ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1823/2/2012, reclamanta SC O.T. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., contestație împotriva Deciziei C.N.A. nr. 87 din 16 februarie 2012, prin care a solicitat anularea acestei decizii ca netemeinică și nelegală, iar pe cale de consecință, anularea sancțiunii amenzii în valoare de 200.000 lei dispusă în sarcina O.T.V., precum și obligația difuzării aplicării acestei sancțiuni prevăzute la art. 93 alin. (2) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual; în subsidiar a solicitat reducerea amenzii aplicate la minimul special de 5.000 lei, prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare s-a arătat că nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la imagine, demnitate și viață privată a fostului Prim Ministru E.B. si nici nu se poate dispune sancționarea pentru o asemenea pretinsa încălcare întrucât imaginile în speță au fost difuzate intr-un moment în care primiseră o foarte mare notorietate, fiind deja distribuite prin intermediul posturilor de televiziune si a internetului, fiind preluate de pe un alt post de televiziune. S-a mai arătat că, în aplicarea prevederilor Legii Audiovizualului, trebuie garantată libertatea de exprimare, art. 10 parag. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului acoperind nu numai "informațiile" și "ideile" primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează.

De asemenea, au fost invocate prevederile art. 11 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și dispozițiile art. 32 alin. (3) din Codul Audiovizualului, potrivit cărora "Dreptul la propria imagine nu trebuie sa împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat". S-a arătat în acțiune că fostul Prim-ministru a apărut intr-o ipostază ce prejudiciază în primul rând imaginea Statului Roman, astfel că este firesc ca presa să înștiințeze publicul cu privire la aceste aspecte. Cu privire la eventualele afirmații efectuate de realizatorul emisiunii, s-a arătat că acestea constituie judecați de valoare emise în exercitarea dreptului sau la libera exprimare. Referitor la sancțiunea aplicată, s-a considerat că aceasta trebuie sa fie proporționala cu gravitatea încălcării, astfel că, în subsidiar, s-a solicitat diminuarea cuantumului amenzii, ce a fost stabilita în speță, în mod nejustificat, la maximul legal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. La data de 19 aprilie 2012, prin serviciul registratură, pârâtul C.N.A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2896 din 3 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut sub aspectul situației de fapt că prin Decizia nr. 87 din data de 16 februarie 2012, pârâtul C.N.A.

a aplicat reclamantei SC O.T. SRL sancțiunea amenzii în cuantum de 200.000 lei, reținându-se în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale dispozițiilor art. 30, 32 alin. (1) și 2, art. 33 alin. (1) și 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, întrucât pe parcursul ediției din data de 13 februarie 2012 a emisiunii „D.D.D.”, în intervalul orar 01.29 - 01.56, postul de televiziune O.T.V. a difuzat, pe ecran splitat, având ca sursă A. 1, imagini cu fostul premier E.B. care a fost surprins dezbrăcat într-un vestiar al unei săli de fitness, fapt de natură a-i afecta demnitatea, onoarea, reputația și dreptul la imagine.

S-a mai reținut că moderatorul D.D. și invitatul S.O.B. au făcut comentarii ironice și ofensatoare cu privire la aspectul fizic al fostului premier E.B. Reținând prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, art. 30, art. 32 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și art. 34 alin. (1) din Codul audiovizualului, a reținut instanța de fond că împrejurarea că respectivele imagini au mai fost prezentate anterior și de alte posturi de televiziune, putând și accesate și pe internet nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, ci este de natură a atrage și în sarcina acelor posturi/ site-uri aplicarea de sancțiuni asemănătoare, răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe fiind individuală.

S-a reținut și că în cadrul emisiunii difuzate de reclamantă au fost făcute o serie de comentarii defăimătoare la adresa domnului B., ce vizau în mod deosebit aspectul fizic al acestuia, de către realizatorul emisiunii și invitații acestuia. În ceea ce privește garantarea libertății de exprimare invocată de reclamantă, instanța a observat că dreptul la exprimare nu este un drept absolut, iar intervenția autorității statului, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual, astfel cum se prevede la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a acestuia, justificată de interesul public constând în protecția moralei publice și a drepturilor altor persoane, respectând exigențele Convenției.

Totodată, s-a avut în vedere și că, în jurisprudența sa, C.E.D.O. a subliniat faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenție nu este absolut, exercițiul libertății de exprimare comportând, potrivit parag. 2 al art. 10 din Convenție, "îndatoriri și responsabilități" care capătă o importanță sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputației persoanelor, garantată și ea de Convenție, și de a pune în pericol drepturile altora (cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, Dalban împotriva României).

S-a arătat în considerentele sentinței atacat că, deși imaginile prezentate vizau o persoană a vieții politice, trebuie ținut cont că inclusiv persoanele care dețin funcții publice au dreptul ca viața particulară să fie apărată, cu excepția situațiilor în care viața particulară ar avea efect asupra vieții publice, însă comentariile făcute de realizatorul emisiunii și invitatul acestuia vizau strict aspectul fizic al respectivului politician, care sub nicio formă nu puteau avea vreo înrâurire asupra activității sale publice, iar pe cale de consecință nu reprezentau informații de interes public.

A mai avut în vedere Curtea de apel, că aspectele din viața privată a politicianului prezentat, respectiv împrejurarea că acesta a mers la o sală de fitness, iar în cadrul vestiarului s-a dezbrăcat în scopul evident de a se spăla și a-și schimba hainele, nu reprezintă elemente care să influențeze electoratul, ci fiind o atitudine firească, iar acesta nu a avut cunoștință de faptul că o persoană îl va fotografia pe ascuns, cu atât mai mult cu cât aceste fotografii au fost făcute în vestiarul unei săli de fitness, spațiu în care toți cei care frecventează respectiva sală efectuează același tip de activități. În ceea ce privește susținerea reclamantei că afirmațiile realizatorului emisiunii ar constitui judecăți de valoare emise în exercitarea dreptului său la liberă exprimare, s-a arătat că judecățile de valoare trebuie să vizeze informații ce pot fi încadrate în limitele protejate de art. 10 din C.E.D.O.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina reclamantei, judecătorul de fond a constatat că aceasta este în conformitate cu prevederile legale, fapta constituind contravenție potrivit art. 90 alin. (1) lit. h) și fiind sancționată potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, în concret neputându-se dispune diminuarea amenzii la minimul de 5.000 lei. În ceea ce privește legalitatea sancțiunii aplicate și modalitatea de individualizare, Curtea a reținut că, făcând aplicarea art. 90 alin. (2) din actul normativ indicat, pârâtul C.N.A. a aplicat reclamantei amenda în cuantumul maxim prevăzut de lege, respectiv suma de 200.000 lei, având în vedere că aceasta a repetat abaterea după ce, în prealabil a fost somată de 6 ori și amendată de 4 ori, fiind incidente dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta - reclamantă SC O.T. SRL prin Acsis Solv Ipurl, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esență următoarele: - Sentința civila nr. 2896 din 03 mai 2012, pronunțata de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1823/2/2012, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale în vigoare, instanța de judecată apreciind în mod injust că, decizia de sancționare este legală. Conform legii speciale, art. 34 alin. (1) și (3) din Codul Audiovizualului, dreptul la imagine constă în protejarea aspectului fizic, respectiv a vocii persoanelor, prin nedifuzarea acestora fără acordul prealabil al persoanelor în cauză.

În speță nu se poate vorbi despre încălcarea unui asemenea drept, întrucât SC O.T. SRL nu a difuzat în cadrul emisiunilor indicate prin Decizia C.N.A. imagini sau voci ale niciunei persoane fără acceptul acesteia. În aceste condiții, contrar celor reținute în Decizia C.N.A., nu se poate reține în niciun fel încălcarea de către subscrisa a art. 34 alin. (1) din Codul audiovizualului și nici nu se poate dispune sancționarea subscrisei pentru o asemenea încălcare. Normele juridice considerate de C.N.A. ca fiind încălcate de SC O.T. SRL sunt: art. 3 alin. (1) si (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare precum și a dispozițiilor art. 30, 32 alin. (2), art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În speță nu se poate vorbi despre încălcarea unor asemenea drepturi și nici nu se poate dispune sancționarea subscrisei pentru o asemenea pretinsă încălcare, astfel cum greșit a reținut instanța de recurs, întrucât imaginile respective au fost difuzate într-un moment în care primiseră o foarte mare notorietate, fiind deja distribuite prin intermediul posturilor de televiziune și a internetului de altfel imaginile difuzate au fost preluate de pe un alt post de televiziune, ele fiind deja notorii. - În aplicarea prevederilor Legii Audiovizualului, trebuie ținut cont de garantarea libertății de exprimare. Astfel, libertatea de exprimare garantată de art. 10 parag.

