Decizia nr. 644/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3165/2014 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 iunie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta B., contestație prin care a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 11.481 din 07 aprilie 2014 formulată de reclamantă, înregistrată la B., respectiv împotriva actului administrativ constând în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 10 martie 2014 privind proiectul „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi la A. Mărculești, județul Ialomița”- beneficiar A., prin care a fost somată să restituie suma de 527.292,86 lei, compusă din debit aferent bugetului Uniunii Europene: 428.068,48 lei și debit aferent bugetului de stat: 107.017,12 lei emise de către B., ca fiind netemeinică și nelegală; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 3165/F din 19 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta C. (înființată prin reorganizarea fostei B., conform O.U.G. nr. 41/2014) și a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamanta A., prin avocat D., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, în privința aspectelor referitoare la nedepistarea neregulilor la momentul săvârșirii acestora, nu există o motivare în drept a instanței de fond, aceasta rezumându-se doar la o analiză subiectivă a Ghidului solicitantului. A menționat recurenta-reclamantă că existența legăturilor comerciale între beneficiarul A. și beneficiarul SC E. SRL au fost aduse la cunoștința autorității contractante și acceptate de către aceasta încă de la data încheierii contractului de finanțare, neconstituind un eveniment ulterior, pentru a putea justifica un control ca cel în cauză. A mai susținut recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011, potrivit cărora ”obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea n-ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil. ”Totodată, a afirmat recurenta că nu s-a putut baza pe o previzibilitate a conduitei administrative, în condițiile în care, în urmă cu 4 ani, dosarul a fost verificat și aprobat, fiind depuse înscrisuri care făceau dovada, la acel moment, asupra calității de administrator la societatea SC E. SRL a persoanei fizice A. O altă critică a recurentei a vizat insuficienta motivare a primei instanțe asupra faptului că pârâta a considerat că cele două investiții, realizate la A. și la societatea SC E. SRL, sunt complementare, constatare ce a fost însușită, potrivit susținerilor recurentei, și de către judecătorul fondului. Mai susține recurenta că instanța nu și-a motivat aprecierea că în mod just a constatat pârâta că activitatea de închiriere a utilajelor se realizează doar pentru a asigura funcționarea în mod firesc a utilajelor achiziționate și nu conform specificației codului CAEN - închirierea mașinilor agricole cu operatori și echipaje de lucrători mecanici specializați. Totodată, se afirmă că instanța de fond nu a motivat și nu a demonstrat avantajul obținut de către beneficiar, invocând Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-515/03, pct. 39. În privința motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 4 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011și a încălcat prevederile art. 5 alin. (3) din același Regulament, precum și prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și art. 6 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011 cu privire la principiul proporționalității. În legătură cu incidența prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011 a susținut recurenta că nu s-a avut în vedere de către prima instanță Hotărârea Curții din 12 septembrie 2013 pronunțată în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelendirektor na Darzhaven fond „Zemedelie” Razplashtatelnaagentsia, în cuprinsul căreia s-a statuat că este necesar a fi avute în vedere nu doar legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și indiciile care să dovedească existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. Tot în amplele critici formulate împotriva sentinței atacate, recurenta a mai susținut că, și în situația în care ar fi existat conflict de interese, constatarea acestuia ar fi trebuit să se facă ținând cont de prevederile art. 8 din H.G. nr. 875/2011, iar în cauza de față niciunul dintre criteriile subiective menționate în procesul verbal nu prezintă indicatorii de fraudă definiți de acest text de lege. În privința încălcării, de către instanța de fond, a prevederilor art. 6 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011 și ale O.U.G. nr. 66/2011, susține recurenta că sentința atacată este nelegală pentru că nu s-ar fi respectat principiul proporționalității, întrucât măsura dispusă de către intimata C. a fost însușită fără a se avea în vedere o analiză a gravității, amplorii, persistenței sau repetării neregulii constatate, în funcție de aceste elemente putând fi aplicate praguri ale unui procentaj al reducerii cu 5%, 15%, 20%, până la excluderea totală, care ar reprezenta măsura cea mai drastică. Un ultim aspect subliniat de către recurentă a fost cel referitor la ponderea în cadrul cifrei de afaceri a întreprinderii sale a contractelor încheiate cu societatea SC E. SRL, asupra căruia instanța de fond, reținând acest factor, nu a motivat cum l-a avut în vedere în analiza efectuată asupra sancțiunii ce i-a fost aplicată prin actele contestate.

