ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Instanța de fond 1. Cererea de chemare în judecată Prin Cererea adresată Curții de Apel București la data de 13 decembrie 2010, contestatoarea SC O.T. SRL a chemat în judecată intimatul C.N.A. solicitând instanței, în principal, anularea Deciziei din 23 noiembrie 2010 iar, în subsidiar, reducerea cuantumului sancțiunii la minimul special prevăzut de lege, precum și plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 5.141 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă contestația formulată de SC O.T. SRL, în contradictoriu cu intimatul C.N.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia din 23 noiembrie 2010, petenta a fost sancționată de C.N.A.

cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) și ale art. 71 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Potrivit art. 42 alin. (1): "Orice persoană are dreptul la propria imagine." Potrivit art. 71 alin. (1): "în programele de știri și dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială și culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurării imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică; b) asigurarea unei distincții clare între faptele și opiniile prezentate." Instanța de primă jurisdicție a reținut că postul O. și-a propus să dezbată, pe parcursul mai multor ediții ale emisiunii "D.D.D.", difuzate în zilele de 28, 29 octombrie și 1, 2, 9 și 11 noiembrie 2010, rechizitoriul instrumentat de procurorii D.N.A.

în baza căruia dl. D.D. a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de șantaj. Luând în discuție reclamațiile ce vizau conținutul celor șase ediții ale emisiunii "D.D.D.", s-a constatat că aspectele sesizate de autorul lor, dl. D.M.M., procuror-șef al D.N.A., se confirmă, în sensul că, modalitatea în care petenta a înțeles să abordeze acest subiect a constituit în esență, o campanie negativă la adresa D.N.A., cât și la adresa procurorilor G.B., care a instrumentat cauza penală în care este implicat dl. D.D., și a d-lui L.P., șeful secției la care lucrează procurorul respectiv. Instanța a reținut că susținerea reclamantei, potrivit căreia Decizia C.N.A.

din 23 noiembrie 2010 este nelegală, întrucât aceasta ar fi fost aplicată cu nerespectarea prevederilor legale în materie, respectiv ale art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187 din 2006 coroborat cu art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, nu este întemeiată, deoarece prin dispozițiile art. 91 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului, legiuitorul a instituit obligația ca, înainte de aplicarea unei sancțiuni pecuniare, să fie emisă o somație de intrare în legalitate și dacă "radiodifuzorul nu se conformează acesteia sau încalcă din nou aceste prevederi", să i se aplice sancțiunea mai aspră, de natură pecuniară, amenda.

Înainte de aplicarea sancțiunii cu amendă în sumă de 20.000 RON prin decizia contestată, reclamanta a fost sancționată cu 6 somații publice prin Deciziile din 9 mai 2008, din 24 iunie 2008, din 10 iulie 2008, din 9 aprilie 2009, din 23 aprilie 2009 și din 9 decembrie 2009 pentru încălcarea prevederilor referitoare la asigurarea informării corecte și la protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, astfel încât această condiție, prevăzută de dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului a fost îndeplinită, iar susținerea petentei potrivit căreia amenda a fost aplicată fără somație prealabilă este nefondată.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că, susținerea petentei cu privire la faptul că o parte din expresiile utilizate de realizatorul emisiunii ar constitui judecăți de valoare emise în exercitarea dreptului la liberă exprimare, nu este fondată, deoarece, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus că între fapte și judecăți de valoare trebuie făcută o distincție clară. Existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce veridicitatea judecăților de valoare nu este susceptibilă demonstrării acestora. Pentru a se bucura de protecția oferită de Convenție, judecățile de valoare nu trebuie să se bazeze pe fapte inexacte.

În același timp, însă, în ceea ce privește afirmațiile verificabile, Curtea nu ia în considerare numai adevărul obiectiv al acestora, ci și atitudinea subiectivă a reclamantului rezultând că buna credință și exactitatea afirmațiilor sunt criterii folosite de Curtea Europeană pentru a determina dacă exercitarea libertății de exprimare cu privire la judecățile de valoare se menține sau nu în limitele stabilite de art. 10 din Convenție.

Referitor la încălcarea dreptului la imagine a procurorului G.B., se apreciază că afirmațiile făcute, inclusiv cele referitoare la modalitatea de accedere în funcția de procuror a domnului G.B., respectiv studiile absolvite, la presupusa lipsă de independență și de profesionalism, este lipsită de suport obiectiv și în măsură să influențeze, în mod negativ, opinia publică cu privire la integritatea magistratului în cauză, cu consecința afectării imaginii publice și a discreditării, precum și la o scădere a încrederii justițiabililor în sistemul judiciar și de a induce acestora o imagine deformată asupra activității și carierei profesionale a magistraților. Pe parcursul mai multor ediții ale emisiunii "D.D.D.", au fost făcute comentarii ce vizau starea de sănătate mintală a procurorului G.B., fapt de natură a-i prejudicia grav dreptul la imagine.

În emisiunile din 9 și, respectiv 11 noiembrie 2010, în contextul unor discuții pe tema justiției în sine și a justiției divine, au fost făcute comentarii susceptibile a reprezenta tentative de intimidare la adresa procurorului G.B., dar și a celorlalți magistrați ce instrumentează cauza. Petenta a susținut că l-ar fi invitat pe dl. procuror G.B. pentru a acorda un drept la replică și că, sub acest aspect ar fi respectat legislația audiovizuală. Dreptul la replică nu este o obligație pentru cel lezat, este un beneficiu, o posibilitate de a-și apăra reputația și imaginea publică.

Posibilitatea sau disponibilitatea pe care o arată moderatorul emisiunii de a acorda dreptul la replică nu este o măsură reparatorie pentru persoana lezată în ce privește reputația și imaginea sa publică, iar conținutul comunicării audiovizuale este supus în continuare controlului C.N.A., care este obligat să asigure, ca garant al interesului public, respectarea pluralismului de idei și de opinii, protejarea demnității umane, informarea corectă a opiniei publice, calitatea programelor. Faptul că o astfel de persoană înțelege să rămână în pasivitate cu privire la exercitarea dreptului la replică, nu este de natură să stingă dreptul sau obligația C.N.A., în calitate de garant al interesului public, de a supraveghea respectarea Legii audiovizualului.

Petenta susține că decizia de sancționare a avut în vedere o serie de aspecte, în sensul că a fost sancționată societatea în calitate de radiodifuzor pentru afirmațiile făcute de domnul D.D., realizator de programe audiovizuale și acționar majoritar la această societate, cu încălcarea prezumției de nevinovăție a acestuia, susținere care este nefondată deoarece postul O., ce aparține petentei, a fost sancționat pentru încălcarea unor prevederi din legislația audiovizuală care au vizat prejudicierea dreptului la imagine, nerespectarea principiului echilibrului și imparțialității și neasigurarea unei distincții clare între faptele și opiniile prezentate. S-a reținut în decizia atacată faptul că, în toate edițiile difuzate, realizatorul D.D.

a prezentat din rechizitoriu numai anumite părți, aparent în mod aleatoriu, în realitate urmărind să se eschiveze de la prezentarea motivelor avute în vedere de procuror la propunerea de trimitere în judecată pentru două infracțiuni de șantaj, astfel că publicul nu a putut afla în mod clar pentru ce fapte nu se consideră vinovat domnul D.D. Instanța de fond a constatat că respectarea principiului imparțialității presupune ca radiodifuzorii să informeze telespectatorii în mod corect în legătură cu problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut în mod imparțial și echilibrat, în ceea ce privește faptele și evenimentele prezentate și fără a se aduce atingere dreptului la informare al telespectatorilor.

Ca atare, într-o emisiune de dezbatere se pune problema prezentării problemelor de interes public într-un mod imparțial. Respectarea acestui principiu are în vedere că părțile ce dezbat un anumit subiect să-și poată exprima punctul de vedere în mod echitabil, astfel încât publicul telespectator să-și poată forma propria opinie în mod liber. Petenta a considerat că prezentarea publică a unor documente pe postul de televiziune O., ce îl priveau pe dl. G.B., documente ce-l incriminau pe acesta sub aspect penal, nu ar fi fost de natură să îi prejudicieze dreptul la imagine din moment ce nu s-a arătat netemeinicia informațiilor conținute de aceste documente; deci, până la proba contrară, dl. procuror G.B.

s-ar face vinovat de comiterea faptelor prezentate în denunțul penal, precum și în cele două scrisori preluate de pe internet, astfel că în privința procurorului G.B. nu mai funcționează prezumția de nevinovăție, acesta fiind considerat vinovat până când se va dovedi vinovăția sau nevinovăția lui. Susținerea petentei în sensul că în decizia de sancționare se menționează că realizatorul D.D. a încercat să dezinformeze și totodată să manipuleze publicul telespectator cu privire la faptul că informația din rechizitoriu potrivit căreia "postul de televiziune O. a devenit de departe cel mai sancționat radiodifuzor din țară, în legătură cu încălcarea normelor C.N.A.", nu poate fi primită, deoarece concomitent cu această informație, realizatorul ar fi îndemnat publicul să intre pe site-ul C.N.A.

pentru a constata că această informație este falsă. S-a concluzionat că cererea petentei de diminuare a cuantumului amenzii aplicate nu este întemeiată, la individualizarea sancțiunii aplicate ținându-se seama de prevederile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului în raport de gravitatea faptei, efectele acesteia, precum și sancțiunile primite anterior în anii 2009 și 2010. II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive: - recurenta nu a încălcat dreptul la imagine, înțeles ca protecție a aspectului fizic sau a vocii unei persoane, în sensul de a fi difuzate fără acordul prealabil al acesteia; - emisiunile sancționate de C.N.A.

conțineau dezbateri și opinii ale invitaților și telespectatorilor, nemulțumiți de anumite situații și persoane, cu impact asupra societății, de interes public justificat, conform art. 31 coroborat cu art. 32(3), libertatea de opinie fiind garantată de art. 10 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; - în cazul persoanelor care exercită funcții sau activități de interes public, marja de "suportabilitate" a comentariilor și opiniilor trebuie să fie considerabil mai ridicată decât în cazul unui simplu cetățean, situație asumată de respectivele persoane; - libertatea de exprimare acoperă și "informațiile" sau "ideile" care ofensează, șochează sau deranjează, acestea fiind cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, inerente unei societăți democratice, iar expresiile utilizate de realizatorul emisiunii, dl. D.D., la adresa procurorului G.B.

constituie judecăți de valoare în exercitarea dreptului la liberă exprimare, care, conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, poate presupune o doză de exagerare sau provocare; - recurenta nu a încălcat prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, deoarece în cadrul emisiunilor incriminate s-au citat fragmente din rechizitoriul întocmit de procurorul G.B. care cuprinde punctul de vedere al acestuia privind faptele anchetate, iar acestuia i s-a acordat un drept la replică, pe care însă nu și l-a exercitat. În subsidiar, s-a solicitat diminuarea amenzii la minimul special, în raport de situația de fapt concretă.

2. Apărările intimatului În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul C.N.A. a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate de recurent, solicitând respingerea recursului acestuia ca nefondat. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Recurenta-reclamantă SC O.T. a fost sancționată de intimatul-pârât C.N.A.

cu amendă în valoarea de 20000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) și 71 alin. (1) lit. a), b) din Decizia nr. 187 din 2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care reglementează dreptul persoanei la propria imagine și obligația emisiunilor mass-media de a asigura imparțialitatea, echilibrul și libera formare a opiniilor prin prezentarea punctelor de vedere aflate în opoziție, precum și distincția între fapte și opiniile prezentate. În esență, intimatul a reținut că postul O. a dezbătut pe parcursul mai multor ediții ale aceleiași emisiuni rechizitoriul întocmit de D.N.A. prin care realizatorul emisiunii a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de șantaj, însă, în realitate modalitatea de abordare a acestui subiect a reprezentat o campanie negativă la adresa D.N.A., a procurorului de caz și a șefului secției în care acesta lucrează, cărora le-a fost lezată imaginea și reputația profesională.

Susținerea recurentei că nu a adus atingere dreptului la imagine al procurorului care l-a anchetat pe realizatorul emisiunii și a șefului ierarhic al acestuia, în sensul că nu s-a difuzat vocea sau imaginea acestora fără acordul lor se întemeiază pe art. 34 alin. (3) din Decizia C.N.A. din 2011 publicată în M. Of. la data de 11 martie 2011, or sancțiunea aplicată de intimat s-a întemeiat pe Decizia nr. 187 din 2006, în vigoare la data difuzării emisiunilor supuse atenției intimatului, care conținea astfel de precizări. Prin urmare, în luna mai 2010 când s-au derulat emisiunile în cauză, protecția imaginii unei persoane, subiect de discuție într-o emisiune mass-media, nu putea fi rezumată la difuzarea vocii sau imaginii acesteia fără acordul său, atingerile aduse moralității, sănătății psihice, accesului în carieră, profesionalismului, imparțialității și independenței unui procuror reprezentând, fără putință de tăgadă, o încălcare a dreptului la imagine a acestuia.

