ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 140/2015

Decizia nr. 140/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 30 septembrie 2010, A., cu sediul în Țăndărei, a chemat în judecată B., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 265.426,80 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la infrastructura defectă a amenajărilor interioare prevăzute în anexa 2 a protocolului încheiat între părți la 27 noiembrie 2008.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin protocolul susmenționat i-a fost transmisă în proprietate, fără plată, infrastructura amenajărilor interioare pentru irigații, constituite din mijloace fixe și obiecte de inventar, pârâta asumându-și obligația de a repara defecțiunile, pe cheltuială proprie.

Reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată,astfel încât organizația a fost obligată să realizeze ea însăși reparațiile infrastructurii, ulterior, autoritatea pârâtă refuzând compensarea creanțelor.

Prin sentința civilă nr. 1469 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut pe de o parte, că reclamanta nu a solicitat nici obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației și nici autorizarea efectuării lucrărilor pe cheltuiala organizației, iar pe de altă parte, nu s-a demonstrat că s-ar fi obținut aprobarea prin hotărâre de guvern a plății sumelor necesare efectuării reparațiilor la infrastructura amenajărilor interioare pentru irigații.

De asemenea, instanța de fond a constatat că reclamanta a beneficiat în anii 2008 și 2009 de subvenții de la C. Ialomița, acordate tocmai pentru întreținere și reparații la infrastructura de îmbunătățiri funciare, expertiza contabilă efectuată în cauză neputând preciza, în lipsa documentelor de plată, dacă facturile prezentate de organizație au fost sau nu decontate ca subvenție.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că prima instanță a reținut o situație de fapt în contradicție cu probele administrate, în condițiile în care nu s-a contestat folosirea efectivă de către reclamantă a infrastructurii transmise prin protocol, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că nu s-a încheiat un proces-verbal de predare-primire.

Pe de altă parte, a precizat reclamanta, întrucât protocolul stabilește în mod expres și neechivoc obligația pârâtei de a repara infrastructura defectă, pe cheltuială proprie, inexistența unei hotărâri de guvern prin care să fie aprobate fondurile financiare necesare nu este de natură a se reține că reclamanta a efectuat reparațiile pe riscul ei și nu ar fi îndreptățită la dezdăunare.

Referitor la împrejurarea că organizația ar fi beneficiat de subvenții pentru întreținerea și repararea infrastructurii transmise prin protocol, reclamanta a arătat că susținerea pârâtei a fost infirmată de raportul de expertiză contabilă.

Reclamanta a criticat sentința și cu privire la neaplicarea prevederilor art. 1077 C. civ. în vigoare, care consacră dreptul creditorului de a obține de la debitorul său îndeplinirea întocmai a obligației asumate, nefiind obligatorie autorizarea efectuării reparațiilor din partea unui organ al statului sau a instanței de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, reclamanta, ca asociație a utilizatorilor de apă pentru irigații a dobândit prin protocolul încheiat la 27 februarie 2008 dreptul de proprietate asupra infrastructurii de irigații, în condițiile prevăzute de Legea nr. 138/2004 și Legea nr. 213/1998, în anexa 2 fiind evidențiate lucrările de reparații necesare a fi efectuate de pârâtă pentru punerea în funcțiune a infrastructurii preluate, cu mențiunea că executarea acelor lucrări se va realiza în funcție de aprobarea fondurilor prin hotărâre de guvern.

Or, astfel cum a reținut prima instanță, nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâtei i-au fost alocate fonduri pentru repararea infrastructurii predate reclamantei, art. 38 din Legea nr. 138/2004 prevăzând că anual, la propunerea ministerului de resort, prin hotărâre a Guvernului României se aprobă nivelul fondurilor publice pe activități și amenajări de îmbunătățiri funciare.

Pe de altă parte, decizia de a repara infrastructura de irigații transmisă prin protocol a fost luată de către membrii organizației reclamante fără a se solicita acordul pârâtei, împrejurare în raport de care dispozițiile art. 1077 C. civ. nu au aplicabilitate, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a obținut autorizarea de a aduce la îndeplinire obligația de reparare pe cheltuiala agenției.

Curtea constată că prin hotărârea recurată s-a reținut în mod corect, referitor la pretențiile solicitate prin acțiune, că reclamanta a primit subvenții de la bugetul de stat pentru realizarea unor lucrări asupra infrastructurii de irigații preluate, astfel cum rezultă atât din adresa din 28 iunie 2010 emisă de C. Ialomița, cât și din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Astfel, raportul de expertiză a analizat documentele prezentate de reclamantă, concluzionând, pe de o parte, că, în lipsa unor măsurători, devize centralizatoare de lucrări, extrase de cont bancare, nu poate fi stabilită valoarea reparațiilor efectuate la instalațiile preluate în baza protocolului din 27 februarie 2008, iar pe de altă parte, că nu se poate determina dacă facturile depuse la dosar au fost sau nu decontate ca subvenție din suma de 256.590 lei primită în baza O.U.G. nr. 123/2006.

În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1469 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.