1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratic și una dintre cerințele prioritare ale progresului societății, aceasta libertate garantată de Convenție acoperind nu numai "informațiile" și "ideile" primite favorabil sau cu indiferență ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează. În plus, în sensul Codul Audiovizualului, "Dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat" (art. 32 alin. (3) din Codul Audiovizualului). În spiritul legii, protecția persoanelor se impune a fi exercitată diferențiat, după cum persoana în cauză este sau nu deținătoarea unei funcții publice sau exercita sau nu activități de interes public, în speța, opiniile și dezbaterile vizau imagini filmate într-un spațiu public, având ca personaj central o personalitate publica, ce ocupa o funcție publică.

În cazul unei persoane ce ocupa o funcție publică, libertatea de exprimare a aprecierilor și a opiniilor de către cetățeni sau jurnaliști, permite extinderea limitelor și asupra aspectelor tangențiale vieții personale ale acestora, atâta timp cât, astfel de informații prezintă relevanță cu privire la demnitatea exercitații funcției și la modalitatea de îndeplinire a activității profesionale, sau cu privire la posibila ingerința a intereselor private ale demnitarului, în deciziile luate în exercitarea mandatului său. Fiind o persoană publică atât pe plan național, cât și pe plan internațional, în virtutea funcției pe care o deține, este de datoria sa de a manifesta un maximum de diligenta în ceea ce privește aparițiile publice.

În jurisprudența C.E.D.O. s-a arătat ca este de datoria presei să transmită informații și idei cu privire la chestiunile de interes public. Obligației presei de a răspândi astfel de informații si idei, îi corespunde dreptul publicului de a le primi (Hotărârea Sunday Times c. Marea Briante, 26 aprilie 197'), 6538/74). Așadar, obligația jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informațiilor, urmând ca interpretarea acestora sa fie atributul prioritar al celui care primește informația, urmând ca acesta să-și exprime propria opinie ori de către ori acest lucru face obiectul unei dezbateri publice. - Consideră recurenta că eventualele afirmații efectuate de realizatorul emisiunii, constituie judecați de valoare emise în exercitarea dreptului sau la libera exprimare iar critica este izvorul libertății, este punctul de pornire a alegerii, a formării opiniei.

Se arată că prevederile constituționale și cele cuprinse în actele internaționale indicate, nu fac diferența între expunerea de date sau știri ori interpretarea acestora. Libertatea de exprimare are ca scop principal asigurarea posibilității formarii opiniei altor persoane prin expunerea tuturor informațiilor necesare în acest sens. - În speța pendinte, adusă în fata instanței de judecata suntem în situația în care au fost difuzate imagini ce reprezintă un important pion în viața politica, imagini ce sunt de interes public, atâta timp cât postarea acestora pe internet și posibilitatea oricărei persoane de a le accesa, aduc o grava atingere imaginii statului. Astfel cum deja s-a indicat, neglijenta persoanei ce ocupa o importantă funcție politica, de a-și conserva cu un maxim de diligenta imaginea si de a-si gestiona cu aceeași diligenta aparițiile publice, nu se poate transforma intr-o cenzurare a presei de a informa opinia publica cu privire la acest incident.

Menținerea unei atare sancțiuni ar echivala unei ingerința a statului în drepturile si libertățile constituționale. În subsidiar, în situația în care se consideră că în speță se retine săvârșirea faptei contravenționale, recurenta solicit diminuarea cuantumului amenzii, ce a fost stabilită în speță, în mod nejustificat, la maximul legal. În drept se întemeiază recursul pe prevederile art. 304 alin. (9) și art. 304 1 C. proc. civ., Legea nr. 504/2002, Legea nr. 554/2004 Apărările intimatului Intimatul C.N.A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând raportul de monitorizare și vizionând înregistrarea ediției din 13-14 februarie 2012 a emisiunii „D.D.D.", membrii Consiliului au constatat ca recurenta-reclamantă a încălcat grav prevederile din legislația audiovizuală referitoare la protecția drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la demnitate, onoare, reputație, viață privată și la imagine.

