ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 162/45 din 2 martie 2009, reclamanta A.V.

a formulat contestație împotriva deciziei din 23 decembrie 2008 emisă de pârâta

D.G.F.P. Vaslui, Compartimentul de soluționare a contestațiilor pentru inspecții

din 9 februarie 2009, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

A arătat reclamanta că,

la data de 15 iulie 2008 a formulat cerere prin care a solicitat constituirea comisiilor

de recepție a lucrărilor menționate în procesul-verbal întocmit de inspectorii din

cadrul organului fiscal pârât, adresată fostului președinte al Comisiei, primar

T.V., ce a deținut acea calitate în intervalul în care a avut loc renovarea imobilelor,

grădinița B.-A., aducțiunea de apă sat B., P., igienizarea școlilor din Bunești,

P.O., A., R., A. și P.

Întrucât s-a aflat permanent

într-o stare conflictuală cu fostul primar S.G., inginerul consultant agricol, M.V.

în calitate de casier și actualul primar, a considerat că pentru soluționarea neregulilor

reținute de organele de control, era necesară efectuarea unei expertize tehnice

în construcții, pentru a se verifica cuantumul sumelor aferente materialelor folosite

la imobilele la care s-au desfășurat lucrări de investiții/ reparații, respectiv

a existenței vreunui prejudiciu și a culpei sale în înregistrarea acestuia.

1.2. Prin încheierea din

13 aprilie 2009, Curtea de Apel Iași a respins excepția necompetenței materiale

invocată din oficiu de instanță, reținând că în speță acțiunea reclamantei este

întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul

financiar preventiv, care în art. 22 pct. 8 prevede, în mod derogator de la regulile

de competență materială prevăzute în C. proc. civ., competența curții de apel în

soluționarea acțiunilor promovate împotriva deciziilor emise în baza acestui act

normativ.

1.3. La termenul din 26

octombrie 2009, reclamanta a solicitat suspendarea cauzei conform art. 244

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea Dosarului penal nr. 211/P/2008

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, unde aceasta este cercetată pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals și

uz de fals, angajarea cheltuielilor bugetare peste limita creditelor aprobate, în

legătură cu actele și faptele contabile ce fac și obiectul deciziei din 23

decembrie 2008 a D.G.F.P. Vaslui în cauză, iar probele administrate în fața organelor

penale, precum și soluția ce va fi pronunțată, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra

dosarului de față.

Având în vedere că obiectul

prezentei cauze îl constituie atât stabilirea întinderii prejudiciului, dar și eventuala

culpă a reclamantei pentru înregistrarea lui, prin încheierea de ședință din 9

noiembrie 2009, Curtea a admis cererea de suspendare în temeiul art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ.

1.4. Prin cererea înregistrată

la 21 decembrie 2011, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, dosarul

penal fiind soluționat definitiv prin decizia Curții de Apel Iași nr. 787 din 30

iunie 2011, prin care a fost admis în parte recursul inculpatului S.C. împotriva

sentinței penale nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huși, cu menținerea dispozițiilor

sentinței privitoare la inculpata A.V.

La solicitarea Curții,

pârâta a precizat că în intervalul scurs de la introducerea acțiunii de reclamantă

în cauză, nu au intervenit modificări în ce privește sumele reținute în procesul-verbal

de control, întrucât nu s-au întocmit procese-verbale de recepție ulterioare, și

nici nu s-au depus acte contabile de natură a justifica parte din sumele stabilite

în sarcina reclamantei.

1.5. Prin sentința

nr. 84 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta

A.V., ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut, în esență, considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Prin acțiunea de față,

reclamanta a contestat decizia din 23 decembrie 2008 emisă de Compartimentul de

soluționare a contestațiilor pentru inspecție din cadrul D.G.F.P. Vaslui din 23

decembrie 2008, prin care a fost respinsă contestația reclamantei și au fost menținute

măsurile luate de echipa de inspecție a D.G.F.P., cu privire la recuperarea sumelor

stabilite în procesul-verbal de inspecție din 30 iunie 2006 întocmit la sediul Primăriei

comunei B,, județul Vaslui, conform O.G. nr. 119/1999.