Apărările formulate în cauză; Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârâtă C. (prin reorganizarea C.) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Procedura de soluționare a recursului; 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3)C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat,și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. II. Soluția instanței de recurs; Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; O primă critică a recurentei-reclamante A., circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ., este cea referitoare la absența unei motivări în drept a primei instanțe în legătură cu nerespectarea, de către beneficiar, a condițiilor de implementare a proiectului, dat fiind faptul că existența legăturilor comerciale între recurentă și SC E. SRL au fost aduse la cunoștința autorității contractante și acceptate de aceasta încă de la data semnării contractului de finanțare. Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă se referă la existența ”unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.” Verificând sentința atacată prin raportare la acest motiv de casare, observă instanța de control judiciar că judecătorul fondului a arătat în fapt care sunt argumentele sale pentru care a reținut că neregulile reținute de autoritatea contractantă pot fi identificate și în cadrul controlului ex-post, nefiind ținută de avizul favorabil acordat la momentul aprobării cererii de finanțare, indicând, totodată, ca temei de drept, prevederile art. 8 alin. (5) din Anexa I a Ghidului solicitantului, ce conferă autorității contractante opțiunea de a proceda, în situația nerespectării condițiilor de implementare ori a neîndeplinirii obiectivelor proiectului, fie la recuperarea totală a ajutorului financiar nerambursabil acordat, fie la recuperarea parțială a sumelor aferente componentei/componentelor sau acțiunii/acțiunilor afectate de neregulă. În atare condiții, nu poate fi întemeiată susținerea recurentei-reclamante privind lipsa unei motivări în drept a instanței de fond sub acest aspect, iar împrejurarea că erau cunoscute legăturile comerciale ale A. cu SC E. SRL la momentul semnării contractului de finanțare nu reprezintă o exonerare de răspundere sub aspectul condițiilor de eligibilitate care trebuie respectate pe toată durata de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul controlului ex post fiind identificate elemente care au condus la încălcarea acestor condiții tocmai prin modalitatea în care beneficiarul a acționat în sensul materializării respectivelor legături comerciale în cadrul proiectului implementat. O altă critică a recurentei-reclamante a fost cea legată de faptul că prima instanță nu a avut în vedere prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011, ce stabilesc că ”obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a unei alte autorități competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.” Aserțiunile recurentei-reclamante în referire la incidența acestei situații de exonerare de rambursare sunt neîntemeiate, nefiind îndeplinite premisele textului de lege citat anterior. În cauză, plata nu a provenit dintr-o eroare a autorității competente sau unei alte autorității, neeligibilitatea proiectului fiind constatată ca urmare a modului de punere în aplicare a legăturilor comerciale dintre A. și SC E. SRL, ambele fiind beneficiare ale unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile. Simpla aducere la cunoștința celor interesați a calității de administrator la societatea SC E. SRL a persoanei fizice A., titulara întreprinderii individuale cu același nume, la momentul verificării ex ante a criteriilor de eligibilitate a proiectelor propuse pentru obținerea finanțării, nu era de natură a produce vreo consecință juridică la momentul depunerii cererilor de finanțare, situația fiind substanțial modificată pe parcursul derulării proiectelor aprobate, prin punerea în aplicare a acestor legături comerciale între beneficiari. În legătură cu reținerea caracterului complementar al celor două investiții realizate prin proiecte Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și implementate prin contractele de finanțare din 22 aprilie 2010 (pentru A.) și din 22 aprilie 2010 (pentru SC E. SRL), susținerea recurentei-reclamante în sensul neindicării, de către prima instanță, a temeiului de drept aferent acestui aspect, este neîntemeiată. Înalta Curte observă că judecătorul fondului a reținut în mod corect atât prevederi ale legislației europene, cât și cele ale legislației naționale ce reglementează circumstanțele obiective care au fost analizate în vederea reținerii caracterului artificial al condițiilor necesare pentru obținerea unei finanțări mai mari decât plafonul ”de minimis”, fiind indicate, ca temei de drept, dispozițiile art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011, precum și ale art. 4 alin. (3) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 2988/1995. În referire la critica recurentei vizând nemotivarea de către prima instanță a avantajului obținut de beneficiar, prin raportare la decizia de îndrumare a Comisa Europeană Juridică, pronunțată în cauza C515/03, în care se arată, la pct. 39, că ”proba