Membrii Consiliului au considerat că ediția din 13-14 februarie 2012 a emisiunii "D.D.D." a fost de natură să prejudicieze dreptul la viață privată, imaginea și reputația fostului premier E.B. Prin difuzarea în mod continuu, timp de 27 de minute, a imaginilor cu fostul premier E.B., surprins dezbrăcat într-un vestiar al unei săli de fitness, precum și prin conținutul defăimător al comentariilor ce au însoțit respectivele imagini, recurenta - reclamantă a încălcat grav prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului care protejează drepturi fundamentale ale omului, respectiv, demnitatea, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la imagine a persoanei. Aceste drepturi sunt ocrotite prin legislația secundară emisă în aplicarea Legii audiovizualului; în speță, avem în vedere Codul audiovizualului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 30 din acest Cod, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine. Normele invocate sunt în concordanță cu cele consacrate în Constituția României, care prevăd la art. 30 alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". De asemenea, membrii Consiliului au constatat că recurenta-reclamantă nu a ținut cont de un aspect esențial, și anume că materialul prezentat nu era unul care să servească interesului public, ci unul care privea exclusiv viața privată a d-lui E.B.

Legislația audiovizuală protejează dreptul la viață privată a persoanei, norme armonizate cu cele consacrate la art. 26 alin. (1) din Constituția României. Recurenta-reclamantă nu a respectat aceste dispoziții și, implicit, nici pe cele prevăzute la alin. (2) al art. 8 din Convenția Europeană, care protejează viața privată a persoanei. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, care prevăd că răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale, respectiv radiodifuzorului. La stabilirea responsabilității recurentei-reclamante în raport de faptele consemnate în raportul de monitorizare, Consiliul a avut în vedere atât modul în care aceasta a prezentat pe postul O.T.V.

imaginile nud în care dl. E.B. fusese filmat la o sală de sport (imagini care nu prezentau un interes public justificat), cât și comentariile defăimătoare la adresa d-lui B. (ce priveau aspectul fizic al acestuia) făcute de cei prezenți în studioul emisiunii "D.D.D." Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele încălcate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Postul de televiziune O.T.V. a difuzat în data de 13 februarie 2012, începând cu ora 19.59, o ediție a emisiunii "D.D.D.", moderată de dl. D.D. Emisiunea i-a avut ca invitați pe d-nii F.C., realizator T.V.

și S.O.B., reporter de investigații. Subiectul dezbătut în cadrul emisiunii l-au constituit ajutoarele acordate de postul O.T.V. sinistraților din zonele înzăpezite, timp în care moderatorul a citit câteva mesaje primite de la telespectatori. În intervalul orar 01.29 - 01.56, postul de televiziune O.T.V. a difuzat, pe ecran splitat, având ca sursă A. 1, imagini cu fostul premier E.B. care a fost surprins dezbrăcat într-un vestiar al unei săli de fitness, fapt de natură a-i afecta demnitatea, onoarea, reputația și dreptul la imagine. În timp ce pe ecran splitat a fost expusă în mod continuu, timp de 27 de minute înregistrarea respectivă, moderatorul D.D. și invitatul S.O.B. au făcut comentarii ironice și ofensatoare cu privire la aspectul fizic al fostului premier E.B.

Membrii Consiliului au considerat că ediția din 13-14 februarie 2012 a emisiunii "D.D.D." a fost de natură să prejudicieze în mod grav dreptul la viață privată, imaginea și reputația fostului premier E.B. Prin Decizia nr. 87 din 16 februarie 2012, reclamanta a fost sancționată de C.N.A. cu amendă de 200.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare și ale dispozițiilor art. 30, 32 alin. (1) și (2), 33 alin. (1) și 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare. Legea audiovizualului nr. 504/2002 - art. 3 alin. (1): Prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale, ale omului.

Codul audiovizualului - art. 30: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine. - art. 32 alin. (1): Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranța sau de buna-credință a persoanelor. - alin. (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viață privată. - art. 33 alin. (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului si a corespondenței.

- În ceea ce privește motivul de recurs privind reținerea greșită de către instanța de fond a încălcării dreptului la imagine, demnitate și viață privată ale d-lui E.B. Așa cum a reținut și instanța de fond, faptul că imaginile prezentate mai erau prezentate și de un alt post de televiziune, că nu recurenta - reclamantă era sursa materialului audiovizual, nu este de natură să diminueze, să anuleze răspunderea radiodifuzorului pentru conținutul serviciilor difuzate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002. - Se reține că în mod greșit recurenta - reclamantă analizează situația de fapt prin prisma încălcării dispozițiilor art. 34 alin. (3) din Codul audiovizualului.