Prin procesul-verbal de

inspecție sus-menționat, s-a stabilit printre altele recuperarea următoarelor sume

de la reclamantă:

a) 31.490,78 RON, din

totalul de 125.944,28 RON, reprezentând facturi fiscale care la rubrica „primitor”

era menționat numele, prenumele și semnătura persoanei ce a recepționat marfa, serviciul

sau lucrarea, însă acestea nu au fost urmate de depunerea la contabilitate a proceselor-verbale

ale comisiei de recepție aferente;

b) 34.697,20 RON aferentă

unor facturi fiscale ce nu prezentau semnături la rubrica „primitor” marfă, servicii

ori lucrare, dar s-au făcut plățile, fără proces-verbal de recepție al comisiei

abilitate;

c) 24.495,25 RON aferentă

unor facturi ce prezentau semnături indescifrabile la rubrica „primitor” marfă,

serviciu, lucrare, pentru care de asemeni nu există proces-verbal al comisiei de

recepție până la data întocmirii raportului de control;

d) 28.582,37 RON, din

care 19.858,20 RON pentru 2006 și 8724,17 RON pentru anul 2007, reprezentând lipsa

de numerar din casieria unității, urmare a inexistentei unor neconcordante între

documentele aferente unor achiziții de materiale, erori de înregistrare, rulaje

totalizate incorect, solduri zilnice de casă incorect întocmite, sume încasate și

neînregistrate în registrele de casa.

La această sumă au fost

calculate penalități conform regulamentului operațiunilor de casă de 0,05% pe zi

întârziere, rezultând suma de 38.786,89 RON, din care în sarcina reclamantei a fost

prevăzută 19.393,45 RON;

e) 7.262,16 RON c/val.

motorină și 2.681,04 RON c/val. benzină achitate în numerar din casierie, fără documente

justificative;

f) 5.176,78 RON c/val.

produse alimentare achitate din casierie fără documente justificative;

g) 700 RON trecută în

plus în registrul de casă, fără document justificativ, urmând a fi imputată reclamantei

în solidar cu casierul M.V.

Reclamanta a formulat

contestație în data de 16 ianuarie 2008, alături de ceilalți angajați ai Primăriei

B.-A. menționați în procesul-verbal de inspecție din 30 iunie 2008, respinsă prin

decizia din 23 decembrie 2008.

A constatat Curtea de

apel, raportat la sumele reținute în actele fiscale, că, în faza administrativă,

reclamanta nu a contestat sumele reprezentând lipsă numerar casierie pentru anii

2006 și 2007 reținute la lit. d) în sarcina sa la nivelul sumei de 19.393,45 RON

și nici c/val. combustibililor achitați fără documente justificative prevăzute la

lit. e), 7262,16 + 2681,04 RON c/val. produselor alimentare (5.176,78) și a plusului

în casă, actul de control reținând la dosar că aceasta „recunoaște că a mai încălcat

prevederile legale în vigoare (...)”.

Din cuprinsul sentinței

penale nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huși, definitivă prin decizia penală

nr. 787 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, s-a reținut că inculpata A.V. a

recunoscut activitatea infracțională legată de întocmirea de note de recepție pe

baza unor facturi de combustibil false, fiind condamnată cu amenda penală, precum

și pentru comiterea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri constând

în registrul de casă al Primăriei, cu scopul ascunderii falsurilor, confirmându-se

așadar sumele imputate de organul de control legat de evidențele nelegale din registrul

de casă.

În ceea ce privește sumele

evidențiate la lit. a), lit. b), lit. c) din procesul-verbal, reprezentând contravaloarea

de facturi fiscale incorect completate, privind materiale și lucrări ce nu au fost

însoțite și nici ulterior confirmate prin procese-verbale de recepție întocmite

de comisia legal constituită în acest scop, Curtea a constatat că în fapt reclamanta

recunoaște că astfel de documente nu au fost legal întocmite, invocându-se situația

conflictuală existente în interiorul Primăriei.

În opinia instanței, funcția

deținută de reclamantă, aceea de contabil, o obliga a nu face plăți din casierie

în lipsa actelor de recepție, a bonurilor de consum, care să ateste modul de utilizare

a sumelor respective, conform pct. 2 alin. (4) din Normele metodologice la O.G.

nr. 120/1999, neavând vreo relevanță relația sa cu ceilalți angajați, ori faptul

că nu și-ar fi însușit nici o sumă de bani.

S-a mai reținut că, deși

prin procesul-verbal de control s-a prevăzut în sarcina primarului comunei și a

reclamantei, întocmirea de procese-verbale de recepție pentru justificarea sumelor

de mai sus din precizările depuse de organul fiscal pârât la data de 22

februarie 2012, până la data actuală nu au fost aduse la îndeplinire măsurile dispuse,

respectiv nici un act justificativ nu a intrat în contabilitatea Primăriei comunei

B.-A.

Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei

soluții și a încheierii din 13 aprilie 2009, a formulat recurs reclamanta, care

a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- prin încheierea din

13 aprilie 2009, instanța de fond a respins în mod greșit excepția necompetenței

acestei Curți de apel, reținând dispozițiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999,

deși competența materială aparține Tribunalului Vaslui (art. 304 pct. 3);

- soluția instanței de

fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fiind dată cu

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 7 și pct. 9);

- pe fondul recursului

a susținut că prima instanță a interpretat în mod greșit actul dedus judecății atunci

când a apreciat că „reclamanta nu a contestat sumele reprezentând lipsă numerar

în casierie pentru anii 2006 și 2007”, deși a investit instanța cu controlul legalității

actului administrativ în acest dosar (art. 304 pct. 8).

În concluzie, a solicitat

admiterea recursului și a acțiunii, cu consecința anulării actelor administrative

atacate, ca fiind nelegale.

Soluția instanței de recurs

Recursul este nefondat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Critica prin care recurenta

susține că, în cauză, Tribunalul Vaslui este instanța competentă material pentru

judecarea cauzei de față, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art.

22 alin. (8), ultima frază, din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul

financiar preventiv, republicată, împotriva deciziei prin care se soluționează contestație

privind procesul-verbal de inspecție, se poate formula acțiune la Curtea de apel

în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

Or, în cauza de față,

litigiul a fost soluționat de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, sesizată, de altfel, chiar de recurenta-reclamantă, în condițiile Legii

nr. 554/2004.

Nu este fondată nici critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre

judecătorească poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Nemotivarea hotărârii

judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de

a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței

instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță

internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în

mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu

concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul

la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile

pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană

a Drepturilor Omului nu are ca scop, garantarea,unor drepturi teoretice sau iluzorii,

ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate

de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina

instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor

și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază

că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea

în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă

o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța

de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în

mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În cauză, judecătorul

fondului a analizat în mod detaliat susținerile părților, în raport cu dispozițiile

legale invocate de acestea și cu indicațiile deciziei de casare.

În alți termeni, motivarea

soluției s-a făcut în concret, prin raportare la situația de fapt rezultată din

materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei și actele administrative

atacate.

De asemenea, este nefondată

și critica fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit

cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când instanța, interpretând în mod greșit

actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

Astfel, în cauză, instanța

de fond a reținut în mod judicios că a fost învestită cu o cerere privind anularea

unor acte administrative:

Procesul-verbal de inspecție

din 2 iulie 2008, întocmit la data de 30 iunie 2008 de Compartimentul de inspecție

generală din cadrul D.G.F.P. Vaslui, precum și decizia din 23 decembrie 2008 emisă

de Compartimentul de soluționare a contestațiilor pentru inspecții din cadrul D.G.F.P.

Vaslui, prin care s-au constatat, reținut și menținut în sarcina recurentei-reclamante,

în calitatea sa de referent contabil la Primăria comunei B.-A., debitele care i-au

fost imputate.

În ceea ce privește criticile

subsumate motivului de recurs invocat prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța de recurs reține că este nefondat.

În esență, referitor la

acest motiv de recurs, reclamanta-recurentă a susținut că actele administrative

sunt nelegale, instanța de fond reținând în mod greșit răspunderea, deși organele

de control nu au probat că sumele imputate ar fi fost însușite de ea.

Din probele administrate

în cauză rezultă că S.G., fost primar, referenta-contabilă A.V. și casierul M.V.,

de la Primăria B.-A., județul Vaslui, precum și alții, au fost trimiși în judecată

și condamnați prin sentința penală nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huși,

menținută prin decizia penală nr. 787 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, pentru

săvârșirea unor infracțiuni de fals și uz de fals în legătură cu activitatea realizată

la Primăria B.-A., care a făcut și obiectul inspecției în urma căreia au fost întocmite,

emise actele administrative în litigiu.

Referitor la debitele

care au fost imputate recurentei-reclamante s-au reținut următoarele:

- În perioada 2006-2007

s-a constatat că Primăria comunei B.-A. a efectuat plăți din casieria unității în

sumă totală de 38.786,89 RON.

Suma imputată este eferentă

unor plăți efectuate de către unitate fără documente justificative sau cu documente

justificative incorect întocmite.

