ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2014

Soluția instanței de fond 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 162/45 din 2 martie 2009, reclamanta A.V. a formulat contestație împotriva deciziei din 23 decembrie 2008 emisă de pârâta D.G.F.P. Vaslui, Compartimentul de soluționare a contestațiilor pentru inspecții din 9 februarie 2009, pe care o consideră nelegală și netemeinică. A arătat reclamanta că, la data de 15 iulie 2008 a formulat cerere prin care a solicitat constituirea comisiilor de recepție a lucrărilor menționate în procesul-verbal întocmit de inspectorii din cadrul organului fiscal pârât, adresată fostului președinte al Comisiei, primar T.V., ce a deținut acea calitate în intervalul în care a avut loc renovarea imobilelor, grădinița B.-A., aducțiunea de apă sat B., P., igienizarea școlilor din Bunești, P.O., A., R., A. și P. Întrucât s-a aflat permanent într-o stare conflictuală cu fostul primar S.G., inginerul consultant agricol, M.V. în calitate de casier și actualul primar, a considerat că pentru soluționarea neregulilor reținute de organele de control, era necesară efectuarea unei expertize tehnice în construcții, pentru a se verifica cuantumul sumelor aferente materialelor folosite la imobilele la care s-au desfășurat lucrări de investiții/ reparații, respectiv a existenței vreunui prejudiciu și a culpei sale în înregistrarea acestuia. 1.

Prin încheierea din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Iași a respins excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță, reținând că în speță acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, care în art. 22 pct. 8 prevede, în mod derogator de la regulile de competență materială prevăzute în C. proc. civ., competența curții de apel în soluționarea acțiunilor promovate împotriva deciziilor emise în baza acestui act normativ. 1.

La termenul din 26 octombrie 2009, reclamanta a solicitat suspendarea cauzei conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea Dosarului penal nr. 211/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, unde aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals și uz de fals, angajarea cheltuielilor bugetare peste limita creditelor aprobate, în legătură cu actele și faptele contabile ce fac și obiectul deciziei din 23 decembrie 2008 a D.G.F.P. Vaslui în cauză, iar probele administrate în fața organelor penale, precum și soluția ce va fi pronunțată, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra dosarului de față. Având în vedere că obiectul prezentei cauze îl constituie atât stabilirea întinderii prejudiciului, dar și eventuala culpă a reclamantei pentru înregistrarea lui, prin încheierea de ședință din 9 noiembrie 2009, Curtea a admis cererea de suspendare în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 1.

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2011, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, dosarul penal fiind soluționat definitiv prin decizia Curții de Apel Iași nr. 787 din 30 iunie 2011, prin care a fost admis în parte recursul inculpatului S.C. împotriva sentinței penale nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huși, cu menținerea dispozițiilor sentinței privitoare la inculpata A.V. La solicitarea Curții, pârâta a precizat că în intervalul scurs de la introducerea acțiunii de reclamantă în cauză, nu au intervenit modificări în ce privește sumele reținute în procesul-verbal de control, întrucât nu s-au întocmit procese-verbale de recepție ulterioare, și nici nu s-au depus acte contabile de natură a justifica parte din sumele stabilite în sarcina reclamantei. 1.

