iar acesta nu a avut cunoștință de faptul că o persoană îl

va fotografia pe ascuns, cu atât mai mult cu cât aceste fotografii au fost

făcute în vestiarul unei săli de fitness, spațiu în care toți cei care

frecventează respectiva sală efectuează același tip de activități.

În ceea ce privește

susținerea reclamantei că afirmațiile realizatorului emisiunii ar constitui

judecăți de valoare emise în exercitarea dreptului său la liberă exprimare, s-a

arătat că judecățile de valoare trebuie să vizeze informații ce pot fi

încadrate în limitele protejate de art. 10 din C.E.D.O.

Cu privire la încadrarea

juridică a faptei reținute în sarcina reclamantei, judecătorul de fond a

constatat că aceasta este în conformitate cu prevederile legale, fapta

constituind contravenție potrivit art. 90 alin. (1) lit. h) și fiind

sancționată potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului

cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, în concret neputându-se dispune

diminuarea amenzii la minimul de 5.000 lei.

În ceea

ce privește legalitatea sancțiunii aplicate și modalitatea de individualizare,

Curtea a reținut că, făcând aplicarea art. 90 alin. (2) din actul normativ

indicat, pârâtul C.N.A. a aplicat reclamantei amenda în cuantumul maxim

prevăzut de lege, respectiv suma de 200.000 lei, având în vedere că aceasta a

repetat abaterea după ce, în prealabil a fost somată de 6 ori și amendată de 4

ori, fiind incidente dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurenta - reclamantă SC O.T. SRL prin Acsis Solv Ipurl,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, reclamanta a arătat în esență următoarele:

- Sentința civila nr.

2896 din 03 mai 2012, pronunțata de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1823/2/2012,

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale în

vigoare, instanța de judecată apreciind în mod injust că, decizia de

sancționare este legală.

Conform legii

speciale, art. 34 alin. (1) și (3) din Codul Audiovizualului, dreptul la

imagine constă în protejarea aspectului fizic, respectiv a vocii persoanelor,

prin nedifuzarea acestora fără acordul prealabil al persoanelor în cauză.

În speță nu se poate

vorbi despre încălcarea unui asemenea drept, întrucât SC O.T. SRL nu a difuzat

în cadrul emisiunilor indicate prin Decizia C.N.A. imagini sau voci ale

niciunei persoane fără acceptul acesteia.

În aceste condiții,

contrar celor reținute în Decizia C.N.A., nu se poate reține în niciun fel

încălcarea de către subscrisa a art. 34 alin. (1) din Codul audiovizualului și

nici nu se poate dispune sancționarea subscrisei pentru o asemenea încălcare.

Normele juridice

considerate de C.N.A. ca fiind încălcate de SC O.T. SRL sunt: art. 3 alin. (1)

si (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările

ulterioare precum și a dispozițiilor art. 30, 32 alin. (2), art. 34 alin. (1), art.

40 alin. (1) și art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind

Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În speță nu se poate

vorbi despre încălcarea unor asemenea drepturi și nici nu se poate dispune

sancționarea subscrisei pentru o asemenea pretinsă încălcare, astfel cum greșit

a reținut instanța de recurs, întrucât imaginile respective au fost difuzate într-un

moment în care primiseră o foarte mare notorietate, fiind deja distribuite prin

intermediul posturilor de televiziune și a internetului de altfel imaginile

difuzate au fost preluate de pe un alt post de televiziune, ele fiind deja

notorii.

- În aplicarea

prevederilor Legii Audiovizualului, trebuie ținut cont de garantarea libertății

de exprimare. Astfel, libertatea de exprimare garantată de art. 10 parag. 1 din

Convenția Europeana a Drepturilor Omului, constituie unul din fundamentele

esențiale ale unei societăți democratic și una dintre cerințele prioritare ale

progresului societății, aceasta libertate garantată de Convenție acoperind nu

numai "informațiile" și "ideile" primite favorabil sau cu

indiferență ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează,

șochează sau deranjează.

În plus, în sensul

Codul Audiovizualului, "Dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice

aflarea adevărului în probleme de interes public justificat" (art. 32 alin.

(3) din Codul Audiovizualului).

În spiritul legii,

protecția persoanelor se impune a fi exercitată diferențiat, după cum persoana

în cauză este sau nu deținătoarea unei funcții publice sau exercita sau nu

activități de interes public, în speța, opiniile și dezbaterile vizau imagini

filmate într-un spațiu public, având ca personaj central o personalitate publica,

ce ocupa o funcție publică.