unei practici abuzive impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia”, constată instanța de control judiciar că au fost avute în vedere componentele care au determinat crearea de condiții artificiale pentru obținerea unui ajutor financiar nerambursabil peste plafonul ”de minimis”, astfel cum aceste circumstanțe au fost cristalizate în jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în raport de care prima instanță a arătat că ”au fost dovedite cele două elemente pe care se poate sprijini decizia privind o practică abuzivă”. Prin urmare, nu se justifică în cauză incidența motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce privește neindicarea, de către prima instanță, a temeiurilor de drept care au fost avute în vedere în susținerea argumentelor de fapt reliefate în cuprinsul motivării sentinței atacate. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. (8) C. proc. civ., a arătat recurenta-reclamantă că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 4 4 ale Legii nr. 346/2004, dat fiind faptul că situația în care s-a aflat aceasta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele textului de lege la care s-a raportat prima instanță atunci când a reținut că cele două entități juridice beneficiare ale unor contracte de finanțare sunt ”întreprinderi legate”. Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 1, alin. (3) din Anexa 1 la contractul de finanțare din 22 aprilie 2010, ”beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare. Pe perioada de valabilitate și de monitorizare a contractului beneficiarul trebuie să-și respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil.” Controlul ex post a avut ca obiectiv verificarea întregii documentații care a stat la baza semnării contractului de finanțare, autoritatea contractantă acționând în cadrul legal care îi conferea dreptul de a exercita un astfel de control. Clauzele contractului de finanțare semnat de părțile litigante conferă dreptul autorității contractante să monitorizeze proiectul pe o durată de 5 ani de la finalizarea acestuia și să recupereze sprijinul acordat, în situația identificării unor nereguli (art. 2 alin. (8) din Anexa 1 la contractul de finanțare, art. 5 alin. (1) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011). În esență, stabilirea existenței unor condiții artificiale pentru ajutorul de minimis solicitat de recurenta A. s-a fundamentat pe schimbarea statutului său din întreprindere (în sens larg) autonomă într-o întreprindere legată, pe complementaritatea investițiilor derulate de A. și de SC E. SRL, precum și pe coordonarea ambelor entități juridice de către o singură persoană. În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că A. se află într-un raport juridic de tip „întreprindere legată” cu SC E. SRL, aspect care rezultă atât din elementul obiectiv analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312 - ”sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi”, cât și din condițiile subiective ce au fost identificate în procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 martie 2014. Potrivit prevederilor art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, „(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective. (2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4 2 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate. (3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4 2 . (4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. (5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză.” Prezintă relevanță în cauza de față prevederile art. 4 4 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 346/2004, ce au determinat reținerea de către prima instanță a legalității actelor administrativ fiscale contestate de A. Inventariind legăturile existente între cele două societăți verificate, se reține că: - există legături legale între societatea SC E. SRL și Întreprinderea Individuală A., în sensul că persoana fizică A. a ocupat funcția de administrator statutar la societatea menționată până în luna august 2013; - cele două societăți au sediul social în aceeași localitate - com. Mărculești, județul Ialomița; - activitatea de închiriere a utilajelor între cei doi beneficiari se realizează pentru a se asigura funcționarea în mod firesc a utilajelor achiziționate (ex: închiriere tractor agricol fără de care nu pot funcționa grapa cu discuri, scarificatorul și instalația de erbicidat) și nu conform specificațiilor codului CAEN (”închirierea mașinilor agricole cu operatori și echipaje de lucrători mecanici specializați”). Complementaritatea celor două proiecte derulate de către recurenta-reclamantă și SC E. SRL rezultă din modalitatea în care s-a dovedit că niciunul dintre cele două proiecte nu funcționează autonom, ci ele servesc împreună pentru crearea unui flux tehnologic care conduce la obținerea unui rezultat, aspect constatat prin dependența utilizării utilajelor achiziționate de Societatea SC E. SRL de închirierea celor cumpărate de A. în cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă pe care aceasta l-a implementat. Așadar, se reține că utilajele agricole achiziționate de A. (tractor, combinator și plug) au fost folosite pentru prestarea unor servicii către terți după închirierea utilajelor de la SC E. SRL, iar societatea respectivă a prestat, la rândul său, servicii către terți, după închirierea tractorului de la recurenta-reclamantă, întrucât nu deținea în patrimoniul său un utilaj de tractare dotat cu sistem de cuplare adecvat. Interpretarea conferită de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra prevederilor art. 3 alin. (3) parag. 