Prin sentința nr. 84 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V., ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, considerentele care vor fi prezentate în continuare. Prin acțiunea de față, reclamanta a contestat decizia din 23 decembrie 2008 emisă de Compartimentul de soluționare a contestațiilor pentru inspecție din cadrul D.G.F.P. Vaslui din 23 decembrie 2008, prin care a fost respinsă contestația reclamantei și au fost menținute măsurile luate de echipa de inspecție a D.G.F.P., cu privire la recuperarea sumelor stabilite în procesul-verbal de inspecție din 30 iunie 2006 întocmit la sediul Primăriei comunei B,, județul Vaslui, conform O.G. nr. 119/1999. Prin procesul-verbal de inspecție sus-menționat, s-a stabilit printre altele recuperarea următoarelor sume de la reclamantă: a) 31.490,78 RON, din totalul de 125.944,28 RON, reprezentând facturi fiscale care la rubrica „primitor” era menționat numele, prenumele și semnătura persoanei ce a recepționat marfa, serviciul sau lucrarea, însă acestea nu au fost urmate de depunerea la contabilitate a proceselor-verbale ale comisiei de recepție aferente; b) 34.697,20 RON aferentă unor facturi fiscale ce nu prezentau semnături la rubrica „primitor” marfă, servicii ori lucrare, dar s-au făcut plățile, fără proces-verbal de recepție al comisiei abilitate; c) 24.495,25 RON aferentă unor facturi ce prezentau semnături indescifrabile la rubrica „primitor” marfă, serviciu, lucrare, pentru care de asemeni nu există proces-verbal al comisiei de recepție până la data întocmirii raportului de control; d) 28.582,37 RON, din care 19.858,20 RON pentru 2006 și 8724,17 RON pentru anul 2007, reprezentând lipsa de numerar din casieria unității, urmare a inexistentei unor neconcordante între documentele aferente unor achiziții de materiale, erori de înregistrare, rulaje totalizate incorect, solduri zilnice de casă incorect întocmite, sume încasate și neînregistrate în registrele de casa. La această sumă au fost calculate penalități conform regulamentului operațiunilor de casă de 0,05% pe zi întârziere, rezultând suma de 38.786,89 RON, din care în sarcina reclamantei a fost prevăzută 19.393,45 RON; e) 7.262,16 RON c/val. motorină și 2.681,04 RON c/val. benzină achitate în numerar din casierie, fără documente justificative; f) 5.176,78 RON c/val. produse alimentare achitate din casierie fără documente justificative; g) 700 RON trecută în plus în registrul de casă, fără document justificativ, urmând a fi imputată reclamantei în solidar cu casierul M.V. Reclamanta a formulat contestație în data de 16 ianuarie 2008, alături de ceilalți angajați ai Primăriei B.-A. menționați în procesul-verbal de inspecție din 30 iunie 2008, respinsă prin decizia din 23 decembrie 2008. A constatat Curtea de apel, raportat la sumele reținute în actele fiscale, că, în faza administrativă, reclamanta nu a contestat sumele reprezentând lipsă numerar casierie pentru anii 2006 și 2007 reținute la lit. d) în sarcina sa la nivelul sumei de 19.393,45 RON și nici c/val. combustibililor achitați fără documente justificative prevăzute la lit. e), 7262,16 + 2681,04 RON c/val. produselor alimentare (5.176,78) și a plusului în casă, actul de control reținând la dosar că aceasta „recunoaște că a mai încălcat prevederile legale în vigoare (...)”. Din cuprinsul sentinței penale nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huși, definitivă prin decizia penală nr. 787 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, s-a reținut că inculpata A.V. a recunoscut activitatea infracțională legată de întocmirea de note de recepție pe baza unor facturi de combustibil false, fiind condamnată cu amenda penală, precum și pentru comiterea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri constând în registrul de casă al Primăriei, cu scopul ascunderii falsurilor, confirmându-se așadar sumele imputate de organul de control legat de evidențele nelegale din registrul de casă. În ceea ce privește sumele evidențiate la lit. a), lit. b), lit. c) din procesul-verbal, reprezentând contravaloarea de facturi fiscale incorect completate, privind materiale și lucrări ce nu au fost însoțite și nici ulterior confirmate prin procese-verbale de recepție întocmite de comisia legal constituită în acest scop, Curtea a constatat că în fapt reclamanta recunoaște că astfel de documente nu au fost legal întocmite, invocându-se situația conflictuală existente în interiorul Primăriei. În opinia instanței, funcția deținută de reclamantă, aceea de contabil, o obliga a nu face plăți din casierie