Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2010

HOTĂRÂRE
15.04.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 85/ CA din 19 mai 2008, a respins ca nefondată acțiunea precizată de reclamanta P.S.A. împotriva pârâtului Ordinul Geodezilor din România. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. La termenul de judecată din data de 19 februarie 2009, constatând că părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, instanța de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei. Cum cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, la data de 15 aprilie 2010, instanța, din oficiu, a dispus repunerea acesteia pe rol în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an”. Cum în cauză nu s-a îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe au suspenda perimarea, potrivit dispozițiilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face, în speță, aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se perimarea recursului declarat de P.S.A.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de de P.P.S.A. împotriva Sentinței nr. 85/CA/ PI din 19 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1950/2010
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.B.A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Geodezilor din România, prin care contesta hotărârile emise de Comisia de autorizare a drep
ÎCCJ 2010-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2010
supra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 136/CA/ PI din 7 iulie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulat
ÎCCJ 2010-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1949/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 605 din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2012-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2012
cția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Instituția Prefe
ÎCCJ 2010-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2382/2010
că la data de 16 decembrie 2008 - la care a făcut referire recurenta, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a avut ședință, recursul fiind și nemotivat, a apreciat că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina pâr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă