- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 16 aprilie 2010
Decizia nr. 1949/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 605/2008 a Curții de Apel Cluj
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 605 din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.S., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, a anulat hotărârea din 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta. La termenul din 20 februarie 2009, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o rice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ. , urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată perimat recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței nr. 605 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.