Din Decizia C.N.A. din 16 februarie 2012, contestată în prezenta cauză, nu rezultă că intimatul C.N.A. a luat în considerare și a analizat faptele imputate prin incidența art. 34 alin. (3) ci art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual (filele 30 - 35 dosar fond). - În ceea ce privește interesul public justificat de recurenta - reclamantă prin imaginile prezentate, se constată că imaginile nud cu E.B. și de asemenea comentariile defăimătoare privind aptitudinile fizice ale acestuia nu au nimic de-a face cu interesul public, schimbul de idei nu reprezintă opinii indispensabile pentru o societate democratică. Chiar dacă persoana arătată în imagini este o persoană publică, activitatea politică a acestuia nu se suprapune cu viața sa privată, trebuie păstrat un echilibru rezonabil între libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 din C.E.D.O.

și prevederile art. 8 din această Convenție, referitoare la protecția dreptului la viață privată. Libertatea de exprimare nu are un caracter absolut, exercitarea acesteia comportă anumite limitări, îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege (alin. (2)). Curtea Europeană de la Strasbourg a admis că libertatea de exprimare a ziariștilor presupune o posibilă bază de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează, însă garanția pe care art. 10 din Convenție o conferă ziariștilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună știință, în respectul deontologiei profesionale.

Arată însă Curtea Europeană de la Strasbourg (cauza Lingeus contra Austriei) că presa nu trebuie să depășească limitele prevăzute în mod special pentru protejarea reputației altuia, ei îi incumbă obligația de a comunica informații și idei asupra problemelor dezbătute în arena politică și cele care privesc alte sectoare de interes public. - Cât privește susținerea că în speță este vorba despre imaginea unei persoane ce ocupa o importantă funcție în sistemul de conducere a unui stat și cenzurarea dreptului presei de a informa opinia publică cu privire la o situație ce poate interesa publicul. Se constată că imaginile care îl surprindeau de dl. E.B. surprins dezbrăcat în vestiarul unei săli de fitness, postate în mod deliberat un interval îndelungat de timp și comentariile rău - voitoare la adresa fizicului acestuia nu se înscriu în limitele prevăzute de la art. 10 alin. (2) din C.E.D.O.

deoarece așa cum a arătat în mod constant C.E.D.O. „corpul unei persoane reprezintă aspectul cel mai intim al vieții private”, imaginile prezentate nu aduc nicio contribuție pozitivă la dezvoltarea politică a societății, iar comentariile nu asigură o dezbatere publică asupra unor subiecte de interes general, imaginile difuzate depășesc limitele libertății de exprimare nefiind făcute în scopul menținerii siguranței publice, - ținând cont și de faptul că nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut (art. 32 alin. (2) din Codul audiovizualului). - În fine, în ceea ce privește susținerea recurentei că afirmațiile făcute de realizatorul emisiunii au constituit judecăți de valoare emise în exercitarea dreptului său la libera exprimare.

Înalta Curte reține că nici acest motiv de recurs nu este fondat. Curtea Europeană a arătat că o asemenea judecată de valoare, o declarație a unui ziarist, făcute fără o bază factuală apare ca excesivă și se situează în afara protecției conferite de art. 10 privind libera exprimare, această „judecată de valoare” nu este justificată prin scopul urmărit de art. 10 și anume protejarea reputației altei persoane. Desigur, jurisdicția europeană a decis că limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic care acționează în calitatea sa de personaj politic, decât în privința unui particular. Omul politic se expune, în mod inevitabil și conștient, unui control atent al faptelor și gesturilor sale, control ce este exercitat atât de ziariști cât și de masa cetățenilor.

El trebuie să dea dovadă de o mare toleranță mai ales când face declarații publice care se pretează la critică (nu este cazul în speță). Însă, omul politic are dreptul la protejarea reputației și demnității sale, în cadrul vieții private și în afara acestui cadru (Cauza Oberschlick c/Austriei). Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că nu există motive de casare sau modificare, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL prin Acsis Solv Ipurl împotriva sentinței nr. 2896 din 3 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.