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza C -110/13 HaTeFo GMBH, este cea potrivit căreia „unele întreprinderi pot fi considerate „afiliate”, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alineatul (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.” Elementele identificate în procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare din 18 martie 2014 reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că cele două beneficiare ale unor contracte de finanțare din cadrul programului Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală au creat relații de afiliere între ele, în vederea constituirii de avantaje nejustificate către fiecare dintre acestea, în sensul prevăzut în Recomandarea nr. 2003/361/CE și în art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, dat fiind faptul că aceste persoane s-au coordonat în vederea luării deciziilor atât din punct de vedere juridic, cât și în plan economic, fără a se putea reține că recurenta a acționat într-o manieră independentă în cadrul proiectului aprobat spre finanțare. Așadar, complementaritatea în care se află investiția realizată prin proiectul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală din 22 aprilie 2010 - ”Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi la A. Mărculești, județul Ialomița” cu cea realizată prin proiectul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală din 22 aprilie 2010- ”Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi la SC E. SRL”, fracționarea investiției, precum și nerespectarea declarației date de recurenta-reclamantă privind încadrarea sa în categoria întreprinderilor autonome, toate acestea acreditează intenția creării unor condiții artificiale pentru obținerea ajutorului ”de minimis”. Totodată, Înalta Curte reține că cele două întreprinderi verificate, între care se numără și cea a recurentei reclamante, acționează pe aceeași piață relevantă, A. având ca obiect de activitate ”activități auxiliare pentru producția vegetală - cod CAEN”, între care se înscrie și activitatea de ”închiriere a mașinilor agricole cu operatori și echipaje de lucrători mecanici specializați”, același obiect de activitate cu cel al SC E. SRL. Aceste similitudini ale proiectelor verificate în controlul ex-post documentar, alături de celelalte elemente de natură subiectivă care au fost identificate în organizarea activității la beneficiarii de fonduri nerambursabile constituiți în grup afiliat, coordonat de persoana fizică A., creând legături de ordin juridic și economic care anihilează autonomia de voință a întreprinderilor individuale atrase în acest grup, sunt de natură a conduce la reținerea unei conduite asumate a beneficiarei A. I.I, în scopul creării în mod artificial a unor condiții necesare pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din schema de ajutor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în scopul depășirii plafonului maxim de 200.000 euro. În raport și de soluția jurisprudențială dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C- 434/12 Slancheva sila EOOD, se reține, din împrejurările concrete ale speței, că obiectivul măsurii 312, care viza dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu a fost îndeplinit, proiectele cărora le-a lipsit caracterul autonom fiind derulate de societăți concentrate într-un grup afiliat, ce restrânge astfel sfera de adresabilitate către alte persoane. Așadar, reține instanța de control judiciar că au devenit aplicabile prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (Uniunea Europeană) nr. 65/2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (Comisia Europeană) nr. 1698/2005, privind punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală: ”fără a se aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.” În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea principiului proporționalității, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, principiul proporționalității presupune ca orice măsură administrativă adoptată să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului sau programului respectiv. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 17 din același act normativ „Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității". Intimata C. a respectat principiul proporționalității prevăzut de aceste dispoziții legale, dar și recomandarea Comisiei Europene prin F. nr. 1289133 din 30 noiembrie 2011, potrivit căreia în cazul în care neregula afectează proiectul în proporție de mai mult de 50% și chiar într-un procent mai mic în cazul în care se dovedește că s-au creat condiții artificiale, se recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă. Pentru toate aceste considerente, se reține că sunt nefondate criticile aduse sentinței civile recurate, soluția pronunțată de prima instanță fiind una legală și temeinică. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3165 din 19 noiembrie 2014, pe care o va menține astfel cum a fost pronunțată, dată fiind legalitatea sa.