în lipsa actelor de recepție, a bonurilor de consum, care să ateste modul de utilizare a sumelor respective, conform pct. 2 alin. (4) din Normele metodologice la O.G. nr. 120/1999, neavând vreo relevanță relația sa cu ceilalți angajați, ori faptul că nu și-ar fi însușit nici o sumă de bani. S-a mai reținut că, deși prin procesul-verbal de control s-a prevăzut în sarcina primarului comunei și a reclamantei, întocmirea de procese-verbale de recepție pentru justificarea sumelor de mai sus din precizările depuse de organul fiscal pârât la data de 22 februarie 2012, până la data actuală nu au fost aduse la îndeplinire măsurile dispuse, respectiv nici un act justificativ nu a intrat în contabilitatea Primăriei comunei B.-A. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei soluții și a încheierii din 13 aprilie 2009, a formulat recurs reclamanta, care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici: - prin încheierea din 13 aprilie 2009, instanța de fond a respins în mod greșit excepția necompetenței acestei Curți de apel, reținând dispozițiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, deși competența materială aparține Tribunalului Vaslui (art. 304 pct. 3); - soluția instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 7 și pct. 9); - pe fondul recursului a susținut că prima instanță a interpretat în mod greșit actul dedus judecății atunci când a apreciat că „reclamanta nu a contestat sumele reprezentând lipsă numerar în casierie pentru anii 2006 și 2007”, deși a investit instanța cu controlul legalității actului administrativ în acest dosar (art. 304 pct. 8). În concluzie, a solicitat admiterea recursului și a acțiunii, cu consecința anulării actelor administrative atacate, ca fiind nelegale. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Critica prin care recurenta susține că, în cauză, Tribunalul Vaslui este instanța competentă material pentru judecarea cauzei de față, este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 22 alin. (8), ultima frază, din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, împotriva deciziei prin care se soluționează contestație privind procesul-verbal de inspecție, se poate formula acțiune la Curtea de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Or, în cauza de față, litigiul a fost soluționat de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sesizată, de altfel, chiar de recurenta-reclamantă, în condițiile Legii nr. 554/2004. Nu este fondată nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop, garantarea,unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat susținerile părților, în raport cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu indicațiile deciziei de casare. În alți termeni, motivarea soluției s-a făcut în concret, prin raportare la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei și actele administrative atacate. De asemenea, este nefondată și critica fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când instanța, interpretând în mod greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, în cauză, instanța de fond a reținut în mod judicios că a fost învestită cu o cerere privind anularea unor acte administrative: Procesul-verbal de inspecție din 2 iulie 2008, întocmit la data de 30 iunie 2008 de Compartimentul de inspecție generală din cadrul D.G.F.P. Vaslui, precum și decizia din 23 decembrie 2008 emisă de Compartimentul de soluționare a contestațiilor pentru inspecții din cadrul D.G.F.P. Vaslui, prin care s-au constatat, reținut și menținut în sarcina recurentei-reclamante, în calitatea sa de referent contabil la Primăria comunei B.-A., debitele care i-au fost imputate. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs invocat prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs reține că este nefondat. În esență, referitor la acest motiv de recurs, reclamanta-recurentă a susținut că actele administrative sunt nelegale, instanța de fond reținând în mod greșit răspunderea, deși organele de control nu au probat că sumele imputate ar fi fost însușite de ea. Din probele administrate în cauză rezultă că S.G., fost primar, referenta-contabilă A.V. și casierul M.V., de la Primăria B.-A., județul Vaslui, precum și alții, au fost trimiși în judecată și condamnați prin sentința penală nr. 82 din 8 martie 2011 a Judecătoriei Huși, menținută prin decizia penală nr. 787 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals și uz de fals în legătură cu activitatea realizată la Primăria B.