Este adevărat că libertatea jurnalistică are un rol esențial într-o societate democratică, fiindu-i recunoscută și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, legitimitatea de a recurge la o anumită doză de extragere, chiar de provocare în îndeplinirea rolului său de "câine de pază al democrației", în chestiuni de interes general, fiind acceptată o mai mare toleranță în cazul oamenilor politici sau a celor cu un statut special, cum sunt magistrații, care și-au asumat conștient posibilitatea expunerii unui control atent al faptelor și gesturilor lor, atât din partea jurnaliștilor, cât și a masei cetățenilor. În practică, se face distincție între fapte și judecăți de valoare, întrucât materialitatea primelor se poate dovedi, în schimb, pentru celelalte, această exigență este irealizabilă.

Împrejurarea de a pune direct în discuție persoane determinate implică însă obligația de a furniza o bază de fapt suficientă, chiar și o judecată de valoare putându-se dovedi excesivă dacă este total lipsită de bază factuală, ieșind astfel din sfera de protecție a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Afirmațiile de genul : "Domnul G.B.

nu primește de la mai-marii României asemenea dosare, fie să aresteze jurnaliști, fie să scape pe niște mafioți" sau "de regulă sunt judecătorii care favorizează permanent comenzile regimului la putere" ori "am întâlnit pe vremuri un personaj așa ca puștiulică acesta, tot cu apucături morbide, că el e un pic morbid, deci el ar trebui cântat undeva, depășește etape psiholog, merge direct la psihiatrie" sunt extrem de grave, vizând independența justiției, punând sub semnul întrebării sănătatea mintală și competența unui procuror, nu sunt judecăți de valoare ci fapte neprobate, de natură să influențeze negativ opinia publică și să știrbească încrederea acesteia în actul de justiție.

În cauza Bradford c. Danemarcei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că "interesul de a proteja reputația și de a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora." Convenția de la Havana pentru prevenirea crimei și tratamentul delicvenților, adoptată la Congresul VIII al O.N.U. prevede la pct. 4 că "statele veghează ca procurorii să-și îndeplinească atribuțiile profesionale în deplină libertate, fără a face obiectul unor intimidări, hărțuiri, fără a suferi ingerințe nefondate și fără a li se angaja în mod nejustificat responsabilitatea civilă, penală sau de altă natură", or în emisiune, dialogul dintre realizator și invitat a căpătat o notă evidentă de amenințare: "Deci 7 magistrați care nu au făcut abuzuri au murit, da?..

avem acum treabă și cu d-l G.B.", asemenea afirmații grave neputând constitui, în nici un caz, judecăți de valoare. În mod judicios intimatul a apreciat că gravitatea și efectul denigrator al acestor afirmații la adresa unui procuror și a altor magistrați sunt de natură să-i supună discreditării, afectându-le prestigiul profesional și imaginea publică, astfel încât, în mod corect s-a reținut că recurenta a încălcat prevederile art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului.

Susține recurenta că nu a încălcat principiul imparțialității, deoarece a difuzat pasaje din rechizitoriul procurorului în care acesta și-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptele incriminate, iar acesta a fost invitat să-și exprime dreptul la replică, însă intimata a sancționat comentariile denigratoare, tendențioase, echivoce, făcute fără bună credință la adresa procurorului de caz, iar invitația adresată acestuia de a-și exercita un drept la replică, nu înlătură caracterul defăimător și lipsit de suport probator al acuzațiilor aduse procurorului G.B. și prin el, indirect, dar și direct, întregului corp al magistraților. O persoană își poate exercita sau nu beneficiul dreptului la replică, însă acesta nu scutește pe nimeni de obligația de a respecta reputația, imaginea altei persoane, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Chiar și atunci când este vorba de un interes public, există anumite limite în exercitarea dreptului la liberă exprimare, care nu poate fi făcută decât cu respectarea drepturilor altor persoane, orice încălcare, cu rea-credință a drepturilor altora, putând atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege. Menirea acestor măsuri coercitive este de a asigura păstrarea unui just echilibru între, pe de-o parte, protecția libertății de exprimare consacrată de art. 30 din Constituție și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe de altă parte, dreptul la reputație al persoanelor în cauză, care, de asemenea este protejat ca element al vieții private, de legea fundamentală și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În contextul factual expus, se constată că sancțiunea aplicată recurentei, amendă de 20000 RON a fost corect circumstanțiată, conform art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, fiind proporțională cu gravitatea faptei, atingerile aduse drepturilor altor persoane și efectele produse prin difuzarea unor informații denigratoare, nedovedite, nejustificându-se reducerea acesteia la minimul legal de 5000 RON, mai ales că recurenta a mai fost sancționată cu 6 somații publice, nefiind în mod evident la prima abatere. 4. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Constând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 5.141 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - MI