ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Instanța de fond

Prin Cererea adresată Curții de Apel

București la data de 13 decembrie 2010, contestatoarea SC O.T. SRL a chemat în

judecată intimatul C.N.A. solicitând instanței, în principal, anularea Deciziei

din 23 noiembrie 2010 iar, în subsidiar, reducerea cuantumului sancțiunii la

minimul special prevăzut de lege, precum și plata cheltuielilor de judecată.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

5.141 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă

contestația formulată de SC O.T. SRL, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia din 23 noiembrie 2010,

petenta a fost sancționată de C.N.A. cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru

încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) și ale art. 71 alin. (1) lit. a) și

b) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conținutului

audiovizual.

Potrivit art. 42

alin. (1): "Orice persoană are dreptul la propria imagine."

Potrivit art. 71

alin. (1): "în programele de știri și dezbateri, informarea în probleme de

interes public, de natură politică, economică, socială și culturală, trebuie să

respecte următoarele principii: a) asigurării imparțialității, echilibrului și

favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte

de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere

publică; b) asigurarea unei distincții clare între faptele și opiniile

prezentate."

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că postul O. și-a propus să dezbată, pe parcursul mai

multor ediții ale emisiunii "D.D.D.", difuzate în zilele de 28, 29

octombrie și 1, 2, 9 și 11 noiembrie 2010, rechizitoriul instrumentat de

procurorii D.N.A. în baza căruia dl. D.D. a fost trimis în judecată pentru două

infracțiuni de șantaj.

Luând în discuție

reclamațiile ce vizau conținutul celor șase ediții ale emisiunii

"D.D.D.", s-a constatat că aspectele sesizate de autorul lor, dl.

D.M.M., procuror-șef al D.N.A., se confirmă, în sensul că, modalitatea în care

petenta a înțeles să abordeze acest subiect a constituit în esență, o campanie

negativă la adresa D.N.A., cât și la adresa procurorilor G.B., care a

instrumentat cauza penală în care este implicat dl. D.D., și a d-lui L.P.,

șeful secției la care lucrează procurorul respectiv.

Instanța a reținut că

susținerea reclamantei, potrivit căreia Decizia C.N.A. din 23 noiembrie 2010

este nelegală, întrucât aceasta ar fi fost aplicată cu nerespectarea

prevederilor legale în materie, respectiv ale art. 162 alin. (2) din Decizia

nr. 187 din 2006 coroborat cu art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, nu

este întemeiată, deoarece prin dispozițiile art. 91 alin. (1) și (2) din Legea

audiovizualului, legiuitorul a instituit obligația ca, înainte de aplicarea

unei sancțiuni pecuniare, să fie emisă o somație de intrare în legalitate și

dacă "radiodifuzorul nu se conformează acesteia sau încalcă din nou aceste

prevederi", să i se aplice sancțiunea mai aspră, de natură pecuniară,

amenda.

Înainte de aplicarea

sancțiunii cu amendă în sumă de 20.000 RON prin decizia contestată, reclamanta

a fost sancționată cu 6 somații publice prin Deciziile din 9 mai 2008, din 24

iunie 2008, din 10 iulie 2008, din 9 aprilie 2009, din 23 aprilie 2009 și din 9

decembrie 2009 pentru încălcarea prevederilor referitoare la asigurarea

informării corecte și la protecția demnității umane și a dreptului la propria

imagine din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a

conținutului audiovizual, astfel încât această condiție, prevăzută de

dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului a fost îndeplinită,

iar susținerea petentei potrivit căreia amenda a fost aplicată fără somație

prealabilă este nefondată.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că, susținerea petentei cu privire la faptul că o parte

din expresiile utilizate de realizatorul emisiunii ar constitui judecăți de

valoare emise în exercitarea dreptului la liberă exprimare, nu este fondată,

deoarece, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus că

între fapte și judecăți de valoare trebuie făcută o distincție clară. Existența

faptelor poate fi demonstrată, în timp ce veridicitatea judecăților de valoare

nu este susceptibilă demonstrării acestora.