-A., care a făcut și obiectul inspecției în urma căreia au fost întocmite, emise actele administrative în litigiu. Referitor la debitele care au fost imputate recurentei-reclamante s-au reținut următoarele: - În perioada 2006-2007 s-a constatat că Primăria comunei B.-A. a efectuat plăți din casieria unității în sumă totală de 38.786,89 RON. Suma imputată este eferentă unor plăți efectuate de către unitate fără documente justificative sau cu documente justificative incorect întocmite. Persoanele vinovate sunt casierul unității, M.V., și contabilul unității și persoana responsabilă cu controlul financiar preventiv, respectiv A.V. Drept urmare, în vederea recuperării prejudiciului de la persoanele responsabile, casierului i-a fost imputată suma de 19.393,45 RON iar recurentei A.V., în calitate de persoană responsabilă cu viza controlului financiar preventiv, suma de 19.393,45 RON. - În perioada 2006-2007 s-a constatat faptul că , pentru lucrările efectuate de către Primărie și deplasarea autoturismului din dotarea unității, s-a achiziționat cantitatea de 9.155,51 litri motorină, în timp ce pe documentele justificative era menționată cantitatea de 9.739 litri de motorină. Prin urmare, în realitate a fost consumată cantitatea de 9.155 litri, iar din casierie a fost plătită suma aferentă cantității de 9.739 litri. Astfel, suma de bani aferentă diferenței de 582,49 litri a fost achitată de primărie fără a fi consumat carburantul. În concluzie, persoanelor vinovate de efectuarea plății, le-au fost imputate sumele, după cum urmează: A.V. = 7.262,16 RON și M.V. = 7.262,16 RON. - În perioada 2006-2007 s-a constatat faptul că a fost plătită din casieria unității, numerar, suma de 5.362,08 RON reprezentând contravaloarea cantității de 1.426,57 litri benzină, dar autoturismul ce consuma benzină a fost achiziționat de către Primărie la data de 17 iulie 2007, iar autoturismul deținut de unitate până la data de 16 iulie 2007 avea un motor diesel. Astfel, pentru contravaloarea combustibilului achitat și nejustificat cu documente, recurentei A.V., în calitate de contabil și persoană responsabilă cu viza de control financiar preventiv i-a fost imputată jumătate din valoarea prejudiciului, respectiv 2.681,04 RON. - În perioada 2006-2007 s-a constatat faptul că contabilul și responsabilul cu viza de control preventiv, respectiv recurenta A.V., a acceptat la plată, iar casierul a plătit, suma de 10.353,56 RON aferentă achiziționării de produse alimentare, fără ca bugetul primăriei să prevadă asemenea cheltuieli. Astfel, pentru contravaloarea produselor achitate, recurentei A.V., în calitate de contabil și persoană responsabilă cu viza de control financiar preventiv i-a fost imputată jumătate din valoarea prejudiciului, respectiv 5.176,78 RON. - În perioada 2006-2007, din casieria unității sau cu op-uri din Trezoreria Huși, a fost achitată suma de 244.329,16 RON, sumă cu care au fost plătiți diverși furnizori. La verificările efectuate s-a constatat faptul că bunurile achiziționate nu au intrat în gestiunea unității, lucru confirmat de către S.C., gestionarul Primăriei comunei, care nu se cunoaște destinația acestora și nu au fost întocmite note de intrare, bonuri de consum sau procese-verbale de recepție. Astfel, recurentei A.V., alături de celelalte persoane responsabile, i-au fost imputate următoarele sume de bani: - 31.490,78 RON, pentru facturile fiscale ce au menționate la primitor numele reclamantei, dar nu a prezentat marfa sau lucrarea la comisia de recepție; - 34.697,20 RON, pentru plăți efectuate în contul unor facturi ce nu au menționate numele primitorului și bunurile sau lucrările aferente nu au fost prezentate la comisia de recepție; - 24.495,25 RON, pentru plăți efectuate în contul unor facturi ce au menționat indescifrabil numele primitorului și bunurile sau lucrările aferente nu au fost prezentate la comisia de recepție. De menționat că, fostul primar S.G. a atacat la rândul său, decizia din 23 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Vaslui, acțiunea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr. 66 din 24 februarie 2012, irevocabilă prin decizia nr. 6128 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care recursul formulat a fost anulat ca netimbrat. De asemenea, fostul casier M.V. a atacat decizia din 23 decembrie 2008, acțiunea sa fiind perimată prin sentința civilă nr. 63 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. În concluzie, recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat, soluția instanței de fond, ca și actele administrative atacate, fiind legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.