Persoanele vinovate sunt

casierul unității, M.V., și contabilul unității și persoana responsabilă cu controlul

financiar preventiv, respectiv A.V.

Drept urmare, în vederea

recuperării prejudiciului de la persoanele responsabile, casierului i-a fost imputată

suma de 19.393,45 RON iar recurentei A.V., în calitate de persoană responsabilă

cu viza controlului financiar preventiv, suma de 19.393,45 RON.

- În perioada 2006-2007

s-a constatat faptul că , pentru lucrările efectuate de către Primărie și deplasarea

autoturismului din dotarea unității, s-a achiziționat cantitatea de 9.155,51 litri

motorină, în timp ce pe documentele justificative era menționată cantitatea de 9.739

litri de motorină.

Prin urmare, în realitate

a fost consumată cantitatea de 9.155 litri, iar din casierie a fost plătită suma

aferentă cantității de 9.739 litri.

Astfel, suma de bani aferentă

diferenței de 582,49 litri a fost achitată de primărie fără a fi consumat carburantul.

În concluzie, persoanelor

vinovate de efectuarea plății, le-au fost imputate sumele, după cum urmează: A.V.

= 7.262,16 RON și M.V. = 7.262,16 RON.

- În perioada 2006-2007

s-a constatat faptul că a fost plătită din casieria unității, numerar, suma de 5.362,08

RON reprezentând contravaloarea cantității de 1.426,57 litri benzină, dar autoturismul

ce consuma benzină a fost achiziționat de către Primărie la data de 17 iulie 2007,

iar autoturismul deținut de unitate până la data de 16 iulie 2007 avea un motor

diesel.

Astfel, pentru contravaloarea

combustibilului achitat și nejustificat cu documente, recurentei A.V., în calitate

de contabil și persoană responsabilă cu viza de control financiar preventiv i-a

fost imputată jumătate din valoarea prejudiciului, respectiv 2.681,04 RON.

- În perioada 2006-2007

s-a constatat faptul că contabilul și responsabilul cu viza de control preventiv,

respectiv recurenta A.V., a acceptat la plată, iar casierul a plătit, suma de 10.353,56

RON aferentă achiziționării de produse alimentare, fără ca bugetul primăriei să

prevadă asemenea cheltuieli.

Astfel, pentru contravaloarea

produselor achitate, recurentei A.V., în calitate de contabil și persoană responsabilă

cu viza de control financiar preventiv i-a fost imputată jumătate din valoarea prejudiciului,

respectiv 5.176,78 RON.

- În perioada 2006-2007,

din casieria unității sau cu op-uri din Trezoreria Huși, a fost achitată suma de

244.329,16 RON, sumă cu care au fost plătiți diverși furnizori.

La verificările efectuate

s-a constatat faptul că bunurile achiziționate nu au intrat în gestiunea unității,

lucru confirmat de către S.C., gestionarul Primăriei comunei, care nu se cunoaște

destinația acestora și nu au fost întocmite note de intrare, bonuri de consum sau

procese-verbale de recepție.

Astfel, recurentei A.V.,

alături de celelalte persoane responsabile, i-au fost imputate următoarele sume

de bani:

- 31.490,78 RON, pentru

facturile fiscale ce au menționate la primitor numele reclamantei, dar nu a prezentat

marfa sau lucrarea la comisia de recepție;

- 34.697,20 RON, pentru

plăți efectuate în contul unor facturi ce nu au menționate numele primitorului și

bunurile sau lucrările aferente nu au fost prezentate la comisia de recepție;

- 24.495,25 RON, pentru

plăți efectuate în contul unor facturi ce au menționat indescifrabil numele primitorului

și bunurile sau lucrările aferente nu au fost prezentate la comisia de recepție.

De menționat că, fostul

primar S.G. a atacat la rândul său, decizia din 23 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P.

Vaslui, acțiunea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr. 66 din 24 februarie

2012, irevocabilă prin decizia nr. 6128 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin care recursul formulat a fost anulat ca netimbrat.

De asemenea, fostul casier

M.V. a atacat decizia din 23 decembrie 2008, acțiunea sa fiind perimată prin sentința

civilă nr. 63 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal.

În concluzie, recursul

formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, soluția instanței de fond, ca și

actele administrative atacate, fiind legală și temeinică, urmând ca recursul să

fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.V. împotriva încheierii din 13 aprilie 2009 și a sentinței nr. 84 din 5 martie

2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2014.