Pentru a se bucura de

protecția oferită de Convenție, judecățile de valoare nu trebuie să se bazeze

pe fapte inexacte. În același timp, însă, în ceea ce privește afirmațiile

verificabile, Curtea nu ia în considerare numai adevărul obiectiv al acestora,

ci și atitudinea subiectivă a reclamantului rezultând că buna credință și

exactitatea afirmațiilor sunt criterii folosite de Curtea Europeană pentru a

determina dacă exercitarea libertății de exprimare cu privire la judecățile de

valoare se menține sau nu în limitele stabilite de art. 10 din Convenție.

Referitor la

încălcarea dreptului la imagine a procurorului G.B., se apreciază că

afirmațiile făcute, inclusiv cele referitoare la modalitatea de accedere în

funcția de procuror a domnului G.B., respectiv studiile absolvite, la presupusa

lipsă de independență și de profesionalism, este lipsită de suport obiectiv și

în măsură să influențeze, în mod negativ, opinia publică cu privire la

integritatea magistratului în cauză, cu consecința afectării imaginii publice

și a discreditării, precum și la o scădere a încrederii justițiabililor în

sistemul judiciar și de a induce acestora o imagine deformată asupra

activității și carierei profesionale a magistraților.

Pe parcursul mai

multor ediții ale emisiunii "D.D.D.", au fost făcute comentarii ce

vizau starea de sănătate mintală a procurorului G.B., fapt de natură a-i

prejudicia grav dreptul la imagine.

În emisiunile din 9

și, respectiv 11 noiembrie 2010, în contextul unor discuții pe tema justiției

în sine și a justiției divine, au fost făcute comentarii susceptibile a

reprezenta tentative de intimidare la adresa procurorului G.B., dar și a

celorlalți magistrați ce instrumentează cauza.

Petenta a susținut că

l-ar fi invitat pe dl. procuror G.B. pentru a acorda un drept la replică și că,

sub acest aspect ar fi respectat legislația audiovizuală.

Dreptul la replică nu

este o obligație pentru cel lezat, este un beneficiu, o posibilitate de a-și

apăra reputația și imaginea publică.

Posibilitatea sau

disponibilitatea pe care o arată moderatorul emisiunii de a acorda dreptul la

replică nu este o măsură reparatorie pentru persoana lezată în ce privește

reputația și imaginea sa publică, iar conținutul comunicării audiovizuale este

supus în continuare controlului C.N.A., care este obligat să asigure, ca garant

al interesului public, respectarea pluralismului de idei și de opinii,

protejarea demnității umane, informarea corectă a opiniei publice, calitatea

programelor.

Faptul că o astfel de

persoană înțelege să rămână în pasivitate cu privire la exercitarea dreptului

la replică, nu este de natură să stingă dreptul sau obligația C.N.A., în

calitate de garant al interesului public, de a supraveghea respectarea Legii

audiovizualului.

Petenta susține că

decizia de sancționare a avut în vedere o serie de aspecte, în sensul că a fost

sancționată societatea în calitate de radiodifuzor pentru afirmațiile făcute de

domnul D.D., realizator de programe audiovizuale și acționar majoritar la

această societate, cu încălcarea prezumției de nevinovăție a acestuia, susținere

care este nefondată deoarece postul O., ce aparține petentei, a fost sancționat

pentru încălcarea unor prevederi din legislația audiovizuală care au vizat

prejudicierea dreptului la imagine, nerespectarea principiului echilibrului și

imparțialității și neasigurarea unei distincții clare între faptele și opiniile

prezentate.

S-a reținut în

decizia atacată faptul că, în toate edițiile difuzate, realizatorul D.D. a

prezentat din rechizitoriu numai anumite părți, aparent în mod aleatoriu, în

realitate urmărind să se eschiveze de la prezentarea motivelor avute în vedere

de procuror la propunerea de trimitere în judecată pentru două infracțiuni de

șantaj, astfel că publicul nu a putut afla în mod clar pentru ce fapte nu se

consideră vinovat domnul D.D.

Instanța de fond a

constatat că respectarea principiului imparțialității presupune ca

radiodifuzorii să informeze telespectatorii în mod corect în legătură cu

problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut în mod imparțial și

echilibrat, în ceea ce privește faptele și evenimentele prezentate și fără a se

aduce atingere dreptului la informare al telespectatorilor. Ca atare, într-o

emisiune de dezbatere se pune problema prezentării problemelor de interes

public într-un mod imparțial. Respectarea acestui principiu are în vedere că

părțile ce dezbat un anumit subiect să-și poată exprima punctul de vedere în

mod echitabil, astfel încât publicul telespectator să-și poată forma propria

opinie în mod liber.

Petenta a considerat

că prezentarea publică a unor documente pe postul de televiziune O., ce îl

priveau pe dl. G.B., documente ce-l incriminau pe acesta sub aspect penal, nu

ar fi fost de natură să îi prejudicieze dreptul la imagine din moment ce nu s-a

arătat netemeinicia informațiilor conținute de aceste documente; deci, până la

proba contrară, dl. procuror G.B. s-ar face vinovat de comiterea faptelor

prezentate în denunțul penal, precum și în cele două scrisori preluate de pe

internet, astfel că în privința procurorului G.B. nu mai funcționează prezumția

de nevinovăție, acesta fiind considerat vinovat până când se va dovedi

vinovăția sau nevinovăția lui.

Susținerea petentei

în sensul că în decizia de sancționare se menționează că realizatorul D.D. a

încercat să dezinformeze și totodată să manipuleze publicul telespectator cu

privire la faptul că informația din rechizitoriu potrivit căreia "postul

de televiziune O. a devenit de departe cel mai sancționat radiodifuzor din

țară, în legătură cu încălcarea normelor C.N.A.", nu poate fi primită,

deoarece concomitent cu această informație, realizatorul ar fi îndemnat

publicul să intre pe site-ul C.N.A. pentru a constata că această informație

este falsă.

S-a concluzionat că

cererea petentei de diminuare a cuantumului amenzii aplicate nu este

întemeiată, la individualizarea sancțiunii aplicate ținându-se seama de

prevederile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului în raport de gravitatea

faptei, efectele acesteia, precum și sancțiunile primite anterior în anii 2009

și 2010.

II. Instanța de

recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL, care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

- recurenta nu a

încălcat dreptul la imagine, înțeles ca protecție a aspectului fizic sau a

vocii unei persoane, în sensul de a fi difuzate fără acordul prealabil al

acesteia;

- emisiunile

sancționate de C.N.A. conțineau dezbateri și opinii ale invitaților și

telespectatorilor, nemulțumiți de anumite situații și persoane, cu impact

asupra societății, de interes public justificat, conform art. 31 coroborat cu

art. 32(3), libertatea de opinie fiind garantată de art. 10 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

- în cazul

persoanelor care exercită funcții sau activități de interes public, marja de

"suportabilitate" a comentariilor și opiniilor trebuie să fie

considerabil mai ridicată decât în cazul unui simplu cetățean, situație asumată

de respectivele persoane;

- libertatea de

exprimare acoperă și "informațiile" sau "ideile" care

ofensează, șochează sau deranjează, acestea fiind cerințele pluralismului,

toleranței și spiritului deschis, inerente unei societăți democratice, iar

expresiile utilizate de realizatorul emisiunii, dl. D.D., la adresa

procurorului G.B. constituie judecăți de valoare în exercitarea dreptului la

liberă exprimare, care, conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului,

poate presupune o doză de exagerare sau provocare;

- recurenta nu a

încălcat prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187 din 2006

privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, deoarece în cadrul

emisiunilor incriminate s-au citat fragmente din rechizitoriul întocmit de

procurorul G.B. care cuprinde punctul de vedere al acestuia privind faptele

anchetate, iar acestuia i s-a acordat un drept la replică, pe care însă nu și

l-a exercitat.

În subsidiar, s-a

solicitat diminuarea amenzii la minimul special, în raport de situația de fapt

concretă.

intimatului

În temeiul art. 308

alin. (2) C. proc. civ., intimatul C.N.A. a depus întâmpinare prin care a

răspuns criticilor formulate de recurent, solicitând respingerea recursului

acestuia ca nefondat.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și

temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Recurenta-reclamantă

SC O.T. a fost sancționată de intimatul-pârât C.N.A. cu amendă în valoarea de

20000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) și 71 alin. (1)

lit. a), b) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a

conținutului audiovizual, care reglementează dreptul persoanei la propria

imagine și obligația emisiunilor mass-media de a asigura imparțialitatea,

echilibrul și libera formare a opiniilor prin prezentarea punctelor de vedere

aflate în opoziție, precum și distincția între fapte și opiniile prezentate.

În esență, intimatul

a reținut că postul O. a dezbătut pe parcursul mai multor ediții ale aceleiași

emisiuni rechizitoriul întocmit de D.N.A. prin care realizatorul emisiunii a

fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de șantaj, însă, în realitate

modalitatea de abordare a acestui subiect a reprezentat o campanie negativă la

adresa D.N.A., a procurorului de caz și a șefului secției în care acesta

lucrează, cărora le-a fost lezată imaginea și reputația profesională.

Susținerea recurentei

că nu a adus atingere dreptului la imagine al procurorului care l-a anchetat pe

realizatorul emisiunii și a șefului ierarhic al acestuia, în sensul că nu s-a

difuzat vocea sau imaginea acestora fără acordul lor se întemeiază pe art. 34

alin. (3) din Decizia C.N.A. din 2011 publicată în M. Of. la data de 11 martie

2011, or sancțiunea aplicată de intimat s-a întemeiat pe Decizia nr. 187 din

2006, în vigoare la data difuzării emisiunilor supuse atenției intimatului,

care conținea astfel de precizări.

Prin urmare, în luna

mai 2010 când s-au derulat emisiunile în cauză, protecția imaginii unei

persoane, subiect de discuție într-o emisiune mass-media, nu putea fi rezumată

la difuzarea vocii sau imaginii acesteia fără acordul său, atingerile aduse

moralității, sănătății psihice, accesului în carieră, profesionalismului,

imparțialității și independenței unui procuror reprezentând, fără putință de

tăgadă, o încălcare a dreptului la imagine a acestuia.

Este adevărat că

libertatea jurnalistică are un rol esențial într-o societate democratică,

fiindu-i recunoscută și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului,

legitimitatea de a recurge la o anumită doză de extragere, chiar de provocare

în îndeplinirea rolului său de "câine de pază al democrației", în

chestiuni de interes general, fiind acceptată o mai mare toleranță în cazul

oamenilor politici sau a celor cu un statut special, cum sunt magistrații, care

și-au asumat conștient posibilitatea expunerii unui control atent al faptelor

și gesturilor lor, atât din partea jurnaliștilor, cât și a masei cetățenilor.

În practică, se face

distincție între fapte și judecăți de valoare, întrucât materialitatea primelor

se poate dovedi, în schimb, pentru celelalte, această exigență este

irealizabilă.

Împrejurarea de a

pune direct în discuție persoane determinate implică însă obligația de a

furniza o bază de fapt suficientă, chiar și o judecată de valoare putându-se

dovedi excesivă dacă este total lipsită de bază factuală, ieșind astfel din

sfera de protecție a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Afirmațiile de genul

: "Domnul G.B. nu primește de la mai-marii României asemenea dosare, fie

să aresteze jurnaliști, fie să scape pe niște mafioți" sau "de regulă

sunt judecătorii care favorizează permanent comenzile regimului la putere"

ori "am întâlnit pe vremuri un personaj așa ca puștiulică acesta, tot cu

apucături morbide, că el e un pic morbid, deci el ar trebui cântat undeva,

depășește etape psiholog, merge direct la psihiatrie" sunt extrem de

grave, vizând independența justiției, punând sub semnul întrebării sănătatea

mintală și competența unui procuror, nu sunt judecăți de valoare ci fapte

neprobate, de natură să influențeze negativ opinia publică și să știrbească

încrederea acesteia în actul de justiție.

În cauza Bradford c.

Danemarcei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că "interesul de

a proteja reputația și de a asigura autoritatea magistraților este superior

aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora."

Convenția de la

Havana pentru prevenirea crimei și tratamentul delicvenților, adoptată la

Congresul VIII al O.N.U. prevede la pct. 4 că "statele veghează ca

procurorii să-și îndeplinească atribuțiile profesionale în deplină libertate,

fără a face obiectul unor intimidări, hărțuiri, fără a suferi ingerințe

nefondate și fără a li se angaja în mod nejustificat responsabilitatea civilă,

penală sau de altă natură", or în emisiune, dialogul dintre realizator și

invitat a căpătat o notă evidentă de amenințare: "Deci 7 magistrați care

nu au făcut abuzuri au murit, da?.. avem acum treabă și cu d-l G.B.",

asemenea afirmații grave neputând constitui, în nici un caz, judecăți de

valoare.

În mod judicios

intimatul a apreciat că gravitatea și efectul denigrator al acestor afirmații

la adresa unui procuror și a altor magistrați sunt de natură să-i supună

discreditării, afectându-le prestigiul profesional și imaginea publică, astfel

încât, în mod corect s-a reținut că recurenta a încălcat prevederile art. 42

alin. (1) din Codul audiovizualului.

Susține recurenta că

nu a încălcat principiul imparțialității, deoarece a difuzat pasaje din

rechizitoriul procurorului în care acesta și-a exprimat punctul de vedere cu

privire la faptele incriminate, iar acesta a fost invitat să-și exprime dreptul

la replică, însă intimata a sancționat comentariile denigratoare, tendențioase,

echivoce, făcute fără bună credință la adresa procurorului de caz, iar

invitația adresată acestuia de a-și exercita un drept la replică, nu înlătură

caracterul defăimător și lipsit de suport probator al acuzațiilor aduse

procurorului G.B. și prin el, indirect, dar și direct, întregului corp al

magistraților.

O persoană își poate

exercita sau nu beneficiul dreptului la replică, însă acesta nu scutește pe

nimeni de obligația de a respecta reputația, imaginea altei persoane, inclusiv

prezumția de nevinovăție.

Chiar și atunci când

este vorba de un interes public, există anumite limite în exercitarea dreptului

la liberă exprimare, care nu poate fi făcută decât cu respectarea drepturilor

altor persoane, orice încălcare, cu rea-credință a drepturilor altora, putând

atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.

Menirea acestor

măsuri coercitive este de a asigura păstrarea unui just echilibru între, pe

de-o parte, protecția libertății de exprimare consacrată de art. 30 din

Constituție și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe de

altă parte, dreptul la reputație al persoanelor în cauză, care, de asemenea

este protejat ca element al vieții private, de legea fundamentală și de art. 8

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În contextul factual

expus, se constată că sancțiunea aplicată recurentei, amendă de 20000 RON a

fost corect circumstanțiată, conform art. 90 alin. (4) din Legea

audiovizualului, fiind proporțională cu gravitatea faptei, atingerile aduse

drepturilor altor persoane și efectele produse prin difuzarea unor informații

denigratoare, nedovedite, nejustificându-se reducerea acesteia la minimul legal

de 5000 RON, mai ales că recurenta a mai fost sancționată cu 6 somații publice,

nefiind în mod evident la prima abatere.

Curți asupra recursului

Constând că sentința

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare

prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC O.T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 5.141 din 16 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - MI