În cazul unei

persoane ce ocupa o funcție publică, libertatea de exprimare a aprecierilor și

a opiniilor de către cetățeni sau jurnaliști, permite extinderea limitelor și

asupra aspectelor tangențiale vieții personale ale acestora, atâta timp cât,

astfel de informații prezintă relevanță cu privire la demnitatea exercitații

funcției și la modalitatea de îndeplinire a activității profesionale, sau cu

privire la posibila ingerința a intereselor private ale demnitarului, în deciziile

luate în exercitarea mandatului său.

Fiind o persoană

publică atât pe plan național, cât și pe plan internațional, în virtutea

funcției pe care o deține, este de datoria sa de a manifesta un maximum de

diligenta în ceea ce privește aparițiile publice.

În jurisprudența C.E.D.O.

s-a arătat ca este de datoria presei să transmită informații și idei cu privire

la chestiunile de interes public. Obligației presei de a răspândi astfel de

informații si idei, îi corespunde dreptul publicului de a le primi (Hotărârea

Sunday Times c. Marea Briante, 26 aprilie 197'), 6538/74). Așadar, obligația

jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informațiilor, urmând ca

interpretarea acestora sa fie atributul prioritar al celui care primește

informația, urmând ca acesta să-și exprime propria opinie ori de către ori

acest lucru face obiectul unei dezbateri publice.

- Consideră recurenta

că eventualele afirmații efectuate de realizatorul emisiunii, constituie

judecați de valoare emise în exercitarea dreptului sau la libera exprimare iar critica

este izvorul libertății, este punctul de pornire a alegerii, a formării opiniei.

Se arată că

prevederile constituționale și cele cuprinse în actele internaționale indicate,

nu fac diferența între expunerea de date sau știri ori interpretarea acestora.

Libertatea de exprimare are ca scop principal asigurarea posibilității formarii

opiniei altor persoane prin expunerea tuturor informațiilor necesare în acest

sens.

- În speța pendinte,

adusă în fata instanței de judecata suntem în situația în care au fost difuzate

imagini ce reprezintă un important pion în viața politica, imagini ce sunt de

interes public, atâta timp cât postarea acestora pe internet și posibilitatea

oricărei persoane de a le accesa, aduc o grava atingere imaginii statului.

Astfel cum deja s-a indicat, neglijenta persoanei ce ocupa o importantă funcție

politica, de a-și conserva cu un maxim de diligenta imaginea si de a-si

gestiona cu aceeași diligenta aparițiile publice, nu se poate transforma intr-o

cenzurare a presei de a informa opinia publica cu privire la acest incident.

Menținerea unei atare sancțiuni ar echivala unei ingerința a statului în drepturile

si libertățile constituționale.

În subsidiar, în situația

în care se consideră că în speță se retine săvârșirea faptei contravenționale, recurenta

solicit diminuarea cuantumului amenzii, ce a fost stabilită în speță, în mod

nejustificat, la maximul legal.

În drept se

întemeiază recursul pe prevederile art. 304 alin. (9) și art. 304

1

C.

proc. civ., Legea nr. 504/2002, Legea nr. 554/2004

Apărările intimatului

Intimatul C.N.A. a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând raportul de

monitorizare și vizionând înregistrarea ediției din 13-14 februarie 2012 a

emisiunii „D.D.D.", membrii Consiliului au constatat ca recurenta-reclamantă

a încălcat grav prevederile din legislația audiovizuală referitoare la

protecția drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la demnitate,

onoare, reputație, viață privată și la imagine.

Membrii Consiliului

au considerat că ediția din 13-14 februarie 2012 a emisiunii "D.D.D."

a fost de natură să prejudicieze dreptul la viață privată, imaginea și

reputația fostului premier E.B.

Prin difuzarea în mod

continuu, timp de 27 de minute, a imaginilor cu fostul premier E.B., surprins

dezbrăcat într-un vestiar al unei săli de fitness, precum și prin conținutul

defăimător al comentariilor ce au însoțit respectivele imagini, recurenta -

reclamantă a încălcat grav prevederile art. 3 alin. (1) din Legea

audiovizualului care protejează drepturi fundamentale ale omului, respectiv,

demnitatea, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la imagine a

persoanei.

Aceste drepturi sunt

ocrotite prin legislația secundară emisă în aplicarea Legii audiovizualului; în

speță, avem în vedere Codul audiovizualului.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 30 din acest Cod, furnizorii de servicii media audiovizuale

au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului,

viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine.

Normele invocate sunt

în concordanță cu cele consacrate în Constituția României, care prevăd la art. 30

alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,

viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".

De asemenea, membrii

Consiliului au constatat că recurenta-reclamantă nu a ținut cont de un aspect

esențial, și anume că materialul prezentat nu era unul care să servească

interesului public, ci unul care privea exclusiv viața privată a d-lui E.B.

Legislația

audiovizuală protejează dreptul la viață privată a persoanei, norme armonizate

cu cele consacrate la art. 26 alin. (1) din Constituția României.

Recurenta-reclamantă

nu a respectat aceste dispoziții și, implicit, nici pe cele prevăzute la alin. (2)

al art. 8 din Convenția Europeană, care protejează viața privată a persoanei.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, care

prevăd că răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv

al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii,

furnizorului de servicii media audiovizuale, respectiv radiodifuzorului.

La stabilirea

responsabilității recurentei-reclamante

în raport de faptele consemnate în raportul de

monitorizare, Consiliul a avut în vedere atât modul în care aceasta a prezentat

pe postul O.T.V. imaginile nud în care dl. E.B. fusese filmat la o sală de

sport (imagini care nu prezentau un interes public justificat), cât și

comentariile defăimătoare la adresa d-lui B. (ce priveau aspectul fizic al

acestuia) făcute de cei prezenți în studioul emisiunii "D.D.D."

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele încălcate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată

că este nefondată pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și

de drept relevante

Postul de televiziune

O.T.V. a difuzat în data de 13 februarie 2012, începând cu ora 19.59, o ediție

a emisiunii "D.D.D.", moderată de dl. D.D. Emisiunea i-a avut ca

invitați pe d-nii F.C., realizator T.V. și S.O.B., reporter de investigații.

Subiectul dezbătut în

cadrul emisiunii l-au constituit ajutoarele acordate de postul O.T.V.

sinistraților din zonele înzăpezite, timp în care moderatorul a citit câteva mesaje

primite de la telespectatori.

În intervalul orar

01.29 - 01.56, postul de televiziune O.T.V. a difuzat, pe ecran splitat, având

ca sursă A. 1, imagini cu fostul premier E.B. care a fost surprins dezbrăcat

într-un vestiar al unei săli de fitness, fapt de natură a-i afecta demnitatea,

onoarea, reputația și dreptul la imagine.

În timp ce pe ecran

splitat a fost expusă în mod continuu, timp de 27 de minute înregistrarea

respectivă, moderatorul D.D. și invitatul S.O.B. au făcut comentarii ironice și

ofensatoare cu privire la aspectul fizic al fostului premier E.B.

Membrii Consiliului

au considerat că ediția din 13-14 februarie 2012 a emisiunii "D.D.D."

a fost de natură să prejudicieze în mod grav dreptul la viață privată, imaginea

și reputația fostului premier E.B.

Prin Decizia nr. 87

din 16 februarie 2012, reclamanta a fost sancționată de C.N.A. cu amendă de

200.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare și ale

dispozițiilor art. 30, 32 alin. (1) și (2), 33 alin. (1) și 34 alin. (1) din

Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual,

cu modificările ulterioare.

Legea audiovizualului

nr. 504/2002

- art. 3 alin. (1): Prin

difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură

pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și

religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea

libertăților și a drepturilor fundamentale, ale omului.

Codul audiovizualului

- art. 30: Furnizorii

de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și

libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația,

precum și dreptul la propria imagine.

- art. 32 alin. (1): Niciun

drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și

nerezonabil, contrar bunei-credințe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe

altul ori profitând de ignoranța sau de buna-credință a persoanelor.

- alin. (2) Nu orice

interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la

informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viață privată.

-

art. 33 alin. (1) Orice

persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a

domiciliului si a corespondenței.

- În ceea ce privește

motivul de recurs privind reținerea greșită de către instanța de fond a încălcării

dreptului la imagine, demnitate și viață privată ale d-lui E.B.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, faptul că imaginile prezentate mai erau prezentate și de un

alt post de televiziune, că nu recurenta - reclamantă era sursa materialului

audiovizual, nu este de natură să diminueze, să anuleze răspunderea

radiodifuzorului pentru conținutul serviciilor difuzate în conformitate cu prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.

- Se reține că în mod

greșit recurenta - reclamantă analizează situația de fapt prin prisma încălcării

dispozițiilor art. 34 alin. (3) din Codul audiovizualului. Din Decizia C.N.A. din

16 februarie 2012, contestată în prezenta cauză, nu rezultă că intimatul C.N.A.

a luat în considerare și a analizat faptele imputate prin incidența art. 34 alin.

(3) ci art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 din Codul de reglementare a

conținutului audiovizual (filele 30 - 35 dosar fond).

- În ceea ce privește

interesul public justificat de recurenta - reclamantă prin imaginile

prezentate, se constată că imaginile nud cu E.B. și de asemenea comentariile defăimătoare

privind aptitudinile fizice ale acestuia nu au nimic de-a face cu interesul

public, schimbul de idei nu reprezintă opinii indispensabile pentru o societate

democratică.

Chiar dacă persoana

arătată în imagini este o persoană publică, activitatea politică a acestuia nu

se suprapune cu viața sa privată, trebuie păstrat un echilibru rezonabil între

libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 din C.E.D.O. și prevederile art. 8

din această Convenție, referitoare la protecția dreptului la viață privată.

Libertatea de

exprimare nu are un caracter absolut, exercitarea acesteia comportă anumite

limitări, îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități,

condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege (alin. (2)).

Curtea Europeană de

la Strasbourg a admis că libertatea de exprimare a ziariștilor presupune o

posibilă bază de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de

valoare pe care le formulează, însă garanția pe care art. 10 din Convenție o

conferă ziariștilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general

este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună știință, în

respectul deontologiei profesionale.

Arată însă Curtea Europeană

de la Strasbourg (cauza Lingeus contra Austriei) că presa nu trebuie să

depășească limitele prevăzute în mod special pentru protejarea reputației

altuia, ei îi incumbă obligația de a comunica informații și idei asupra

problemelor dezbătute în arena politică și cele care privesc alte sectoare de

interes public.

- Cât privește

susținerea că în speță este vorba despre imaginea unei persoane ce ocupa o

importantă funcție în sistemul de conducere a unui stat și cenzurarea dreptului

presei de a informa opinia publică cu privire la o situație ce poate interesa

publicul.

Se constată că

imaginile care îl surprindeau de dl. E.B. surprins dezbrăcat în vestiarul unei

săli de fitness, postate în mod deliberat un interval îndelungat de timp și

comentariile rău - voitoare la adresa fizicului acestuia nu se înscriu în

limitele prevăzute de la art. 10 alin. (2) din C.E.D.O. deoarece așa cum a arătat

în mod constant C.E.D.O. „corpul unei persoane reprezintă aspectul cel mai

intim al vieții private”, imaginile prezentate nu aduc nicio contribuție pozitivă

la dezvoltarea politică a societății, iar comentariile nu asigură o dezbatere

publică asupra unor subiecte de interes general, imaginile difuzate depășesc

limitele libertății de exprimare nefiind făcute în scopul menținerii siguranței

publice, - ținând cont și de faptul că nu orice interes al publicului trebuie

satisfăcut (art. 32 alin. (2) din Codul audiovizualului).

- În fine, în ceea ce

privește susținerea recurentei că afirmațiile făcute de realizatorul emisiunii au

constituit judecăți de valoare emise în exercitarea dreptului său la libera

exprimare.

Înalta Curte reține

că nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Curtea Europeană a

arătat că o asemenea judecată de valoare, o declarație a unui ziarist, făcute

fără o bază factuală apare ca excesivă și se situează în afara protecției

conferite de art. 10 privind libera exprimare, această „judecată de valoare” nu

este justificată prin scopul urmărit de art. 10 și anume protejarea reputației altei

persoane.

Desigur, jurisdicția

europeană a decis că limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința

unui om politic care acționează în calitatea sa de personaj politic, decât în

privința unui particular. Omul politic se expune, în mod inevitabil și

conștient, unui control atent al faptelor și gesturilor sale, control ce este exercitat

atât de ziariști cât și de masa cetățenilor. El trebuie să dea dovadă de o mare

toleranță mai ales când face declarații publice care se pretează la critică (nu

este cazul în speță). Însă, omul politic are dreptul la protejarea reputației

și demnității sale, în cadrul vieții private și în afara acestui cadru (Cauza

Oberschlick c/Austriei).

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere cele

arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală

și temeinică și că nu există motive de casare sau modificare, Înalta Curte în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC O.T. SRL prin Acsis Solv Ipurl împotriva sentinței nr. 2896 din

3 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2014.