Decizia nr. 346/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1933 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății; Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2014 sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C. suspendarea executării actelor administrative emise de către pârâtul C., reprezentat de: (i) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 martie 2014 privind proiectul „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea micro-întreprinderii SC A. SRL", prin care s-a dispus rezilierea Contractului de finanțare din data de 02 august 2011 și s-a stabilit un debit în sarcina reclamantei în cuantum de 165.742,02 lei și (ii) Notificarea privind constituirea debitului menționat prin Procesul-verbal, din 24 martie 2014 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea actelor administrative menționate.

Hotărârea atacată cu recurs; Prin sentința civilă nr. 1933 pronunțată în data de 18 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B. - C.

Recursul formulat în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 1933/2014 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de suspendare. A arătat că sentința a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 alin. (8) și 9 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 7 și art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, a susținut că,în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv reclamanta a formulat contestație împotriva actelor administrative, paguba iminentă s-ar crea la momentul punerii în executare a actelor și că, există împrejurări de fapt și de drept care creează o îndoială serioasă în privința actelor, a procesului-verbal de constatare a neregulilor și a notificării privind constituirea debitului.

Apărările formulate în cauză; Intimata-pârâtă D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în ședință publică, pentru data de 7 februarie 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză; Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte , în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, constată întemeiată la excepția lipsei de interes a recursului, invocată de instanță din oficiu, prin raportul întocmit în cauză, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, excepție care face inutilă în tot expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat. Conform celor menționate la pct. 1, Înalta Curte constată că reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării actelor administrative emis de către pârâtul C., reprezentat de: (i) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 martie 2014 privind proiectul „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea micro-întreprinderii SC A. SRL", prin care s-a dispus rezilierea Contractului de finanțare din data de 02 august 2011 și prin care s-a stabilit un debit în sarcina reclamantei în cuantum de 165.742,02 lei și (ii) Notificarea privind constituirea debitului menționat prin Procesul-verbal, din 24 martie 2014, până la soluționarea pe fond a litigiului. Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar, se rețin următoarele: - prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs, Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B. - C. - prin sentința civilă nr. 2021/2015 din 8 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL . - acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 2021/2015 are ca obiect, printre altele, cererea formulată de reclamanta Întreprindere Individuală A., în contradictoriu cu pârâta D. (fosta C.) prin care a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 martie 2014 emis de C. și anularea notificării din la soluționarea definitivă a cauzei, conform art. 14-15 din Legea nr. 544/2004 . Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că actele administrative care formează obiectul cererii de suspendare a executării în prezenta cauză în temeiul din Legea nr. 554/2004, au fost supuse controlului de legalitate în cadrul acțiunii în anulare soluționată în fond prin sentința civilă nr. 2021/2015 a Curții de Apel București, în Dosarul nr. x/2/2014. Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Art. 14. - (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.” Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes”. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie „determinat, legitim, personal, născut și actual”, conform art. 33 C. proc. civ. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Însă, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în susținerea recursului, întrucât interesul urmărit nu este unul actual, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, instanța de fond (Curtea de Apel București) s-a pronunțat în Dosarul nr. x/2/2014 (prin sentința civilă nr. 2021/2015 din 8 iulie 2015), iar măsura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la pronunțarea instanței de fond. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamanta